Lecția 12. Încredere în mijlocul unei furtuni

Text de memorat: „Prin urmare, domnilor, fiți cu voie bună; fiindcă Îl cred pe Dumnezeu, că va fi chiar așa cum mi-a spus.” (Fapte 27:25 engl. KJV, rom.BTF)

„Scopul special al lui Dumnezeu a fost îndeplinit în călătoria lui Pavel pe mare; El intenționa ca cei ce formau echipajul bărcii să fie astfel martori ai puterii lui Dumnezeu prin Pavel.”—Experiențe și viziuni, p. 207 engl. (cap. Pavel vizitează Ierusalimul).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p. 439-445 engl. (cap. 42, Călătoria și naufragiul).

Duminică 12 septembrie

1. LEGAT ÎN LANŢURI PE VAS

a. Care a fost scena următoarei încercări a lui Pavel — cu toate acestea, pe lângă Luca, cine altcineva i-a fost o mângâiere? Fapte 27:1, 2. Coloseni 4:10 (prima parte).

Fapte 27:1, 2: „După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.”

Coloseni 4:10 p.p.: „Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimite sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba”.

„Soldații romani răspundeau cu propriile lor vieți de siguranța prizonierilor lor, și acest fapt condusese la obiceiul de a-i lega cu lanțuri pe prizonieri de încheietura mâinii drepte a soldaților, care se schimbau între ei. Astfel apostolul nu doar că nu putea avea libertatea de mișcare, ci era pus într-o legătură strânsă și constantă cu bărbați de caracterul cel mai dezagreabil și absolut respingător; bărbați care erau nu doar needucați și nerafinați, ci care, din influența demoralizatoare a mediului lor, deveniseră brutali și degradați.” – Sketches From the Life of Paul, p. 262.

„Marinarii își rânduiau cursul în mare parte după poziția soarelui și a stelelor; iar când acestea nu apăreau, și erau indici de furtună, proprietarii vaselor se temeau să se aventureze pe marea largă. În timpul unei parți din an, navigarea sigură era aproape imposibilă.

Apostolul Pavel era chemat acum să sufere experiențele solicitante care urma să îi fie rânduite ca unui prizonier în lanțuri în timpul lungii și anevoioasei călătorii spre Italia... Din proprie alegere avea Aristarh parte de robia lui Pavel, ca să poată să îi slujească în suferințele lui.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 439, 440 (engl.) (cap. 42, Călătoria și naufragiul).

Luni 13 septembrie

2. O CĂLĂTORIE NESIGURĂ

a. Ce dovedește încrederea bine-meritată pe care Pavel a câștigat-o în curând de la Iulius, în a cărui custodie era el în călătoria spre Roma? Fapte 27:3.

Fapte 27:3: „A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei.”

„Această permisiune [de a merge la prietenii săi] a fost foarte apreciată de apostol, a cărui sănătate era șubredă.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 440 engl. (cap. 42, Călătoria și naufragiul).

b. Cum a decurs călătoria — și referitor la ce a avertizat Pavel? Fapte 27:4-10.

Fapte 27:4-10: „După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și „vremea postului”. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.”

„Vânturile erau încă potrivnice, și înaintarea vasului era dificilă... La Limanuri Bune ei au fost constrânși să rămână pentru o vreme, așteptând vânturi favorabile. Iarna se apropia cu grăbire; ‚navigatul era acum periculos’; iar cei care erau responsabili de vapor a trebuit să abandoneze speranța de a ajunge la destinație înainte ca sezonul de călătorie pe mare să fie închis pentru acel an. Singura problemă de decis era acum, dacă să rămână la Limanuri Bune, sau să încerce să ajungă într-un loc mai favorabil pentru iernat.

Această întrebare a fost discutată cu seriozitate, și a fost în cele din urmă adresată de sutaș lui Pavel, care câștigase respectul atât al marinarilor, cât și al soldaților. Apostolul i-a sfătuit fără ezitare să rămână unde se aflau.” – Ibid., p. 440, 441 engl.

c. Ce s-a decis în cele din urmă — însă cu ce rezultate? Fapte 27:11-17.

Fapte 27:11-17: „Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre. După ce au ridicat-o, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt.”

