14 februarie - Ziua Sfântului Valentin

Ziua îndrăgăstiților sau o sărbătoare păgână plină de desfrîu?

Practic în toate țările lumii, majoritatea oamenilor sărbătoresc pe 14 februarie Ziua Îndrăgostiților. Dar mulți dintre aceia chiar, care nu o sărbătoresc din oarecare motive, nu au nici o idee despre faptul cum a apărut această sărbătoare și ce semnifică.

Dacă săpăm mai adânc în istoria apariției acestei sărbători, devine clar, că oamenii normali nu pot s-o serbeze, nu ar trebui s-o serbeze.

Istoria sărbătorii zilei Sfântului Valentin își are începuturile în Lupercaliile Romei Antice (în Roma Antică, Lupercaliile se considerau a fi serbarea împrumutată a zeului Pan). Lupercaliile erau un festival al erotismului în cinstea zeiței iubirii "febrile" - Juno Februata și a zeului Favna, apărătorul turmelor (Luperc era unul din numele lui). Festivalul se sărbătorea în fiecare an de pe 13 pînă pe 15 februarie. Conform anumitor date, în decursul acestor festivale se întîlneau chiar fapte animalice (sodomie). Într-un muzeu britanic, într-o secție care nu e expusă privirilor tuturor, sunt prezentate exponate, care indică direct la această sărbătoare desfrînată (figuri sau statuete reprezentînd acte animalice sau organe genitale, la care se închinau ș.a.).

În Antichitate nivelul mortalității printre copii era foarte ridicat. În anul 276 î.e.n., Roma a fost devastată de o "epidemie" de nou-născuți morți și avorturi. Oracolul a anunțat că, pentru a ridica nivelul natalității trebuie petrecut ritualul pedepselor trupești asupra femeilor, cu ajutorul pieilor de la jertfe. Familiile, care, din oarecare motive, aveau puțini copii sau nu îi aveau deloc, erau privite ca un blestem, ceea ce le făcea să recurgă la ritualuri mistice pentru a putea avea copii. Locul, unde, după legendă, lupoaica îi hrănea pe Remus și Romulus (fondatorii Romei), era considerat sfânt de către romani. În fiecare an, la 15 februarie, aici avea loc festivalul numit "Lupercalia" (în latină lupa- lupoaică), în timpul căruia erau aduse animale ca jertfă. Din pieile acestor animale se confecționau biciuri. După ospăț, bărbații tineri luau aceste biciuri și alergau goi prin oraș, lovind cu biciul femeile care le ieșeau în cale. Femeile nu se fereau de ei, crezînd că aceste lovituri le vor asigura fertilitate și nașteri ușoare. Acesta a devenit un ritual foarte răspîndit în Roma, la care participau chiar și membrii familiilor de vază. Spre sfîrșitul ceremoniei, femeile, de asemenea, se dezbrăcau. Cel mai ciudat e, că femeilor chiar le plăcea acest lucru.

Aceste serbări au devenit atât de populare, încît atunci cînd multe alte sărbători păgîne au fost anulate o dată cu venirea creștinismului, acesta a mai continuat să existe mult timp.

Despre Valentin

Savanții nu pot ajunge la o părere comună cu privire la personalitatea lui. A trăit el sau nu, a fost el executat de către Claudiu al II-lea sau nu? Și dacă da, pentru ce? Pentru predicarea în rîndurile tinerilor sau pentru că, Valentin, contrar interdicției imperatorului, îi căsătorea pe soldați? Dacă e să credem cele relatate în cartea medievală "Legenda de aur", după întîlnirea cu Claudiu, Valentin a fost aruncat în închisoare, unde, se crede că a vindecat-o pe fiica temnicerului (prin scrisoarea pe care ea a primit-o). Autorul acestei cărți nu i-a atribuit lui Valentin un roman de dragoste efemer cu Julia, înainte de moarte; însă acest lucru l-au făcut generațiile următoare, care au repovestit istoriile. Cum a fost posibil ca un preot, care, probabil că nu a avut niciodată relații romantice cu femeile, a ajuns în fruntea Zilei Îndrăgostiților? Bineînțeles că, cei pentru care această sărbătoare e convenabilă, apără cu încăpățînare versiunea romanticului jertfitor de sine, care a trecut de partea îndrăgostiților împotriva imperatorului-tiran.

