Lecția 11. Eroii credinței

TEXT DE MEMORAT: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.” (Evrei 11:1-2).

„Credința mântuitoare este o tranzacție prin care cei ce-L primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credința adevărată este viață. O credință vie înseamnă o creștere a vigorii, o încredere deplină, prin care credinciosul devine o putere cuceritoare.” — Hristos Lumina Lumii, p. 347 (cap. 36: Atingerea credinței).

Studiu recomandat: Slujitorii Evangheliei, pp. 258–263 (subcap. Credința).

Duminică 10 martie

1. ABEL

a. De ce a acceptat Dumnezeu pe Abel și jertfa lui? Evrei 11:4.

Evrei 11:4: „Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.”

„Abel a înțeles marile principii ale mântuirii. El s-a recunoscut păcătos, a văzut păcatul și plata păcatului, moartea, stând între sufletul său și comuniunea cu Dumnezeu. El a adus jertfa înjunghiată, viața sacrificată, recunoscând astfel cerința Legii care fusese călcată. Prin sângele vărsat, a privit la jertfa viitoare, Hristos, murind pe crucea Golgotei, și, punându-și încrederea în ispășirea ce urma să fie adusă acolo, a primit mărturia că este îndreptățit, iar jertfa sa primită.” — Patriarhi şi Profeți, p. 72 (cap. 5: Cain şi Abel puşi la încercare).

b. De ce l-a respins Dumnezeu pe Cain și jertfa lui? Evrei 9:22.

Evrei 9:22: „Şi, după Lege, aproape totul este curățat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.”

„Abel a ales credința și ascultarea; Cain, necredința și răzvrătirea. În aceasta constă întreaga problemă.

Cain și Abel reprezintă două clase de oameni, care vor exista întotdeauna în lume până la încheierea vremurilor. Una dintre clase se folosește de jertfa rânduită pentru păcat, în timp ce cealaltă clasă se aventurează să depindă de propriile ei merite; jertfa lor este o jertfă lipsită de puterea mijlocirii divine și, astfel, ea nu este în stare să-l facă pe om să aibă iarăși parte de favoarea lui Dumnezeu. Numai prin meritele Domnului Isus pot fi iertate păcatele noastre.” — Patriarhi şi Profeți, p. 72 (cap. 5: Cain şi Abel puşi la încercare).

Luni 11 martie

2. NOE

a. Ce este scris despre Noe? Geneza 6:8, 9, 22; Evrei 11:7.

Geneza 6:8-9, 22: „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu... 22Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.”

Evrei 11:7: „Prin credință Noe, când a fost înştiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.”

„În timp ce Noe adresa lumii soliile sale de avertizare, faptele sale mărturiseau despre sinceritatea lui. Așa se face că încrederea lui a fost adusă la desăvârșire și pusă în evidență. El a dat lumii un exemplu, crezând exact ceea ce spune Dumnezeu. Tot ce avea, el a investit în corabie. În timp ce a început să construiască acea corabie imensă pe uscat, mulțimile au venit din toate părțile să vadă priveliștea aceea curioasă și să asculte cuvintele călduroase și stăruitoare ale neobișnuitului predicator. Fiecare lovitură dată pentru construcția corabiei era o mărturie pentru popor.” — Patriarhi şi Profeți, p. 95 (cap. 7: Potopul).

b. Ce comparație a dat Isus despre aceste ultime zile? Matei 24:37–39.

Matei 24:37-39: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toți, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”

„Păcatele care au adus pedeapsa asupra lumii dinainte de potop se făptuiesc și astăzi; temerea de Dumnezeu este alungată din inimile oamenilor, iar Legea Sa este tratată cu nepăsare și dispreț. Stricăciunea morală intensă a acelei generații de oameni este egalată de aceea a neamului de oameni ce trăiesc astăzi. … Dumnezeu nu i-a condamnat pe oamenii dinainte de potop pentru că mâncau și beau; El le dăduse în mod îmbelșugat roadele pământului pentru a le împlini nevoile fizice. Păcatul lor consta însă în faptul că se înfruptau din aceste daruri fără să fie mulțumitori Dătătorului și, în ticăloșia lor, se lăsau în voia unui apetit fără frâu. Era normal, legal, ca ei să se căsătorească. Căsătoria făcea parte din rânduielile stabilite de Dumnezeu; a fost una dintre primele instituții pe care El le-a stabilit. El a dat îndrumări speciale în legătură cu această orânduire și a îmbrăcat-o cu sfințenie și frumusețe; dar aceste îndrumări au fost date uitării și căsătoria a fost pervertită și făcută să slujească la satisfacerea pasiunilor.” — Patriarhi şi Profeți, p. 101 (cap. 7: Potopul).

