Lecția 4. Cel mai înalt scop

Text de memorat: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3:14)

„Când se adună la un loc credincioșii adevărați, discuțiile lor nu vor fi despre nedesăvârșirile altora și ei nu vor avea plăcere să murmure sau să se plângă; iubirea, dragostea, legătura desăvârșirii îi vor înconjura.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 509 (cap. 86 – Către tineri).

Studiu recomandat: Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 154-157 (cap. 13 — Va jefui oare un om pe Dumnezeu?), 547-549 (cap. 64 – Influențe lumești).

Duminică 21 iulie

1. MAI PRESUS DE DRAGOSTEA FIREASCĂ

a. De ce este menționată dragostea creștină ( iubirea de oameni) doar după dragostea frățească? 2 Petru 1:7 (ultima parte); Romani 5:7, 8; Iacov 3:17.

2 Petru 1:7 u.p.: „cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.”

Romani 5:7, 8: „Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.”

Iacov 3:17: „Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.”

„Trebuie să-i iubim pe oameni de dragul lui Hristos. Inimii firești îi este ușor să iubească doar câțiva preferați și să fie părtinitoare cu ei, dar Domnul Hristos ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit El.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 156 (cap. 15 – Chemare la un standard mai înalt).

b. Ce prezintă Domnul Isus ca fiind în legătură cu desăvârșirea? Matei 5:43–48; Luca 6:36; Coloseni 3:14.

Matei 5:43-48: „Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Luca 6:36: „Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.”

Coloseni 3:14: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”

„Oamenii erau inspirați de curăția și demnitatea morală a Mântuitorului nostru, în timp ce iubirea Sa neegoistă și bunătatea mărinimoasă le-au cucerit inima. El a fost întruparea perfecțiunii.” — Gospel Workers, p. 73. [ediția din 1892]

„Să nu cultivați un sentiment semeţ de supremație, crezându-vă mai buni ca alții. ‘Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.’ Pacea și odihna vor fi cu voi, dacă vă aduceți voința în subordonare față de voința lui Hristos. Atunci dragostea lui Hristos va domni în inimă.” – Solii către tineret, p. 73 (cap. 17 – Adevărata convertire).

Luni 22 iulie

2. ATITUDINEA CEREASCĂ REVĂRSATĂ

a. Descrieți profunzimea atitudinii unui creștin adevărat față de ceilalți. Psalmi 101:2; Filipeni 2:1–4.

Psalmi 101:2: „Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele.”

Filipeni 2:1-4: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”

„Temperamentul repezit și ușuratic va fi domolit și atenuat prin revărsarea uleiului harului lui Hristos. Sentimentul că păcatele îți sunt iertate, îți va aduce pacea ce depășește orice pricepere. Va exista un efort susținut de a combate tot ceea ce se opune desăvârșirii creștine. Discordia va dispărea. Cel ce găsea cusur celor din jurul său va vedea că greșeli mult mai mari există în propriul său caracter.” — Solii către tineret, p. 73 (cap. 17 – Adevărata convertire).

b. Doar cum poate sălășlui tipul de atitudine descris mai sus, în inima fiecăruia dintre noi? Filipeni 2:5–8; 1 Corinteni 2:16.

Filipeni 2:5-8: „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcânduSe asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. ”

1 Corinteni 2:16: „Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.”

„Ceea ce distruge pacea noastră este iubirea de sine. Cât timp eul nostru trăiește, noi suntem într-o permanentă alertă, pentru a-l apăra de insulte și umilințe; dar dacă suntem morți față de sine, viețile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu și, ca urmare, nu vom pune la inimă faptul că suntem desconsiderați sau jigniți. Atunci vom fi surzi la reproșuri și orbi față de dispreț și insulte…

Pacea lui Hristos este constantă. Ea nu depinde de nici o circumstanță a vieții, nu depinde de cantitatea bunurilor lumești sau de numărul prietenilor de pe pământ. Domnul Hristos este izvorul de apă vie, iar fericirea care vine de la El nu va seca niciodată.

Blândețea Domnului Hristos, manifestată în cămin, îi va face fericiți pe cei ce-l locuiesc; ea nu provoacă ceartă, nu dă nici un răspuns aspru, ci liniștește temperamentul iritat, şi răspândeşte o amabilitate care va fi simțită de toți cei care se găsesc în cercul ei încântător. Dacă este nutrită în inimă, ea face ca familiile de pe pământ să fie o parte a marii familii de sus.

