Lecția 6. Crescând în înțelegere

TEXT DE MEMORAT: „Ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 3:18)

„Pe măsură ce ne însușim binecuvântarea lui Dumnezeu, vom putea primi măsuri mai bogate din harul Său. Pe măsură ce învățăm să răbdăm ca și când L-am văzut pe Cel care este invizibil, vom fi transformați în chipul lui Hristos...

Creșterea în har nu te va face să fii mândru, încrezător în tine și lăudăros, ci te va face mai conștient de nimicnicia ta, de întreaga ta dependență de Domnul.” — Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 296 (16 octombrie).

Studiu recomandat: Hristos, Lumina Lumii, p. 321-327 (cap. 33: Cine sunt frații mei?)

Duminică 4 februarie

1. MEREU CRESCÂND

a. Ce este scris despre copilăria lui Isus? Luca 2:40.

Luca 2:40: „Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înțelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.”

„El, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, a devenit un prunc în Betleem și a fost pentru un timp un nou-născut neajutorat, în grija mamei Sale. În copilărie, El a vorbit și S-a purtat ca un copil, cinstindu-și părinții și împlinindu-le dorințele, fiind de ajutor în diferite moduri. Însă de la prima rază de pricepere, El a crescut neîncetat în har și în cunoașterea adevărului.” — Educația, p. 106 (subcap. Semănând cu credință).

b. Ce este scris despre copilul Ioan, vărul lui Isus? Luca 1:80. De fapt, care este planul lui Dumnezeu pentru toți copiii Săi? 1 Tesaloniceni 5:23, 24.

Luca 1:80: „Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.”

1 Tesaloniceni 5:23-24: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.”

„Sfințirea — câți îi înțeleg sensul deplin? Mintea este aburită de malaria senzuală. Gândurile au nevoie de purificare. Ce nu ar fi fost bărbații și femeile, dacă și-ar fi dat seama că modul în care își tratează corpul are întru totul de-a face cu vigoarea și puritatea minții și a inimii.

Adevăratul creștin obține o experiență care aduce sfințenie. El nu are nicio pată de vinovăție asupra conștiinței, nici vreo pată de corupție asupra sufletului.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comentarii], vol. 7, p. 909 (1 Tesaloniceni, cap. 4).

Luni 5 februarie

2. PĂCATUL ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT

a. Care este starea înfricoșătoare a celor care s-au bucurat cândva de lumina Cerească, dar mai târziu au respins-o? Evrei 6:4–6.

Evrei 6:4-6: „Căci cei ce au fost luminați odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăşi şi aduşi la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.”

b. Ce avertisment serios le-a dat Isus evreilor care L-au respins? Matei 12:31, 32.

Matei 12:31-32: „De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”

„Nimeni nu trebuie să privească păcatul împotriva Duhului Sfânt ca pe ceva misterios și de nedescris. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul refuzului persistent de a răspunde invitației la pocăință.

Nu există... speranță pentru viață mai bună, decât prin supunerea sufletului lui Hristos.” — Credința prin care trăiesc, p. 58 (21 februarie).

„Cei care au vorbit împotriva lui Isus fără să fie conștienți de caracterul Lui divin, pot primi iertare, deoarece prin Duhul Sfânt ei pot să fie aduși să-și vadă greșeala și să se pocăiască. Oricare ar fi păcatul, dacă sufletul se pocăiește și crede, vina este spălată prin sângele lui Hristos; dar acela care leapădă lucrarea Duhului Sfânt se așază într-o situație în care pocăința și credința sunt cu neputință. Numai prin Duhul Sfânt lucrează Dumnezeu în inimă; când leapădă în mod deliberat Duhul lui Dumnezeu și declară că El este de la Satan, oamenii taie legătura prin care Dumnezeu poate să comunice cu ei. Când, în cele din urmă, Duhul Sfânt este respins, Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru sufletul omului.” — Hristos Lumina Lumii, p. 321 (cap. 33: Cine sunt frații mei?).

c. Ce influență au cuvintele noastre asupra caracterului nostru? Matei 12:36.

Matei 12:36: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.”

„Strâns legată de avertizarea lui Hristos cu privire la păcatul împotriva Duhului Sfânt este o avertizare împotriva cuvintelor rele și fără rost. Cuvintele sunt o dovadă a ceea ce se găsește în inimă. „Din prisosul inimii vorbește gura.” Însă cuvintele sunt mai mult decât un indiciu al caracterului; ele au puterea să influențeze caracterul. Oamenii sunt influențați de propriile cuvinte... Odată ce au exprimat o părere sau o hotărâre, ei sunt adesea prea mândri pentru a retrage cele spuse și încearcă să aducă dovezi că au dreptate, până când ajung să creadă că o și au. E primejdios să rostești un cuvânt de îndoială, e primejdios să pui sub semnul întrebării și să critici lumina divină. Obiceiul de a critica în mod necuviincios și cu ușurătate acționează asupra caracterului, producând lipsă de respect și de credință. Mulți oameni care și-au îngăduit acest obicei au mers inconștienți către primejdie, până acolo încât au fost gata să critice și să lepede lucrarea Duhului Sfânt.” — Hristos Lumina Lumii, p. 323 (cap. 33).

