Este timpul să ne pregătim pentru evenimentele finale să ne unim și să lucrăm împreună. sâmbătă, 12 decembrie 2020

(Genadiy Lavryk — Ucraina)

SFÂRȘITUL ESTE APROAPE!

Astăzi semnele vremurilor declară că ne găsim în pragul unor evenimente mari și solemne. Totul în lumea noastră este în mișcare. Înaintea ochilor noștri se împlinește proorocia Mântuitorului cu privire la evenimentele ce vor preceda venirea Sa: „Veți auzi de războaie și vești de războaie.... Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății, și pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume”. (Matei 24:6, 7).

Timpul prezent este de un interes copleșitor pentru toți cei vii. Conducătorii și oamenii de stat, bărbați care ocupă poziții de încredere și autoritate, persoane înțelepte din toate clasele, au atenția îndreptată asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei sunt atenți la relațiile care există între popoare. Ei observă intensitatea care pune stăpânire pe orice element al naturii și recunosc că ceva mare și hotărâtor este gata să se producă — că lumea este pe pragul unei crize uluitoare.

Biblia și numai Biblia ne dă o vedere corectă a acestor lucruri. Aici sunt descoperite marile scene finale în istoria lumii noastre, evenimente care își aruncă deja umbrele înainte, sunetul apropierii lor făcând pământul să tremure, iar inimile oamenilor să se topească de groază.”1

Omenirea se teme de sfârșitul lumii. În diferite națiuni și culturi există idei care definesc momentul din istorie când sistemul vechi ar fi distrus și ar începe o epocă de prosperitate și abundență — sau, dimpotrivă, ar avea loc distrugerea tuturor celor vii și pustiirea planetei Pământ.

Un depozit sigur de semințe în Spitsbergen, inteligență artificială, buncăre subterane în întreaga lume — acestea sunt câteva dintre mijloacele despre care mulți presupun că sunt necesare pentru a salva omenirea de la sfârșitul lumii (sau pe unii dintre reprezentanții săi). Din fericire, credincioșii în Hristos au Cuvântul lui Dumnezeu și de aceea toate pregătirile pentru ultimele evenimente finale pentru oamenii care așteaptă întoarcerea Lui nu include orașe subterane, construirea unei corăbii sau alte mijloace materiale pentru mântuire. Datorită Bibliei și Spiritului Profetic înțelegem că în ultima criză nu pot rezista astfel de lucruri materiale.

Cum putem trece aceste încercări? Cum stăm tari când vine „sfârșitul lumii”? Care este responsabilitatea ultimei generații de pe pământ? Fără îndoială, după ce a găsit răspunsurile la aceste întrebări, fiecare creștin sincer nu își va reduce vigilența. (Vezi Luca 12:45, 46). Din contră, avertismentul: „luați seama, vegheați și rugați-vă, căci nu știți când va veni vremea aceea” (Marcu13: 33) răsună mereu în mintea lui și îi influențează viața și acțiunile!

Acestea nu sunt doar declarații, laude puternice care sună de la amvoanele noastre sau apeluri la întrunirile spirituale — nu, pana Inspirației explică:

„Pentru a-L mărturisi pe Hristos, trebuie mai întâi să-L cunoaștem. Nimeni nu-L poate mărturisi cu adevărat pe Hristos dacă gândul și spiritul Lui nu sunt în el. Dacă o formă de evlavie sau o recunoaștere a adevărului ar însemna întotdeauna o mărturisire a lui Hristos, noi am putea spune: „Largă este calea care duce la viață și mulți sunt cei ce o vor găsi.” Noi trebuie să înțelegem ce înseamnă să-L mărturisești pe Hristos și, cu toate acestea, să Îl tăgăduiești. Este posibil să-L mărturisim cu buzele pe Hristos, totuși cu faptele noastre să-L tăgăduim. Roada Duhului în viața noastră constituie o mărturisire a Lui. Dacă noi am lăsat totul pentru Hristos, inimile noastre vor fi umile, conversația noastră cerească, iar comportamentul nostru fără pată. Influența puternică, curățitoare, a adevărului în suflet și caracterul Domnului Hristos dovedit în viață constituie o mărturisire a Lui. Dacă cuvintele vieții veșnice sunt semănate în inimile noastre, roadele vor fi neprihănirea și pacea. Îl putem tăgădui pe Hristos în viața noastră, îngăduind iubirea de plăceri sau de sine, glumind sau fiind ușuratici, căutând onoarea lumii. Noi Îl putem tăgădui prin înfățișarea noastră exterioară asemănătoare lumii, printr-o privire plină de mândrie sau îmbrăcăminte costisitoare. Doar prin veghere continuă și rugăciune consecventă și aproape neîncetată vom putea să manifestăm în viața noastră caracterul Domnului Hristos sau influența sfințitoare a adevărului. Mulți Îl alungă pe Domnul Hristos din familiile lor printr-un spirit nerăbdător, pătimaș. Unii ca aceștia au de biruit ceva în această privință.” 2

