DUMINICĂ, 4 DECEMBRIE 2022. UN TIMP DE LUPTĂ

Benjamin Thiel

Încă din clipa tristă când primii noștri părinți și-au părăsit căminul lor din grădină, a fost speranța fiecărui credincios aceea de a vedea ziua când păcatul, suferința și necazul se vor sfârși și ne vom putea întoarce la casa noastră din ceruri în sfârșit. Viața de aici din această lume de păcat are multe conflicte, încercări și tentații cu care fiecare persoană trebuie să se lupte. Considerând aceasta, Iov a scris: „Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mai târziu în istorie, când a înfruntat multe provocări, David a exclamat: „căci mi s-a săturat sufletul de rele („de atâtea necazuri”--NTR) și mie se apropie viața de Locuința morților” (Psalmi 88:3).

De-a lungul istoriei, bărbați și femei s-au luptat cu dificultăți fizice, probleme financiare, probleme în relații, lupte ale minții sau emoțiilor, și lupte pentru sănătate sau supraviețuire. Și totuși, în toate aceste lupte, există o speranță binecuvântată. Chiar dacă uneori mâna credinței poate fi slabă, chiar dacă uneori ne putem lupta cu disperarea, îndoiala sau depresia, totuși cumva, chiar și în întuneric, putem să ne prindem de minunatele promisiuni ale lui Dumnezeu.

„Puterile întunericului se adună împrejurul sufletului și Îl alungă pe Domnul Isus din fața ochilor noștri și uneori noi nu putem face altceva decât să așteptăm cu durere și uimire până ce va trece norul. Aceste momente sunt uneori teribile. Nădejdea pare să se ducă și ne apucă disperarea. În aceste ore înspăimântătoare, noi trebuie să învățăm să ne încredem și să ne bizuim doar pe meritele ispășirii și, în nevrednicia noastră, neajutorată, să ne aruncăm în meritele Mântuitorului crucificat și înviat. Nu vom pieri niciodată dacă vom face acest lucru — niciodată!” ¹

Ce promisiune minunată! Chiar și în cel mai întunecat ceas al necazului, chiar dacă am eșuat în umblarea noastră creștină, dacă venim la El în toată nevrednicia noastră – atunci Isus, care ne reprezintă, Mântuitorul nostru, Mijlocitorul nostru, nu ne va îndepărta. El ne ia așa cum suntem, în toată nevrednicia noastră neputincioasă. El nu ne va lăsa niciodată să pierim pentru că El iartă „toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmi 103:3) – chiar și boala teribilă a păcatului.

Acum, în această oră târzie a istoriei pământului, cu nori de furtună adunându-se în jurul nostru, Isus încă stă să mijlocească pentru noi. Putem să aducem cazul nostru la El și să fim siguri că, dacă ne încredem cu totul în El, El va fi cu noi până la sfârșit.

„Marea noastră nevoie este ea însăși un argument care pledează în modul cel mai elocvent în favoarea noastră. Dar Dumnezeu trebuie căutat și rugat ca El să facă toate aceste lucruri pentru noi. El spune: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi”. De asemenea: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Matei 7:7; Romani 8, 32).” ²

„Sângele lui Isus imploră cu putere și eficacitate pentru cei care se leapădă de credință, pentru cei care sunt răzvrătiți, pentru cei care păcătuiesc împotriva luminii mari și a iubirii. Satan stă la dreapta noastră pentru a ne acuza, iar Avocatul nostru stă la dreapta lui Dumnezeu pentru a pleda pentru noi. El nu a pierdut niciodată un caz care i-a fost încredințat. Putem avea încredere în Avocatul nostru; căci El pledează cu propriile Sale merite în favoarea noastră. Ascultă rugăciunea Lui înainte de încercarea și trădarea Lui. Ascultă rugăciunea Lui pentru noi; căci El ne-a ținut în amintire”. ³

„De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă din toate.” (Psalmi 34:19 engl.KJV).

