Lecția 11. Vechiul Legământ

TEXTUL DE MEMORAT: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face un legământ nou cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda.” (Evrei 8:8)

„Dumnezeu a văzut ce se întâmpla în tabără. El a văzut că poporul, chiar în timp ce gloria divină se odihnea asupra [muntelui] Sinai, cedase ispitelor lui Satan, și complota contra guvernării de care promisese să asculte.” — The Youth’s Instructor, 21 noiembrie 1901.

Studiu recomandat: Patriarhi și profeți, p. 370-373 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

Duminică 12 martie

1. SCLAVIA FACE CONFUZĂ MINTEA

a. Care era starea lui Israel timp de un număr de ani – și cum a afectat acea situație cunoștința lor despre Dumnezeu și legile Sale? Exodul 20:1, 2; Deuteronom 5:15.

Exodul 20:1, 2: „Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.”

Deuteronom 5:15: „Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins, de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă.”

„În sclavia sa, poporul pierduse într-o mare măsură cunoștința de Dumnezeu și a principiilor legământului avraamic. Eliberându-i din Egipt, Dumnezeu încerca să le reveleze puterea Sa și îndurarea Sa, ca ei să poată fi conduși să Îl iubească și să se încreadă în El. El i-a condus la Marea Roșie – unde, urmăriți de egipteni, scăparea părea imposibilă – ca ei să poată realiza neajutorarea lor absolută, nevoia lor de ajutor divin; și atunci El a îndeplinit eliberarea pentru ei. Astfel ei au fost umpluți cu dragoste și gratitudine pentru Dumnezeu și cu încredere în puterea Sa de a-i ajuta. El îi legase de Sine ca eliberatorul lor din sclavia temporară.

Însă exista un adevăr chiar mai mare care trebuia imprimat în mințile lor. Trăind în mijlocul idolatriei și corupției, ei nu aveau o concepție corectă despre sfințenia lui Dumnezeu, despre păcătoșenia extraordinară a propriilor lor inimi, [despre] incapacitatea lor completă, prin ei înșiși, să ofere ascultare de legea lui Dumnezeu, și [despre] nevoia lor de un Salvator. Toate acestea ei trebuia să fie învățați.” — Patriarhi și profeți, p. 371 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

b. Unde i-a adus Dumnezeu cu scopul ca ei să înțeleagă sfințenia și sacralitatea legii Sale? Exodul 19:1, 5, 6.

Exodul 19:1, 5, 6: „În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai... 5,6Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.’”

Luni 13 martie

2. PĂCĂTOȘENIA PĂCATULUI

a. Cum au reacționat Israeliții la promisiunile de binecuvântare chiar după ce au înțeles legea atunci când a fost rostită de Dumnezeu? Exodul 19:8; 24:3.

Exodul 19:8: „Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.”

Exodul 24:3: „Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”

„Poporul nu a realizat păcătoșenia propriilor lor inimi și faptul că fără Hristos era imposibil ca ei să țină legea lui Dumnezeu; și ei au intrat fără ezitare în legământ cu Dumnezeu. Simțind că erau în stare să își întemeieze propria lor neprihănire, ei au declarat: ‚Tot ceea ce Domnul a spus vom face, și vom fi ascultători.’ (Exodul 24:7). Ei fuseseră martori ai proclamării legii în maiestate înfricoșătoare și tremuraseră de groază în fața muntelui; și totuși doar câteva săptămâni trecuseră înainte ca ei să rupă legământul lor cu Dumnezeu, și să se plece pentru a se închina unui chip cioplit. Ei nu puteau spera la favoarea lui Dumnezeu printr-un legământ pe care ei îl încălcaseră; și acum, văzând păcătoșenia lor și nevoia lor de iertare, ei au fost aduși să simtă nevoia lor de Salvatorul descoperit în legământul Avraamic și arătat prin simboluri în jertfele ceremoniale. Acum prin credință și dragoste ei erau legați de Dumnezeu ca eliberatorul lor din sclavia păcatului. Acum ei erau pregătiți să aprecieze binecuvântările noului legământ.” — Patriarhi și profeți, p. 371, 372 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

b. Care erau termenii acestui legământ? Deuteronom 27:26; Ezechiel 20:11; Leviticul 18:5.

Deuteronom 27:26: „‘Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi cine nu le va face!’ Şi tot poporul să răspundă: ‘Amin!’ ”

Ezechiel 20:11: „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.”

Leviticul 18:5: „Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!”

c. Asemenea cu starea noastră naturală, ce erau ei incapabili să înțeleagă? Ieremia 17:9; Isaia 1:5, 6; 64:6.

Ieremia 17:9: „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”

Isaia 1:5, 6: „Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn.”