CARACTERUL CREȘTIN

Acesta este singurul lucru care îi rămâne unei persoane, chiar și atunci când moare: „Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” „Da”, zice Domnul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”. ”(Apocalipsa 14:13).

„Aceia care au urmărit dezvoltarea și desăvârșirea unui caracter creștin, punându-și puterile la lucru în fapte bune, vor culege în lumea viitoare ceea ce au semănat.”3

„Valoarea morală este ceea ce prețuiește Dumnezeu. Un caracter creștin nepătat de avariție, definit prin calm, blândețe și umilință, este mai prețios în ochii Lui decât aurul cel mai pur, chiar decât aurul din Ofir.”4

Există un întreg arsenal de mijloace pe care inamicul sufletelor le folosește pentru a face lucrarea formării caracterului nostru un eșec. Cuvântul lui Dumnezeu ni le descoperă: „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2: 16). Există, de asemenea, o listă a faptelor firii pământești enumerate în Galateni 5, precum și multe obiceiuri, înclinații și afecțiuni periculoase pentru spiritualitatea noastră. Din păcate, noi, creștinii, nu ne putem lăuda cu un mare succes în această luptă...

„Nimeni să nu-și înșele propriul suflet în această privință. Dacă manifestați mândrie, înălțare de sine, dragoste de supremație, slavă deșartă, ambiții nesfinte, murmurare, nemulțumire, amărăciune, vorbire de rău, minciună, înșelăciune și defăimare, Hristos nu locuiește în inima voastră, iar dovezile arată că nu aveți caracterul și gândul lui Isus Hristos, care a fost blând și smerit cu inima, ci mai degrabă caracterul și gândul lui Satan. Voi trebuie să aveți un caracter creștinesc, care să reziste în încercare.” 5

SIGURANȚĂ ÎN TIMP DE FURTUNĂ

O mică barcă de pescuit a fost odată prinsă de o furtună. În mod obișnuit, o furtună începe în mod neașteptat și așa a fost și de data aceasta. Un vânt puternic și valuri uriașe băteau în corabie. Cei din interiorul navei se luptau pentru viața lor, dar încercările lor erau ineficiente. Nimic nu i-a putut ajuta până nu și-au adus aminte de Isus, dormind la pupă. „Stăpâne, pierim!” — au strigat strident, încercând să facă să tacă furtuna — „Salvează-ne!” Hristos nu Își întoarce niciodată fața de la cei care apelează la El pentru salvare. Dar au înțeles ucenicii ce a însemnat prezența lui Hristos? Au înțeles ei că era imposibil să piară cu El la bord? Singura problemă era că atenția lor se concentra asupra furtunii, nu asupra lui Hristos. Tot ce a trebuit să facă Isus pentru a opri furtuna a fost: „El s-a ridicat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Liniștește-te! Și vântul a încetat și s-a făcut o mare liniște.” (Marcu 4:39, BTF).

