Lecția 10. „Sfințește-i prin Adevărul Tău”

TEXT DE MEMORAT: „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbele 4:18)

„Când ne predăm în mod complet lui Dumnezeu, și credem pe deplin, sângele lui Hristos ne curățește de tot păcatul. Conștiința poate fi eliberată de condamnare. Prin credință în sângele Său, toți pot fi făcuți desăvârșiți în Isus Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu că nu avem de-a face cu imposibilități. Putem pretinde sfințirea. Putem să ne bucurăm de favoarea lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim îngrijorați despre ce cred Hristos și Dumnezeu despre noi, ci despre ce crede Dumnezeu despre Hristos, Înlocuitorul nostru.” — Solii alese, vol. 2, p. 32, 33 engl. (cap. 3, Doctrina „Trupului Sfânt”.

Studiu recomandat: Istoria faptelor apostolilor, p. 557-567 engl. (cap. 55, Transformat prin har).

Duminică 5 martie

1. ÎNDREPTĂȚIRE

a. Când ne mărturisim cu adevărat păcatele și ne predăm viața lui Isus — fie că la începutul experienței noastre creștine sau la fiecare pas de pe cale — ce primim de la Dumnezeu? Romani 3:24-26

Romani 3:24-26: „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.”

„Era posibil pentru Adam, înainte de cădere, să își formeze un caracter neprihănit prin ascultare de legea lui Dumnezeu. Dar el a eșuat în aceasta, și din cauza păcatului său, naturile noastre sunt căzute și noi nu ne putem face pe noi înșine neprihăniți. Întrucât suntem păcătoși, nesfinți, noi nu putem asculta în mod perfect de legea sfântă. Nu avem nicio neprihănire a noastră proprie cu care să împlinim cerințele legii lui Dumnezeu. Însă Hristos a făcut o cale de scăpare pentru noi. El a trăit pe pământ între încercări și ispite ca cele pe care le avem de întâlnit noi. El a trăit o viață fără păcat. El a murit pentru noi, și acum El Se oferă să ia păcatele noastre și să ne dea neprihănirea Sa. Dacă te predai Lui și Îl accepți ca Salvator, atunci, chiar așa păcătoasă cum a fost viața ta, de dragul Său tu ești considerat neprihănit. Caracterul lui Hristos stă în locul caracterului tău și tu ești acceptat înaintea lui Dumnezeu ca și când nu ai fi păcătuit.” — Calea către Hristos, p. 62 engl. (cap. 7, Testul uceniciei).

b. Cât timp trebuie să dureze această călătorie? Proverbe 4:18; Marcu 13:13.

Proverbe 4:18: „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

Marcu 13:13: „Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.”

Luni 6 martie

2. DEZVOLTÂND ATRIBUTELE CREȘTINE

a. În afară de iertare/îndreptățire, ce altceva vrea Dumnezeu să ne dea? 2 Corinteni 7:1; Evrei 6:1; Filipeni 3:12-14.

2 Corinteni 7:1: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”

Evrei 6:1: „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu.”

Filipeni 3:12-14: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

„O astfel de transformare a caracterului ca cea văzută în viața lui Ioan este întotdeauna rezultatul comuniunii cu Hristos. Pot exista defecte importante în caracterul unei persoane, totuși atunci când el devine un adevărat ucenic al lui Hristos, puterea harului divin îl transformă și sfințește. Privind ca într-o oglindă slava Domnului, el este schimbat din slavă în slavă, până când el este ca Cel pe care Îl adoră.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 559 engl. (cap. 55, Transformat prin har).

„Fără harul lui Hristos, păcătosul este într-o condiție fără speranță; nimic nu se poate face pentru el; însă prin har divin, omului îi este dată putere supranaturală, și [aceasta] lucrează în minte și inimă și caracter. Prin împărtășirea din harul lui Hristos, păcatul este văzut în natura sa respingătoare și este în cele din urmă alungat din templul sufletului.” — Solii alese, vol. 1, p. 366 engl. (cap. 57, Hristos — Calea vieții).

„Nimic în afară de puterea divină nu poate regenera inima umană și nu poate umple sufletele cu dragostea lui Hristos, care se va manifesta întotdeauna cu dragoste pentru cei pentru care a murit El. Roada Duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, credință, blândețe, cumpătare. Când un om este convertit la Dumnezeu, i se oferă un gust moral nou, îi este dată o nouă putere motivatoare și el iubește lucrurile pe care le iubește Dumnezeu; pentru că dragostea sa este legată de viața lui Isus prin lanțul de aur al promisiunilor neschimbătoare. Dragostea, bucuria, pacea, și recunoștință inexprimabilă vor pătrunde în suflet și limbajul celui care este binecuvântat va fi, ‚Bunătatea Ta m-a făcut mare’ (Psalmi 18:35 engl. KJV).” — Ibid., p. 336 engl. (cap. 51, Unit cu vița cea vie).

b. Care sunt unii pași în dezvoltarea atributelor creștine de care avem nevoie pe drumul spre împărăția cerurilor? 2 Petru 1:5-11.

