Lecția 13. Avertismente de reținut

TEXT DE MEMORAT: „De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieșim dar afară din tabără la El și să suferim ocara Lui.” (Evrei 13:12, 13).

„Domnul Hristos, Înlocuitorul nostru, trebuia să sufere dincolo de hotarele Ierusalimului. El a murit dincolo de poartă, acolo unde erau executați tâlharii și ucigașii. Pline de însemnătate sunt aceste cuvinte: ‚Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi.’ (Galateni 3:13).” — Hristos, Lumina Lumii, p. 741 (cap. 78: Golgota)..

Studiu recomandat: Căminul Advent, p. 445-452 (cap. 72: Ospitalitatea).

Duminică 24 martie

1. DRAGOSTE FRĂŢEASCĂ

a. Care a fost problema specifică a bisericii din Efes? Apocalipsa 2:4, 5.

Apocalipsa 2:4-5: „Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ți voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

„Membrii bisericii [din Efes] erau uniți în simțăminte și în fapte. Iubirea lui Hristos alcătuia lanțul de aur ce îi lega laolaltă. Ei se străduiau să-L cunoască pe Domnul din ce în ce mai pe deplin, și în viața lor se manifesta bucuria și pacea lui Hristos. Ei cercetau pe orfani și văduve în necazurile lor și se păstrau neîntinați de lume. …

Însă după un timp, zelul credincioșilor a început să scadă, și dragostea lor pentru Dumnezeu și unii pentru alții devenea din ce în ce mai puțină. Răceala s-a furișat în biserică. Unii au uitat modul minunat în care au primit adevărul. Unul câte unul, vechii stegari au căzut la postul lor. Unii dintre lucrătorii mai tineri, care ar fi putut să ia parte la ducerea poverilor acestor pionieri și astfel să fie pregătiți pentru a fi conducători înțelepți, se plictisiseră de atât de deasa repetare a adevărurilor. În dorința lor după ceva nou și senzațional, ei au încercat să introducă vederi noi în doctrină, mai plăcute multor minți, dar care nu erau în armonie cu principiile fundamentale ale Evangheliei. …

Cum se insista asupra acestor învățături false, au apărut deosebiri și ochii multora au fost abătuți de la a mai privi la Isus ca la Începătorul și Desăvârșitorul credinței lor. Discutarea punctelor neimportante de doctrină și contemplarea basmelor plăcute, născocite de om, le ocupau timpul care ar fi trebuit să fie petrecut în vestirea Evangheliei.” — Faptele Apostolilor, p. 579-580 (cap. 57: Descoperirea).

Luni 25 martie

2. O CALITATE CREȘTINĂ FRUMOASĂ

a. Ce caracteristică creștină este subliniată de apostolul Pavel? Tit 1:7, 8; Evrei 13:1, 2.

Tit 1:7-8: „Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpățânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat.”

Evrei 13:1-2: „Stăruiți în dragostea frățească. Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.”

„ ‚Primitor de oaspeți’ este una dintre trăsăturile prezentate de Duhul Sfânt, ca fiind caracteristice aceluia care va purta o răspundere în biserică. Chiar întregii biserici i se dă porunca: ‚Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire, ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.’

Aceste sfaturi au fost în mod ciudat neglijate. Chiar printre aceia care pretind a fi creștini, adevărata ospitalitate este doar puțin pusă în practică. Chiar în poporul nostru, ocazia de a dovedi ospitalitate nu este privită așa cum ar trebui să fie, ca un privilegiu și o binecuvântare. În general, există prea puțină sociabilitate, prea puțină dispoziție de a mai face loc pentru încă două sau trei persoane fără a ne simți stânjeniți sau fără a face paradă... Dumnezeu nu găsește plăcere în interesul egoist atât de adesea manifestat față de ‚mine și familia mea’... Când spiritul de ospitalitate moare, inima ajunge paralizată de egoism.” — Căminul Advent, p. 445-447 (cap. 72: Ospitalitatea).

b. Numiți două exemple de ospitalitate creștină din Vechiul Testament. Geneza 18:1–8; 19:1–3.