În realitate, niciunul dintre noi nu este pregătit pentru viitoarea furtună. Și nimeni nu știe cum va fi. Chiar nici cei mai pregătiți sfinți nu își pot imagina de ce vor avea nevoie pentru a îndura aceasta! Și așa cum ucenicii nu au putut liniști furtuna de pe Marea Galileii, tot așa copiii lui Dumnezeu nu vor putea liniști furtuna care în curând ne va învălui planeta. Numai Hristos este capabil să facă acest lucru! Hristos este în corabie cu noi dacă nu-L uităm. În prezența Lui totul este diferit. Am pieri fără El, dar El poate calma furtuna și risipi frica. Să ne uităm la Salvator în loc să privim furtuna!

GRABĂ ȘI TRÂNDĂVIE

Aceste acțiuni care sunt opuse în sensul lor sunt adesea prezente simultan în viața noastră. Toată lumea se grăbește astăzi în lumea noastră... Facem eforturi să facem totul mai repede, ne grăbim să vizităm multe locuri; încercăm în grabă să rezolvăm multe probleme. Oamenii mănâncă repede, se căsătoresc repede, trăiesc repede și mor repede... Chiar și înmormântările sunt mai scurte cu fiecare an care trece!

„Lucru, grabă și agitație sunt la ordinea zilei, și puternicul lor spirit lumesc și-a lăsat amprenta asupra copiilor lor, asupra bisericii și asupra lumii. Acesta este exemplul celor care dețin adevărul în neprihănire, care va condamna lumea.” 6

Oamenii care se grăbesc înainte, fără să se gândească unde merg, sunt ca persoana care urcă într-un taxi și nu îi spun șoferului adresa, ci în schimb strigă „înainte” și mașina se duce repede. Dar unde? Adresa este necunoscută tuturor! Unde se grăbește lumea? De ce ne grăbim atât de repede? Profetul Țefania spune: „Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și se grăbește foarte mult, vocea zilei Domnului.” (Țefania 1:14 BTF).

„Poporul lui Dumnezeu trebuie să primească această avertizare și să deosebească semnele timpului. Semnele venirii lui Isus sunt prea evidente pentru a fi puse la îndoială și, în fața acestor lucruri, toți aceia care susțin că sunt de partea adevărului trebuie să fie implicați în mod activ în predicare. Dumnezeu cheamă pe toți, atât pe predicatori, cât și poporul, să se trezească. Tot cerul este în mișcare. Scenele istoriei pământului se vor încheia în curând. Trăim primejdiile timpului sfârșitului acestui pământ. În fața noastră sunt necazuri și mai mari și, cu toate acestea, noi nu ne-am trezit. Această lipsă de activitate și seriozitate în lucrarea lui Dumnezeu este înspăimântătoare.”7

Vă rog, acordați atenție ultimei propoziții a acelui paragraf: Ne grăbim întotdeauna, totuși în lucrarea mântuirii sufletului nostru există o lipsă de activitate și seriozitate! Este un contrast izbitor! În lucrurile acestei lumi există zel, viteză, reacție asemănătoare cu fulgerul, dar în viața spirituală, starea este ca și cum am mai avea șapte vieți și nu avem unde să ne ducem în grabă! Scripturile avertizează că nu avem timp să zăbovim așa cum a făcut Lot în Sodoma, pentru a amâna mai degrabă decât a ne grăbi de la pierderea noastră.

„Feriți-vă de amânare! Nu lăsați la o parte lucrarea de părăsire a păcatelor și de căutare a curăției de inimă prin Domnul Hristos. Aici au greșit mii și mii de oameni spre pierzarea lor veșnică. Nu vreau să stărui aici asupra scurtimii și nesiguranței vieții; dar există un teribil pericol: un pericol insuficient de bine înțeles: în a tot amâna ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu și a alege a trăi viața cea fără păcat, căci de fapt aceasta este în realitate amânarea. Păcatul, oricât de mic ar fi el considerat, nu poate fi îngăduit decât cu primejdia pierderii veșnice. Lucrul pe care nu ajungem să-l biruim ne va birui el pe noi și va lucra la pierderea noastră veșnică.” 8

Relația noastră personală cu Domnul, pocăința sinceră, mărturisirea cu inima deschisă a păcatelor noastre — dacă nu suntem activi în aceste chestiuni, nu vom fi pregătiți să-L întâlnim pe Isus la venirea Lui.

