Lecţia 7. Harul cel veșnic

„Căci prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă; şi aceasta nu din voi înşivă: este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

„Har înseamnă favoare arătată faţă de cineva care nu merită, faţă de cineva care este pierdut. Faptul că suntem păcătoşi, în loc să ne excludă de la îndurarea şi dragostea lui Dumnezeu, face ca exercitarea dragostei Sale pentru noi să fie o necesitate indiscutabilă pentru ca noi să putem fi salvaţi.”—Solii alese, vol. 1, p. 347 engl. (cap. Transformare prin credinţă şi ascultare).

Studiu recomandat: Patriarhi şi profeţi, p. 363-373 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele); Credința și faptele, p. 15-28 engl. (cap. Ellen White clarifică subiectele).

 

Duminică 12 februarie

1. NOUL LEGĂMÂNT AL FĂGĂDUINŢEI

a. În ce mod a făcut Dumnezeu noul legământ cu Avraam – și ce a făcut Dumnezeu mai târziu pentru a confirma acest legământ și de ce? Galateni 3:14-18; Evrei 6:13-18.

Galateni 3: 14 pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. 15 Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva. 16 Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu zice: Şi seminţelor (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: Şi seminţei tale, adică Hristos. 17 Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. 18 Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.

Evrei 6: 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi, 14 şi a zis: Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa. 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16 Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei. 17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte.

b. Ce a făcut Avraam pentru a merita binecuvântările acestui legământ – și ce ne învață aceasta despre atitudinea lui Dumnezeu față de păcătoși? Geneza 12:1-3; 1 Corinteni 1:26-31; Romani 3:10-12.

Geneza 12: 1 Domnul zisese lui Avram: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.

1Corinteni 1: 26 De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. 27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. 28 Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; 29 pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30 Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentru ca, după cum este scris: Cine se laudă, să se laude în Domnul.

Romani 3: 10 după cum este scris: Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. 11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. 12 Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.

„Harul este un atribut al lui Dumnezeu exercitat faţă de fiinţele umane nevrednice. Noi nu l-am căutat, însă el a fost trimis să ne caute. Dumnezeu Se bucură să reverse harul Său asupra noastră, nu pentru că noi suntem vrednici, ci pentru că suntem atât de cu totul nevrednici… Slava [lui Dumnezeu] constă în a-l ierta și pe cel mai păcătos.—Pe urmele Marelui Medic, p. 161 engl. (cap. 10: Ajutându-i pe cei ispitiţi). „Cu cât mai nevrednic este primitorul, cu atât mai glorioasă e îndurarea lui Dumnezeu.” —Buletinul Conferinței Generale, 28 ianuarie 1893.

 

Luni 13 februarie

2. VECHIUL LEGĂMÂNT AL FAPTELOR

a. De ce a făcut Dumnezeu un alt legământ prin Moise, 430 de ani mai târziu, şi de ce nu poate acesta să anuleze noul legământ al făgăduinţei? Deuteronomul 4:12, 13; Exodul 19:5-7; Galateni 3:17; 1 Petru 1:18-20.

Deuteronomul 4: 12 Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas. 13 El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră.

Exodul 19: 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel. 7 Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.

Galateni 3: 17 Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.

1Petru 1: 18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. 20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi.

„În robia lor, poporul [Israel] pierduse într-o mare măsură cunoştinţa de Dumnezeu şi principiile legământului Avraamic… Dumnezeu a căutat să le reveleze puterea şi îndurarea Sa, pentru ca ei să poată fi conduşi să Îl iubească şi să se încreadă în El… ca să poată realiza neajutorarea lor absolută, nevoia lor de ajutor divin; şi apoi El a înfăptuit pentru ei eliberarea… Trăind în mijlocul idolatriei şi corupţiei, ei nu aveau o concepţie dreaptă despre sfinţenia lui Dumnezeu, despre caracterul fără seamăn de păcătos al inimilor lor, de incapacitatea lor completă, în ei înşişi, de a oferi ascultare de legea lui Dumnezeu, şi de nevoia lor de un Salvator. Toate aceste lucruri ei trebuiau să fie învăţaţi.”—Patriarhi şi profeţi, p. 371-372 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

