Lecția 4. Slavă în interiorul unei celule

Text de memorat: „Nu te bucura de mine, vrăjmașul meu: când voi cădea, mă voi ridica; când șed în întuneric, Domnul va fi o lumină pentru mine.” (Mica 7:8 engl. KJV)

„Hristos era lângă [Pavel și Sila în carcera subterană din Filipi], și lumina prezenței Sale iradia întunericul cu slava din curțile de sus.” —Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 35 engl. (cap. 2, Fericirile).

RECOMANDARE PENTRU STUDIU: Istoria faptelor apostolilor, p. 214-220 engl. (cap. 21, În regiunile de dincolo).

Duminică 18 iulie

1. RĂSCOLIT (COPLEȘIT) DE IUBIRE

a. Când Hristos este în inimile noastre, ce se întâmplă dacă suntem aruncați în închisoare din pricina adevărului? Mica 7:8.

Mica 7:8: „Nu te bucura de mine, vrăjmașul meu: când voi cădea, mă voi ridica; când șed în întuneric, Domnul va fi o lumină pentru mine” (engl. KJV, rom. BTF).

„Vrăjmașii noștri ne pot arunca în închisoare, însă pereții închisorii nu pot întrerupe comunicarea dintre Hristos și sufletele noastre. Unul care vede fiecare slăbiciune a noastră, care este familiarizat cu fiecare încercare, este deasupra tuturor puterilor pământești; și îngerii pot veni la noi în celula singuratică, aducând lumină și pace din cer. Închisoarea va fi ca un palat, pentru că cei bogați în credință locuiesc acolo; și pereții întunecoși vor fi luminați cu lumină cerească.”—Slujitorii evangheliei, p. 424 [ediția 1892 engl.].

„Slava lui Dumnezeu a pătruns prin pereții închisorii, inundând cu raze glorioase de lumină cerească cea mai întunecată carceră subterană. Sfinții Săi pot suferi, însă suferințele lor vor răspândi, ca și în cazul apostolilor din vechime, credința lor, și vor câștiga suflete la Hristos și vor slăvi numele Său.”—The Upward Look, p. 315.

„Domnul știe totul despre servii Săi credincioși, care de dragul Său zac în închisori sau care sunt alungați pe insule singuratice. El îi mângâie cu prezența Sa. Când pentru adevăr credinciosul stă la bara tribunalelor nedrepte, Hristos stă de partea sa. Toate reproșurile care cad asupra lui, cad asupra lui Hristos. Hristos este condamnat din nou în persoana ucenicului Său. Când vreunul este închis între zidurile închisorii, Hristos îi copleșește inima cu dragostea Sa.”—Hristos, Lumina lumii, p. 669 engl. (cap. 73, Să nu vi se tulbure inima).

Luni 19 iulie

2. O LECŢIE PENTRU NOI

a. Când privim la atitudinea lui Pavel și Sila în închisoarea din Filipi, ce ar trebui să păstrăm mereu în minte? Filipeni 2:14, 15.

Filipeni 2:14, 15: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și dispute, ca să fiți ireproșabili și nevinovați, fiii lui Dumnezeu, fără mustrare, în mijlocul unei națiuni strâmbe și perverse, printre care străluciți ca lumini în lume” (engl. KJV, rom. BTF).

„În întunericul complet și dezolarea (singurătatea tristă și apăsătoare a) închisorii, [Pavel și Sila] se încurajau unul pe altul cu cuvinte de rugăciune și cântau laude lui Dumnezeu pentru că au fost găsiți vrednici să sufere rușine de dragul Său. Inimile lor erau înveselite de o dragoste profundă și serioasă pentru cauza Răscumpărătorului lor. Pavel se gândea la persecuția asupra ucenicilor lui Hristos, în care el fusese un instrument, și se bucura că ochii lui fuseseră deschiși să vadă și inima lui să simtă puterea adevărurilor glorioase pe care cândva le disprețuia.

