Lecția 2. Fiul omului: puțin mai prejos decât îngerii

TEXT DE MEMORAT: „Dar vedem pe Isus, care a fost făcut puțin mai prejos decât îngerii, pentru suferirea morții, încoronat cu glorie și onoare, ca prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare om.” (Evrei 2:9)

„Hristos avea să fie făcut „pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii”. (Evrei 2:9). Deoarece El avea să îmbrace haina naturii omenești, puterea Sa nu avea să fie la fel cu a lor și de aceea ei trebuia să-I slujească, să-L întărească și să-L mângâie în suferințele Sale.” — Patriarhi şi Profeți, p. 64 (cap. 4: Planul de mântuire).

Studiu recomandat: Patriarhi şi Profeți, p 63-70 (cap. 4: Planul de mântuire).

Duminică 7 ianuarie

1. MAI MULTĂ ATENŢIE

a. Ce apel solemn ni se adresează fiecăruia dintre noi? Evrei 2:1, 2.

Evrei 2:1-2: „De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire...”

b. Există vreo speranță pentru noi „dacă stăm nepăsători față de o mântuire atât de mare”? Evrei 2:3.

Evrei 2:3: „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o!”

„Noi suntem nepăsători față de mântuirea noastră, dacă acordăm autorilor care nu au decât o idee confuză de ceea ce înseamnă religia locul cel mai important și cel mai mare respect și facem din Biblie un lucru secundar. Cei care au fost luminați cu privire la adevăr pentru aceste zile de pe urmă nu vor găsi învățături în cărțile studiate în general astăzi, cu privire la lucrurile care se vor abate asupra lumii noastre; însă Biblia este plină de cunoștința lui Dumnezeu și este în stare să-i învețe pe elevi și studenți să fie utili în această viață și în vederea vieții veșnice.” — Principiile Fundamentale ale Educației Creştine, p. 403 (cap. Învățătorul divin).

„Datoria celor din poporul lui Dumnezeu este să aibă candelele pregătite și aprinse, să fie asemenea unor oameni care Îl așteaptă pe Mire când Se va întoarce de la nuntă. Nu aveți nicio clipă de pierdut în neglijarea mântuirii celei mari care v-a fost oferită. Timpul de probă pentru suflete se apropie de sfârșit. Zi după zi, destinul oamenilor este stabilit și chiar noi, cei din adunarea aceasta, nu știm cât de curând mulți vor închide ochii în moarte și vor fi depuși în mormânt. Ar trebui să ne gândim acum că viața noastră trece repede, că nu suntem în siguranță nicio clipă, dacă viața noastră nu este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” — Solii Alese, vol. 1 p. 91 (Cap 23 - Cu candelele aprinse şi arzând).

Luni 8 ianuarie

2. OMUL, REGELE ACESTEI PLANETE

a. Care a fost scopul lui Dumnezeu în crearea omului? Geneza 1:26,27.

Geneza 1:26-27: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

„Adam a fost încoronat rege în Eden. Lui i s-a dat stăpânire peste orice ființă vie pe care Dumnezeu o crease. Domnul i-a binecuvântat pe Adam și Eva cu o inteligență pe care nu o dăduse nici unei alte creaturi. El l-a făcut pe Adam suveranul de drept peste toate lucrările mâinilor Sale. Omul, făcut după chipul divin, a putut să contemple și să aprecieze lucrările glorioase ale lui Dumnezeu în natură.” — Confrontation, pp. 10, 11.

b. Ca rezultat al neascultării omului, cine a devenit prințul acestei lumi? Ioan 12:31; 14:30.

Ioan 12:31: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.”

Ioan 14:30: „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.”

„În lupta care se dădea între Domnul luminii și mai marele împărăției întunericului, aveau să se hotărască lucruri mari pentru lume. După ce l-a ademenit pe om la păcat, Satan avea pretenția că pământul este al lui și s-a numit pe sine domn al acestei lumi. Pentru că părinții neamului omenesc primiseră firea lui, el voia să-și așeze împărăția aici. El spunea că oamenii l-au ales ca domnitor. Câștigând stăpânirea asupra oamenilor, el și-a întins stăpânirea peste lumea întreagă. Hristos venise să respingă pretenția lui Satan. Ca Fiu al omului, Hristos avea să stea hotărât de partea lui Dumnezeu. În felul acesta, urma să se dovedescă faptul că Satan nu stăpânea întregul neam omenesc, și că pretenția lui asupra lumii era falsă. Toți cei care doreau eliberare de sub puterea sa, aveau să fie eliberați. Stăpânirea pierdută de Adam prin păcat avea să fie recâștigată.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 114 (Cap. 12: Ispitirea lui Isus).

c. Ce s-a întâmplat la biruința lui Hristos pe cruce? Apocalipsa 12:10.

Apocalipsa 12:10: „Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăția Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraților noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.”