Isaia 64:6: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”

„ ‚Voi nu puteți servi Domnului,’ a spus Iosua: ‚căci El este un Dumnezeu sfânt... El nu va ierta fărădelegile voastre, nici păcatele voastre.’ Înainte ca vreo reformă permanentă să poată avea loc, poporul trebuia să fie condus să simtă incapacitatea lor în ei înșiși de a oferi ascultare de Dumnezeu. Ei încălcaseră legea Sa, ea îi condamna ca încălcători, și nu oferea nicio cale de scăpare. În timp ce ei se încredeau în propria lor tărie și neprihănire, era imposibil ca ei să își asigure iertare de păcat și să primească tărie pentru a asculta de legea lui Dumnezeu. Ei trebuia să înceteze să se mai bazeze pe propriile lor eforturi pentru salvare, ei trebuia să se încreadă în mod complet în meritele Salvatorului promis, dacă doreau să fie acceptați de Dumnezeu.” — Ibid., p. 524 engl. (cap. 49, Ultimele cuvinte ale lui Iosua).

Marți 14 martie

3. RATIFICÂND LEGĂMÂNTUL

a. După ce Moise a citit legea cu toate condițiile de blesteme și binecuvântări, cum a reacționat Israel în mod persistent? Exodul 24:7.

Exodul 24:7: „A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”

„Mințile poporului, orbite și înjosite de sclavie, nu erau pregătite să accepte în mod deplin principiile cu implicații largi ale celor zece precepte ale lui Dumnezeu. Pentru ca obligațiile decalogului să fie mai deplin înțelese și implementate, au fost date precepte adiționale, ilustrând și aplicând preceptele celor zece porunci. Spre deosebire de decalog, acestea au fost date în mod privat lui Moise, care urma să le comunice poporului.” — Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 506 engl. (cap. 66, Profesorii ca exemple de integritate creștină).

„Moise scrisese, nu cele zece porunci, ci judecățile pe care Dumnezeu dorea ca ei să le respecte, și promisiunile [date] cu condiția că ei aveau să Îl asculte. El le-a citit pe acestea poporului, și ei s-au angajat să asculte de toate cuvintele pe care le-a spus Domnul. Moise a scris apoi legământul lor solemn într-o carte, și a adus jertfă lui Dumnezeu pentru popor. ‚Și el a luat cartea legământului, și a citit-o în auzul poporului; și ei au zis: Tot ce a spus Domnul vom face, și vom fi ascultători.’ Și Moise a luat sângele și l-a stropit asupra poporului, și a spus: ‚Iată sângele legământului, pe care l-a făcut Domnul cu voi cu privire la aceste cuvinte.’ Poporul a repetat legământul solemn față de Domnul de a face tot ce spusese El și de a fi ascultător.” — The Spirit of Prophecy, vol. 1, p. 240.

b. Ce s-a făcut imediat pentru a arăta caracterul serios al unei astfel de înțelegeri? Exodul 24:6, 8.

Exodul 24:6, 8: „Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar... 8 Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”

„Astfel poporul a ratificat legământul său solemn cu Domnul de a face tot ceea ce spusese El, și să fie ascultător.” — The Signs of the Times, 6 mai 1880.

„Aici poporul a primit condițiile legământului. Ei au făcut un legământ solemn cu Dumnezeu, reprezentând în simbol legământul dintre Dumnezeu și fiecare credincios în Isus Hristos. Condițiile au fost în mod clar prezentate înaintea poporului. Ei nu au fost lăsați să le înțeleagă greșit. Când li s-a cerut să se decidă dacă vor să fie de acord cu toate condițiile date, ei au consimțit unanim să asculte de fiecare obligație. Ei consimțiseră deja să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Principiile legii au fost acum particularizate, ca ei să poată ști cât de mult era implicat în angajarea în legământul de a asculta de lege; și ei au acceptat detaliile legii, definite în mod specific.” — Manuscript Releases, vol. 1, p. 114.

Miercuri 15 martie

4. O GENERAȚIE PIERDUTĂ

a. Ce s-a întâmplat cu vasta majoritate a națiunii Israel, din cauza faptului că nu au reușit să înțeleagă incapacitatea lor de a se salva și de a ține legea în mod perfect fără ajutor divin? Numeri 26:63-65.

Numeri 26:63-65: „Aceştia sunt aceia dintre copiii lui Israel a căror numărătoare au făcut-o Moise şi preotul Eleazar în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Între ei, nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustia Sinai. Căci Domnul zisese: „Vor muri în pustie şi nu va rămâne niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.”

„Tot ce putem face pentru noi înșine este mânjit de păcat.” — Parabolele Domnului, p. 311 engl. (cap. 24, Fără haina de nuntă).