TIMPUL DE STRÂMTORARE

Pot exista multe dificultăți atunci când navigăm pe oceanul deschis. Adesea, unele dintre cele mai mari dificultăți apar chiar la apropierea de țărm. Uneori, când călătoream cu nave mari sau mici, mi se făcea rău de mare și îmi doream să mă întorc pe uscat. Dar pe măsură ce pământul apare în sfârșit la orizont, ultima parte a călătoriei devine adesea și mai tulbure. Pericolul valurilor care se sparg la țărm, al curenților și al stâncilor poate amenința cu moartea sau distrugerea în orice moment. Pentru a ancora la locul potrivit și în siguranță, cursul trebuie stabilit și nava sau ambarcațiunea [trebuie] pregătită cu mult înainte de ancorare pentru a nu fi zdrobită pe țărm. Așadar, în călătoria vieții noastre, s-ar putea să fim sătui până peste cap de această lume a păcatului și suferinței și să tânjim să fim în sfârșit în ceruri. În timp ce privim înainte, cu bucurie ne dăm seama că ne apropiem de țărmul ceresc. Dar ultima parte a călătoriei are pericole pentru care trebuie să ne pregătim cu mult timp înainte. Cursul și pregătirea noastră vor determina cum ne vom descurca în timpul luptei care urmează. Suntem pregătiți pentru ancorarea finală cu toată turbulența ei? Cum ne pregătim?

AVERTIZÂND PE ALȚII

Astăzi, încă există oportunitatea ca ființele umane să vină la Isus, Marele Preot, și să experimenteze iertarea și pacea pe care El ne-o oferă gratuit. Ne putem pregăti pentru timpul de luptă, împărtășind mesajul salvării cu lumea din jurul nostru cât mai este timp de probă. „Există mulți care se simt în largul lor, care sunt, parcă, adormiți. Ei spun: „Dacă profeția a prezis aplicarea respectării duminicii, legea va fi cu siguranță pusă în aplicare” și, ajungând la această concluzie, ei stau în așteptarea calmă a evenimentului, mângâindu-se cu gândul că Dumnezeu Își va proteja poporul în ziua necazului. Dar Dumnezeu nu ne va mântui, dacă nu facem niciun efort să facem lucrarea pe care El a încredințat-o în sarcina noastră. Trebuie să fim găsiți cu credincioșie [făcându-ne datoria ca] soldați vigilenți, ca nu cumva Satan să obțină un avantaj pe care este de datoria noastră să-l prevenim.

Ar trebui să studiem cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu și să ne rugăm cu credință ca Dumnezeu să rețină puterile întunericului, pentru că până acum solia a ajuns la relativ puțini, iar lumea urmează să fie luminată cu slava ei. Adevărul prezent – poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus – nu au fost încă proclamate așa cum ar trebui să fie. Sunt mulți aproape în umbra propriilor noastre uși, pentru a căror mântuire nu s-a depus vreun efort personal.

Nu suntem pregătiți pentru momentul în care lucrarea noastră trebuie să se încheie... Controversa pentru Sabat va deschide oamenilor subiectul și va fi oferită o oportunitate ca cerințele Sabatului adevărat să fie prezentate...

Este timpul ca poporul lui Dumnezeu să lucreze ca niciodată înainte, din cauza sporirii răutății. Oamenii cu frică de Dumnezeu, care păzesc poruncile, ar trebui să fie sârguincioși, nu numai în rugăciune, ci și în acțiune; iar aceasta va aduce adevărul înaintea celor care nu l-au auzit niciodată. Lumea este copleșită de minciună și nelegiuire, iar cei pe care Dumnezeu i-a făcut depozitari ai legii Sale și ai religiei pure a lui Isus trebuie să fie hotărâți să lase lumina lor să strălucească.” ⁴

DEPINZÂND DE DUMNEZEU DIN OBIȘNUINȚĂ

Se spune și este adevărat: caracterul se dezvăluie într-o criză. Pentru a rămâne fermi în criza care urmează, trebuie să ne obișnuim să depindem de Dumnezeu prin credință în fiecare zi. Reacția naturală a omului la necaz este să se îngrijoreze, să se plângă, să lupte, să se ascundă sau să fugă. În loc să facem oricare dintre aceste lucruri, acțiunea sau obiceiul nostru repetat adesea ar trebui să fie să ne punem în genunchi și să ne luptăm cu Dumnezeu în rugăciune prin credință.

„Timpul de încercare și de groază din fața noastră va cere o credință care să suporte oboseala, amânarea și foamea — o credință care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timpul de har pentru a se pregăti pentru vremea aceea. Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor și hotărât. Biruința lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare. Toți aceia care se vor prinde de făgăduințele lui Dumnezeu așa cum a făcut el și vor fi sinceri și stăruitori așa cum a fost el, vor reuși asemenea lui. Aceia care nu sunt gata să se lepede de sine, să se lupte înaintea lui Dumnezeu, să se roage mult și stăruitor pentru binecuvântarea Sa, nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu — cât de puțini știu ce înseamnă lucrul acesta! Cât de puțini sunt aceia care și-au înălțat sufletul către Dumnezeu cu o dorință atât de puternică, până când toată puterea a ajuns la limită. Când valurile disperării, pe care nicio limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puțini se prind cu credință statornică de făgăduințele lui Dumnezeu!

