Lecția 3. Isus: Apostol și Mare Preot

TEXT DE MEMORAT: „De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus.” (Evrei 3:1).

„Studiați-L pe Hristos. Studiați caracterul Său trăsătură cu trăsătură. Acesta este modelul pe care ni se cere să-L copiem în viața și în caracterul nostru, deoarece altfel nu vom reuși să-L reprezentăm pe Isus, ci îi vom prezenta lumii o copie falsă. Nu imitați niciun om, deoarece oamenii au defecte în obiceiuri, în vorbire, în comportament, în caracter. Eu vi-L prezint pe Omul Isus Hristos. Fiecare trebuie să-L cunoască personal pe El ca Mântuitor al său, înainte de a putea să-L studiați ca model și exemplu al vostru.” — Solii Alese, vol. 3, p. 90, rom. (subcap. Făgăduințe prețioase şi tablouri întunecate).

Studiu recomandat: Solii Alese, vol. 1, p. 340-344 engl., 168-170 rom. (Cap. 52: Hristos, Marele nostru Preot).

Duminică 14 ianuarie

1. MAI MARE DECÂT MOISE

a. În ce sens este Hristos mai mare decât Moise? Evrei 3:1–6.

Evrei 3:1-6: „De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintițivă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. – Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. – Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.”

b. Când ar trebui să ne predăm viața Mântuitorului nostru Isus? Evrei 3:7, 8 (prima parte).

Evrei 3:7-8 p.p.: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii...”

„Oh, cât este „astăzi”, întoarce-te la Domnul! Fiecare faptă a ta te face fie mai bun, fie mai rău. Dacă acțiunile tale sunt de partea lui Satan, ele lasă înapoia lor o influență care continuă să lucreze rezultate vătămătoare. Numai cei curați și sfinți vor putea intra în cetatea lui Dumnezeu. „Astăzi dacă auzi glasul Lui, nu-ți împietri inima”, ci întoarce-te la Domnul, astfel ca drumul pe care mergi să nu lase pustiire în urmă.” — Căminul Advent, p. 358 (cap. 58: Familia pastorului).

„Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu forțează niciodată voința; și dacă prin păcătuire continuă, voința a ajuns cu totul robită și noi nu dorim să fim eliberați și nu vrem să primim harul Său, ce ar putea face El mai mult? Ne-am nimicit singuri prin respingerea hotărâtă a iubirii Sale. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii”. (2 Corinteni 6:2) „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. (Evrei 3:7, 8).” — Calea către Hristos, p. 34 (cap. 3: Pocăința).

Luni 15 ianuarie

2 LECŢII DIN VECHIUL ISRAEL

a.     Cum a dezvăluit exemplul vechiului Israel necredința oamenilor – și care a fost rezultatul sigur? Evrei 3:8–11.

Evrei 3:8-11: „Nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde părinții voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”

b.     Având în vedere această realitate, ce apel solemn ni se adresează nouă, care trăim în aceste ultime zile? Evrei 3:12, 13.

Evrei 3:12-13: „Luați seama, dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.”

„Nu există nicio încurajare pentru necredință. Domnul Își manifestă harul și puterea Sa din nou și din nou, iar aceasta ar trebui să ne învețe că este întotdeauna util în orice împrejurare să prețuim credința, să vorbim despre credință, să acționăm în credință. Nu trebuie să ne slăbească inimile și mâinile, permițând sugestiilor minților suspicioase să planteze în inimile noastre semințele îndoielii și neîncrederii [Evrei 3:12 citat].

„Domnul lucrează în cooperare cu voința și acțiunea agentului uman. Este privilegiul și datoria fiecărui om să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt, să creadă în Isus ca Mântuitor personal și să răspundă cu interes nerăbdător, imediat, la propunerile pline de har pe care El le face. El trebuie să studieze pentru a crede și a asculta de instrucțiunile divine din Scripturi. El trebuie să-și întemeieze credința nu pe sentimente, ci pe dovezi și pe Cuvântul lui Dumnezeu.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comentarii], vol. 7, p. 928 (Evrei cap. 3).

„Mulți privesc înapoi la israeliți și se miră de necredința și murmurarea lor, având impresia că ei înșiși n-ar fi fost așa de nerecunoscători; dar atunci când credința le este pusă la probă, chiar și în încercări mici, ei nu dau pe față o credință sau o răbdare mai mare decât a manifestat vechiul Israel. Când ajung în strâmtoare, ei murmură în fața mijloacelor prin care Dumnezeu a ales să-i curețe.” — Patriarhi şi Profeți, p. 293 (cap. 26: De la Marea Roşie la Sinai).