Marți 6 februarie

3. DUMNEZEU IUBEȘTE FAPTELE NOASTRE NEEGOISTE

a. Cum scrie Pavel despre felul în care Dumnezeu vede activitățile noastre în folosul vecinilor noștri? Evrei 6:10.

Evrei 6:10: „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat şi ajutorați pe sfinți.”

„Puterea și binecuvântarea noastră spirituală vor fi proporționale cu lucrarea dragostei și cu faptele bune pe care le îndeplinim. Porunca apostolului este: „Purtați-vă unii altora poverile și împliniți astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Păzirea poruncilor lui Dumnezeu cere din partea noastră fapte bune, lepădare de sine, sacrificiu de sine și devotament pentru binele altora, nu pentru că numai faptele noastre bune ne-ar putea mântui, ci pentru că în mod sigur nu putem fi mântuiți fără fapte bune. După ce am făcut tot ce suntem în stare să facem, atunci trebuie să spunem: Nu am făcut mai mult decât datoria noastră și, în cel mai bun caz, suntem slujitori nefolositori, nevrednici de cea mai mică favoare a lui Dumnezeu. Hristos trebuie să fie neprihănirea noastră...

Peste tot în jurul nostru sunt cei care sunt înfometați sufletește și care tânjesc după iubire exprimată în cuvinte și fapte. Simpatia prietenoasă și sentimentele reale de interes tandru pentru ceilalți ar aduce în sufletul nostru binecuvântări pe care nu le-am experimentat încă niciodată și ne-ar aduce în strânsă relație cu Răscumpărătorul nostru, a cărui apariție în lume a fost cu scopul de a face bine și a cărui viață trebuie să o copiem. Ce facem noi pentru Hristos?” — That I May Know Him, p. 334 (24 noiembrie).

b. Chiar dacă nu suntem mântuiți prin propriile noastre fapte, cât de importante sunt ele în călătoria noastră creștină? Tit 2:13, 14; 3:8.

Tit 2:13-14: „Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”

Tit 3:8: „Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!”

„Credința adevărată lucrează întotdeauna prin dragoste. Faptul de a privi la Golgota nu are scopul de a aduce la tăcere conștiința pentru neîndeplinirea datoriei, nici de a vă liniști ca să dormiți, ci de a crea o credință în Isus, care va lucra curățind sufletul de murdăria egoismului. Când ne bazăm pe Hristos, prin credință, lucrarea este doar la început. Fiecare om are obiceiuri rele și păcătoase, pe care trebuie să le biruie printr-o luptă serioasă. Fiecărui suflet i se cere să ducă lupta cea bună a credinței. Un urmaș al lui Hristos nu poate să fie lipsit de amabilitate în relațiile lui, nu poate să aibă o inimă împietrită și lipsită de simpatie, nu poate să fie arogant, nici să spună cuvinte aspre sau să critice și să condamne. ... Noi trebuie să fim zeloși în fapte bune, să fim atenți să susținem faptele bune. Iar Martorul credincios spune: „Știu faptele tale” (Apocalipsa 2:2).” — Solii Alese, vol. 2 p. 20 (subcap. Formalismul rece sau fanatismul)

Miercuri 7 februarie

4. CERTITUDINEA SPERANŢEI CREȘTINE

a. Ce putem învăța despre certitudinea promisiunilor lui Dumnezeu? Evrei 6:13–15.

Evrei 6:13-15: „Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îți voi înmulți foarte mult sămânța.” Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința.”

b. Ce declară Dumnezeu despre promisiunile Sale? Evrei 6:16–18.

Evrei 6:16-18: „Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte.”

„Dumnezeu poate și dorește, cu mai “multă tărie” (Evrei 6:17) să reverse asupra slujitorilor Săi puterea de care au nevoie în încercările și experiențele lor amare. Planurile vrăjmașilor lucrării Sale pot părea bine aranjate și puternice; dar Dumnezeu poate răsturna pe cel mai puternic dintre ele. Și El face aceasta la timpul Său și pe calea Sa, atunci când vede că a fost încercată destul credința slujitorilor Săi.” — Profeți şi Regi, p. 164 (cap. 12: De la Izreel la Horeb)..

c. Unde este ancora sufletului nostru? Evrei 6:19, 20.

Evrei 6:19-20: „Pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

„Credința noastră trebuie să străpungă dincolo de văl, văzând lucruri care sunt invizibile. Nimeni altcineva nu poate vedea aceste lucruri pentru tine. Trebuie să privești tu însuți. În loc să murmurăm pentru binecuvântările care sunt ascunse, să ne amintim și să apreciem binecuvântările deja acordate.” — Comentarii Biblice ale Noului Testament [E.G. White Comments], vol. 7, p. 930 (Evrei cap. 4).