2 Petru 1:5-11: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.”

„Hristos, care unește pământul cu cerul, este scara. Baza este ferm așezată pe acest pământ în umanitatea Sa; treapta cea mai de sus ajunge la tronul lui Dumnezeu în divinitatea Sa. Umanitatea lui Hristos cuprinde omenirea căzută, în timp ce divinitatea Sa se prinde de tronul lui Dumnezeu. Suntem salvați urcând fuscel după fuscel al scării, privind spre Hristos, prinzându-ne de Hristos, urcând pas cu pas până la înălțimea lui Hristos, așa încât El este făcut pentru noi înțelepciune și neprihănire și sfințire și mântuire.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 147 engl. (secțiunea 3, Educație, subcap. Către profesori și administratori).

Marți 7 martie

3. PUTERE PRIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

a. Cum ne iluminează Dumnezeu inimile așa încât creșterea creștină să fie în mod constant în sus? 2 Corinteni 4:4-6; Psalmi 119:105; Leviticul 20:7, 8.

2 Corinteni 4:4-6: „...a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”

Psalmi 119:105: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.”

Leviticul 20:7, 8: „Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.”

„Când voința omului cooperează cu voința lui Dumnezeu, ea devine atotputernică. Orice trebuie făcut la porunca Lui, poate fi îndeplinit în puterea Sa. Toate poruncile Sale sunt împuterniciri.” — Parabolele Domnului, p. 333 engl. (cap. 25, Talanții).

„Perfecțiunea de caracter se bazează pe ceea ce este Hristos pentru noi. Dacă avem o dependență constantă de meritele Salvatorului nostru și umblăm pe urmele Sale, noi vom fi ca El, puri și nemânjiți. Salvatorul nostru nu cere imposibilități de la niciun suflet. El nu așteaptă nimic de la ucenicii Săi, fără ca El să fie dispus să le dea har și putere să îndeplinească aceasta. El nu le-ar cere să fie desăvârșiți, dacă El nu ar avea la dispoziția Sa fiecare desăvârșire a harului de oferit celor cărora dorește să le ofere un privilegiu atât de înalt și de sfânt. El ne-a asigurat că El este mai dispus să dea Duhul Sfânt celor care I-l cer decât sunt părinții să dea daruri bune copiilor lor.” — That I May Know Him, p. 130.

b. Cum numim acest proces de creștere creștină în adevăr prin puterea Cuvântului? Ioan 1:14; 17:17

Ioan 1:14: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”

Ioan 17:17: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

„Când adevărul devine un principiu constant în viață, sufletul este ‚născut din nou, nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin cuvântul lui Dumnezeu, care trăiește și rămâne veșnic.’ Această naștere din nou este rezultatul primirii lui Hristos drept Cuvântul lui Dumnezeu. Când adevărurile divine sunt imprimate de Duhul Sfânt în inimă, se trezesc noi concepte, și energiile adormite până aici sunt trezite să coopereze cu Dumnezeu.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 520 engl. (cap. 51, Un subpăstor credincios).

„Sfințirea bisericii este obiectivul lui Dumnezeu în toate interacțiunile Sale cu poporul Său. El i-a ales din veșnicie, ca ei să fie sfinți. El L-a dat pe Fiul Său să moară pentru ei, ca ei să fie sfințiți prin ascultare de adevăr, lipsiți de toată micimea eului. De la ei, El cere o lucrare personală, o predare personală. Dumnezeu poate fi onorat de cei care pretind a crede în El, doar în măsura în care ei se conformează chipului Său și sunt controlați de Spiritul Său. Atunci, ca martori pentru Salvatorul, ei pot face cunoscut ce a făcut harul divin pentru ei.” — Ibid., p. 559 engl. (cap. 55, Transformat prin har).

Miercuri 8 martie

4. PRETENȚII FALSE

a. Privind la bărbații sfinți ai lui Dumnezeu de-a lungul timpurilor biblice, ce anume trebuie să înțelegem cu privire la declararea victoriei finale? 1 Ioan 1:8, 10; Romani 7:18; Galateni 6:14.

1 Ioan 1:8, 10: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi... Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

Romani 7:18: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.”

Galateni 6:14: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu, faţă de lume!”

„Onorurile oferite lui Daniel au trezit invidia bărbaților de conducere din împărăție. Președinții și prinții au căutat să găsească o ocazie de plângere contra lui. ‚Însă nu au putut găsi nicio ocazie, nici greșeală; pentru că el era credincios, nici nu se găsea în el vreo eroare sau vină.’ (Daniel 6:4 engl. KJV). Ce lecție este prezentată aici pentru toți creștinii! Ochii ageri ai invidiei erau fixați asupra lui Daniel zi după zi; supravegherile lor erau ascuțite de ură; totuși niciun cuvânt, nicio faptă din viața sa nu puteau fi făcute să pară ca greșite. Și cu toate acestea, el nu ridica nicio pretenție de sfințire, ci el făcea ceea ce era infinit mai bine — el trăia o viață de credincioșie și consacrare.” — Sfințirea vieții, p. 42 engl. (cap. 5, Daniel în groapa cu lei).