TIMPUL SĂ NE UNIM

Factorul important care definește pregătirea bisericii și a membrilor săi individuali pentru evenimentele solemne finale este capacitatea sau dorința de a se uni.

„Iubiți frați, după cum diferitele mădulare ale organismului uman sunt unite spre a alcătui un corp întreg, și fiecare își îndeplinește slujba în ascultare de inteligența care conduce întregul, tot așa și membrii bisericii lui Hristos trebuie să fie uniți într-un corp simetric, supus inteligenței sfințite a întregului.” 9 Dar de ce? Mulți creștini consideră că acest lucru nu este necesar deoarece au relația lor personală cu Dumnezeu și nu au nevoie de nimic altceva! Poate fi salvat un om independent de ceilalți? În cazuri excepționale — da, dar în orice moment Isus a avut o biserică organizată pe Pământ.

Odată când am vizitat o carieră, am observat pietre strânse îngrijit cu colțuri rotunjite și m-am întrebat cum dau muncitorii de la carieră o rotunjire atât de frumoasă; cum devin ovale aceste pietre? Muncitorul mi-a explicat procesul: s-a dovedit a fi foarte simplu; ei iau pietre dreptunghiulare, le pun întrun butoi mare și cu ajutorul unor mașini speciale îl rotesc toată ziua. Ca urmare a fricțiunii, colțurile se freacă și pietrele iau o formă frumoasă. Pana inspirată spune: „Acum suntem în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Mulți dintre noi sunt pietre brute din carieră. Dar, dacă ne prindem de adevărul lui Dumnezeu, influența lui ne va modela. El ne înalță și îndepărtează de la noi orice nedesăvârșire și păcatul de orice natură. În felul acesta suntem pregătiți să-L vedem pe Împăratul în toată frumusețea Lui și în final, să ne unim cu îngerii cerești cei curați din Împărăția slavei. Aici este locul unde trebuie să fie adusă la îndeplinire această lucrare pentru noi, aici trebuie ca trupul și duhul nostru să fie făcute destoinice pentru nemurire.” 10

UNINDU-NE ÎN ADEVĂR

În Ioan 17: 21-23, Hristos a rostit o rugăciune puternică către Tatăl Său pentru unitate între ucenicii Săi. Cum se va realiza acest lucru în zilele noastre? Mesagerul Domnului explică:

„Am văzut o grupă care stătea neclintită și vigilentă și nu-i sprijinea pe cei care voiau să tulbure credința stabilită a întregului corp. Dumnezeu privea la ei aprobator. Mi s-au arătat trei trepte: prima, a doua și a treia solie îngerească. Îngerul meu însoțitor a zis: „Vai de acela care va mișca vreo cărămidă sau vreun cui al acestor solii. Înțelegerea adevărată a acestor solii este de importanță vitală. Destinul sufletelor atârnă de modul în care acestea sunt primite.”

Mi-a fost iarăși atrasă atenția la aceste solii și am văzut cât de scump plătise poporul lui Dumnezeu pentru experiența sa. Ea a fost obținută prin multă suferință și prin luptă aspră. Dumnezeu îi condusese pas cu pas, până îi așezase pe o platformă solidă, de neclintit. Am văzut niște persoane apropiindu-se de platformă și examinându-i temelia. Unii urcau imediat pe platformă, cu bucurie. Alții începeau să-i critice temelia. Ei doreau să se aducă îmbunătățiri, socotind că numai atunci platforma ar fi perfectă, iar oamenii mult mai fericiți.

Unii au coborât de pe ea ca s-o examineze și au declarat-o greșit așezată. Am văzut, însă, că aproape toți au rămas neclintiți pe platformă și i-au îndemnat pe cei care coborâseră să înceteze cu plângerile lor; căci Dumnezeu era Meșterul Zidar, așa că luptau de fapt împotriva Lui. Au recapitulat lucrarea minunată a lui Dumnezeu, care îi condusese la platforma neclintită, și și-au ridicat împreună ochii spre cer și au slăvit pe Dumnezeu cu glas tare. Acest lucru i-a impresionat pe unii dintre cei care se plânseseră și părăsiseră platforma, iar ei au urcat din nou pe ea, cu umilință.” 11

SABATUL ESTE UN FACTOR DE UNIRE

„Valoarea Sabatului ca mijloc de educație este dincolo de estimări. Orice cere Dumnezeu de la noi, ne dă înapoi îmbogățit și transformat cu propria-I slavă...