Dumnezeu … a dat poporului Său să bea o cupă a amărăciunii, pentru a-i curăța și lămuri. Este o înghițitură amară, iar ei o pot face încă mai amară prin cârtire, plângeri și nemulțumiri. Dar cei care o primesc în felul acesta trebuie să mai soarbă o dată, căci prima nu a avut efectul dorit asupra inimii. Și dacă nici a doua nu își face lucrarea, atunci ei trebuie să mai soarbă o dată și încă o dată, până când se va vedea efectul dorit, în caz contrar, fiind nevoie să fie lăsați necurați, cu o inimă întinată. [Am văzut că] această cupă amară poate fi îndulcită prin răbdare, rezistență și rugăciune și că va avea efectul dorit asupra inimii celor care o primesc în acest mod, iar Dumnezeu va fi onorat și slăvit...

Dacă vom căuta să ne atingem propriul interes, dacă vom studia cum să ne împlinim cel mai bine plăcerile, în loc de a căuta să-I fim pe plac lui Dumnezeu și să facem să înainteze cauza Sa prețioasă — care suferă — Îl vom dezonora pe Dumnezeu și lucrarea Sa pe care mărturisim că o iubim.” — Scrieri timpurii, p. 47 (cap. Punerea la probă a credinței noastre).

Marți 16 ianuarie

3. PĂRTAȘI AI NATURII DIVINE

a. Cum putem fi părtași ai lui Hristos? Evrei 3:14, 15; 2 Petru 1:4.

Evrei 3:14, 15: „Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

2 Petru 1:4: „Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceți părtaşi firii dumnezeieşti, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

„Trebuie să învățăm despre Hristos. Trebuie să știm ce este El pentru cei pe care i-a răscumpărat. Trebuie să ne dăm seama că, prin credința în El, este privilegiul nostru să fim părtași naturii divine și astfel să scăpăm de corupția care este în lume prin poftă. Atunci suntem curățați de orice păcat, de toate defectele de caracter. Nu trebuie să păstrăm nicio singură tendință păcătoasă.... [Efeseni 2:1–6 citat.] ...

„Când suntem părtași ai naturii divine, tendințele ereditare și cultivate spre rău sunt îndepărtate din caracterul nostru și suntem făcuți o putere vie pentru bine. Învățând mereu despre Învățătorul divin, împărtășindu-ne zilnic cu natura Lui, cooperăm cu Dumnezeu pentru a învinge ispitele lui Satan. Dumnezeu lucrează și omul lucrează, pentru ca omul să fie una cu Hristos, așa cum Hristos este una cu Dumnezeu. Atunci vom sta împreună cu Hristos în locurile cerești. Mintea se odihnește cu pace și încredere în Isus.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comentarii], vol. 7, p. 943 (2 Petru cap. 1)

b.      Cum L-au provocat israeliții pe Domnul? Evrei 3:16. Care a fost rezultatul fatal al provocării lor? Evrei 3:17.

Evrei 3:16: „Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise?”

Evrei 3:17: „Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu?”

„În răzvrătirea lui, poporul a strigat: „Dacă ar fi voit Domnul ca noi să fi murit în pustia aceasta!” Acum, această rugăciune avea să fie împlinită. Domnul declară: „Voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toți, a căror numărătoare s-a făcut de la vârsta de douăzeci de ani în sus ... nu veți intra în țara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiți... Pe copilașii voștri, însă, despre care ați zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit-o voi”. … După cum iscoadele au petrecut patruzeci de zile în călătoria lor, tot astfel oștile lui Israel aveau să pribegească patruzeci de ani în pustie.” — Patriarhi şi Profeți, p. 391 (cap. 34: Cele douăsprezece iscoade).

c.     Care a fost cauza principală a acestei răzvrătiri? Evrei 3:18, 19.

Evrei 3:18, 19: „Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinței lor.”

„N-a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să rătăcească patruzeci de ani în pustie; El dorea să-i ducă direct în țara Canaanului și să-i stabilească acolo, ca un popor sfânt și fericit. Dar „n-au putut intra din cauza necredinței”. (Evrei 3:19.). ” — Tragedia Veacurilor, p. 458 (cap. 26: O lucrare de reformă).

Miercuri 17 ianuarie

4. GĂSIND ODIHNĂ ÎN ISUS

a. Ce invitație specială primim de la Isus, Mântuitorul nostru – și ce ar trebui să învățăm de la El? Matei 11:28–30.

