Evanghelia după Pavel: Galateni

Lecția 7. Legământul harului

TEXT DE MEMORAT: „Pentru ca binecuvântarea lui Avraam să poată veni peste neamuri prin Isus Hristos; ca să putem primi promisiunea Duhului prin credință.” (Galateni 3:14)

„Înainte să fi fost puse temeliile pământului, a fost făcut legământul că toți cei care erau ascultători, toți cei care prin harul abundent pus la dispoziție deveneau sfinți în caracter, și fără pată înaintea lui Dumnezeu, prin însușirea acelui har, urma să devină copii ai lui Dumnezeu. Acest legământ, făcut din veșnicie, a fost dat lui Avraam cu sute de ani înainte de a veni Hristos.”—Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 403 engl. (cap. 50, Învățătorul divin).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, p. 363-373 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

Duminică 7 noiembrie

1. HRISTOS ÎN VREMEA PATRIARHILOR

a. Adresându-se galatenilor influențați de iudeizatori (cei care susțineau adoptarea tradiției iudaice), cum a prezentat Pavel legătura dintre Avraam — despre care toți evreii pretindeau că el era tatăl lor prin linie genealogică — și Hristos? Galateni 3:6-8.

Galateni 3:6-8: „Așa cum Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit pentru dreptate. De aceea să știți că cei ce sunt din credință, aceștia sunt copiii lui Avraam. Și Scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara drepți prin credință pe păgâni, i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: În tine toate națiunile vor fi binecuvântate.” (engl. KJV, rom. BTF).

„Nu doar la venirea Salvatorului, ci de-a lungul tuturor secolelor de după cădere și promisiunea răscumpărării, ‚Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.’ (2 Corinteni 5:19). Hristos era temelia și centrul sistemului de jertfe atât în perioada patriarhilor, cât și în perioada iudaică. De la păcatul primilor noștri părinți nu a existat nicio comunicare directă între Dumnezeu și om. Tatăl a dat lumea în mâinile lui Hristos, pentru ca prin lucrarea sa de mediere El să poată răscumpăra omul și să apere autoritatea și sfințenia legii lui Dumnezeu. Toată comuniunea dintre cer și rasa căzută a fost prin Hristos.”—Patriarhi și profeți, p. 366 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

b. Cine sunt cei binecuvântați, în contrast cu cei blestemați? Galateni 3:9, 10.

Galateni 3:9, 10: „Așa că cei ce se bizuiesc pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”

Luni 8 noiembrie

2. HRISTOS ȘI CELE DOUĂ LEGI

a. Explicați legătura dintre Hristos și legea morală eternă a celor zece porunci. Isaia 42:21; Galateni 3:11-14.

Isaia 42:21: „Domnul se desfată de dragul dreptății lui; El va preamări legea și o va face onorabilă.” (engl. KJV; rom. BTF).

Galateni 3:11-14: „ Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel neprihănit prin credință va trăi”. Însă Legea nu se întemeiază pe credință, ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.” Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.

„Legea lui Dumnezeu exista înainte ca omul să fie creat. Ea era adaptată la condiția ființelor sfinte; chiar îngerii erau guvernați de ea. După cădere, principiile dreptății nu au fost schimbate. Nimic nu a fost scos din lege; niciunul dintre preceptele ei sfinte nu putea fi îmbunătățit. Și cum a existat ea de la început, la fel va continua să existe de-a lungul secolelor nesfârșite ale veșniciei...

De această lege, care îi guvernează pe îngeri, care cere puritate în cele mai secrete gânduri, dorințe și dispoziții, și care ‚va sta pentru veșnicie’ (Psalmul 111:8), toată lumea va fi judecată în ziua Domnului, care se apropie cu grăbire.” —Solii alese, vol. 1, p. 220 engl. (cap. 27, Caracterul legii).