„ ‘Vechiul’ legământ a fost făcut între Dumnezeu şi Israel la Sinai şi a fost ratificat atunci prin sângele unei jertfe. Legământul Avraamic a fost ratificat prin sângele lui Hristos, şi este numit ‘al doilea’ sau ‘noul’ legământ pentru că sângele prin care a fost sigilat a fost vărsat după sângele primului legământ.”—Patriarhi şi profeţi, p. 371 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

b. Care a fost reacţia poporului la cerinţele lui Dumnezeu sub vechiul legământ? Exodul 19:8. Cum putem cădea noi în acelaşi pericol?

Exodul 19: 8 Tot poporul a răspuns: Vom face tot ce a zis Domnul! Moise a spus Domnului cuvintele poporului.

„Poporul nu înţelegea caracterul păcătos al inimilor lor, şi că fără Hristos era imposibil ca ei să ţină legea lui Dumnezeu.”—Ibid., p. 371 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

„Cei care nu simt nicio nevoie de sângele lui Hristos, care simt că fără harul divin ei pot să îşi asigure aprobarea lui Dumnezeu prin propriile lor fapte, fac aceeaşi greşeală pe care a făcut-o Cain. Dacă nu acceptă sângele curăţitor, ei sunt sub condamnare.”—Patriarhi şi profeţi, p. 73 engl. (cap. 5: Cain şi Abel încercaţi).

„Neprihănirea proprie este pericolul acestui veac; ea separă sufletul de Hristos. Acei care se încred în propria lor neprihănire nu pot înţelege cum salvarea vine prin Hristos. Ei numesc păcatul neprihănire, şi neprihănirea păcat. Ei nu au o apreciere a naturii rele a fărădelegii, nici o înţelegere despre teroarea legii; pentru că ei nu respectă standardul moral al lui Dumnezeu.”—Credinţa şi faptele, p. 96 engl. (cap. 13: Credinţa şi faptele). Lecţii biblice pentru Şcoala de Sabat, ianuarie - martie 2017 39

 

Marţi 14 februarie 3

3. DE LA VECHI LA NOU

a. Care a fost scopul legii morale în vechiul legământ și care este scopul ei chiar și în zilele noastre? Romani 7:7, 9-13, 20; 3:19-20.

Romani 7: 7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: Să nu pofteşti! 9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. 10 Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. 11 Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. 13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. 20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Romani 3: 19 Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. 20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

„Legea a fost dată pentru a-i convinge de păcat şi a descoperi nevoia lor după un Mântuitor.”—Hristos, Lumina lumii, p. 308 engl. (cap. 31: Predica de pe munte).

b. În noul legământ, ce schimbare face Dumnezeu în atitudinea noastră față de legea Sa și ce transformare se va vedea în viața noastră? Evrei 8:10; Psalmii 40:8; Ezechiel 36:26, 27; Coloseni 3:9, 10.

Evrei 8: 10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

Psalmii 40: 8 vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.

Ezechel 36: 26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. 27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

Coloseni 3: 9 Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, 10 şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.

„Aceeaşi lege care a fost gravată pe table de piatră este scrisă de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc de a ne preocupa să ne clădim o neprihănire proprie, noi acceptăm neprihănirea lui Hristos. Sângele Său ispăşeşte păcatele noastre. Ascultarea Sa este acceptată în dreptul nostru. Atunci inima reînnoită de Duhul Sfânt va aduce ‘roadele Duhului.’ Prin harul lui Hristos, vom trăi în ascultare de legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre.”—Patriarhi şi profeţi, p. 372 engl. (cap. 32: Legea şi legămintele).

„Această schimbare în inimile omeneşti, transformarea caracterelor omeneşti, este un miracol care revelează un Mântuitor care trăieşte veşnic, lucrând pentru a salva suflete.”—Hristos, Lumina lumii, p. 407 engl. (cap. 44: Adevăratul semn).

c. Cum îmbină experienţa noului legământ în mod perfect spiritul şi intenţia legii și ce s-a spus despre Avraam în această privință? Matei 5:20-22, 27, 28, 31-48; Romani 13:8-10; Geneza 26:5.