Ar fi cu mult mai bine să suferim datorită unei acuzații false, decât să ne supunem pe noi înșine torturilor provocate de dorința de răzbunare împotriva dușmanilor. Spiritul urii și al răzbunării își are originea în Satan și nu poate aduce nimic altceva decât răul celui ce îl cultivă. Smerirea inimii, acea blândețe care este rodul rămânerii în Hristos, este adevăratul secret al binecuvântării: ‘Domnul îi onorează pe cei smeriți, mântuindu-i.’” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 16, 17 (cap. 2 — Fericirile).

Marți 23 iulie

3. DRAGOSTEA CREȘTINĂ: ADEVĂRATĂ SAU FALSĂ

a. Descrieți adevărata dragoste creștină pe care Dumnezeu este gata să o ofere tuturor celor care sunt dornici să pună stăpânire pe ea – prețuind-o în mod profund. Matei 5:6; 1 Corinteni 13:4–8.

Matei 5:6: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!”

1 Corinteni 13:4-8: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.”

„Pentru ca biserica să prospere, membrii ei trebuie să depună un efort stăruitor, spre a cultiva prețioasa plantă a iubirii. Fie ca ea să aibă orice avantaj ca să poată să înflorească în inimă. Orice adevărat creștin va dezvolta în viața lui caracteristicile iubirii divine; el va da pe față un spirit de îngăduință, de binefacere și eliberare de orice invidie și gelozie. Acest caracter dezvoltat prin cuvânt și faptă nu va fi respingător sau inaccesibil, rece și indiferent față de interesele altora. Cel care cultivă planta cea prețioasă a iubirii va fi plin de un spirit de lepădare de sine și nu va renunța la controlul de sine, nici chiar când este provocat. El nu va pune în sarcina altora motive greșite și intenții rele, ci se va întrista din cauza păcatului, atunci când acesta se vede în oricare dintre ucenicii Domnului Hristos.

Iubirea nu se laudă. Ea este un element umil; ea niciodată nu face pe un om să se îngâmfe, să se înalțe pe sine. Iubirea pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri nu va fi dată pe față prin acte de nechibzuință și nici nu ne va face să fim aroganți, căutători de greșeli sau dictatori. Dragostea nu se umflă de mândrie. Inima în care domnește iubirea va fi îndrumată spre un comportament nobil, curtenitor și plin de milă față de alții, fie că aceștia sunt de acord sau nu cu gusturile noastre, fie că ne respectă sau nu, ori ne tratează rău. Iubirea este un principiu activ; ea păstrează totdeauna înaintea noastră ceea ce este bun la alții, împiedicându-ne astfel să acționăm nechibzuit și ajutându-ne să nu dăm greș în obiectivul nostru de a câștiga suflete pentru Hristos. Dragostea nu caută folosul său, nu umblă după ale sale. Ea nu-i va îndemna pe oameni să caute comoditatea și satisfacerea eului. Respectul pe care îl dăm eului este ceea ce împiedică adesea creșterea iubirii.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 123-124 (cap. 10 – Mustrări și avertizări).

b. Cum suntem avertizați împotriva dragostei creștine false? Iacov 2:19; Iuda 1:11–13.

Iacov 2:19: „Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!”

Iuda 1:11-13: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.”

„Fratele B părea un om foarte sfânt. Avea multe de spus despre dragostea creștină. Vorbind despre credință, el a spus: ‘Tot ce trebuie să facem este să credem, iar orice vom cere de la Dumnezeu ne va fi dat.’ Fratele White i-a răspuns: ‘Binecuvântările ne sunt promise cu anumite condiții.’ Ioan 15:7: ‘Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va face!’. Teoria ta despre credință este goală, ca un butoi de făină cu ambele capete deschise. Și în ceea ce privește adevărata dragoste creștină, aceasta este un personaj foarte sensibil, care nu se abate niciodată de la calea adevărului biblic.’” — Spiritual Gifts, vol. 2, p. 46.

Miercuri 24 iulie

4. UN ASPECT SEMNIFICATIV

a. Cât de important este să abundăm în toate harurile creștine enumerate ca trepte pe scara lui Petru? 2 Petru 1:8.

2 Petru 1:8: „Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.”

„Fie ca harul creștin să fie din belșug în voi. Predați Mântuitorului vostru cele mai bune și mai sfinte simțăminte. Dați deplină ascultare voinței Lui. El nu va accepta nimic mai puțin de atât. Să nu vă lăsați mișcați din statornicia voastră, de batjocurile și ironiile celor ale căror minți sunt predate deșertăciunii. Urmați-L pe Mântuitorul vostru atât în timpuri rele, cât și în cele bune; consideraţi ca o bucurie și onoare sacră de a purta crucea lui Hristos. Domnul Isus vă iubește; El a murit pentru voi. Dacă nu căutați să-I slujiți Lui cu simțămintele voastre neîmpărțite, nu veți reuși să desăvârșiți sfințirea în temere de El, și veți fi obligați să auziți, în cele din urmă, înspăimântătorul cuvânt: Plecați!” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 237 (cap. 34 – Răspunderile tinerilor).

b. În lumea plină de stres de astăzi, ce trecem adesea cu vederea? Cântarea Cântărilor 2:15.

