Lecția 12. Privind la Isus

TEXT DE MEMORAT: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2)

„Dacă aceia care astăzi propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu ar ridica crucea lui Hristos mai sus și tot mai sus, lucrarea lor ar fi mult mai plină de succes. Dacă păcătoșii ar putea fi aduși să privească la cruce cu o inimă deschisă, dacă ei ar putea dobândi o imagine deplină a Mântuitorului răstignit, atunci ei ar putea înțelege profunzimile îndurării lui Dumnezeu și păcătoșenia păcatului.” —Faptele Apostolilor, p. 209 (cap. 20: Propovăduirea crucii).

Studiu recomandat: Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 199-202 (subcap. Privind la Isus).

Duminică 17 martie

1. LĂSÂND DEOPARTE ORICE GREUTATE

a. Ce ne îngreunează în mersul nostru creștin? Evrei 12:1.

Evrei 12:1: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.”

„Invidia, răutatea, gândul rău, vorbirea de rău, lăcomia — acestea sunt greutăți pe care creștinul trebuie să le dea la o parte dacă vrea să alerge cu succes în alergarea pentru nemurire. Orice obicei sau practică ce duce la păcat și aduce dezonoare asupra lui Hristos trebuie dată la o parte, oricare ar fi sacrificiul ce s-ar cere. Binecuvântarea cerului nu poate fi dobândită de nimeni care calcă principiile veșnice ale dreptății. Un păcat nutrit este suficient spre a duce la degradarea caracterului și a-i duce în rătăcire pe alții.” — Faptele Apostolilor, p. 312 (cap. 30: Chemarea la o treaptă mai înaltă).

b. Cum putem depăși aceste defecte de caracter? Evrei 12:2.

Evrei 12:2: „Să ne uităm țintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”

„Privind la Isus, obținem o înțelegere mai puternică și mai distinctă despre Dumnezeu și, privind, devenim schimbați. Bunătatea, dragostea pentru semenii noștri, devine instinctul nostru natural. Dezvoltăm un caracter care este omologul caracterului divin. Crescând în asemănarea Lui, ne creștem capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Din ce în ce mai mult intrăm în părtășie cu lumea cerească și avem puterea mereu crescândă de a primi bogățiile cunoașterii și înțelepciunii veșnice.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 355 (cap. 25: Talanții, subcap. Prin folosire, talanții se înmulțesc).

Luni 18 martie

2. BUCURIA LUI HRISTOS

a. Care a fost motivul principal pentru ca Hristos să moară în favoarea noastră? Evrei 12:2 (ultima parte); Isaia 53:11.

Evrei 12:2 u.p.: „...Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”

Isaia 53:11: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.”

„Oferindu-Se pe Sine Însuși spre a mijloci, datorită călcării de lege a neamului omenesc, Domnul Hristos a efectuat slujba unui preot. Ca răsplată, El avea să vadă rodul muncii sufletului Său și avea să fie mulțumit. Sămânța Lui de urmași avea să trăiască multe zile pe pământ.” — Principiile Fundamentale ale Educației Creştine, p. 402 (subcap. Învățătorul divin).

„Ce L-a susținut pe Fiul omului în timpul vieții Sale de trudă și sacrificiu? El a văzut rezultatele muncii sufletului Său și a fost mulțumit. Privind în veșnicie, El a văzut fericirea acelora care prin umilința Sa au primit iertare și viață veșnică. Urechea Sa a prins strigătul de bucurie al celor răscumpărați. El i-a auzit pe cei mântuiți cântând cântarea lui Moise și a Mielului.” — Faptele Apostolilor, p. 601 (cap. 58: Biserica biruitoare).

b. Cum putem urma exemplul lui Hristos de lepădare de sine? Evrei 12:3; Matei 16:24.

Evrei 12:3: „Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima şi să cădeți de oboseală în sufletele voastre.”

Matei 16:24: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ‚Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.’ ”

„Cei care vor să dobândească binecuvântarea sfințirii trebuie să învețe mai întâi ce înseamnă sacrificiul de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă ‚o greutate veșnică de slavă’. … Mireasma iubirii noastre față de semenii noștri este aceea care dezvăluie iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă sufletului. Prin muncă umilă, plină de râvnă și credincioșie este dezvoltată bunăstarea lui Israel. Dumnezeu îl susține și întărește pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos.” — Faptele Apostolilor, p. 560 (cap. 55: Schimbat prin har).

„Bărbați care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, bărbați care mai degrabă ar fi fost dispuși să-și sacrifice viața decât să săvârșească cu bună știință o faptă rea, bărbați pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină și putere divină au mărturisit păcătoșenia firii lor. Ei nu și-au pus încrederea în brațul de carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos.” — Faptele Apostolilor, p. 561 (cap. 55: Schimbat prin har).