„Nu putem accepta cu siguranță opiniile vreunui om, oricât de învățat ar fi el, decât dacă sunt în armonie cu cuvintele Marelui Învățător. Părerile oamenilor greșiți vor fi prezentate pentru a fi acceptate, dar Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea noastră și nu trebuie să acceptăm niciodată învățătura omenească fără dovada cea mai concludentă că aceasta este de acord cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să știm că ne aflăm pe platforma adevărului etern – Cuvântul Dumnezeului celui viu.

„Adevărul, prețiosul adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie prezentat, atât în public, cât și în familie. Avem un mesaj care trebuie să pregătească un popor să stea în mijlocul primejdiilor din ultimele zile... Adevărul va rezista oricărei încercări căreia îi este expus. Nu poate fi răsturnat de sofismele lui Satan. Cu cât este atacat mai mult, cu atât va străluci mai luminos și mai clar. Pe măsură ce vedem indicii ale eforturilor active și serioase ale inamicului, nu vom face noi eforturi hotărâte pentru a transmite mesajul în linii clare și stabilite? Nu vom sta noi în puterea și Spiritul lui Dumnezeu și nu vom primi și împărtăși lecții de la Marele Învățător?.... ‚Doamne, Tu ești Dumnezeul meu; Te voi înălța, voi lăuda numele Tău; căci ai făcut lucruri minunate; sfaturile tale din vechime sunt credincioșia și adevărul’ (Isaia 25:1)... Să ne ancorăm de cuvintele Domnului Dumnezeului lui Israel.” — That I May Know Him, p. 210 (23 iulie).

Joi 8 februarie

5. PREOŢIA CA SIMBOL AL LUI HRISTOS

a. Care familie fusese aleasă de Dumnezeu pentru preoția din sanctuarul pământesc – și de ce? Exodul 28:1, 2; 32:7, 8, 25, 26.

Exodul 28:1-2: „Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoți: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. Fratelui tău, Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă.”

Exodul 32:7, 8, 25, 26: „Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un vițel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului! ... 25-26 Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; s-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toți copiii lui Levi s-au strâns la el.”

„Prin rânduială dumnezeiască, seminția lui Levi a fost pusă deoparte pentru serviciul de la sanctuar. În vremurile de demult, fiecare om era preotul propriei sale case. În zilele lui Avraam, preoția era socotită ca fiind dreptul de întâi născut, al celui mai mare fiu. Acum, în locul primului născut din tot Israelul, Domnul a acceptat seminția lui Levi pentru a sluji la sanctuar. Prin această cinste deosebită, El și-a manifestat aprobarea pentru credincioșia lor, dovedită atât prin alipirea de slujba Sa, cât și prin executarea judecății Sale atunci când Israel a apostaziat, închinându-se la vițelul de aur. Cu toate acestea, preoția a fost restrânsă doar la familia lui Aaron. Numai lui Aaron și fiilor săi le era îngăduit să slujească înaintea Domnului; restul seminției avea în grijă sanctuarul și mobilierul lui și trebuia să le dea ajutor preoților în slujba lor, dar nu avea voie să aducă jertfe, să ardă tămâie sau să privească la lucrurile sfinte, până nu erau acoperite.” — Patriarhi şi Profeți, p. 350 (cap. 30: Cortul şi serviciile lui).

b. De ce a fost înlocuit acest plan cu o altă preoție care l-a prefigurat pe Hristos? Evrei 7:11, 15–17, 21–23.

Evrei 7:11: „Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților – căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron?”

Evrei 7:15-17: „Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieți nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

Evrei 7:21-23: „Căci, pe când leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” – prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoți în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi.”

c. Comparați preoția pământească cu cea a lui Hristos și explicați cât de eficientă este preoția lui Hristos pentru mântuirea noastră. Evrei 7:25–28.

Evrei 7:25-28: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoşi şi înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. În adevăr, Legea pune mari preoți pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.”

„Domnul Hristos poate să mântuiască în chip desăvârșit, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi. Tot ce poate să facă omul în vederea propriei mântuiri este să accepte invitația Sa: ‚Cine vrea să ia apa vieții fără plată!’ (Apocalipsa 22:17). Omul nu poate să săvârșească niciun păcat care să nu fi fost plătit pe Golgota.” — Solii Alese, vol. 1, p. 169 (subcap. Renunțarea la sine a lui Dumnezeu).

Vineri 9 februarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum poate educația lui Isus și a lui Ioan Botezătorul să fie o inspirație pentru noi?

2. Explicați cum progresează procesul păcatului împotriva Duhului Sfânt.

3. Cum sunt motivate adevăratele fapte bune?

4. Ce dovezi am văzut în viața mea despre faptul că promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate?

5. În căutarea mântuirii, de ce este importantă pentru mine preoția lui Hristos?