 Matei 5: 20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii. 22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: Prostule! va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: Nebunule, va cădea sub pedeapsa focului gheenei. 27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu preacurveşti. 28 Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. 31 S-a zis iarăşi: Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire. 32 Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. 33 Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale. 34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. 36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37 Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău. 38 Aţi auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte. 39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 40 Oricui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă deloc, mergi cu el două. 42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. 43 Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. 44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, 45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? 48 Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Romani 13: 8 Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. 9 De fapt: Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

Geneza 26: 5 pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele.

„Ascultarea nu este doar conformare exterioară, ci serviciu din iubire. Legea lui Dumnezeu este o exprimare tocmai a naturii Lui; ea este întruchiparea marelui principiu al iubirii şi, ca urmare, este temelia guvernării Sale în cer şi pe pământ. Dacă inimile noastre sunt înnoite după asemănarea cu Dumnezeu, dacă dragostea divină este plantată în suflet, nu va fi îndeplinită în viaţă legea lui Dumnezeu? Când principiul iubirii este implantat în suflet, când omul este reînnoit după chipul Celui care l-a creat, promisiunea noului legământ este îndeplinită: ‘Voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în minţile lor’ (Evrei 10:16). Şi dacă legea este scrisă în inimă, nu va modela ea viaţa?”—Calea către Hristos, p. 60 engl. (cap. 7: Testul uceniciei). 

 

Miercuri 15 februarie

4. PRIN HAR, PRIN CREDINȚĂ

a. Ce dar fără plată a dat Dumnezeu lui Avraam pentru că acesta a ales să creadă? Romani 4:22; Galateni 3:6.

Romani 4: 22 De aceea credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.

Galateni 3: 6 Tot aşa şi Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.

„Gândul că neprihănirea lui Hristos ne este atribuită, nu datorită vreunui merit din partea noastră, ci ca un dar fără plată de la Dumnezeu, este un gând preţios. Vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului nu este doritor ca acest dar să fie prezentat în mod clar; pentru că el ştie că dacă oamenii îl primesc în amploarea sa, puterea sa va fi frântă.”—Slujitorii evangheliei, p. 161 engl.(cap. 5, subcap. Neprihănirea prin credinţă).

„Harul lui Hristos trebuie să îndreptăţească fără plată pe păcătos, fără vreun merit sau vreo pretenţie din partea acestuia. Îndreptăţirea este o iertare deplină, completă, de păcat. În momentul în care un păcătos Îl acceptă pe Hristos prin credinţă, în acel moment el este iertat. Neprihănirea lui Hristos îi este atribuită şi el nu trebuie să se mai îndoiască de harul iertător al lui Dumnezeu.”—Credinţa prin care trăiesc, p. 107 engl. (cap. Răscumpărarea şi iertarea).

b. Ce a făcut Avraam pentru a fi declarat neprihănit și doar cum sunt salvați astăzi, în același mod, credincioșii? Romani 4:1-5; Efeseni 2:8, 9.

Romani 4: 1 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Efeseni 2: 8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

„Acceptarea noastră de către Dumnezeu este sigură doar prin iubitul Său Fiu, şi faptele bune nu sunt nimic altceva decât rezultatul lucrării iubirii Sale iertătoare. Ele nu sunt credite pentru noi, şi nouă nu ni se acordă nimic pentru faptele noastre bune, prin care să putem pretinde o parte din mântuirea sufletelor noastre. Mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru credincios, dat lui doar de dragul lui Hristos.”—Comentarii Biblice ale Noului Testament, vol. 5, p. 1122 engl. (cap. referitor la Luca 17).

c. Deşi credinţa însăși este un dar (vezi Romani 12:3 u.p.), ce trebuie să facem cu ea? Ioan 3:16; Luca 7:1-9; Romani 10:17.