Aceia care acum pun la lucru puțină credință sunt în cea mai mare primejdie de a cădea sub puterea amăgirilor satanice și a decre tului de constrângere a conștiinței. Chiar dacă vor rezista încercării, vor fi aruncați într-o groază și într-un chin mai adânc în timpul de strâmtorare, pentru că niciodată nu șiau făcut obiceiul să se încreadă în Dumnezeu. Lecțiile de credință pe care ei le-au neglijat vor fi siliți să le învețe sub o apăsare grozavă a descurajării.” ⁵

AVÂND PĂCATELE NOASTRE IERTATE!

Vine cu grăbire timpul când Isus va arunca cădelnița în sanctuarul ceresc și vor fi rostite următoarele cuvinte: „Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22:11).

Pentru a sta în timpul luptei, când Isus nu mai mijlocește pentru fiecare dintre noi în sanctuarul ceresc, este esențial, prin harul lui Dumnezeu, ca păcatele noastre să fie șterse prin sângele Mielului. „Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!” (Romani 4:7).

„Ei își amărăsc sufletele înaintea lui Dumnezeu, arătând către pocăința din trecut pentru multele păcate și aducând în favoarea lor făgăduința Mântuitorului: ‚Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine’. (Isaia 27:5). Credința lor nu slăbește din cauză că rugăciunile lor nu sunt ascultate imediat. Cu toate că suferă cea mai intensă neliniște, groază și amărăciune, ei nu-și încetează stăruințele. Ei se prind de puterea lui Dumnezeu așa cum Iacov s-a apucat de Înger; iar rostirea sufletului lor este: „Nu Te las, până nu mă vei binecuvânta.”

Dacă Iacov nu s-ar fi pocăit mai înainte de păcatul lui, prin care a primit dreptul de întâi născut prin înșelăciune, Dumnezeu nu i-ar fi ascultat rugăciunea și nu i-ar fi păstrat viața. Tot astfel, în timpul strâmtorării, dacă poporul lui Dumnezeu ar mai avea păcate nemărturisite, care să le vină în minte, pe când sunt chinuiți de groază și teamă, ar fi copleșiți; disperarea le-ar nimici credința și n-ar mai putea să aibă încredere în a lupta cu Dumnezeu pentru eliberare. Dar, în timp ce au un simț adânc al nevredniciei, ei nu au păcate ascunse pe care să le descopere. Păcatele lor au mers înainte la judecată și au fost șterse, iar ei nu și le mai pot reaminti. ...

Toți aceia care încearcă să-și scuze sau să-și ascundă păcatele și le îngăduie astfel să rămână în cărțile din cer nemărturisite și neiertate, vor fi biruiți de Satan. ... Aceia care amână pregătirea pentru ziua lui Dumnezeu nu o pot câștiga în timpul de strâmtorare sau în oricare alt timp după acesta. Cazul tuturor acestora este fără nădejde.

Acei creștini cu numele care ajung la această ultimă și grozavă luptă nepregătiți, în disperarea lor își mărturisesc păcatele în cuvinte de groază teribilă, pe când cei nelegiuiți se bucură de nenorocirea lor. Aceste mărturisiri au același caracter ca al lui Esau sau al lui Iuda. Cei care le fac deplâng urmările neascultării, dar nu vinovăția ei. Ei nu simt o mâhnire adevărată, nici o scârbă de păcat. Își recunosc păcatul de teama pedepsei; dar, ca și faraon în vechime, ei s-ar întoarce la sfidarea cerului, dacă judecățile ar fi îndepărtate.” ⁶

