Lecția 11. Depunând mărturie în fața unui rege

Text de memorat: „Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta; și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii și Moise că are să se întâmple.” (Fapte 26:22)

„Cununa lui Hristos trebuie să fie înălțată deasupra diademelor potentaților pământești.”—Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 402 engl. (secțiunea 6, subcap. Cuvântul lui Dumnezeu să fie suprem).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p. 427-438 engl. (cap. 39, Procesul din Cezareea; cap. 40, Pavel apelează la Cezar; cap. 41, „Aproape mă convingi”).

Duminică 5 septembrie

1. REZULTATUL RESPINGERII LUMINII

a. Întrucât Felix a pus plăcerea lumească, lăcomia, și schemele politice ambițioase înaintea luminii aduse de Pavel, ce a urmat în viața sa? Fapte 24:26, 27.

Fapte 24:26, 27: „Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea și mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el. Doi ani au trecut astfel; și în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor și a lăsat pe Pavel în temniță.”

„[Felix] sugera că prin plătirea unei sume mari de bani Pavel ar putea să își asigure eliberarea. Apostolul, însă, era de o natură prea nobilă pentru a se elibera printr-o mită. El nu era vinovat de nicio fărădelege, și nu se înjosea să comită o faptă greșită cu scopul de a-și dobândi eliberarea.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 426, 427 engl. (cap. 39, Procesul în Cezareea).

„[Într-o dispută în Cezareea între greci și evrei] Felix, a cărui ostilitate față de evrei crescuse cu fiecare an, dădu acum soldaților săi libertatea de a jefui casele celor bogați.

Aceste acte îndrăznețe de nedreptate și cruzime nu au putut să treacă neobservate. Evreii făcură o plângere oficială contra lui Felix și el a fost convocat la Roma pentru a da socoteală de acuzațiile lor. El știa bine că prin cursul său de stoarceri și asupriri le dăduse motiv abundent pentru nemulțumiri, însă nădăjduia încă să îi concilieze. Ca urmare, deși avea un respect sincer pentru Pavel, a decis să le satisfacă răutatea, lăsându-l prizonier. Însă toate eforturile sale au fost în zadar; deși a scăpat de exil sau de moarte, a fost îndepărtat din funcție, și privat de cea mai mare parte a bogăției sale dobândite ilicit. Drusila, partenera sa în vinovăție, a pierit după aceea împreună cu singurul lor fiu, în erupția Vezuviului. Zilele lui însuși au sfârșit în dizgrație și obscuritate.” — Comentarii Biblice ale Noului Testament [E.G.White Commnts], vol. 6, p. 1066 engl. (cap referitor la Fapte 24).

Luni 6 septembrie

2. SIGURANŢĂ PE CĂI NEAȘTEPTATE

a. Explicați politica lui Festus, care l-a înlocuit pe Felix. Fapte 25:1-6.

Fapte 25:1-6: „Festus, când a venit în ținutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim. Preoții cei mai de seamă și fruntașii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruință și i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum. Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea și că el însuși are să plece în curând acolo. „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine și, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.” Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile, apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a șezut pe scaunul de judecător și a poruncit să fie adus Pavel.”

„Festus ținea cu tărie de scopul său de a-i oferi lui Pavel un proces echitabil în Cezareea. Dumnezeu în providența Sa controla decizia lui Festus, ca viața apostolului să fie lungită.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 429 engl. (cap. 40, Pavel apelează la Cezar).

b. Cum s-a desfășurat audierea — și cu ce rezultat? Fapte 25:7-12. De ce era mai sigur pentru Pavel să meargă la Cezar decât la Ierusalim? 2 Timotei 3:12.

Fapte 25:7-12: „Când a sosit Pavel, iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat și au adus împotriva lui multe și grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere și a zis: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.” Festus, care voia să capete bunăvoința iudeilor, drept răspuns a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim și să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?” Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptățit cu nimic, după cum știi și tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.” Atunci, Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.”