„Doborârea lui Satan ca acuzator al fraților din Ceruri a fost realizată prin marea lucrare a lui Hristos de a renunța la viața Sa. În ciuda opoziției persistente a lui Satan, planul de mântuire s-a împlinit. Omul a fost considerat de o valoare suficientă pentru ca Hristos să-Și jertfească viața pentru el. Satan, știind că împărăția pe care o stăpânea avea să-i fie în cele din urmă smulsă, s-a hotărât să nu cruțe nicio suferință care să distrugă cât mai multe dintre creaturile pe care Dumnezeu le crease după chipul Său.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comentarii], vol. 7, p. 973 (Apocalipsa, cap. 12).

Marți 9 ianuarie

3. SPERANŢĂ PENTRU OMENIREA CĂZUTĂ

a. Câți oameni au fost răscumpărați prin sângele lui Hristos? Evrei 2:9; Ioan 3:16.

Evrei 2:9: „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morții pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.”

Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veşnică.”

„‘Voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț.’ ... Ce preț a fost plătit pentru a răscumpăra neamul căzut!” — This Day With God, p. 255 (3 septembrie).

„Gândiți-vă la cât de mult L-a costat pe Hristos să părăsească curțile cerești și să-Și ia poziția în fruntea umanității. De ce a făcut El acest lucru? Pentru că El era singurul care ar fi putut răscumpăra omenirea căzută. Nu a existat nici o ființă umană în lume care să fie fără păcat. Fiul lui Dumnezeu S-a coborât de pe tronul Său ceresc, Și-a dezbrăcat haina regală și coroana împărătească și Și-a îmbrăcat divinitatea cu umanitate. El a venit să moară pentru noi, să zacă în mormânt, așa cum trebuie să facă și oamenii, și să fie înviat pentru îndreptățirea noastră. El a ajuns să cunoască toate ispitele de care omul este asaltat. El a înviat din mormânt și a proclamat peste mormântul deschis al lui Iosif: „Eu sunt Învierea și Viața.” Unul egal cu Dumnezeu a trecut prin moarte în favoarea noastră. El a gustat moartea pentru fiecare om, pentru ca prin El fiecare om să fie părtaș la viața veșnică.” — In Heavenly Places, p. 13 (7 ianuarie).

b. Pe cine îi numește Isus frații Săi și de ce? Evrei 2:11; Ioan 17:17.

Evrei 2:11: „Căci Cel ce sfințeşte şi cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „frați”.”

Ioan 17:17: „Sfințeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

„Isus Hristos este exemplul nostru în toate lucrurile. El a început viața, a trecut prin experiențele ei și Și-a încheiat raportul [vieții], cu o voință umană sfințită. El a fost ispitit în toate punctele, așa cum suntem noi, și totuși, pentru că El Și-a păstrat voința predată și sfințită, El nu S-a aplecat niciodată în cel mai mic grad spre săvârșirea răului sau spre manifestarea răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu... Cei care au o voință sfințită, adică în conformitate cu voința lui Hristos, vor avea zi de zi voința lor legată de voința lui Hristos, care va acționa spre binecuvântarea altora și va reacționa asupra lor cu putere divină. Mulți cultivă acele lucruri care luptă împotriva sufletului; pentru că dorințele și voința lor sunt îndreptate împotriva lui Dumnezeu și angajate în slujba lui Satan.

Să nu-l mai mulțumim pe dușman plângându-ne de puterea voinței noastre rele; căci făcând astfel, hrănim și încurajăm voințele noastre împotriva lui Dumnezeu și îi facem plăcere celui rău. Să ne amintim că suntem copii ai lui Dumnezeu, angajați să prețuim o voință sfântă care vine la noi de la Dumnezeu. „Celor ce L-au primit, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu, chiar celor ce cred în Numele Lui; care s-au născut, nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu.’ ” — The Signs of the Times, 29 octombrie 1894.

Miercuri 10 ianuarie

4. PĂRTAȘ AL CĂRNII ȘI SÂNGELUI

a. Ce natură a luat Hristos la întruparea Sa și de ce a fost necesar acest lucru? Evrei 2:14–16.

Evrei 2:14-16: „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuşi robiei toată viața lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminței lui Avraam.”

„Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilință aproape fără margini să ia natura omului chiar și atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El Și-a asumat consecințele acțiunii legii eredității. Care erau consecințele acestea, se poate vedea în istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile și ispitele și să ne dea o pildă de o viață fără păcat.” —Hristos Lumina Lumii, p. 48 (cap. 4: „Vi s-a născut un Mântuitor”)

„Deși nu a avut nicio pată a păcatului în caracterul Său, totuși El S-a umilit ca să pună natura noastră umană căzută în legătură cu natura Sa divină. Prin faptul că a luat-o asupra Sa, El a onorat natura omenească și a arătat cum ar putea să ajungă omul dacă ar folosi mijloacele bogate pe care El le-a pregătit și dacă ar deveni părtaș al naturii divine.” — Solii Alese, vol. 3, p. 72, ediția Ro, 134 engl. (subcap. Natura noastră căzută...)

b. Deși Hristos a luat natura noastră căzută, ce ar trebui să înțelegem despre viața Sa? Evrei 7:26; 4:15; 1 Petru 2:21, 22.