Cu uimire, ceilalți prizonieri auzeau sunetul rugăciunii și al cântărilor, care se auzea din închisoarea de maximă securitate. Ei fuseseră obișnuiți să audă țipete și tânguieli, blesteme și înjurături, care sfâșiau tăcerea nopții; însă niciodată până atunci nu auziseră ei cuvinte de rugăciune și laudă înălțându-se din acea celulă sumbră. Gărzile și prizonierii se mirau și se întrebau cine puteau fi acești oameni care, în frig, flămânzi și torturați, puteau totuși să se bucure.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 213, 214 engl. (cap. 21, În regiunile de dincolo).

„Pavel și Sila au suferit pierderea tuturor lucrurilor. Ei au suferit biciuire și au fost aruncați brutal pe pavajul rece al temniței, într-o poziție dintre cele mai dureroase, cu picioarele ridicate și fixate în butuci. Au ajuns murmure și plângeri la urechea temnicerului? Nicidecum! Dinspre interiorul temniței, glasuri întrerupeau tăcerea miezului de noapte cu cântări de bucurie și laudă la adresa lui Dumnezeu. Acești ucenici erau încurajați de o dragoste profundă și serioasă pentru cauza Mântuitorului lor, pentru care sufereau.

Când adevărul lui Dumnezeu ne umple inimile, ne absoarbe afecțiunile și ne controlează viețile, noi vom considera, de asemenea, ca o bucurie să suferim de dragul adevărului. Niciun zid al închisorii, niciun rug de martir nu va putea atunci să ne înspăimânte și să ne rețină de la marea lucrare. Vino, o suflete al meu, la Calvar. Observă viața umilă a Fiului lui Dumnezeu. El era ‚un om al durerii și obișnuit cu suferința.’ Privește disprețul la care este supus, agonia Sa în Ghetsimani, și învață ce este tăgăduirea de sine. Suferim noi lipsuri? Așa a fost și cu Isus, Maiestatea cerului. Însă sărăcia Lui a fost de dragul nostru. Suntem noi socotiți între cei bogați? La fel a fost și El. Însă a consimțit ca de dragul nostru, să devină sărac, pentru ca prin sărăcia Lui noi să putem fi făcuți bogați. În Hristos noi avem exemplificată tăgăduirea de sine... Noi nu facem nici măcar a douăzecea parte din ceea ce am putea face, dacă am fi treji.”—Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 406, 407 engl. (cap. 33, Zecimi și daruri).

Marți 20 iulie

3. CEL ATOTPUTERNIC INTERVINE

a. Întrucât Cel Atotputernic a auzit rugăciunile și laudele care se ridicau din închisoare la miezul nopții, ce a făcut El — și cum poate aceasta să înalțe sufletele credincioase în zilele finale ale pământului? Fapte 16:26; Psalmii 103:13, 17-22.

Fapte 16:26: „Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile și s-au dezlegat legăturile fiecăruia.”

Psalmii 103:13, 17-22: „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El... (17-22) Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El și îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească. Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri și domnia Lui stăpânește peste tot. Binecuvântați pe Domnul, îngerii Lui, care sunteți tari în putere, care împliniți poruncile Lui și care ascultați de glasul cuvântului Lui! Binecuvântați pe Domnul, toate oștirile Lui, robii Lui, care faceți voia Lui! Binecuvântați pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântează, suflete, pe Domnul!”

„Pavel și Sila se rugau și cântau laude lui Dumnezeu; și îngeri au fost trimiși din cer pentru a-i elibera. Pământul s-a cutremurat sub pașii acestor mesageri cerești, și ușile închisorii au fost deschise, eliberându-i pe prizonieri.” – My Life Today, p. 20.