„Dumnezeu vă cere ca o mână, credința — să se prindă de brațul Lui cel puternic — iar cealaltă mână, iubirea — să o întindeți spre sufletele care pier. Hristos este calea, adevărul și viața. Urmați-L pe El. Nu umblați după firea pământească, ci după Duhul. Umblați așa cum a umblat El. Voia lui Dumnezeu este chiar sfințirea voastră. Lucrarea pe care o aveți de îndeplinit este să faceți voia Aceluia care vă susține viața spre slava Lui. Dacă munciți pentru voi înșivă, aceasta nu vă folosește la nimic. A munci pentru binele altora, a vă purta de grijă vouă înșivă mai puțin și a consacra mai serios totul lui Dumnezeu va fi bine primit de El, iar prin bogăția harului Său vă va fi răsplătit.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 170 (subcap. Purtători de poveri în biserică).

Marți 19 martie

3. RELAŢIA TATĂ-COPIL

a. Cum se comportă un tată iubitor cu copiii săi greșiți? Evrei 12:5–11; Apocalipsa 3:19.

Evrei 12:5-11: „Şi ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: ‚Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului şi nu-ți pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.’ Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinții noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfințeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.”

Apocalipsa 3:19: „Eu mustru şi pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!”

„David a învățat înțelepciunea din modul în care Dumnezeu S-a purtat cu el și s-a plecat în umilință sub pedeapsa Celui PreaÎnalt. Portretul fidel al adevăratei sale stări, așa cum a înfățișat-o profetul Natan, l-a făcut pe David să-și cunoască propriile sale păcate și l-a ajutat să se depărteze de ele. El a acceptat în mod smerit sfatul și s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. …

Domnul nostru a spus: ‚Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te’. ‚Pentru prezent, nicio pedeapsă nu pare să fie primită cu bucurie, ci cu întristare; cu toate acestea, după aceea se văd roadele aducătoare de pace ale neprihănirii, pentru aceia care le exercită.’ Deși disciplinarea este amară, ea a fost lăsată de un Tată blând și iubitor, ‚ca să putem fi părtași sfințeniei Lui’. ” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 683 (subcap. Cum să primeşti mustrarea).

b. Care este scopul lui Dumnezeu pentru noi în încercările noastre? Matei 5:4.

Matei 5:4: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!”

„Dumnezeu ‚nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe fiii oamenilor.’ (Plângerile lui Ieremia 3:33). Când El lasă să vină încercări și greutăți, face aceasta ‚pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui’. (Evrei 12:10). Dacă este primită în credință, încercarea care pare așa de amară și greu de suportat se va dovedi o binecuvântare. Lovitura nemiloasă, care veștejește bucuriile de pe pământ, va fi mijlocul de a ne întoarce privirile spre ceruri. Cât de mulți sunt aceia care nu L-ar fi cunoscut niciodată pe Isus, dacă întristarea nu i-ar fi făcut să caute mângâiere în El!

Încercările vieții sunt uneltele prin care Dumnezeu îndepărtează necurățiile și asperitățile din caracterul nostru. Tăierea, nivelarea și cizelarea, arderea și lustruirea lor, reprezintă un proces dureros. E greu să fii șlefuit pe tocilă. Dar piatra iese astfel pregătită pentru a-și lua locul în templul ceresc. Maestrul nu lucrează cu atâta atenție și grijă la un material fără valoare. Numai pietrele Sale prețioase sunt lustruite ca pentru un palat.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 10 (subcap. Ferice de cei ce plâng).

„Dumnezeu este acela care te-a adus în strâmtorări. El a urmărit un scop prin aceasta, ca strâmtorarea să poată lucra în tine răbdare, răbdarea experiență, iar experiența nădejde. El a îngăduit ca încercările să vină asupra ta, pentru ca, prin ele, să poți avea experiența roadelor pline de pace ale neprihănirii.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 416.

„Dumnezeu te-a condus prin nenorocire și încercări, ca să poți avea o încredere desăvârșită în El și să ai o părere rezervată față de propria ta judecată.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 416 (subcap. Individualismul).

Miercuri 20 martie

4. URMĂRIND SFINŢENIA

a. Care este sensul sfințeniei și sfințirii? 1 Tesaloniceni 4:3–7; 5:23, 24.

1 Tesaloniceni 4:3-7: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfințenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.”

1 Tesaloniceni 5:23-24: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.”

„‘Voia lui Dumnezeu’, scria apostolul Pavel, ‚este sfințirea voastră’. (1 Tesaloniceni 4:3). Sfințirea bisericii este ținta urmărită de Dumnezeu în toată purtarea Sa față de poporul Său. El i-a ales din veșnicie, pentru ca să fie sfinți. El a dat pe Fiul Său să moară pentru ei, pentru ca ei să poată fi sfințiți prin ascultare de adevăr, dezgoliți de cea mai mică urmă de egoism. Din partea lor, El cere atât o lucrare personală, cât și o predare personală. Dumnezeu poate fi onorat de către aceia care mărturisesc a crede în El numai dacă ei sunt asemenea chipului Său și sunt călăuziți de Spiritul Său. Atunci, ca martori pentru Mântuitorul, ei pot face cunoscut ceea ce a făcut harul divin pentru ei.

