Lecția 3. Organizarea preoției lui Melhisedec

Text de memorizat: „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.” (1 Ioan 3:2)

„Răul nu rezultă din organizare, ci din faptul că se face din organizație totul, și din evlavia vitală ceva de puțină însemnătate.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 253 (secț. – Dăunător este formalismul, nu organizația).

Recomandare pentru studiu: Faptele apostolilor, pp. 188-200 (cap. 19 – Iudei și neamuri).

Duminică 15 octombrie

1. DARURI DE SEAMĂ ÎN BISERICĂ

a. Cum ar trebui să ne purtăm unii cu alții, indiferent de darurile pe care le avem? Numiți câteva înzestrări specificate primele. Romani 12:10; 1 Corinteni 12:28–30, 11.

„Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

„Și Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învățători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi. Oare toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?... 11Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voiește.” (1 Corinteni 12:28-30, 11)

b. Explicați câteva îndatoriri ale slujitorilor ‒ și de ce lucrarea lor nu se limitează la o singură biserică. Ioan 21:15–17; 2 Corinteni 11:28; Tit 1:5; 1 Corinteni 4:17.

„După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei.” I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oițele Mele.” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele!” (Ioan 21:15-17)

„Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.” (2 Corinteni 11:28)

„Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit.” (Tit 1:5)

„Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos și de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.” (1 Corinteni 4:17)

„Slujitorii mai în vârstă ar trebui să aibă grijă să nu dea de înțeles tinerilor, prin precept sau exemplu, că lucrarea slujitorilor din câmp constă în predicare. Educația de care tinerii lucrători au cea mai mare nevoie, este aceea care le va oferi posibilitatea să slujească în diferitele departamente și să ușureze lucrul celor care obosesc suprasolicitându-se. Sunt, de asemenea, membri laici în biserică, cu abilități care pot fi aduse în serviciu și care ar trebui să fie făcuți răspunzători pentru o parte a lucrării. Faceți-i să simtă că nu ar trebui să existe leneși în via Domnului.” ‒ The Review and Herald, 24 iulie 1883.

c. Cine îi alege pe lucrători și ce devin aceștia odată aleși? 2 Corinteni 8:16–19, 23.

„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi. Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bunăvoie spre voi. Am trimis cu el și pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate bisericile. Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere pe care o săvârșim spre slava Domnului și ca o dovadă de bunăvoința noastră... Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtașul și tovarășul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe frații noștri, care sunt trimișii bisericilor și fala lui Hristos.” (2 Corinteni 8:16-19, 23)

„Oameni ale căror vieți nu sunt sfinte și care sunt incompetenți în ce privește predicarea adevărului prezent, intră în câmp fără a fi recunoscuți de către biserică sau în general de către frați, iar rezultatele sunt tulburarea și dezbinarea.” – Scrieri timpurii, p. 97 (secț. – Ordinea evanghelică).

Luni 16 octombrie

2. HIROTONIRE

a. Care este rolul bătrânilor și cum ar trebui să ne purtăm față de ei? Fapte 20:28; 1 Petru 5:1–5; Iacov 5:14; Evrei 13:17, 18.

„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.” (Faptele apostolilor 20:28)

„Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțire, ci făcându-vă pilde turmei. Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei. Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.” (1 Petru 5:1-5)

„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.” (Iacov 5:14)

„Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos. Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.” (Evrei 13:17-18)

b. Descrieți procesul de hirotonire și explicați când este acesta cuvenit. Fapte 6:1–3, 6; 14:23; 1 Timotei 4:14; Tit 1:7–9.

„În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta... 6 I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.” (Faptele apostolilor 6:1-3, 6)

„Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică și, după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră.” (Faptele apostolilor 14:23)

„Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.” (1 Timotei 4:14)

„Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpățânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de câștig mârșav; ci să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. (Tit 1:7-9)

„Când sunt răspunderi de încredințat unei persoane, întrebarea nu este dacă ea este elocventă sau bogată, ci dacă este cinstită, credincioasă și sârguincioasă; pentru că, oricare ar fi aptitudinile ei, fără aceste calități nu este întru totul potrivită pentru vreo poziție de încredere.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 413 (secț. – Pastori ai Evangheliei).