„Nicodim auzise predica lui Ioan Botezătorul referitoare la căință și botez, și cum le indica el oamenilor spre Cel care trebuia să îi boteze cu Duhul Sfânt. El însuși simțise că exista o lipsă de spiritualitate între evrei, că, într-o mare măsură, ei erau controlați de bigotism și ambiție lumească. El sperase la o stare de lucruri mai bună la venirea lui Mesia. Totuși mesajul cercetător de inimi al lui Ioan Botezătorul eșuase să îndeplinească în el convingerea de păcat. El era un fariseu strict și se mândrea cu faptele sale bune. El era stimat pe scară largă pentru generozitatea și dărnicia sa în susținerea serviciului templului și se simțea sigur de favoarea lui Dumnezeu. El a fost speriat de gândul unei împărății prea pure ca el să o poată vedea în starea sa actuală.” — Hristos, Lumina lumii, p. 171 engl. (cap. 17, Nicodim).

b. Era problema la Dumnezeu sau la poporul Său în acest „vechi” legământ? Evrei 8:8.

Evrei 8:8: „Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.”

„ ‚Un creștin natural (din fire)!’ Această idee înșelătoare a slujit multora ca un veșmânt de îndreptățire de sine și i-a condus pe mulți la o presupusă speranță în Hristos, care nu au avut nicio cunoaștere experimentală a Lui, a experienței Sale, a suferințelor Sale, a vieții Sale de tăgăduire de sine și sacrificiu. Neprihănirea lor, pe care ei se bazează atât de mult, este doar ca niște cârpe murdare. Hristos, Învățătorul iubit, spune: ‚Oricine vrea să vină după Mine, să se tăgăduiască pe sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.’ Da, să Îl urmeze prin rău ca și prin bine. Urmați-L, împrietenindu-vă cu acei [care sunt] cei mai nevoiași și mai lipsiți de prieteni.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 177, 178 engl. (cap. 27, Mândria în cei tineri).

„Ce anume constituie nenorocirea, goliciunea celor care se simt bogați și cu multe bunuri? — Este lipsa neprihănirii lui Hristos. În propria lor neprihănire ei sunt reprezentați ca fiind îmbrăcați cu niște cârpe murdare, și totuși în această stare ei se flatează că sunt îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos. Poate să fie înșelăciune mai mare? După cum este reprezentat de profet, ei pot să strige ‚Templul Domnului, templul Domnului suntem noi’ (vezi Ieremia 7:4), în timp ce inimile lor sunt pline de trafic nesfânt și de troc (schimb în natură, fără bani) nedrept.” — Astăzi cu Dumnezeu, p. 228 engl. (cap. 220, Înțelegere a datoriei).

Joi 16 martie

5. UN ALT LEGĂMÂNT NECESAR

a. Întrucât vechiul legământ este atât de lipsit de speranță, care era singura promisiune care putea da speranță celor care trăiau în perioada Vechiului Testament? Ieremia 31:31-33.

Ieremia 31:31-33: „Iată, vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor”, zice Domnul. „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”

„Prin credință în Hristos, ascultarea de fiecare principiu al legii este făcută posibilă.

Spiritul robiei apare atunci când se încearcă a trăi în armonie cu religia legală, prin eforturi de a împlini în propria noastră putere cerințele legii. Există speranță pentru noi doar când venim sub legământul avraamic, care este legământul harului prin credință în Isus Hristos. Evanghelia predicată lui Avraam, prin care el avea speranță, era aceeași evanghelie care ne este predicată nouă astăzi, prin care noi avem speranță. Avraam a privit la Isus, care este Autorul și Încheietorul credinței noastre.” — Comentarii Biblice ale Noului Testament [E. G. White Comments], vol. 6, p. 1077 engl. (cap. referitor la Romani 8).

b. Numiți câțiva eroi din Scriptură care au acceptat aceste promisiuni de ajutor divin. Evrei 11:4-32.

Evrei 11:4-32: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său”. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut, pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost ocolite şapte zile. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci!”

„Din secol în secol, eroii credinței au fost marcați de fidelitatea lor față de Dumnezeu, și ei au fost aduși în mod vizibil în fața lumii ca lumina lor să poată străluci către cei din întuneric. Daniel și cei trei tovarăși ai lor au fost exemple ilustre de eroism creștin... Din experiența lor în curtea Babilonului putem învăța ce va face Dumnezeu pentru cei care Îl slujesc cu inimă întreagă.” — My Life Today, p. 68.

Vineri 17 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum urmăm noi aceeași experiență a evreilor ca fiind incapabili să înțelegem adevărata semnificație a legii morale divine?

2. De ce s-au angajat ei cu ușurință în promisiuni pe care nu le puteau ține?

3. Cum suntem noi conduși să facem astăzi promisiuni similare lui Dumnezeu?

4. Ce a continuat să reapară în timpul restului istoriei lui Israel?

5. Ce exemple avem, care revelează că apostazia națională nu e nicio scuză pentru credința noastră oscilantă?