„Sutașul a decis să urmeze judecata majorității... Mânat de furtună, vasul s-a apropiat de mica insulă Clauda, și în timp ce erau sub ocrotirea acesteia, marinarii s-au pregătit pentru ce era mai rău. Barca de salvare, singurul lor mijloc de scăpare în cazul în care corabia ar fi naufragiat, era legată și risca să fie zdrobită în bucăți în orice moment. Prima lor lucrare era de a trage această barcă sus la bord. S-au luat toate precauțiile necesare pentru a întări corabia și a o pregăti pentru a rezista furtunii. Protecția minimă oferită de micuța insulă nu le-a fost de ajutor pentru mult timp, și în curând ei erau din nou expuși violenței depline a furtunii.”—Ibid., p. 441, 442.

Marți 14 septembrie

3. SPERANŢĂ PENTRU CEI DISPERAŢI

a. Descrieți „luptele” (eforturile) care au avut loc pe mare. Fapte 27:18-20.

Fapte 27:18-20: „Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei. Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.”

„Toată noaptea furtuna a bătut și barca s-a spart. În ziua următoare, toți cei de la bord—soldați, marinari, pasageri și prizonieri—s-au unit în a arunca peste bord orice lucru de care se puteau lipsi. A venit din nou noaptea, însă vântul nu s-a redus. Barca bătută de furtună, cu catargul rupt și pânzele sfâșiate, era lovită încoace și încolo de furia vijeliei. În fiecare moment părea că scândurile care gemeau trebuia să cedeze în timp ce vasul se clătina și tremura sub șocul datorat furtunii. Spărtura a crescut rapid, și pasagerii și echipajul lucrau în mod constant la pompe. Nu exista niciun moment de odihnă pentru niciunul de la bord... O apatie întunecată se așeză asupra acelor trei sute de suflete, în timp ce vreme de paisprezece zile ei pluteau în derivă, neajutorați și lipsiți de speranță, sub un cer fără soare și stele. Nu aveau niciun mijloc de a găti, nu se putea aprinde niciun foc, uneltele fuseseră măturate de apă peste bord și majoritatea rezervelor erau îmbibate de apă și stricate. De fapt, în timp ce barca lor robustă se lupta cu furtuna, și valurile conversau cu moartea, nimeni nu dorea hrană.”—Sketches from the Life of Paul, p. 265.

b. Ce a făcut Pavel în acest moment — și cum a fost el în stare să le aducă speranță tuturor celor ce la bord? Psalmul 55:22; 56:3; Fapte 27:21-26.

Psalmii 55:22: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului și El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.”

Psalmii 56:3: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.”

Fapte 27:21-26: „Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă. Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

„În timp ce toți împrejur așteptau doar distrugere rapidă, acest om al lui Dumnezeu, în serenitatea (calmul) unei conștiințe fără vină, își revărsa cererile serioase în favoarea lor.”—Ibid., p. 266.

„[Pavel] s-a prins prin credință de brațul Puterii Infinite, și inima lui era ancorată în Dumnezeu. El nu se temea pentru sine însuși; el știa că Dumnezeu urma să îl păstreze pentru a da mărturie în Roma pentru adevărul lui Hristos. Însă inima lui tânjea de milă pentru sărmanele suflete din jurul lui, păcătoase, degradate, și nepregătite să moară. În timp ce el pleda cu seriozitate pe lângă Dumnezeu pentru a le cruța viețile, i s-a revelat faptul că rugăciunea lui a fost ascultată.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 442 engl. (cap. 42, Călătoria și naufragiul).

„Din punct de vedere fizic fiind cel care suferea cel mai mult, [Pavel] avea cuvinte de speranță pentru cea mai întunecată oră, o mână de ajutor în fiecare situație de urgență.”—Sketches From the Life of Paul, p. 266.

Miercuri 15 septembrie

4. PERICOL IMINENT

a. Ce complot înșelător au început marinarii egoiști într-o încercare de a salva doar propriile lor vieți (nu și ale altora)? Fapte 27:27-30.

Fapte 27:27-30: „În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă. Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei...”

„[Pasagerii și echipajul] erau amenințați acum de un nou pericol, acela ca barca să fie aruncată pe vreun țărm stâncos. Ei au aruncat imediat patru ancore, lucru care era acum singurul ce putea fi făcut. În toate orele rămase din acea noapte ei au așteptat, știind că orice moment ar putea fi ultimul. Spărtura creștea în mod constant, și barca părea să se scufunde în orice moment, chiar dacă ancorele țineau.