„Când decretul emis de diferiții conducători ai creștinătății împotriva păzitorilor poruncilor va retrage protecția guvernului și îi va abandona în mâinile celor care doresc distrugerea lor, poporul lui Dumnezeu va fugi din orașe și sate... Însă mulți din toate națiunile și de toate clasele, din poziții înalte și umile, bogați și săraci, negri și albi, vor fi aruncați în cea mai nedreaptă și crudă robie. Cei iubiți de Dumnezeu vor petrece zile obositoare, legați în lanțuri, închiși în spatele gratiilor închisorilor, condamnați să fie omorâți, unii aparent lăsați să moară de foame în închisori întunecate și respingătoare. Nicio ureche omenească nu este deschisă pentru gemetele lor; nicio mână omenească nu este gata să le ofere ajutor.

Își va uita Domnul poporul Său în această oră de încercare? L-a uitat El pe credinciosul Noe când judecățile au fost aduse asupra lumii antediluviene? A uitat El de Lot când focul a coborât din cer pentru a consuma cetățile din câmpie? L-a uitat El pe Iosif înconjurat de idolatri în Egipt? A uitat El de Ilie când jurământul Izabelei îl amenința cu soarta profeților lui Baal? A uitat El de Ieremia în casa-temniță întunecată și mohorâtă? A uitat El de cei trei demnitari în cuptorul de foc? Sau de Daniel în groapa cu lei?... Domnul oștirilor a spus: ‚Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.’ (Zaharia 2:8).

Deși vrăjmașii pot să îi arunce în închisoare, totuși zidurile temnițelor nu pot întrerupe comunicarea dintre sufletele lor și Hristos. Unul care vede fiecare slăbiciune, care este familiarizat cu fiecare încercare, este deasupra tuturor puterilor pământului; și îngerii vor veni la ei în celule singuratice, aducând lumină și pace din cer. Închisoarea va deveni ca un palat, pentru că cei bogați în credință locuiesc acolo, și pereții sumbri vor fi luminați cu lumină cerească la fel ca atunci când Pavel și Sila se rugau și cântau laude la miezul nopții în temnița din Filipi.

Judecățile lui Dumnezeu vor fi revărsate asupra celor care caută să asuprească și să distrugă poporul Său.”—Marea luptă, p. 626, 627 engl. (cap. 39, Timpul de strâmtorare).

Miercuri 21 iulie

4. ATINS DE MINUNEA LUI DUMNEZEU

a. Cum a reacționat temnicerul când a văzut că prin intermediul cutremurului devenise posibil ca prizonierii să scape — și ce mărturie puternică pentru Hristos a dat Pavel? Fapte 16:27-30.

Fapte 16:27-30: „Temnicerul s-a deșteptat și, când a văzut ușile temniței deschise, a scos sabia și era să se omoare, căci credea că cei închiși au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ți faci niciun rău, căci toți suntem aici.” Atunci, temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru și, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila, i-a scos afară și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

„[Temnicerul] simțea că în mod sigur moartea urma să fie pedeapsa pentru aparenta sa necredincioșie. El a strigat în amărăciunea spiritului că era mai bine pentru el să moară de propria sa mână decât să se supună unei execuții dizgrațioase. El era pe punctul de a se sinucide, când Pavel a strigat cu o voce tare: ‚Nu îți fă niciun rău; pentru că noi toți suntem aici.’

Severitatea cu care temnicerul îi tratase pe apostoli nu le stârnise resentimentul, sau altfel i-ar fi permis să se sinucidă. Ci inimile lor erau pline de dragostea lui Hristos, și ei nu țineau nicio ranchiună contra persecutorilor lor. Temnicerul și-a lăsat sabia să cadă și a strigat după lumină. El s-a grăbit în închisoarea interioară și, căzând în fața lui Pavel și a lui Sila, le-a implorat iertarea. El i-a adus apoi în curtea deschisă și i-a întrebat: ‚Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu salvat?’

El tremurase din cauza mâniei lui Dumnezeu exprimate în cutremur; el fusese gata să moară de propria sa mână, de teama pedepsei din partea legii romane, când credea că prizonierii scăpaseră; însă acum toate aceste lucruri erau pentru el de puțină semnificație comparativ cu noua și ciudata teamă care îi agita mintea, și cu dorința sa de a poseda acea liniște și voioșie manifestate de apostoli în suferința lor extremă și în abuzuri...