Să încercăm să ne imaginăm o asemenea situație în prezent. Să trecem lucrurile în timpul nostru, într-o unitate militară contemporană: noaptea se furișează un om cu fetele, le mărită cu soldații și dispare. Și în acel timp el a fost aruncat în închisoare, și în timpul nostru, la fel, ar primi ani buni. În loc ca să-i vină mintea la cap, el începe un roman cu fiica temnicerului, iar prima felicitare de Sf.Valentin este, de fapt, un bilet scris înainte de moarte care i-a deschis ochii fiicei temnicerului.

Ce beneficii reies din această situație?

Scrisorile de dragoste erau scrise inițial de mîna îndrăgostiților, însă foarte curînd, caldele sentimente puse în aceste rînduri a s-au răcit de tot, odată cu apariția felicitărilor tipărite în mod industrial.

În anul 1847, Esther Howlen și-a îmbunătățit considerabil nivelul de viață prin confecționarea acestor felicitări, iar afacerea aducea familiei 100 mii de dolari anual.

Popularitatea felicitărilor de Sf.Valentin în sec.19 în SUA a devenit prevestitorul comercializării sărbătorilor în general.

Anual, de ziua Sfântului Valentin, se trimit circa 1 miliard de felicitări în toată lumea, 85% dintre care sunt cumpărate de femei.

În prezent, în afară de felicitări, sunt foarte răspîndite și suvenirele în formă de inimă, vînzarea cărora aduce un venit enorm.

Simbolurile sărbătorii

Inima- Versiuni cu privire la apariție:

O pereche de lebede apropiindu-se una de alta care în momentul atingerii crează forma unei inimi. Lebedele sunt considerate simbolul iubirii, fidelității și credincioșiei, întrucît perechea odată formată, rămîne împreună pentru toată viața, ceea ce în lumea animalelor se observă extrem de rar.

O altă versiune spune că acest simbol indică spre trupul femenin. Psihologul Galdino Pranzarone din colegiul Roanoke, Virginia, SUA, consideră că semnul inimii își are originea în particularitățile anatomice ale corpului femenin, indicînd spre faptul că, în antichitate, oamenii asociau frumusețea femenină mai întîi de toate cu formele corpului femenin privit de la spate.

Forma simbolică a inimii nu e nimic altceva decît forma frunzelor de iederă. În cultura elină, iedera era privită ca simbol al zeului vinului și pasiunii Dionis. Pe amforele grecești era deseori folosit simbolul iederei ca decorație. Iedera avea mai multe semnificații, inclusiv și unele indecente.

Indiferent care versiune nu am accepta-o, această inimă nu se aseamănă prea mult cu inima fizică a omului.

Cupidon (tot el și Amur/Amor, Erot) – zeul iubirii în mitologia antică greacă, tovarășul de nedespărțit și asistentul Afroditei, se considera a fi creația Haosului (noaptea întunecată) și a luminii de zi, sau a Cerului și Pămîntului. O dată la 4 ani se organiza în cinstea lui Erot o sărbătoare – Erotidia, însoțită de întreceri gimnastice și muzicale. Pe lîngă aceasta, Erot era onorat în gimnazii, unde statuile lui erau puse alături de cele ale lui Hermes și Heracle. Spartanii și cretanii aduceau, de obicei jertfe lui Erot, înainte de lupte.

Unele date despre sărbătoare

-Ziua Îndrăgostiților a început a fi sărbătorită în sec.14, iar apoi și mai mult în anii 40 ai sec.19 în Anglia și SUA, de unde s-a răspîndit în toată lumea.

-Valentin era un preot catolic. Totuși, în 1969, Biserica Catolică l-a exclus din anul bisericesc.

-Mulți mai numesc Ziua Îndrăgostiților și sărbătoarea Hallmark, cea mai mare companie în producerea felicitărilor. În anul 2007, conform datelor jurnalului Forbes, această firmă a cîștigat de pe urma sentimentelor oamenilor 4 miliarde 400 de mii de dolari.

-Mulți oameni consideră că, dacă partenerul lor nu le-a dăruit o asemenea felicitare de Sf.Valentin, atunci aceasta e un motiv de despărțire (acum iubirea se cumpără?).