„O stare de lucruri asemănătoare există și astăzi. Ceea ce în sine este drept, îngăduit, este dus la exces. Apetitul este satisfăcut fără niciun fel de reținere. Așa-zișii urmași de astăzi ai lui Hristos mănâncă și beau împreună cu bețivii, în timp ce numele lor stau în mare cinste în registrele bisericii. Necumpătarea slăbește puterile morale și spirituale și pregătește calea pentru pasiunile josnice. Mulțimile nu se mai simt sub obligația morală de a pune frâu dorințelor lor senzuale și devin robii poftelor. Oamenii trăiesc pentru satisfacerea plăcerilor senzuale; ei trăiesc numai pentru lumea și viața aceasta. Extravaganța a pus stăpânire pe toate clasele sociale. Integritatea este sacrificată pentru lux și manifestări de paradă. Cei care sunt nerăbdători să ajungă bogați pervertesc dreptatea și oprimă pe cel sărac și ‚sclavii și sufletele oamenilor’ încă se mai vând și cumpără. Înșelăciunea, mita și jaful se lăfăiesc necondamnate atât în locurile de sus, cât și în cele de jos. Ziarele abundă de relatări ale crimelor — crime săvârșite cu atâta sânge rece și pentru motive atât de neînsemnate, încât se pare că s-a stins orice simțământ umanitar.” — Patriarhi şi Profeți, p. 101 (cap. 7: Potopul).

Marți 12 martie

3. IACOV

a. Ce păcat teribil a pus o pată întunecată asupra experienței lui Iacov? Geneza 25:29–33; 27:18–24.

Geneza 25:29-33: „Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală. Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?” Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.”

Geneza 27:18-24: „El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?” Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.” Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat. Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.”

„Iacov și Rebeca izbutiră în planurile lor, dar au cules numai necazuri și întristare prin înșelăciunea lor. Dumnezeu declarase că Iacov avea să primească dreptul de întâi născut, și cuvântul Său s-ar fi împlinit la timpul potrivit, dacă ei ar fi așteptat în credință ca El să lucreze pentru ei. Dar, ca mulți care zic că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei n-au fost binevoitori să lase problema în mâinile Sale. Rebeca s-a căit amar de sfatul cel rău pe care i l-a dat fiului său; sfatul acesta a fost pricina despărțirii lui de ea și Rebeca nu i-a mai văzut niciodată fața. Din clipa în care a primit dreptul de întâi născut, Iacov a fost apăsat de propria sa condamnare. El păcătuise împotriva tatălui său, a fratelui său, împotriva propriului său suflet și împotriva lui Dumnezeu. În câteva minute el săvârșise o lucrare de care trebuia să se pocăiască o viață întreagă. Întâmplarea aceasta era vie înaintea lui în anii de mai târziu, când purtarea nelegiuită a fiilor săi îi apăsa sufletul.” — Patriarhi şi Profeți, p. 180 (cap 16: Iacov și Esau).

b. Când a fost Iacov pe deplin iertat și îndreptățit? Geneza 32:24–31.

Geneza 32:24-31: „Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu față în față şi totuşi am scăpat cu viață.” Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.”

„Cu strigăt de disperare și lacrimi, [Iacov] și-a înălțat rugăciunea înaintea lui Dumnezeu. Deodată, o mână puternică s-a lăsat asupra sa. … În timp ce se lupta astfel pe viață și pe moarte, sentimentul vinovăției apăsa asupra sufletului său; păcatele sale s-au ridicat în fața sa, despărțindu-l de Dumnezeu. Dar în teribila sa disperare și-a amintit de făgăduințele lui Dumnezeu și inima sa întreagă s-a îndreptat către El, cerând mila Sa. … Era Hristos, ‚Îngerul legământului’, Cel care Se descoperise pe Sine lui Iacov. Patriarhul era acum neputincios, având dureri puternice, dar cu toate acestea nu slăbea din strânsoare pe cel prins. Pocăit cu totul și zdrobit, el se agăță de înger: ‚ a plâns și s-a rugat de el’ (Osea 12:4), cerând să fie binecuvântat. El trebuia să aibă asigurarea că păcatul său a fost iertat. Durerea fizică nu era suficientă ca să abată mintea sa de la acest țel. Hotărârea sa devenea tot mai puternică, credința tot mai vie și mai stăruitoare, până la capăt. Îngerul a încercat să Se elibereze; El a zis: ‚Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile’. Dar Iacov a răspuns: ‚Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta’. (Geneza 32:26) Dacă atitudinea aceasta ar fi fost o încredere îngâmfată și obraznică, Iacov ar fi fost nimicit pe loc; dar din partea lui se dădu pe față încrederea unuia care își mărturisise nevrednicia și care totuși se sprijinea pe credincioșia unui Dumnezeu care Își păstra legământul.