Ioan 3: 16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Luca 7: 1 După ce a sfârşit de rostit toate aceste cuvântări înaintea norodului, care-L asculta, Isus a intrat în Capernaum. 2 Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte. 3 Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimis la El pe nişte bătrâni ai Iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui. 4 Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, şi au zis: Face să-i faci acest bine; 5 căci iubeşte neamul nostru, şi el ne-a zidit sinagoga. 6 Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, când sutaşul a trimis la El pe nişte prieteni să-I spună: Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu. 7 De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit. 8 Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: Du-te! şi se duce; altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă cutare lucru! şi-l face. 9 Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaş, S-a întors spre norodul, care mergea după El, şi a zis: Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare.

Romani 10: 17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.

„Credinţa care ne face capabili să primim darurile lui Dumnezeu este un dar în ea însăşi, şi o anumită măsură din aceasta este oferită fiecărei fiinţe umane. Ea creşte pe măsură ce este exercitată spre însuşirea cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a ne întări credinţa, trebuie să o aducem frecvent în contact cu cuvântul.”—Educaţia, p. 253, 254 engl. (cap. 30: Credinţa şi rugăciunea).

„Oamenii, bărbaţi şi femei, nu vor fi salvaţi dacă nu exercită ei înşişi credinţă şi dacă nu construiesc pe adevărata temelie, dacă nu îi permit lui Dumnezeu să îi re-creeze prin Spiritul Său sfânt.”—The Signs of the Times, 14 februarie 1900.

 

Joi 16 februarie

5. FAVOARE NEMERITATĂ

a. Ce favoare nemeritată, promisă sub noul legământ, a arătat Dumnezeu pentru a salva omenirea? Geneza 12:3; 1 Ioan 4:14; Efeseni 2:4-8; Romani 5:15-18.

Geneza 12: 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.

1Ioan 4: 14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

Efeseni 2: 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). 6 El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Romani 5: 15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18 Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.

„Deşi prin neascultarea noastră noi am meritat neplăcerea şi condamnarea lui Dumnezeu, totuşi El nu ne-a părăsit.”—Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 10.

„Cei care intră în cer nu vor încrusta pereţii lui cu propria lor neprihănire, iar porţile sale nu se vor deschide pentru cei cu daruri bogate în argint sau aur, ci spre multele locuinţe ale casei Tatălui se va oferi intrare prin meritele crucii lui Hristos.”—Idem, p. 179 engl. (cap. De aşa mare preţ—totuşi fără plată).

b. Cum are acces un păcătos la darul fără plată al mântuirii prin Isus Hristos? Ioan 1:12; Romani 5:17; Evrei 11:8.

 Ioan 1: 12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Romani 5: 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)

Evrei 11: 8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.

„Toţi cei care cred că Hristos este jertfa ispăşitoare pot veni şi pot primi iertare pentru păcatele lor; pentru că prin meritul lui Hristos, comunicarea a fost deschisă între Dumnezeu şi om. Dumnezeu mă poate accepta ca şi copil al Său, şi eu pot să Îl pretind drept al meu, şi mă pot bucura în El ca Tatăl meu iubitor. Trebuie să ne centrăm speranţele noastre de mântuire doar în Hristos, pentru că El este înlocuitorul şi garantul nostru.”—Solii alese, vol. 1, p. 363 engl. (cap. 56, subcap. Însuşindu-ne neprihănirea lui Hristos).

c. Care două lucruri le-a nimicit Dumnezeu prin harul Său minunat? Romani 8:2; 1 Ioan 3:5, 8; 2 Timotei 1:10.

Romani 8: 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.

1Ioan 3: 5 Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 8 Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

2Timotei 1: 10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

 

 

Vineri 17 februarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Explicaţi semnificaţia cuvântului “promisiune/făgăduinţă” în contextul faptului că Dumnezeu nu poate să mintă.

2. De ce a fost dat vechiul legământ și de ce a fost el lipsit de credinţă?

3. Cum reuşeşte Dumnezeu să scrie legea Sa de iubire în inimile şi minţile noastre?

4. De ce nu putem pretinde mântuire pe baza faptelor noastre bune?

5. De ce niciodată nu vom fi în stare să ne lăudăm cu credința noastră?