Conform tradițiilor, Valentin era preot catolic. Sărbătoarea începe din Biserica Catolică, dar ziua aceasta e sărbătorită nu doar catolicii, ci și ortodocșii, musulmanii, iudeii, budiștii, hindușii și chiar ateiștii. Ulterior, la această listă se alătură și protestanții. Cît de trist, sărbătorile catolice deja își fac loc în protestantism. Atunci, cum putem noi primi aceasta?

 “Romanismul este privit acum de protestanţi cu o bunăvoinţă mult mai mare decât în anii de mai înainte A fost o vreme când protestanţii puneau mare preţ pe libertatea de conştiinţă care fusese câştigată atât de scump. Ei îşi învăţau copiii să urască papalitatea şi susţineau că a căuta înţelegere cu Roma însemna necredincioşie faţă de Dumnezeu. Dar cât de deosebite sunt sentimentele pe care le exprimă acum!” Tragedia veacurilor, p.563.

Ziua Sfântului Valentin e încă una din multele sărbători contemporane, căreia i se atribuie un fundament creștin, cu toate că serbarea acestei zile nici pe departe nu amintește de oarecare practici creștine.

Haideți să privim în profunzime. Tradiții omenești și veselia lumească sunt doar acoperite cu un văl religios și creștinesc. Dar acoperămîntul nu poate schimba însăși esența faptului. Puțini care s-ar gîndi în această zi să înalțe o rugăciune lui Dumnezeu sau chiar sfântului caruia îi este închinată această zi. Sfințenia și curăția au fost uitate de oameni și nu își mai găsesc azi locul în această sărbătoare.

Priviți în jurul vostru și luați seama: ce facem în această zi? Adesea, dacă nu și întotdeauna, sărbătoarea îndrăgostiților e însoțită de programe, victorine și alte evenimente, unde nu veți întîlni Cuvîntul lui Dumnezeu și nici măcar sfaturi înțelepte pentru perechile îndrăgostite, ci numai jocuri și glume pline de dezmăț. Ne este bine cunoscută cutiuța poștală, care neapărat va fi prezentă în școli în această zi, destinată micilor scrisori de dragoste și #valentinelor#. Spre bucuria tuturor, lecțiile nu prea mai seamănă a lecții și toată școala descoperă cine de cine e îndrăgostit. Un fenomen comun deja sunt discotecile și activități asemănătoare.

Dar ce spune Dumnezeu despre aceasta?

"Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii." Efeseni 5:8

 “Este un lucru alarmant că dragostea de lume predomină în minţile celor ce reprezintă tinerii. Mulţi se comportă ca şi cum preţioasele ore de încercare, când harul mai întârzie, ar fi o vacanţă minunată şi că ei au fost lăsaţi în lume numai pentru propria lor distracţie, pentru a satisface o permanentă dorinţă şi necesitate de exaltare. Ei îşi găsesc plăcerile în lume şi în lucrurile din lume şi sunt străini de Tatăl şi de harul Spiritului Sfânt.

Satana face eforturi speciale pentru a conduce pe astfel de tineri să găsească fericirea în distracţii lumeşti şi să se justifice, străduindu-se să demonstreze că aceste distracţii sunt nevinovate, inocente şi chiar importante pentru sănătate. El prezintă cărarea sfinţeniei ca fiind grea, dificilă, în timp ce cărările plăcerilor lumeşti sunt presărate cu flori. Satana împodobeşte lumea şi plăcerile ei în culori false, amăgitoare şi măgulitoare, prezentându-le înaintea tinerilor. Dar plăcerile acestui pământ vor ajunge în curând la un sfârşit şi atunci ceea ce ai semănat acum va trebui să seceri în acea zi. Sunt atracţiile, abilităţile şi talentele personale prea valoroase pentru a le dedica lui Dumnezeu, Creatorul nostru, El, care veghează asupra noastră în orice moment? Sunt calificările noastre prea preţioase pentru a le preda lui Dumnezeu?” Solii pentru tineret, p.367.

“Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii..” Filipeni 2:14-16

„Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale.” Isus doreşte slujirea celor asupra cărora este revărsată roua tinereţii. El doreşte ca ei să fie moştenitorii veşniciei. Ei pot creşte la o bărbăţie, maturitate nobilă, cu toate că poluarea morală abundă astfel, încât corupe atât de mulţi tineri chiar de la o vârstă fragedă. Ei pot fi liberi în Hristos, copii ai luminii, şi nu ai întunericului.” Solii pentru tineret, p.369.

"Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." Filipeni 4:8