Iacov ‚s-a luptat cu îngerul, și a fost biruitor’. (Osea 12:4) Cu umilință, pocăință și predare de sine, acest muritor păcătos și supus greșelii a biruit în lupta cu Maiestatea cerului. El și-a întărit încrederea sa tremurândă în făgăduințele lui Dumnezeu, iar mâna Iubirii infinite nu putea să întoarcă spatele cerinței celui păcătos.” — Patriarhi şi Profeți, p. 196, 197 (cap. 18: Noaptea luptei).

Miercuri 13 martie

4. SAMSON

a. Explicați planul lui Dumnezeu pentru Samson. Judecători 13:4, 5.

Judecători 13:4-5: „Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”

„ ‚Îngerul Domnului’ i S-a arătat soției sterpe a lui Manoah, cu vestea că ea va naște un fiu prin care Domnul dorea să înceapă să-l izbăvească pe Israel. În vederea acestui lucru, Îngerul i-a dat îndrumări atât cu privire la propria ei viață cât, și cu privire la educația copilului. … Și aceeași opreliște trebuia să fie respectă de la început și de către copil, cu adăugarea faptului că părul său nu trebuia să fie tăiat; copilul trebuia să fie închinat Domnului, ca nazireu, de la naștere.” — Patriarhi şi Profeți, p. 560 (cap. 54: Samson).

b. Cum suntem avertizați de prima mare greșeală a lui Samson? Judecători 14:1–3.

Judecători 14:1-3: „Samson s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale şi a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luați-mi-o acum de nevastă.” Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraților tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiați împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.”

„Chiar atunci când a ajuns la vârsta de bărbat, când trebuia să îndeplinească chemarea dumnezeiască — mai presus de toate, timpul când trebuia să-I rămână credincios lui Dumnezeu — Samson a intrat în legături cu vrăjmașii lui Israel. El n-a întrebat dacă Îl poate proslăvi mai bine pe Dumnezeu dacă se unește cu persoana pe care și-a ales-o singur sau dacă nu cumva se situează într-o poziție din care nu poate îndeplini scopul ce trebuia să fie realizat prin viața lui. Tuturor celor care înainte de orice caută să-L proslăvească pe Dumnezeu, El le-a făgăduit înțelepciune, dar aceia care sunt înclinați în a-și împlini poftele nu au nicio făgăduință.” — Patriarhi şi Profeți, p. 563 (cap. 54: Samson).

„Mulți confundă patimile tari cu tăria de caracter, când de fapt omul care se lasă stăpânit de patimile sale este un om slab. Adevărata mărime a unui om se măsoară după tăria sentimentelor pe care și le stăpânește, și nu după a acelora care-l stăpânesc.” — Patriarhi şi Profeți, p. 567 (cap. 54: Samson).

„Aceia care sunt ispitiți pe calea datoriei trebuie să fie siguri că Dumnezeu îi va sprijini; dar dacă oamenii se așază de bună voie sub puterea ispitei, vor cădea, mai curând sau mai târziu.

Satan se străduiește cu toată puterea lui să-i rătăcească tocmai pe aceia pe care are de gând să-i folosească Dumnezeu ca unelte ale Sale în vederea ajungerii unui anumit scop. El ne atacă în părțile noastre slabe și caută ca, prin slăbiciunile caracterului nostru, să stăpânească asupra întregii ființe; și el știe că va avea succes dacă omul nutrește aceste slăbiciuni.” — Patriarhi şi Profeți, p. 568 (cap. 54: Samson).

c. După ce a fost necredincios jurământului său, ce s-a întâmplat cu Samson? Judecători 16:4, 21. Cât de profund s-a pocăit el de păcatele sale? Judecători 16:22, 28–30; Evrei 11:32.