Geneza 18:1-8: „Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbați stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău. Îngăduie să se aducă puțină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniți-vă sub copacul acesta. Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeți la inimă, şi după aceea vă veți vedea de drum; căci pentru aceasta treceți pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.” Şi Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu vițelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat.”

Geneza 19:1-3: „Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Domnii mei, intrați, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneți peste noapte în ea şi spălați-vă picioarele; mâine vă veți scula de dimineață şi vă veți vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliță.” Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat.”

„Biblia se referă mult la ospitalitate. Nu numai că o prezintă ca pe o datorie, dar ne prezintă și multe tablouri frumoase ale exercitării acestui har și a binecuvântărilor pe care le aduce. Printre acestea, pe locul întâi este experiența lui Avraam....

Aceste fapte de amabilitate au fost considerate de Dumnezeu ca având suficientă importanță pentru a fi raportate în Cuvântul Său; și cu mai mult de o mie de ani mai târziu, un apostol inspirat s-a referit la ele: ‚Să nu dați uitării primirea de oaspeți; căci prin aceasta mulți au găzduit, fără să știe, pe îngeri.’

Privilegiul acordat lui Avraam și Lot este și la îndemâna noastră. Dovedind ospitalitate față de copiii lui Dumnezeu, și noi putem primi îngeri în locuințele noastre. Chiar și în zilele noastre, îngeri cu chip omenesc intră în casele oamenilor și sunt găzduiți de ei. Iar creștinii care trăiesc în lumina prezenței lui Dumnezeu sunt totdeauna însoțiți de îngeri nevăzuți, și aceste ființe sfinte lasă în urma lor o binecuvântare în căminele noastre.” — Căminul Advent, p. 445 (cap. 72: Ospitalitatea).

Marți 26 martie

3. CĂSĂTORIA ESTE DEMNĂ DE ONOARE

a. Când a înființat Dumnezeu instituția căsătoriei? Geneza 1:26–28; 2:18, 21–24. Cum a binecuvântat Hristos căsătoria în lucrarea Sa? Ioan 2:1–5.

Geneza 1:26-28: „Apoi Dumnezeu a zis: ‚Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.’ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: ‚Creşteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul şi supuneți-l; şi stăpâniți peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice viețuitoare care se mişcă pe pământ.’ ”

Geneza 2:18, 21-24: „Domnul Dumnezeu a zis: ‚Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el... 21-24Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ‚Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‚femeie’, pentru că a fost luată din om.’ De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.”

Ioan 2:1-5: „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui. Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: ‚Nu mai au vin.’ Isus i-a răspuns: ‚Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.’ Mama Lui a zis slugilor: ‚Să faceți orice vă va zice.’ ”

„Dumnezeu a sărbătorit prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are la originea sa pe Creatorul Universului. ‚Căsătoria este demnă de onoare’; ea a constituit unul dintre primele daruri ale lui Dumnezeu pentru om și este una dintre cele două instituții pe care, după cădere, Adam le-a dus cu sine dincolo de porțile Paradisului. Când sunt recunoscute principiile divine în cadrul acestei relații și cei doi se supun acestora, căsătoria este o binecuvântare; ea apără curăția și fericirea neamului omenesc, asigură nevoile sociale ale omului, îl înalță din punct de vedere fizic, intelectual și moral.

Cel care a dăruit-o pe Eva lui Adam, ca un ajutor potrivit, a făcut prima minune la un ospăț de nuntă. În sala de sărbătoare, acolo unde prieteni și rude se bucurau împreună, Și-a început Domnul Hristos lucrarea publică. Astfel El a consfințit căsătoria, recunoscând-o ca pe o instituție pe care El Însuși a întemeiat-o....

Domnul Hristos a onorat căsătoria, făcând de asemenea din aceasta un simbol al legăturii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este mirele; mireasa este biserica, despre care — ea fiind aleasa Sa — El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito; nu ai niciun cusur.”.” — Căminul Advent, p. 25-26 (capitolul 3: Căminul din Eden – un model).