El și-a văzut condiția deplorabilă în contrast cu cea a ucenicilor, și cu umilință adâncă și reverență le-a cerut să îi arate calea vieții.”—Sketches From the Life of Paul, p. 77, 78.

b. Descrieți cum a lucrat Duhul Sfânt în această criză. Fapte 16:31- 36.

Fapte 16:31-36: „Pavel și Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.” Și i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât și tuturor celor din casa lui. Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și a fost botezat îndată, el și toți ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.” Și temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum dar, ieșiți afară și duceți-vă în pace.”

„O influență sfințitoare s-a răspândit între deținuții închisorii, și mințile tuturor au fost deschise să asculte adevărurile rostite de apostoli. Ei erau convinși că Dumnezeul căruia îi slujeau acești oameni îi eliberase în mod miraculos din captivitate.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 217 engl. (cap. 21, În regiunile de dincolo).

Joi 22 iulie

5. MERITĂ SĂ SUFERI

a. Când magistrații au aflat că Pavel și Sila erau cetățeni romani, ce au făcut ei, și cum s-au supus apostolii? Fapte 16:37-39.

Fapte 16:37-39: „Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în fața tuturor fără să fim judecați, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniță, și acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge așa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!” Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceștia s-au temut când au auzit că sunt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniță și i-au rugat să părăsească cetatea.”

„Magistrații se temeau de influența apostolilor asupra oamenilor și se temeau, de asemenea, de Puterea care intervenise în favoarea acestor oameni inocenți. Acționând conform instrucțiunii date de Hristos, apostolii nu doreau să își impună prezența acolo unde aceasta nu era dorită.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 218 engl. (cap. 21, În regiunile de dincolo).

b. După încercarea aspră pe care au înfruntat-o Pavel și Sila — foarte interesant — cine pe cine a mângâiat înainte de plecare? Fapte 16:40. Ce au concluzionat apostolii cu privire la timpul petrecut de ei în Filipi? Filipeni 1:29.

Fapte 16:40: „Ei au ieșit din temniță și au intrat în casa Lidiei; și, după ce au văzut și mângâiat pe frați, au plecat.”

Filipeni 1:29: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.”

„Apostolii nu au considerat zadarnice ostenelile lor în Filipi. Ei întâmpinaseră multă împotrivire și persecuție; însă intervenția Providenței în favoarea lor, și convertirea temnicerului și a casei lui au făcut mai mult decât să ispășească ocara și suferința pe care ei le suferiseră. Vestea întemnițării lor nedrepte și a eliberării lor miraculoase devenise cunoscută în toată regiunea aceea, și aceasta a adus lucrarea apostolilor în atenția unui număr larg de oameni, la care altfel nu s-ar fi ajuns.

Eforturile lui Pavel în Filipi au avut ca rezultat întemeierea unei biserici al cărui număr de membri a crescut constant. Zelul și devoțiunea lui și, mai presus de toate, disponibilitatea lui de a suferi de dragul lui Hristos, au exercitat o influență profundă și durabilă asupra celor convertiți. Ei prețuiau adevărurile prețioase pentru care apostolii sacrificaseră atât de mult, și se dedicară cu toată inima cauzei Răscumpărătorului lor.”—Ibid.

Vineri 23 iulie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Dacă sunt întemnițat pentru adevăr, care ar trebui să fie prioritatea mea?

2. Cum ar trebui să mă motiveze suferința lui Hristos și a apostolilor Săi?

3. Ce mă învață cutremurul din Filipi despre Dumnezeul căruia Îi slujesc eu?

4. Descrieți cum a fost transformat brutalul temnicer.

5. Ce roade au rezultat din chemarea lui Dumnezeu adresată lui Pavel de a merge în Macedonia?