Matei 11:28-30: „Veniți la Mine, toți cei trudiți şi împovărați, şi Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

„ ‚Veniți la Mine’ este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile și încercările, înfățișează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită, ca să poată rezista. Se va deschide o cale ca să poți scăpa din greutăți și încurcături. Cu cât îți dai seama că ești mai slab și mai fără ajutor, cu atât vei deveni mai puternic în tăria Lui. Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna, când le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri. Odihna oferită de Hristos este condiționată, și aceste condiții sunt clar arătate. Toți le pot îndeplini. El ne spune cum putem găsi această odihnă.” — Hristos Lumina Lumii, p. 329 (cap. 34: Invitați).

„Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate să biruie mândria inimii omenești. Noi nu ne putem mântui singuri. Nu suntem în stare să ne înnoim singuri. În curțile cerului nu va fi un cântec care să sune astfel: Mie, care m-am iubit pe mine însumi, m-am curățit și m-am răscumpărat singur, să-mi fie adusă slava și cinstea, binecuvântarea și lauda. Totuși aceasta este tema centrală a cântecului multora din lumea noastră. Ei nu știu ce înseamnă a fi blând și smerit cu inima, nici nu intenționează să știe, dacă pot să evite o asemenea experiență. Întreaga Evanghelie este cuprinsă în faptul de a învăța de la Domnul Hristos blândețea și smerenia Sa.

Ce este îndreptățirea prin credință? Este lucrarea lui Dumnezeu care coboară în țărână slava omenească și face pentru om lucrarea pe care el nu are puterea să o facă singur.” — Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 456 (cap. 16, subcap. Totul este al Domnului).

b. Care este jugul pe care Hristos îl oferă fiecăruia dintre noi? Matei 11:29.

Matei 11:29: „Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

„ ‚Luați jugul Meu asupra voastră’, zice Isus. Jugul este un instrument al servirii. Vitele sunt înjugate pentru muncă și jugul este absolut necesar pentru ca lucrul lor să fie eficient. Prin ilustrația aceasta, Hristos ne învață că noi suntem chemați să servim tot timpul vieții noastre. Trebuie să luăm jugul Lui asupra noastră, ca să putem fi împreună-lucrători cu El.

Jugul care ne leagă în slujire este Legea lui Dumnezeu. Marea lege a iubirii, descoperită în Eden, proclamată pe Sinai, iar în Noul Legământ scrisă în inimă, este cea care îl unește pe lucrătorul omenesc cu voința lui Dumnezeu. Dacă am fi lăsați să ne urmăm pornirile, să mergem acolo unde ne duce voința noastră, ne-am alinia în rândurile lui Satan și am ajunge să avem trăsăturile lui. De aceea Dumnezeu ne conduce prin voința Sa, care este de o natură înaltă, nobilă și înălțătoare.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 329 (cap. 34: Invitația).

Joi 18 ianuarie

5. JUGUL LUI HRISTOS

a. Ce a spus Isus cu privire la jugul Său? Matei 11:30; 1 Ioan 5:2, 3.

Matei 11:30: „Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

1 Ioan 5:2-3: „Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.”

„Jugul este pus pe gâtul boilor pentru a-i ajuta să tragă povara, să le-o ușureze. Tot așa este și jugul lui Hristos. Când voința noastră este cufundată în voința lui Dumnezeu și când ne folosim darurile pentru a fi o binecuvântare pentru alții, vom vedea că povara vieții este ușoară. Acela care umblă în calea poruncilor lui Dumnezeu merge împreună cu Hristos și, în iubirea Lui, inima găsește pace. Când Moise s-a rugat: „Arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște”, Domnul i-a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă”. Iar prin profeți s-a dat solia aceasta: „Așa vorbește Domnul: ‘Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!’” (Exodul 33:13, 14; Ieremia 6:16). Și El zice: „O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta ca valurile mării.” (Isaia 48:18).

Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și predau ființa lor purtării Sale de grijă și viața lor ca El să o conducă, vor afla pace și liniște. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveselește cu prezența Sa. În supunere desăvârșită este odihnă desăvârșită. Domnul zice: „Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3). Viața poate părea încurcată; dar, predându-ne înțeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viață și un caracter model, spre mărirea Lui. Și caracterul care ajunge să se asemene cu caracterul slăvit al lui Hristos va fi primit în Paradisul lui Dumnezeu. O omenire nouă va umbla împreună cu El în alb, căci este vrednică.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 331 (cap. 34: Invitația).

Vineri 19 ianuarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Pe măsură ce lumina din Ceruri strălucește în inimile noastre, ce măsuri trebuie să luăm noi?

2. În ce fel sunt eu în pericol să repet păcatul israeliților?

3. Descrieți rezultatele miraculoase ale faptului de a fi părtaș al naturii divine.

4. Descrieți odihna pe care Isus este dispus să o ofere oricui o caută.

5. Explicați beneficiile acceptării jugului lui Hristos.