În cele din urmă, prin ploaie și furtună, lumina gri a căzut asupra fețelor lor slabe și înspăimântate. Conturul coastei bătute de furtună se putea întrezări slab, însă nu era vizibil niciun singur reper familiar. Marinarii păgâni egoiști hotărâră să abandoneze barca și echipajul, și să se salveze pe ei în barca pe care cu atâta dificultate o trăseseră la bord. Pretinzând că puteau să facă ceva în plus pentru a asigura securitatea bărcii, ei dezlegară barca și începură să o lase la apă.”—Sketches From the Life of Paul, p. 267, 268 .

b. Cum a dezarmat Pavel planul urzit de ei, care nu ar fi avut succes? Fapte 27:31.

Fapte 27:31: „Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.”

„Dacă [marinarii păgâni egoiști] ar fi avut succes, ei ar fi fost zdrobiți în bucăți pe stânci, în timp ce toți cei de la bord ar fi pierit din inabilitatea lor de a manevra vasul care se scufunda.

În acest moment, Pavel a înțeles intenția josnică și a abătut pericolul. Cu obișnuita lui energie promptă și curaj el i-a spus sutașului și soldaților: ‚Dacă aceștia nu rămân pe vas, voi nu puteți fi salvați.’ Credința apostolului în Dumnezeu nu s-a clintit; el nu avea nicio îndoială cu privire la faptul că el va fi păstrat, însă promisiunea de siguranță pentru echipaj fusese condiționată de îndeplinirea de către ei a datoriei.”– Ibid., p. 268.

c. Explicați cum inspira apostolul, chiar și acum, bucurie. Fapte 27:32-38.

Fapte 27:32-38: „Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă. Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun păr din cap.” După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat. În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete. După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.”

Joi 16 septembrie

5. EXACT CUM FUSESE PREZIS

a. Descrieți naufragiul final. Fapte 27:39-41.

Fapte 27:39-41: „Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia întracolo, dacă va fi cu putință. Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.”

b. Cum a păstrat Dumnezeu în mod miraculos pe toți cei de la bord. Fapte 27:42-44.

Fapte 27:42-44: „Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.”

„Pavel și ceilalți prizonieri erau de acum amenințați de o soartă mai îngrozitoare decât naufragiul. Soldații înțelegeau că în timp ce încercau să ajungă la țărm era imposibil ca ei să mențină controlul asupra prizonierilor. Fiecare om avea de făcut tot ce putea pentru a se salva pe sine însuși. Totuși dacă vreunul dintre prizonieri ar fi lipsit, viețile celor care erau răspunzători de ei ar fi fost pierdute. Ca urmare, soldații doreau să îi omoare pe toți prizonierii. Legea romană încuviința această crudă practică și planul ar fi fost executat imediat, dacă nu ar fi fost cel căruia îi erau profund îndatorați toți deopotrivă. Sutașul Iulius știa că Pavel fusese un factor cheie în salvarea vieții tuturor celor de la bord și, în plus, convins că Domnul era cu el, se temea să îl vatăme. Ca urmare el a ‚poruncit ca cei care puteau să înoate să se arunce primii în mare și să ajungă la țărm; și restul, unii pe scânduri și unii pe bucăți rupte din corabie. Și așa s-a întâmplat că toți au ajuns în siguranță la țărm.’ ”—Istoria faptelor apostolilor, p. 445 engl. (cap. 42, Călătoria și naufragiul).

„Când s-a strigat prezența, nu lipsea nimeni. Aproape trei sute de suflete, marinari, soldați, pasageri și prizonieri, stăteau în acea dimineață furtunoasă de noiembrie pe țărmul insulei Malta. Și erau acolo unii care s-au unit cu Pavel și frații săi în a aduce mulțumiri lui Dumnezeu, care le păstrase viețile și îi adusese teferi la țărm prin pericolele marelui adânc.” – Comentarii Biblice ale Noului Testament [E.G.White Comments], vol. 6, p. 1067 engl. (cap. referitor la Fapte 28).

Vineri 17 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum a ușurat Dumnezeu poverile mele, așa cum a făcut pentru Pavel când era în lanțuri?

2. Cum s-ar putea să fiu în pericol de a respinge o avertizare incomodă?

3. Ce pot învăța din grija lui Pavel pentru păgânii care erau la bordul navei?

4. De ce nu ar fi avut niciodată succes planul egoist cu barca de salvare?

5. Ce ar trebui să învăț din modul în care profeția lui Pavel s-a împlinit cu exactitate?