Cânt. Cânt. 2:15: „Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.”

„Voi sunteți apăsați de griji, poveri și îndatoriri urgente, însă, cu cât este mai dificilă poziția în care vă aflați și cu cât sunt mai grele poverile voastre, cu atât mai mult aveți nevoie de ajutor divin. Isus va fi Ajutorul vostru. Voi aveți nevoie continuă de lumina vieții pentru a vă lumina calea, și apoi razele ei divine se vor reflecta asupra altora. Lucrarea lui Dumnezeu este un tot desăvârșit, pentru că toate părțile ei sunt perfecte. Atenția conștiincioasă față de lucrurile pe care lumea le numește mărunte este ceea ce face marea frumusețe și succesul vieții. Mici fapte de caritate, câteva cuvinte de amabilitate, mici fapte de lepădare de sine, o înțeleaptă folosire a ocaziilor mici și o atentă cultivare a micilor talente, îi fac pe oameni să fie mari înaintea lui Dumnezeu. Dacă acele lucruri mici sunt luate în seamă cu credincioșie, dacă darurile acelea sunt în voi și abundă, ele vă vor face desăvârșiți în orice lucrare bună.

Nu este de ajuns să dați cu generozitate pentru cauza lui Dumnezeu. El cere o consacrare fără rezerve a tuturor puterilor voastre. A vă reţine pe voi a fost greșeala vieții voastre. Poate că voi credeți că este dificil ca, în poziția pe care o aveți, să mențineți o strânsă legătură cu Dumnezeu; dar lucrarea voastră va fi de zece ori mai grea dacă nu veți face acest lucru…

Dumnezeu cheamă la o completă și totală consacrare, și El nu va accepta nimic mai puțin decât aceasta. Cu cât este mai dificilă poziția voastră, cu atât mai mult aveți nevoie de Isus.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 543 (cap. 51 – Avertizări și îndemnuri).

Joi 25 iulie

5. UITARE PERICULOASĂ = ORBIRE

a. Dacă ne lipsește vreunul din harurile creștine, spre ce indică aceasta? 2 Petru 1:9; Apocalipsa 2:4.

2 Petru 1:9: „Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.”

Apocalipsa 2:4: „Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”

„Acela care nu se urcă pe scara progresului și nu adaugă har după har ‘este orb și nu poate vedea departe’ (engl. KJV). El nu mai distinge că fără a face acești pași succesivi în ascensiunea pe scară, treaptă după treaptă, în a crește în harul și în cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos, el nu se pune într-o poziție în care lumina lui Dumnezeu să reflecte asupra sa. Întrucât nu adaugă har după har, el a uitat de pretențiile lui Dumnezeu față de sine și că trebuie să primească iertarea păcatelor prin supunerea față de cerințele lui Dumnezeu. El se află în poziția de păcătos în fața lui Dumnezeu. Dacă deține aceste haruri creștine, le va exercita și le va îmbogăți, însă, dacă nu aduce rod în fapte bune spre slava lui Dumnezeu, el rămâne într-o stare de orbire și ignoranță, îngăduință de sine și păcat. El ‘umblă cu ochii închiși.’ Privirile îi sunt îndreptate asupra celor vremelnice, nu spre Dumnezeu în slavă, în capătul scării.

Această clasă poate avea avantaje pământești, dar nu are discernământ în ce privește privilegiul și binecuvântările de a trăi în lumina care se reflectă deasupra scării, de la Dumnezeu. Ei nu cunosc lucrurile care le aduc pacea. Ei nu pot privi înapoi cu o vedere spirituală clară, deoarece nu văd lucrurile în lumina cerului. Ei s-au bucurat cândva de iubirea lui Dumnezeu; și-au mărturisit păcatele și s-au înrolat pentru a deveni slujitori ai lui Isus Hristos, dar au uitat toate jurămintele făcute lui Dumnezeu la botez — toate obligațiile solemne asumate, de a căuta slava, cinstea și nemurirea.” — Manuscript Releases, vol. 19, pp. 350, 351.

Vineri 26 iulie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce și în ce fel de situații sunt în pericol de a fi parțial părtinitor?

2. În ce fel de condiții tinde spiritul meu caritabil să eșueze?

3. Cum putem face distincția între dragostea creștină adevărată și cea falsă?

4. Care sunt gesturile minore, caritabile, pe care tind să le neglijez?

5. De ce încă nu reușesc să ating standardul dragostei creștine – și de ce contează atât de mult acest lucru?