Adevărata sfințire vine prin punerea în practică a principiului iubirii. ‚Dumnezeu este iubire; și cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el’. (1 Ioan 4:16). Viața aceluia în a cărui inimă dăinuie Hristos va da pe față o evlavie practică. Caracterul va fi curățit, înălțat, înnobilat și glorificat. Învățătura curată se va contopi împreună cu lucrările neprihănirii, preceptele cerești se vor întrețese cu practicile sfinte.” — Faptele Apostolilor, p. 559-560 (cap. 55: Schimbat prin har)..

b. Care este unul dintre principalii agenți ai sfințirii noastre? Ioan 17:17.

Ioan 17:17: „Sfințeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

„Pe măsură ce întunericul crește și rătăcirea se răspândește mai mult, ar trebui să dobândim o mai bună cunoaștere a adevărului și să fim pregătiți să ne sprijinim poziția din Scripturi.

Trebuie să fim sfințiți prin adevăr, să fim cu totul consacrați lui Dumnezeu și să trăim în felul acesta la înălțimea mărturisirii noastre, pentru ca Domnul să poată revărsa o lumină tot mai mare peste noi și să putem vedea lumină în lumina Sa și să fim întăriți cu tăria Sa.” — Scrieri Timpurii, p. 105 (cap. Dificultățile în biserică).

„ ‚Credința vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu.’ (Romani 10:17). Scripturile sunt marele agent în transformarea caracterului. Hristos S-a rugat: ‚Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.’ (Ioan 17:17). Dacă este studiat și ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în inimă, supunând orice însușire nesfântă. Duhul Sfânt vine să convingă de păcat, iar credința care izvorăște în inimă lucrează prin iubire față de Hristos, conformându-ne în trup, suflet și duh după chipul Său. Atunci Dumnezeu ne poate folosi pentru a face voia Lui. Puterea care ne-a fost dată lucrează din interior în exterior, determinându-ne să comunicăm altora adevărul care ne-a fost comunicat nouă.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 100 (cap. 7: Asemenea aluatului).

Joi 21 martie

5. DUHUL SFÂNT ȘI SFINŢIREA

a. Cum putem primi neprihănirea lui Hristos în viața noastră? Matei 5:6; Evrei 10:37–39.

Matei 5:6: „Ferice de cei flămânzi şi însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!”

Evrei 10:37-39: „ ‚Încă puțină, foarte puțină vreme’, şi ‚Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credință; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.’ Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.”

„Simțământul de nevrednicie va face inima să flămânzească și să înseteze după neprihănire și dorința aceasta nu va fi dezamăgită. Aceia care Îi fac loc lui Isus în inima lor Îi vor simți iubirea. Toți aceia care doresc să ajungă la un caracter asemănător cu al lui Dumnezeu vor fi satisfăcuți. Niciodată Duhul Sfânt nu lasă neajutorat pe cel care-L caută pe Isus. El ia din lucrurile lui Hristos și i le descoperă. Dacă ochiul este ațintit asupra lui Hristos, lucrarea Duhului nu încetează până când sufletul nu ajunge să aibă chipul Lui. Elementul curat al iubirii va face sufletul să crească, dându-i destoinicia să ajungă la ținte mai înalte și să aibă cunoștințe mai mari în lucrurile cerești, așa încât el nu va rămâne neîmplinit. [Matei 5:6 citat].” — Hristos, Lumina Lumii, p. 302 (cap. 31: Predica de pe munte).

„Privind necontenit la Isus cu ochii credinței, vom fi întăriți. Dumnezeu va da cele mai scumpe descoperiri credincioșilor Săi care flămânzesc și însetează. Ei vor simți că Hristos e un Mântuitor personal. Hrănindu-se din Cuvântul Lui, ei constată că acesta este duh și viață. Cuvântul distruge natura firească, pământească, și dă o nouă viață în Isus Hristos. Duhul Sfânt vine în suflet ca un Mângâietor. Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui Dumnezeu se reproduce la ucenici; ei devin o făptură nouă. Iubirea ia locul urii și inima este refăcută după modelul divin. Aceasta înseamnă a trăi ‚prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’. Aceasta înseamnă a mânca pâinea care se coboară din cer.” — Hristos Lumina Lumii, p. 391 (cap. 41: Criza din Galileea).

„Pentru păcat, oriunde s-ar găsi, ‚Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.’ (Evrei 12:29). În toți aceia care se supun puterii Sale, Duhul Sfânt va mistui păcatul. Dar, dacă oamenii se agață de păcat, ei se identifică astfel cu el. Atunci slava lui Dumnezeu, care nimicește păcatul, trebuie să-i nimicească și pe ei.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 107 (cap. 10: Glasul în pustie).

Vineri 22 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Care sunt unele greutăți care ar putea să-mi împiedice alergarea către nemurire?

2. Cum pot să mă împărtășesc din bucuria care L-a motivat pe Hristos când era pe pământ?

3. Explicați responsabilitatea echilibrată a unui tată bun și iubitor.

4. Ce se întâmplă când ne cufundăm în Scriptură și aplicăm învățătura ei?

5. De ce reverența și teama evlavioasă sunt atât de importante – totuși atât de rare – astăzi?