Sabatul și familia au fost deopotrivă instituite în Eden și în planul lui Dumnezeu sunt indisolubil legate. În această zi, mai mult decât în oricare alta, este posibil să trăim viața Edenului. A fost planul lui Dumnezeu ca membrii familiei să fie asociați în lucru, în studiu, în închinare și în recreere, avându-l pe tată drept preot al familiei și pe amândoi părinții ca învățători și tovarăși ai copiilor lor. Dar, rezultatele păcatului au schimbat condițiile de viață și împiedică în mare măsură această asociere. Deseori tatăl abia dacă vede fețele copiilor lui în timpul săptămânii. El este aproape în întregime lipsit de ocazia de a oferi tovărășie și învățătură. Dar iubirea lui Dumnezeu a pus o limită cerințelor muncii. El Își pune mâna iubitoare asupra Sabatului și în ziua Lui păstrează pentru familie ocazia comuniunii cu El, cu natura și unul cu altul.” 12

ESTE TIMPUL!

În cartea lui Neemia, găsim o descriere a colaborării minunate în lucrarea pentru Dumnezeu. Astăzi, avem ceva de învățat de la evreii strămutați.

1. Un obiectiv unește. Neemia a făcut apel: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară!” (Neemia 2:17). Pe lângă scopuri intermediare (cum ar fi construirea de biserici, organizarea diferitelor instituții), oamenii lui Dumnezeu au astăzi un scop general — să se pregătească să-L întâlnească pe Isus! Acesta este lucrul care, în primul rând, trebuie să-i unească pe toți cei care așteaptă venirea Lui.

2. Diferite tipuri de oameni s-au unit pentru a atinge scopul. În Neemia capitolul 3 este scris că la restaurarea zidului se aflau preoți, conducători, leviți, negustori, aurari și păzitori ai porților — adică oameni cu diferite poziții sociale și spirituale. Este asemănător și astăzi. „Nu măreția lucrării, ci iubirea cu care este făcută, motivul care determină acțiunea, acestea determină valoarea ei.” 13

3. Când există un scop și o unificare, vor exista unii care vor fi împotriva ei (n.tr. a lucrării). „Alături de ei au lucrat tecoiții, ai căror fruntași nu s-au supus în slujba Domnului.” (Neemia 3:5). Vor fi unii prin preajmă care vor să-și bată joc, la fel cum a făcut Sanbalat împotriva constructorilor zidului — batjocorind că lucrarea lor pentru Dumnezeu a fost în zadar. (Vezi Neemia 4: 1-3.)

4. Cea mai înaltă țintă este spiritualitatea. În capitolul 8 din Neemia găsim o istorisire minunată despre influența sfințitoare a lecturii cărții legii asupra Israelului. Adevărul asupra adevărului i-a fost revelat acum lui Israel: „Ezra a citit în carte de dimineață până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porții Apelor, în fața bărbaților și femeilor și în fața celor ce erau în stare să o înțeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărții Legii.” (Neemia 8:3). [Subliniere adăugată.]

Dragi frați și surori, poate poporul lui Dumnezeu să urmeze astăzi aceeași cale? Înțelegându-ne misiunea noastră, unindu-ne și făcând reformă în smerenie și pocăință cu comunicare și iertare. Domnul să ne dea posibilitatea și dorința de a ne uni și de a lucra împreună cât mai este încă ziuă!

Referințe: 1 Profeți și regi, p. 537; 2 Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pp. 303, 304. 3 Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 83. 4 Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 538. 5 Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 441. 6 Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 434. 7 Ibid., vol. 1, pp. 260, 261. 8 Calea către Hristos, pp. 32, 33. [Sublinieri adăugate.] 9 Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 16. 10 Ibid., vol. 2, p. 355. 11 Istoria Mântuirii, pp. 385, 386. 12 Îndrumarea Copilului, pp. 535, 536. 13 Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 279.