„Sfințirea contrafăcută conduce în mod direct departe de Biblie. Religia este redusă la o fabulă. Sentimentele și impresiile sunt făcute regula pe care se bazează o decizie. În timp ce ei pretind a fi fără păcat și se laudă cu neprihănirea lor, acești pretendenți ai sfințirii învață că oamenii au libertatea de a încălca legea lui Dumnezeu și că cei care ascultă de preceptele ei au căzut din har. O prezentare a pretențiilor ei trezește opoziția lor și stârnește mânie și dispreț. Astfel, caracterul lor este dat pe față, pentru că ‚mintea carnală este vrăjmășie contra lui Dumnezeu: pentru că ea nu este supusă legii lui Dumnezeu, nici, cu adevărat, nu poate fi’ (Romani 8:7 engl. KJV).” — Credința și faptele, p. 53 engl. (cap. 6, O avertizare contra sfințirii contrafăcute).

b. Înseamnă oare a crede în nevoia de sfințire că noi trebuie să ne „câștigăm prin muncă” mântuirea? Ioan 14:15; 1 Ioan 3:5, 6.

Ioan 14:15: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.”

1 Ioan 3:5, 6: „Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.”

„Neprihănirea își are rădăcinile în evlavie. Nicio ființă umană nu este neprihănită decât atâta timp cât are credință în Dumnezeu și menține o legătură vitală cu El. La fel cum o floare de pe câmp are rădăcina ei în sol, la fel cum ea trebuie să primească aer, rouă, ploaie, și raze de soare, tot la fel trebuie să primim noi de la Dumnezeu ceea ce slujește vieții sufletului. Doar devenind părtași ai naturii Sale primim noi putere să ascultăm de poruncile Sale. Niciun om, de sus sau de jos, cu experiență sau fără, nu poate să mențină în mod constant în fața semenilor săi o viață pură, plină de forță, dacă viața sa nu este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu cât este mai amplă activitatea între oameni, cu atât mai strânsă ar trebui să fie comuniunea inimii cu Dumnezeu.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 7, p. 194 engl. (sect. 4, Lucrarea de publicații, subcap. Dependența de Dumnezeu).

Joi 9 martie

5. CUM RĂMÂNE CU SFINȚIREA?

a. Este sfințirea – creșterea în caracterul creștin – în mod tipic observabilă pentru persoana în care apare ea? Marcu 4:26-29. Dar pentru alții?

Marcu 4:26-29: „El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic şi, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.”

„Influența nestudiată, inconștientă, a unei vieți sfinte este cea mai convingătoare predică ce poate fi dată în favoarea creștinismului. Argumentul, chiar când nu poate fi combătut, poate stârni doar opoziție; însă un exemplu evlavios are o putere căreia îi este imposibil să îi reziști cu totul.” —Istoria faptelor apostolilor, p. 511 engl. (cap. 50, Condamnat să moară)

b. Ce anume arată că această creștere este continuă și că nu putem niciodată să ne odihnim mulțumiți de progresul și realizările noastre? 1 Corinteni 15:31; Matei 10:22; Filipeni 3:12-16.

1 Corinteni 15:31: „În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.”

Matei 10:22: „Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.”

Filipeni 3:12-16: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.”

„Domnul ar dori ca toți fiii și fiicele Sale să fie fericiți, plini de pace și ascultători... Prin credință, fiecare deficiență de caracter poate fi suplinită, fiecare mânjitură curățată, fiecare defect corectat, fiecare excelență dezvoltată.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 564 engl. (cap. 55, Transformat prin har).

„Sfințirea nu este lucrarea unui moment, a unei ore, a unei zile, ci a unei vieți. Ea nu se câștigă printr-un episod fericit de sentimente, ci este rezultatul unei constante morți față de păcat și a unei trăiri constante pentru Hristos. Relele nu pot fi corectate, nici reforme nu pot fi îndeplinite în caracter prin eforturi slabe, intermitente. Doar prin efort îndelung, perseverent, prin disciplină dureroasă și conflict sever vom birui noi. Nu știm într-o zi cât de puternic va fi conflictul în ziua următoare. Atât timp cât domnește Satan, vom avea de supus eul, de biruit păcate ce întristează; cât timp va dura viața nu va exista un loc de oprire, nici un punct în care să ajungem și să putem spune ‚Am ajuns cu totul.’ Sfințirea este rezultatul unei ascultări de o viață întreagă.” — Ibid., p. 560, 561 (cap. 55, Transformat prin har).

Vineri 10 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum suntem noi tratați de Dumnezeu cu referire la fiecare moment al îndreptățirii?

2. Cum arată Dumnezeu că dorința Sa pentru noi este mai mult decât doar iertare?

3. Care este secretul transformării?

4. De ce anume ne îndepărtează sfințirea contrafăcută?

5. De unde știm că sfințirea implică o viață întreagă de creștere continuă?