2 Timotei 3:12: „De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.”

„Festus nu știa nimic despre conspirațiile iudeilor pentru a-l ucide pe Pavel, și a fost surprins de apelul său la Cezar. Cu toate acestea, cuvintele apostolului au oprit procedeele curții de judecată...

Din cauza urii născute din bigotism și îndreptățire de sine, un serv al lui Dumnezeu a fost împins să caute protecție la păgâni... Și poporul lui Dumnezeu care trăiește în acest veac va trebui încă să înfrunte această ură. Între mulți dintre așa-zișii urmași ai lui Hristos există încă aceeași ură, același formalism și egoism, același spirit de asuprire, care au deținut un loc atât de vast în inima evreilor. În viitor, bărbați care pretind a fi reprezentanții lui Hristos vor urma un curs similar celui urmat de preoți și conducători în comportamentul lor față de Hristos și apostoli. În marea criză prin care va trebui să treacă în curând, servii credincioși ai lui Dumnezeu vor întâlni aceeași împietrire a inimii, aceeași hotărâre crudă, aceeași ură neînduplecată.

Toți cei care în acea zi rea doresc să îi slujească neînfricați lui Dumnezeu conform dictatului conștiinței, vor avea nevoie de curaj, fermitate și o cunoaștere a lui Dumnezeu și a cuvântului Său; pentru că cei care sunt loiali lui Dumnezeu vor fi persecutați, motivele lor vor fi contestate, cele mai bune eforturi ale lor vor fi interpretate greșit, iar numele lor vor fi lepădate ca un rău. Satan va lucra cu toată puterea înșelăciunii sale pentru a influența inima și a înnoura priceperea, pentru a face răul să pară bine și binele rău. Cu cât mai puternică și mai pură este credința poporului lui Dumnezeu, și cu cât mai fermă hotărârea lor de a asculta de el, cu atât mai aprins va lupta Satan să stârnească împotriva lor furia celor care, în timp ce pretind că sunt neprihăniți, calcă în picioare legea lui Dumnezeu. Se va cere cea mai fermă încredere, cel mai eroic scop pentru a ține credința care a fost dată cândva sfinților.”—Ibid., p. 430, 431.

Marți 7 septembrie

3. O ÎNTÂLNIRE PROVIDENŢIALĂ

a. Prin providența lui Dumnezeu, pe cine avea să mai întâlnească Pavel? Fapte 25:13-22.

Fapte 25:13-22: „După câteva zile, împăratul Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel și a zis: „Felix a lăsat în temniță pe un om împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoții cei mai de seamă și bătrânii iudeilor și i-au cerut osândirea. Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus față cu pârâșii lui și să fi avut putința să se apere de lucrurile de care este pârât. Ei au venit deci aici și, fără întârziere, am șezut a doua zi pe scaunul meu de judecător și am poruncit să aducă pe omul acesta. Pârâșii, când s-au înfățișat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu. Aveau împotriva lui numai niște neînțelegeri cu privire la religia lor și la un oarecare Isus, care a murit și despre care Pavel spunea că este viu. Fiindcă nu știam ce hotărâre să iau în neînțelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim și să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ținută ca să fie supusă hotărârii împăratului și am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la Cezar.” Agripa a zis lui Festus: „Aș vrea să aud și eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.”

„Pavel făcuse apel la Cezar, iar Festus nu putea să facă altceva decât să îl trimită la Roma. Însă a trecut ceva timp înainte ca să se poată găsi o corabie potrivită... Aceasta i-a dat lui Pavel ocazia de a prezenta motivele credinței sale în fața celor mai importanți oameni din Cezareea, și de asemenea în fața Împăratului Agripa II, ultimul dintre Irozi.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 433 engl. (cap. 41, „Aproape mă convingi”).

b. Descrieți scena și întâlnirea introductivă dintre Pavel lui Agripa în sala de judecată — și cum o privea cerul. Fapte 25:23-27.

Fapte 25:23-27: „A doua zi deci, Agripa și Berenice au venit cu multă fală și au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii și cu oamenii cei mai de frunte ai cetății. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo. Atunci, Festus a zis: „Împărate Agripa și voi toți care sunteți de față cu noi, uitați-vă la omul acesta, despre care toată mulțimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim și aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înțeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte și fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el, de aceea l-am adus înaintea voastră, și mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemnițat, fără să arăt de ce este pârât.”