„Prima minune [a lui Hristos] a fost făcută cu ocazia unei nunți. Astfel, El a arătat lumii că instituția căsătoriei, atunci când este păstrată în curăție, nu este pângărită, ci este o instituție sacră.” — Căminul Advent, p. 341.

b. Când a fost întrebat cu privire la divorț, ce le-a spus Hristos fariseilor? Matei 19:1–8. Cât trebuie să dureze jurământul de căsătorie? Romani 7:1–3; 1 Corinteni 7:39; Maleahi 2:14–16.

Matei 19:1-8: „După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ținutul Iudeii, dincolo de Iordan. După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi. Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?” Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”? Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” „Pentru ce, dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire şi s-o lase?” Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost aşa.”

Romani 7:1-3: „Nu ştiți, fraților – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.”

1 Corinteni 7:39: „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.”

Maleahi 2:14-16: „Şi dacă întrebați: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viață şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânță dumnezeiască! Luați seama, dar, în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețea lui! „Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul oştirilor. De aceea, luați seama în mintea voastră şi nu fiți necredincioşi!”

„În mintea celor tineri, căsătoria este îmbrăcată în romantism și este dificil a o despărți de această trăsătură cu care o acoperă închipuirea și a impresiona mintea cu acel simț al responsabilității care este implicat în legământul căsătoriei. Acest legământ leagă destinele a doi indivizi cu legături pe care nimic, în afară de moarte, nu ar trebui să le despartă.

Legământului căsătoriei trebuie să i se acorde toată atenția, deoarece căsătoria este un pas făcut pentru o viață întreagă. Atât bărbatul, cât și femeia trebuie să chibzuiască cu seriozitate dacă se pot alipi unul de celălalt și pot trece toate vicisitudinile vieții atât timp cât vor trăi.” — Căminul Advent, p. 340 (cap. 56: Divorțul).

Miercuri 27 martie

4. RESPECT FAŢĂ DE CONDUCĂTORII CREDINCIOȘI

a. Conform Inspirației, cum ar trebui să-i considere membrii bisericii pe liderii credincioși? Evrei 13:7; 1 Tesaloniceni 5:12, 13.

Evrei 13:7: „Aduceți-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de viețuire şi urmați-le credința!”

1 Tesaloniceni 5:12-13: „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi”.

„În mod deosebit, Biblia ne învață să ne ferim de a aduce cu ușurință acuzații împotriva acelora pe care Dumnezeu i-a chemat să lucreze ca trimiși ai Săi. Apostolul Petru, descriind o clasă de oameni care sunt cu totul dedați păcatelor, spune: ‚Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în putere și tărie, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor’. (2 Petru 2:10-11). Iar Pavel, în învățătura sa pentru cei care sunt puși peste biserică, spune: ‚Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori’. (1 Timotei 5:19). Acela care a așezat asupra oamenilor răspunderi grele, de conducători și învățători ai poporului Său, va cere socoteală poporului pentru felul în care se poartă față de slujitorii Săi. Noi trebuie să-i onorăm pe aceia pe care Dumnezeu îi onorează.” — Patriarhi şi Profeți, p. 386 (cap. 33: De la Sinai la Cadeş).

b. Când Aaron și Maria s-au răzvrătit împotriva conducerii lui Moise, cum s-a comportat Dumnezeu cu ei? Numeri 12:1–10; Exodul 20:12.

Numeri 12:1-10: „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului. Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: „Duceți-vă toți trei la Cortul întâlnirii.” Şi s-au dus toți trei. Domnul S-a coborât în stâlpul de nor şi a stat la uşa Cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi. Şi a zis: „Ascultați bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înțeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?” Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat. Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.”

Exodul 20:12: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.”

„Pedeapsa dată Mariei trebuie să fie o mustrare pentru toți cei care se lasă în voia geloziei și care cârtesc împotriva acelora asupra cărora Dumnezeu așază povara lucrării Sale.” — Patriarhi şi Profeți, p. 386 (cap. 33).