„Iacov nu avea să fie abandonat. El știa că Dumnezeu este milostiv și a făcut apel la mila Lui. El a arătat înapoi spre tristețea sa din trecut și spre pocăința pentru greșelile sale și și-a prezentat insistent cererea de eliberare din mâna lui Esau. Astfel, importunarea (insistență stânjenitoare) lui a continuat toată noaptea. În timp ce trecea în revistă greșelile sale din trecut, era condus aproape la disperare. Dar știa că trebuie să aibă ajutor de la Dumnezeu sau urma să piară. El l-a ținut tare pe înger și i-a prezentat insistent cererea cu strigăte dureroase și serioase, până când a biruit. Așa va fi cu cei drepți. Pe măsură ce trec în revistă evenimentele vieții lor trecute, speranțele lor aproape se vor scufunda. Dar pe măsură ce își dau seama că este un caz de viață sau de moarte, ei vor striga cu stăruință către Dumnezeu și vor face apel la El în ceea ce privește necazul lor trecut și pocăința smerită pentru numeroasele lor păcate... Astfel, cererile lor serioase vor fi aduse lui Dumnezeu zi și noapte.”⁷

Acum este timpul să facem pace cu Dumnezeu și să ne cerem iertare pentru păcatele noastre. Acum este timpul să renunțăm la lucrurile care ne împiedică să ne predăm deplin lui Dumnezeu.

PIERZÂNDU-NE FIREA PĂMÂNTEASCĂ

În decursul ultimului timp al luptei, toată firea noastră pământească – orice ultim atașament față de acest pământ – va fi consumat. În umblarea noastră creștină zilnică, în timp ce ne uităm la Isus, Prietenul nostru, Fratele nostru mai mare, Mijlocitorul nostru, totul în toate, ne pierdem și noi atașamentul față de lucrurile pământești. Lucrurile pe care le avem aici sunt doar instrumente pentru a servi nevoilor noastre, nevoilor altora și cauzei adevărului. Căutăm o cetate care are temelii, al cărei ziditor și făcător este Dumnezeu. Deși acesta trebuie să fie punctul focal pe tot parcursul vieții, în timpul de luptă agonizatoare, orice ultim atașament fizic față de această lume va dispărea.

„Cei care sunt colaboratori cu Dumnezeu nu vor avea nicio înclinație de a se angaja în diferite activități amuzante; ei nu vor căuta fericirea trecătoare și distracția. … Marea lucrare a mântuirii va fi prioritatea lor. Mâncarea, băutura și îmbrăcămintea, casele și pământurile vor fi niște lucruri secundare. “ ⁸

„Casele și terenurile nu le vor fi de niciun folos sfinților în vremea de strâmtorare, căci ei vor fi nevoiți să fugă atunci din fața mulțimilor înfuriate, iar în vremea aceea nu mai pot dispune de averile lor pentru înaintarea cauzei adevărului prezent. Mi-a fost arătat că este voia lui Dumnezeu ca sfinții să se dezlipească, înainte de sosirea timpului de strâmtorare, de orice lucru care i-ar împovăra și să facă legământ cu Dumnezeu prin jertfă. Dacă ei își țin averea pe altar și Îi cer cu sinceritate lui Dumnezeu să le descopere care le este datoria, Domnul îi va învăța când să se debaraseze de ea. Atunci ei vor fi liberi în timpul necazului celui mare și nu vor exista niciun fel de poveri care să-i tragă în jos.” ⁹

„Trebuie ca acum să facem cunoștință cu Dumnezeu, punând la încercare făgăduințele Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune sinceră și stăruitoare. Trebuie ca mai degrabă să ne lipsim de îngăduințe egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu.” ¹⁰

„Istoria lui Iacov este, în același timp, și o asigurare că Dumnezeu nu-i va lepăda pe aceia care au fost amăgiți, ispitiți și duși în păcat, dar care s-au întors la El cu o pocăință adevărată. În timp ce Satan caută să distrugă această grupă de oameni, Dumnezeu Își trimite îngerii să-i încurajeze și să-i ocrotească în vreme de primejdie. Asalturile lui Satan sunt furibunde și hotărâte, amăgirile sunt teribile; dar ochiul Domnului este asupra copiilor Săi, iar urechea Lui aude strigătele lor. Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par gata să-i mistuie; dar Maestrul topitor îi va scoate ca pe aurul curățit în foc. Iubirea lui Dumnezeu pentru copiii Săi, în timpul acestei perioade de încercare cruntă, este tot atât de puternică și delicată ca în zilele prosperității lor celei mai strălucite; dar este necesar pentru ei să fie puși în cuptorul de foc; firea lor pământească trebuie să fie mistuită, astfel încât chipul lui Hristos să poată fi reflectat pe deplin.” ¹¹