„În onoarea vizitatorilor săi, Festus căutase să facă din aceasta o ocazie de etalare impunătoare. Robele bogate ale procuratorului și ale oaspeților săi, săbiile soldaților, și armura strălucitoare a comandanților lor ofereau strălucire scenei.

Pavel, încătușat încă, stătea în fața grupului celor prezenți. Ce contrast se prezenta aici! Agripa și Berenice posedau putere și poziție, și pentru aceasta erau favorizați de lume. Însă ei erau lipsiți de trăsăturile de caracter pe care le apreciază Dumnezeu. Ei erau călcători ai legii Sale, corupți în inimă și în viață. Cursul lor de acțiune era detestat de cer.

Bătrânul prizonier, legat cu lanțuri de soldatul-gardă a sa, nu avea în aparență nimic ce ar fi putut să conducă lumea să îi ofere omagiu. Totuși de acest om aparent lipsit de prieteni, bogăție sau poziție, și ținut prizonier pentru credința sa în Fiul lui Dumnezeu, se interesa întregul cer. Îngerii erau slujitorii lui. Dacă slava unuia dintre acei mesageri strălucitori ar fi răzbătut, pompa și mândria regalității ar fi pălit; regele și curtenii ar fi fost loviți la pământ, la fel cum s-a întâmplat cu gărzile romane la mormântul lui Hristos.”—Ibid., p. 434, 435 engl. (cap. 41, „Aproape mă convingi”).

„Tot cerul se interesa de acest om singur, ținut acum prizonier pentru credința sa în Fiul lui Dumnezeu. Iubitul Ioan spune: ‚Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut pe El.’ Lumea nu Îl cunoaște pe Hristos, și nu îi va cunoaște nici pe cei care Îl exemplifică pe Hristos. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu, copii ai familiei regale; totuși, drepturile lor princiare nu sunt percepute de lume. Ei pot stârni curiozitatea acesteia, însă ei nu sunt apreciați sau înțeleși. Pentru lume ei sunt neinteresanți și nu inspiră invidie.”—Sketches from the Life of Paul, p. 254.

Miercuri 8 septembrie

4. PĂCĂTOȘII CĂIŢI SĂ SE EXPRIME

a. Ce putem învăța din modul în care Pavel și-a început mărturia? Fapte 26:1-8.

Fapte 26:1-8: „Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei, căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și neînțelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculți cu îngăduință. Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei! Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții?”

„Creștinismul va face dintr-un om un gentleman. Hristos era politicos, chiar față de persecutorii Lui; și adevărații Săi urmași vor manifesta același spirit. Priviți la Pavel când a fost adus în fața conducătorilor. Discursul Lui în fața lui Agripa este o ilustrație de adevărată politețe rafinată, precum și de elocvență convingătoare. Evanghelia nu încurajează politețea formală actuală din lume, ci politețea care izvorăște din amabilitate reală a inimii.”—Slujitorii evangheliei, p. 123 engl. (cap. 4, Calificări, subcap. Grația curtoaziei).

b. Cum radia de la apostol umilința inimii? Fapte 26:9-11.

Fapte 26:9-11: „Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă; și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine.”

„Exemplele din cuvântul lui Dumnezeu despre căință autentică și umilință autentică dau pe față un spirit de mărturisire în care nu există nicio scuză pentru păcat sau încercare de îndreptățire de sine.

Pavel nu a încercat să se ascundă; el își zugrăvește păcatul în cea mai întunecată nuanță, neîncercând să își reducă vina. [Fapte 26:10, 11 citat]... El nu ezită să declare că ‚Hristos a venit în lume să salveze pe păcătoși; dintre care eu sunt cel mai mare.’ ”—Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 641 engl. (cap. 79, Mărturisire acceptabilă).

c. Cum relatează Pavel experiența sa — și ce datorie încredințată lui ne este încredințată și nouă chiar înainte de revenirea lui Isus? Fapte 26:12-18.