„Părinții sunt îndreptățiți la o dragoste și un respect cum nu se cuvine nimănui altcuiva. Dumnezeu Însuși, care a așezat asupra lor o responsabilitate pentru sufletele încredințate grijii lor, a poruncit ca, în anii de la început ai vieții, părinții să țină locul lui Dumnezeu pentru copiii lor. Iar acela care respinge autoritatea îndreptățită a părinților săi, respinge autoritatea lui Dumnezeu. Porunca a cincea cere din partea copiilor nu numai să dea respect, supunere și ascultare părinților lor, ci de asemenea să le dea dragostea și amabilitatea lor, să le ușureze poverile, să le apere prestigiul, să-i ajute și să-i mângâie la bătrânețe. Ea încurajează respectul față de slujitorii lui Dumnezeu și față de conducători și de toți aceia cărora Dumnezeu le-a dat să aibă autoritate.” — Patriarhi şi Profeți, p. 308 (cap. 27: Legea dată lui Israel).

c. Ce înțelegere biblică este foarte adesea în mod ciudat uitată în societatea modernă – și de ce? Evrei 13:17, 18; Leviticul 19:32.

Evrei 13:17-18: „Ascultați de mai marii voştri şi fiți-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.”

Leviticul 19:32: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.”

„Adesea, pui opiniile tale mai presus de cele ale bărbaților și femeilor care au mai mulți ani de experiență decât tine și care sunt mai calificați să spună cuvinte de judecată înțeleaptă, decât tine.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 163 (subcap. Combativitate condamnată).

Joi 28 martie

5. ISUS, ÎNTOTDEAUNA ACELAȘI

a. Ce este scris despre cele două naturi ale lui Hristos? Isaia 9:6; Ioan 1:1–3, 14; Evrei 1:1–3, 6–10.

Isaia 9:6: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

Ioan 1:1-3, 14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El... Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.”

Evrei 1:1-3, 6-10: „După ce a vorbit în vechime părinților noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Ființei Lui şi care ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curățarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte...6-10Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.”

„Prin natura Sa omenească, Hristos a venit în legătură cu omenirea; prin divinitatea Sa, El se prinde de tronul lui Dumnezeu. Ca Fiu al omului, El ne-a dat un exemplu de ascultare; ca Fiul al lui Dumnezeu, El ne dă putere să ascultăm. Hristos a fost Cel care, din rugul de pe muntele Horeb, i-a vorbit lui Moise, zicând: ‚EU SUNT CEL CE SUNT’... ‚Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce se numește EU SUNT m-a trimis la voi’.’ (Exodul 3:14). Aceasta a fost garanția eliberării lui Israel. De aceea, când a devenit ‚asemenea oamenilor’, El Însuși a declarat: EU SUNT. Pruncul din Betleem, blândul și umilul Mântuitor, este Dumnezeu ‚arătat în trup.’ (1 Timotei 3:16). Și nouă ne zice: ‚EU SUNT Păstorul cel bun’, ‚EU SUNT Pâinea vie’. ‚EU SUNT calea, adevărul și viața’. ‚Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.’ (Ioan 10:11; 6:51; 14:6; Matei 28:18). EU SUNT chezășia fiecărei făgăduințe. EU SUNT; nu te teme. ‚Dumnezeu cu noi’ este garanția eliberării noastre din păcat, asigurarea puterii noastre de a asculta de legea cerului.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 24 (cap. 1: „Dumnezeu cu noi”).

b. A pierdut Hristos vreuna din atributele Sale divine în timpul întrupării Sale? Explicați. Maleahi 3:6; Evrei 13:8; Iacov 1:17.

Maleahi 3:6: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți.”

Evrei 13:8: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

Iacov 1:17: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”

„Dumnezeu a existat întotdeauna. El este marele EU SUNT. Psalmistul spune: ‚Înainte ca să se fi născut munții, și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!’ (Psalmii 90:2). El este Cel Preaînalt, care dăinuiește veșnic... El este infinit și omniprezent. Cuvintele noastre nu pot descrie măreția și maiestatea Sa.” — Lucrarea Misionar Medicală, p. 92 (subcap.: O cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu).

Vineri 29 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum pot scăpa de capcana care a apărut în Efes?

2. De ce este ospitalitatea un bun atât de valoros în biserică?

3. Dacă suntem serioși în privința Scripturii, cum trebuie să înțelegem căsătoria?

4. Explicați amploarea celei de-a cincea porunci.

5. De ce este vital pentru noi să prețuim cele două naturi ale lui Hristos?