Judecători 16:4, 21: „După aceea, el a iubit o femeie din valea Sorek, care se numea Dalila... 21Filistenii l-au înşfăcat şi i-au scos ochii; apoi l-au dus la Gaza şi l-au legat cu lanțuri de aramă. Acolo învârtea la moară în temniță.”

Judecători 16:22, 28-30: „Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras... 28-30Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule! Adu-Ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!” Şi Samson a îmbrățişat amândoi stâlpii de la mijloc, pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga. Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulți decât cei pe care-i omorâse în timpul vieții.”

Evrei 11:32: „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!”

„În suferință și umilire, un amuzament pentru filisteni, Samson a învățat mai multe despre propria sa slăbiciune decât cunoscuse până atunci; iar suferințele lui l-au condus la pocăință.” — Conflict and Courage, p. 136.

Joi 14 martie

5. IOSIF

a. Cu ce au greșit Iosif și tatăl său Iacov cu privire la restul fiilor? Geneza 37:2, 3. Datorită urii lor împotriva lui Iosif, ce i-au făcut frații lui? Geneza 37:28–36.

Geneza 37:2-3: „Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu frații lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrânețe; şi i-a făcut o haină pestriță.”

Geneza 37:28-36: „La trecerea negustorilor madianiți, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliților, care l-au dus în Egipt. Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele, s-a întors la frații săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi înjunghiind un țap, i-au înmuiat haina în sânge. Au trimis tatălui lor haina cea pestriță, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăți!” Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său. Toți fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuința morților.” Şi plângea astfel pe fiul său. Madianiții l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui faraon, şi anume căpetenia străjerilor.”

„Dar tocmai această afecțiune [a lui Iacov] avea să devină un motiv de tulburare și întristare. Iacov, în mod neînțelept, a manifestat preferința sa pentru Iosif, și lucrul acesta a trezit gelozia celorlalți fii ai săi. Iosif era martor al comportamentului rău al fraților săi și a fost tare întristat; el și-a permis ca în mod delicat să-i mustre, fapt care n-a făcut altceva decât să le trezească și mai tare ura și resentimentele. El nu putea îndura să-i vadă păcătuind împotriva lui Dumnezeu și de aceea el a făcut cunoscut lucrul acesta tatălui său, nădăjduind ca autoritatea sa să-i poată determina să se îndrepte.” — Patriarhi şi Profeți, p. 209 (cap. 19: Întoarcerea în Canaan).

„A deveni sclav era o soartă cu mult mai de temut decât moartea. În agonia groazei, [Iosif] a apelat la unul și la altul din frații săi, dar în zadar. … Făcându-și inimile cremene față de rugămințile lui, ei l-au vândut în mâinile negustorilor păgâni.” — Patriarhi şi Profeți, p. 211 (cap. 19).

b. Cum a schimbat Dumnezeu soarta lui Iosif? Romani 8:28; Geneza 45:4–8.

Romani 8:28: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

Geneza 45:4-8: „Iosif a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristați şi nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în țară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânța vie în țară şi ca să vă păstreze viața printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii țări a Egiptului.”

„Viața lui Iosif este o ilustrare a vieții lui Hristos... Iosif, prin rămânerea lui ca rob în Egipt, a devenit un salvator pentru familia tatălui său, și totuși faptul acesta n-a scăzut vinovăția fraților săi. La fel, crucificarea lui Hristos de către vrăjmașii Săi L-a făcut Răscumpărătorul omenirii, Mântuitorul neamului omenesc căzut, Cârmuitorul întregii lumi; dar crima ucigașilor Săi a fost tot așa de urâtă ca și atunci când mâna providenței lui Dumnezeu nu ar fi avut sub control evenimentele, ca ele să fie spre slava Sa și binele omului.” — Patriarhi şi Profeți, p. 239 (cap. 21: Iosif şi frații săi).

Vineri 15 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum putem urma mai degrabă calea spirituală a lui Abel decât pe cea a lui Cain?

2. Ce anume ar da mărturie că noi suntem creștini pe urmele lui Noe?

3. Explicați cheia victoriei lui Iacov în ciuda marelui său păcat.

4. Cum își pot ghida părinții copiii pentru a evita căderea lui Samson?

5. De ce putem fi încurajați de lucrarea lui Dumnezeu în viața lui Iacov?