TIMPUL DE LUPTĂ S-A SFÂRȘIT

Mulțumim lui Dumnezeu că timpul de luptă va avea un final cu o minunată asigurare de la Dumnezeu Însuși. Pe când „cei drepți, în suferința lor mintală, ... strigă către Dumnezeu zi și noapte pentru izbăvire din mâna celor răi care îi înconjoară,”¹² Dumnezeu le aude cererea și rugăciunea, iar glasul lui Dumnezeu, ca multe ape, zguduie cerurile și pământul. Clădirile sunt zguduite și distruse. „Sfinții cei vii, 144000 la număr, au cunoscut și au deslușit glasul, pe când cei răi au crezut că este un tunet și un cutremur. Când Dumnezeu a rostit timpul, a turnat asupra noastră Duhul Sfânt, iar fețele noastre s-au luminat și au început să strălucească de slava lui Dumnezeu, precum fața lui Moise când a coborât de pe Muntele Sinai.” ¹³

Mesagerul Domnului descrie în continuare: „Atunci am auzit un strigăt triumfător de victorie, tare, muzical și clar. M-am uitat la compania care, cu puțin timp înainte, se afla într-o asemenea suferință și sclavie. Captivitatea lor a fost răsturnată. O lumină glorioasă a strălucit asupra lor. Cât de frumos arătau atunci! Toate semnele îngrijorării și oboselii au dispărut, iar sănătatea și frumusețea erau văzute în fiecare chip. Dușmanii lor, păgânii din jurul lor, au căzut ca morți; ei nu au putut îndura lumina care strălucea asupra celor eliberați, sfinți. Această lumină și slavă au rămas asupra lor, până când Isus a fost văzut pe norii cerului, iar cei credincioși și încercați au fost schimbați într-o clipă, într-o clipită, din slavă în slavă. Și mormintele s-au deschis și sfinții au ieșit, îmbrăcați cu nemurire, strigând: „Victorie asupra morții și asupra mormântului”, și împreună cu sfinții vii au fost răpiți să-L întâlnească pe Domnul lor în văzduh, în timp ce bogate strigăte muzicale de glorie și de biruință erau peste orice limbă nemuritoare.”¹⁴

Frați și surori, un viitor minunat este în fața noastră – dar este timpul să ne pregătim pentru furtuna și timpul luptei înainte de apropierea finală de țărmul ceresc. Pe măsură ce ne examinăm viața, suntem pregătiți să înfruntăm acest timp care e chiar înaintea noastră? Animați de dragoste pentru sufletele din jurul nostru, dăm noi cu seriozitate avertismentul final oamenilor așa cum ar trebui? Este obiceiul nostru să depindem complet de Dumnezeu sau ne bazăm pe vreun sprijin pământesc? Ne putem simți cu totul nedemni, dar nu trebuie să rămânem neiertați; sângele lui Isus ne va șterge păcatele. În acest moment și în fiecare moment, ați fost voi la Isus? Ești tu spălat în sângele Mielului? Să-L urmăm pe Miel și, pe măsură ce ne îndreptăm privirea spre Isus, atașamentul nostru față de lucrurile pământești, lucrurile care vor trece atât de curând, se va evapora în nesemnificație. Dumnezeu să ne ajute să facem această pregătire pentru timpul luptei!

Referințe:

1 Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pp. 309, 310 engl. (cap. 62, Religia în familie).

2 Calea către Hristos, p. 95 engl. (cap. 11, Privilegiul rugăciunii).

3 Comentarii Biblice ale Noului Testament [E. G. White], vol. 7, p. 948 engl. (cap. referitor la 1 Ioan 2).

4 The Ellen G. White 1888 Materials, pp. 502, 503.

5 Marea luptă, pp. 621, 622. [ediția 1888.] engl. (cap. 39, Timpul de strâmtorare).

6 Ibid., pp. 619, 620 engl. (cap. 39, Timpul de strâmtorare).

7 Spiritual Gifts, vol. 3, p. 133.

8 Fiice ale lui Dumnezeu, p. 16 engl. (cap. 1, Dumnezeu cheamă femei în slujba Sa).

9 Experiențe și viziuni, pp. 56, 57 engl. (cap. Datoria în vederea timpului de strâmtorare).

10 Marea Luptă, p. 622 [ediția 1888] engl. (cap. 39, Timpul de strâmtorare).

11 Ibid., p. 621 engl. (cap.39, Timpul de strâmtorare).

12 Istoria mântuirii, p. 97 engl. (cap. 13, Iacov și îngerul—o parabolă).

13 Experiențe și viziuni, p. 14 engl. (cap. Prima mea viziune).

14 Christian Experience and Teachings of Ellen G. White, p. 178.