„Am văzut că voi gândiți despre acesta și acela că sunt chemați să lucreze în câmp, când de fapt voi nu știți nimic cu privire la acest subiect. Nu puteți citi inima. Dacă v-ați fi adăpat adânc din adevărul soliei celui de-al treilea înger, nu v-ați mai simți așa de îndreptățiți să spuneți cine este chemat de Domnul Isus și cine nu este. Faptul că cineva poate să se roage și să vorbească bine nu este o dovadă că Dumnezeu l-a chemat. Fiecare are o anumită influență, și această influență trebuie să vorbească în favoarea lui Dumnezeu; însă chestiunea dacă acesta sau acela trebuie să-și consacre timpul spre a lucra pentru suflete este de cea mai mare importanță și nimeni în afară de Dumnezeu nu poate decide cine se poate angaja în această lucrare solemnă. Erau mulți oameni buni pe vremea apostolilor, bărbați care se puteau ruga cu putere și puteau vorbi la subiect; și, cu toate acestea, apostolii, care aveau putere asupra duhurilor necurate și erau în stare să-i vindece pe cei bolnavi, nu au îndrăznit doar cu înțelepciunea lor să pună deoparte pe unul dintre aceștia pentru sfânta lucrare de a fi purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu. Ei au așteptat dovada de netăgăduit a manifestării Duhului Sfânt. Am văzut că Dumnezeu a pus asupra slujitorilor Săi aleși datoria de a decide cine este potrivit pentru lucrarea sfântă; și, în unire cu biserica și având dovada evidentă a Duhului Sfânt, ei hotărau cine trebuie să meargă și cine nu este potrivit să meargă. Am mai văzut că, dacă s-ar lăsa pe seama a câtorva persoane de ici și de colo să decidă cine corespunde pentru această măreață lucrare, urmarea ar fi confuzia și tulburarea.” – Ibid., vol. 1, pp. 208, 209 (cap. 38 – Greșeli în dietă).

„Aceleași principii de evlavie și dreptate care trebuia să-i călăuzească pe mai marii poporului lui Dumnezeu, în vremea lui Moise și a lui David, și să fie urmate, de asemenea, și de aceia cărora le fusese dată supravegherea bisericii nou organizate a lui Dumnezeu în dispensațiunea Evangheliei. În lucrarea de a pune lucrurile în rânduială în toate bisericile și de hirotonire a oamenilor destoinici, care să acționeze ca slujbași, apostolii s-au ținut de înaltele standarde pentru cei ce sunt conducători, menționate în Scripturile Vechiului Testament.” – Faptele apostolilor, p. 95 (cap. 9 – Cei șapte diaconi).

Marți 17 octombrie

3. PĂCATUL PE FAŢĂ

a. Cum ar trebui să procedăm cu păcatul în biserică? Matei 18:15–20; Iacov 5:19, 20. Odată ce o persoană nu mai are calitatea de membru al bisericii, care este singura cale de reprimire? Fapte 2:38.

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș. Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:15-20)

„Fraților, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, și-l întoarce un altul, să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate.” (Iacov 5:19-20)

„Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (Faptele apostolilor 2:38)

„Tu te-ai scuzat pentru că ai vorbit de rău despre fratele sau sora sau semenul tău la alții, înainte de a merge la persoana respectivă și de a întreprinde pașii pe care Dumnezeu i-a poruncit irevocabil. Tu spui: ‘Păi, eu n-am spus nimănui până ce n-am fost atât de împovărat, încât nu m-am mai putut abține.’ Ce te-a împovărat? Nu era aceasta o neglijare vădită a datoriei tale despre un așa zice Domnul? Tu ai fost sub vina păcatului, pentru că n-ai mers să-i spui între patru ochi celui care te-a ofensat, greșeala sa. Dacă n-ai făcut acest lucru, dacă n-ai ascultat de Dumnezeu, cum ai putea fi atunci altfel decât împovărat, dacă nu ți-a fost împietrită inima în timp ce călcai în picioare porunca lui Dumnezeu și în sinea ta urai pe fratele sau aproapele tău? Și ce cale ai găsit spre a te despovăra? Dumnezeu te condamnă pentru păcatul omisiunii, de a nu-i spune fratelui tău greșelile, iar tu te scuzi și te mângâi cu păcatul comiterii, spunând greșelile fratelui tău unei alte persoane! Este aceasta calea corectă spre a obține ușurare — comițând păcat?” – Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 53 (secț. – Vorbirea de rău).