Evrei 7:26: „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoşi şi înălțat mai presus de ceruri.” Evrei 4:15: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

1 Petru 2:21-22: „Şi la aceasta ați fost chemați; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.”

„În toate lucrurile, El [Hristos] este exemplul nostru. În necazurile noastre, El este asemenea unui frate „care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi”; dar, fiind fără păcat, ființa Sa se dădea înapoi cu dezgust de la tot ceea ce era rău. Într-o lume plină de păcat, El a trecut prin lupte și chinuri sufletești.” — Calea către Hristos, p. 93 (cap. 11: Înaltul privilegiu al rugăciunii).

„Luând asupra Sa natura omului în starea lui căzută, Domnul Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. El a fost supus neputințelor și slăbiciunilor omului, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: «El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre»” (Matei 8:17). El a simțit neputințele noastre și a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi. Totuși El nu a păcătuit. El a fost Mielul „fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19). Dacă ar fi putut să-L facă pe Domnul Hristos să păcătuiască în cel mai mic detaliu, Satan ar fi rănit capul Mântuitorului. În realitate, el a putut să-I atingă numai călcâiul. Dacă ar fi atins capul lui Hristos, speranța neamului omenesc ar fi pierit. Mânia divină ar fi venit asupra lui Hristos, așa cum a venit asupra lui Adam. Domnul Hristos și biserica ar fi fost fără nicio speranță.” — Solii Alese, vol. 1, p. 124 (engl.), (rom. p. 256) (subcap. Neprihănirea naturii omeneşti a lui Hristos)

Joi 11 ianuarie

5. UN MARE PREOT ÎNDURĂTOR ȘI CREDINCIOS

a. Ce fel de Prieten avem în sanctuarul din cer? Evrei 2:17.

Evrei 2:17: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.”

„În toate privințele, El [Hristos] a fost făcut asemenea fraților Săi. El a devenit trup, așa cum suntem noi. El știa ce înseamnă să fii flămând, însetat și obosit. El era întărit prin hrană și reînviorat prin somn. El era străin și călător pe pământ — în lume, dar nu din lume; ispitit și încercat, așa cum sunt ispitiți și cercați bărbații și femeile de azi, trăind totuși o viață fără de păcat. Blând, milos, plin de împreună simțire față de alții, totdeauna atent față de alții, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu. „Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr”. (Ioan 1:4). ” — Istoria Faptelor Apostolilor, p. 472 (cap. 45: Scrisori din Roma).

b. Fiind și uman și divin, ce este dispus să facă Hristos pentru fiecare dintre noi? Evrei 2:18; Psalmi 40:8.

Evrei 2:18: „Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.”

Psalmi 40:8: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.”

„De când Isus a venit să locuiască împreună cu noi, știm că Dumnezeu cunoaște încercările noastre și are compasiune pentru noi în suferințele noastre. Fiecare fiu și fiică a lui Adam poate înțelege că divinul nostru Creator este prietenul păcătoșilor. Deoarece în fiecare învățătură despre har, în fiecare făgăduință a bucuriei, în fiecare acțiune a iubirii, în fiecare atracție divină prezentată în viața Mântuitorului pe pământ, noi vedem pe „Dumnezeu cu noi”.

Dacă noi am avea de suportat ceva ce Isus n-a îndurat atunci, în acest punct, Satan ar prezenta puterea lui Dumnezeu ca fiind insuficientă pentru noi. De aceea, Isus „în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15). El a îndurat toate încercările la care noi suntem supuși. Și El n-a exercitat în folosul Său nici o putere care să nu ne fie și nouă oferită în dar. Ca om, El a înfruntat ispita și a biruit cu puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu... Viața Sa dovedește că este cu putință ca și noi să ascultăm de Legea lui Dumnezeu.” — Hristos Lumina Lumii, p. 24 (cap.1: Dumnezeu cu noi).

Vineri 12 ianuarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce este periculos să neglijăm studiul Bibliei, rugăciunea și predarea lui Dumnezeu?

2. Evidențiați contrastul dintre puterea adevăratului Prinț al luminii și pretențiile lăudăroase ale lui Satan.

3. Cum beneficiem noi de oferta divină a mântuirii prin Hristos?

4. Explicați echilibrul perfect dintre natura divină și umană a lui Hristos.

5. De ce putem fi deosebit de recunoscători pentru lucrarea lui Hristos în cer?