Fapte 26:12-18: „În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere și învoire de la preoții cei mai de seamă. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul tovarășilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. Am căzut cu toții la pământ, și eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? Îți este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui țepuș.’ ‘Cine ești, Doamne?’, am răspuns eu. Și Domnul a zis: ‘Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Dar scoală-te și stai în picioare, căci M-am arătat ție ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.’”

„Împărăția [lui Hristos] nu va veni până când vestea bună a îndurării Sale va fi dusă pe întregul pământ. Ca urmare, când ne predăm lui Dumnezeu și câștigăm alte suflete la El, noi grăbim venirea împărăției Sale. Doar cei care se devotează serviciului Său, spunând, ‚Aici sunt; trimite-mă’ (Isaia 6:8) pentru a deschide ochii orbi, să întoarcă oamenii ‚de la întuneric la lumină și de la puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertare de păcate și moștenire între cei care sunt sfințiți’ (Fapte 26:18)—doar ei se roagă în sinceritate ‚Vine împărăția Ta.’ ”—Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 108, 109 engl. (cap. 5, Rugăciunea Domnului).

Joi 9 septembrie

5. O OCAZIE INESTIMABILĂ OFERITĂ

a. Ce a explicat Pavel despre povara inimii lui? Fapte 26:19-23.

Fapte 26:19-23: „De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea și la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu și au căutat să mă omoare. Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii și Moise că are să se întâmple, și anume că Hristosul trebuie să pătimească și că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și neamurilor.”

b. Cum a manifestat Festus o lipsă de discernământ spiritual? Fapte 26:24-26.

Fapte 26:24-26: „Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și chibzuite. Împăratul știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredințat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colț!”

c. Explicați cum Duhul Sfânt îl atrăgea cu putere pe Agripa — și, în mod tragic, ce a făcut în cele din urmă ca el să i se împotrivească. Fapte 26:27-32.

Fapte 26:27-32: „Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Știu că crezi.” Și Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!” „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.” Împăratul, dregătorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei s-au sculat. Și când au plecat, ziceau unii către alții: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.” Și Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar.”

„S-a întors mintea lui Agripa auzind aceste cuvinte la istoria trecută a familiei Sale și la eforturile lor fără rod împotriva Aceluia pe care Pavel Îl predica? S-a gândit el la străbunicul său, Irod, și la masacrul copiilor inocenți din Betleem? La fratele bunicului său, Antipa, și la uciderea lui Ioan Botezătorul? La propriul său tată, Agripa I, și la martirajul apostolului Iacov? A văzut el în dezastrele care au căzut cu repeziciune asupra acestor regi o dovadă a neplăcerii lui Dumnezeu ca urmare a crimelor lor împotriva servilor Săi? I-au amintit cumva lui Agripa pompa și etalarea din acea zi de timpul când propriul lui tată, un monarh mai puternic decât el, stătea în același oraș, îmbrăcat în robe strălucitoare, în timp ce oamenii strigau că el era un dumnezeu? Uitase el cum, chiar înainte ca strigătele admiratoare să se stingă, răzbunarea grabnică și teribilă căzuse asupra regelui vanitos? Unele dintre toate acestea trecură în grabă prin mintea lui Agripa; însă vanitatea sa era flatată de scena strălucitoare din fața sa, și mândria și importanța de sine alungară toate gândurile mai nobile.” —Comentarii biblice ale Noului Testament [E.G.White Comments], vol. 6, p. 1066, 1067 engl. (cap. referitor la Fapte 26).

Vineri 10 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum ne amintește sfârșitul vieții lui Felix de faptul că gloria pământească trece?

2. Ce calități avem nevoie să posedăm când ne confruntăm cu trădare?

3. Ca în cazul lui Pavel, de ce amână Dumnezeu uneori câte o călătorie?

4. Când mă rog „Vină împărăția Ta” (Matei 6:10), ce trebuie să înțeleg eu?

5. Cum pot fi în pericol de a fi distras de sclipirea acestei lumi?