„Abia când simți că ți-ai putea sacrifica propria demnitate și chiar viața ta, spre a-l salva pe un frate rătăcit, poți spune că ai scos bârna din propriul tău ochi și ești în stare să-l ajuți pe fratele tău. Atunci vei putea să te apropii de el și să-i miști inima. Niciodată n-a fost cineva întors din calea sa greșită prin ocară și reproșuri; dar, în felul acesta, mulți au fost îndepărtați de Hristos și și-au închis inimile în fața convingerii. Un spirit gingaș, o purtare blândă, cuceritoare, poate să-i salveze pe cei rătăciți și să acopere o mulțime de păcate. Descoperirea lui Hristos în propriul tău caracter va avea o putere transformatoare asupra tuturor acelora cu care vii în contact.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 128, 129 (cap. 6 – Nu judecând, ci lucrând).

b. Toate păcatele trebuie să urmeze instrucțiunile din Matei 18? Explicați. 1 Timotei 5:20.

„Pe cei ce păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.” (1 Timotei 5:20)

„Soțul [unei anumite surori] părea neîmpăcat cu faptul că am adus greșelile soției în fața comunității, și a spus că, dacă eu [sora White] aș fi urmat instrucțiunile Domnului nostru din Matei 18:15-17, el nu s-ar fi simțit vătămat…

Soțul meu i-a spus atunci că trebuie să înțeleagă că aceste cuvinte ale Domnului se refereau la cazuri de greșeli personale, și nu puteau fi aplicate în cazul acestei surori. Ea nu greșise față de sora White. Dar ceea ce a fost mustrat în public au fost greșeli publice, care amenințau cauza și prosperitatea bisericii.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 15 (secț. – Schiță de experiență).

Miercuri 18 octombrie

4. STABILIND DOCTRINELE

a. Este fiecare membru al bisericii în măsură să decidă cu privire la întrebările legate de doctrină? Fapte 15:3–6.

„Și fiind condus pe drum de biserică, au trecut prin Fenicia și Samaria, relatând convertirea neamurilor; și făceau bucurie mare tuturor fraților. Și când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică și apostoli și bătrâni și au istorisit toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu cu ei. Dar s-au ridicat unii din secta fariseilor care au crezut, spunând că: Era necesar să îi circumcidă și să le poruncim să țină legea lui Moise. Și apostolii și bătrânii s-au adunat să se lămurească despre acest lucru.” (Faptele apostolilor 15:3-6)

„Nu a fost chemat întregul corp al creștinilor ca să voteze cu privire la problema în discuție. Apostolii și bătrânii ‒ oameni cu influență și judecată ‒ au alcătuit și emis hotărârea care a fost apoi general acceptată de către bisericile creștine.” ‒ Sketches From the Life of Paul, p. 70.

„Fiecare membru al bisericii are un vot în alegerea slujbașilor comunității. Comunitatea îi alege pe slujbașii Conferinței locale. Delegații aleși de Conferințele locale îi aleg pe slujbașii Uniunilor de Conferințe, iar delegații aleși de Uniunile de Conferințe îi aleg pe slujbașii Conferinței Generale. Prin aranjamentul acesta, fiecare Conferință, fiecare instituție, fiecare comunitate și fiecare individ, fie direct, fie prin reprezentanți, are un vot în alegerea persoanelor care poartă răspunderea principală la Conferința Generală.” ‒ Mărturii pentru comunitate, vol. 8, pp. 236, 237 (secț. 4 – Fiți în gardă).

b. Odată ce o decizie oficială este luată, cum trebuie să tratăm acea decizie și ce efect are asupra întregului corp [al comunității]? Fapte 15:22–30; 16:4, 5.

„Atunci apostolii și prezbiterii și întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câțiva dintre ei și să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba. Și au ales pe Iuda, zis și Barsaba, și pe Sila, oameni cu vază între frați. Și au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii și frații: către frații dintre Neamuri care sunt în Antiohia, în Siria și în Cilicia, plecăciune! Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea; noi, după ce ne-am adunat cu toții laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem niște oameni și să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, oamenii aceștia care și-au pus în joc viața pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos. Am trimis, dar, pe Iuda și pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleași lucruri. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie, lucruri de care, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși!” Ei deci și-au luat rămas bun de la biserică și s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulțimii adunate.” (Faptele apostolilor 15:22-30)

„Pe când trecea prin cetăți, învăța pe frați să păzească hotărârile apostolilor și prezbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr din zi în zi.” (Faptele apostolilor 16:4-5)

c. Ce se întâmplă dacă membrii individuali sau slujbașii refuză astfel de decizii? Matei 15:14; Apocalipsa 2:1, 2; Romani 16:17.

„Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15:14)

„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși.” (Apocalipsa 2:1-2)

„Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.” (Romani 16:17)

„Sunt mii de ispite deghizate, pregătite pentru aceia care au lumina adevărului; și singura siguranță pentru oricare dintre noi este de a nu primi nici o doctrină, nici o nouă interpretare a Scripturilor, fără ca mai întâi să o prezentăm fraților cu experiență. Aduceți-o înaintea lor într-un spirit umil, dispus să fie învățat, și cu rugăciuni călduroase; dacă ei nu văd nici o lumină în ea, acceptați judecata lor; pentru că ‘în marele număr de sfetnici este siguranță.’ (engl. KJV)” – Ibid., vol. 5, p. 293 (secț. – Înșelăciunea păcatului).

„Dumnezeu conduce un popor, nu câțiva indivizi separat, câțiva aici, câțiva acolo, unul crezând un lucru, iar altul altceva. Îngerii lui Dumnezeu îndeplinesc lucrarea încredințată lor. Al treilea înger conduce și curăță un popor, și acesta ar trebui să meargă împreună cu El, în unitate. Unii aleargă înaintea îngerilor care conduc acest popor; însă ei trebuie să dea înapoi fiecare pas și să meargă cu sfială, nu mai repede decât îi conduc îngerii. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu conduc poporul Său nu mai repede decât pot ei primi și acționa conform adevărurilor importante care le sunt transmise. Însă unele spirite neastâmpărate nu fac mai mult de jumătate din lucrarea pe care o au de făcut. Pe măsură ce îngerul îi conduce, ei se agită pentru ceva nou, se grăbesc fără a avea călăuzirea divină, aducând astfel confuzie și discordie între rânduri.” – Ibid., vol. 1, p. 207 (cap. 38 – Greșeli în dietă).

Joi 19 octombrie

5. GRIJA LUI DUMNEZEU

a. Cum vede Dumnezeu biserica Sa? Deuteronom 32:9, 10; Zaharia 2:8.

„Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire. El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșate; l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca lumina ochiului Lui.” (Deuteronomul 32:9-10)

„Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.” (Zaharia 2:8)

„Când Domnul a ales națiunea evreiască și le-a poruncit să nu se unească cu alt popor, a fost pentru ca ei să nu ajungă stricați, iar lumina să le fie transmisă pentru a fi dată mai departe lumii. A refuzat oare Domnul să lase lumina Sa să strălucească asupra altor națiuni? Nu; dar acele neamuri idolatre ridicau bariere, puneau obstacole, întorcându-se tot mai departe de lumină; se afundau tot mai adânc în întunericul moral și deveneau din ce în ce mai oarbe. O națiune trebuia să fie făcută depozitarul adevărului sacru, astfel încât să existe cel puțin un canal prin care razele de lumină să poată străluci în lume. La fel, în acest veac, Dumnezeu a încredințat poporului Său adevărul cel mai sacru; El vrea să spună prin aceasta că ei vor avea lumină de răspândit în mijlocul întunericul care îi înconjoară.” ‒ The Ellen G. White 1888 Materials, p. 1012.

„Dacă ne așezăm de partea lui Dumnezeu, a lui Hristos și a inteligențelor divine, scutul larg al Atotputerniciei este deasupra noastră, puternicul Dumnezeu al lui Israel este ajutorul nostru și nu trebuie să ne temem. Cei care se ating de poporul lui Dumnezeu, ating lumina ochilor Săi.” – Ibid., p. 903.

b. Ce fel de biserică va fi pregătită pentru Domnul Isus? Tit 2:11–14; 1 Ioan 3:2, 3.

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:11-14)

„Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăță, după cum El este curat.” (1 Ioan 3:2-3)

„Prin ascultarea Sa desăvârșită, [Hristos] a făcut posibil ca fiecare ființă omenească să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voința noastră se cufundă în voința Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt aduse sub robia Lui; noi trăim viața Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 312 (cap. 24 – Fără haină de nuntă).

Vineri 20 octombrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cine oferă darurile bisericii și cine stabilește modul în care sunt folosite?

2. Numiți câteva principii cheie, de care trebuie să se țină cont, cu privire la hirotonirea lucrătorilor.

3. Faceți distincția între modul în care trebuie abordate păcatele personale și cele publice.

4. Cine trebuie să rezolve chestiunile doctrinare și cum ar trebui să privim astfel de decizii?

5. Cum este înfățișată grija lui Dumnezeu pentru poporul Său de pe pământ și ce caracter vor avea ei la revenirea Domnului Isus?