„Dacă legea lui Dumnezeu ar fi putut fi schimbată sau abrogată, atunci nu ar fi fost necesar ca Hristos să sufere consecințele călcării noastre de lege. El a venit să explice relația legii cu omul, și să ilustreze preceptele ei prin propria Sa viață de ascultare.” — Hristos, Lumina lumii, p. 307, 308 engl. (cap. 31, Predica de pe munte).

b. Explicați contrastul din legea ceremonială, care indica în viitor spre Mielul de jertfă al lui Dumnezeu. Evrei 9:27, 28 (prima parte); 10:1, 4-10.

Evrei 9:27, 28 (prima parte): „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora.”

Evrei 10:1, 4-10: „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie... (4-10) căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; 6 n-ai primit nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desființează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.”

„Promisiunea unui Salvator a fost dată, și darurile de jertfă care indicau în viitor spre moartea lui Hristos ca marea jertfă pentru păcat au fost întemeiate. Însă dacă legea lui Dumnezeu nu ar fi fost niciodată încălcată, nu ar fi existat nicio moarte, și nicio nevoie de un Salvator; ca urmare, nu ar fi fost nevoie de sacrificii.”—Patriarhi și profeți, p. 363 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

„Există mulți care încearcă să contopească aceste două sisteme, folosind texte care vorbesc despre legea ceremonială pentru a dovedi că legea morală a fost abolită; însă aceasta este o pervertire a Scripturilor. Deosebirea dintre cele două sisteme este vastă și clară. Sistemul ceremonial era format din simboluri care indicau spre Hristos, spre sacrificiul Său și preoția Sa. Această lege ritualică (a ritualurilor), cu sacrificiile și orânduirile ei, trebuia să fie îndeplinită de evrei până când tipul întâlnea antitipul în moartea lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii. Atunci toate darurile de jertfă aveau să înceteze.”—Ibid., p. 365.

Marți 9 noiembrie

3. HAR

a. Când a fost necesar și imediat pus la dispoziție pentru prima dată legământul de har, indicând spre Salvatorul care avea să vină? Geneza 3:9-11, 14, 15, 21.

Geneza 3:9-11, 14, 15, 21: „Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: „Unde ești?” El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.” Și Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?” (14, 15) Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale, să te târăști pe pântece și să mănânci țărână. Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (21) Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei lui haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele.”

„Imediat ce a existat păcat, a existat un Salvator.”—Hristos, Lumina lumii, p. 210 engl. (cap. 21, Betesda și Sinedriul).

„Legământul de har a fost făcut mai întâi cu omul în Eden, când după cădere a fost dată promisiunea că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Acest legământ oferea tuturor oamenilor iertare și harul ajutător al lui Dumnezeu pentru ascultarea viitoare prin credință în Hristos. El le promitea, de asemenea, viața veșnică, cu condiția fidelității față de legea lui Dumnezeu. Astfel au primit patriarhii speranța salvării.”—Patriarhi și profeți, p. 370 engl. (rom. cap. 32, Legea și legămintele).

b. Cum a fost reînnoit acest legământ cu Avraam—și când a fost ratificat? Geneza 22:18, Galateni 3:14-18.

Geneza 22:18: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”

Galateni 3:14-18: „Ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri prin Isus Hristos, ca promisiunea Duhului să o primim prin credință. Fraților, vorbesc ca un om; deși este doar legământul unui om, totuși dacă este confirmat, nimeni nu îl desființează, nici nu mai adaugă la el. Iar promisiunile au fost făcute lui Avraam și seminței lui. El nu spune: Și semințelor, ca despre multe, ci ca despre una: Și seminței tale, care este Hristos. Și spun aceasta că, legământul cel dinainte confirmat de Dumnezeu în Hristos, legea, care a venit patru sute treizeci de ani mai târziu, nu îl poate anula pentru a desființa promisiunea. Căci dacă moștenirea este din lege, nu mai este din promisiune, dar Dumnezeu a dat-o lui Avraam prin promisiune.” (engl. KJV, rom. BTF).

„[Avraam] s-a încrezut în Hristos pentru iertarea păcatelor. Această credință a fost ceea ce i s-a socotit ca dreptate (neprihănire). Legământul cu Avraam menținea de asemenea autoritatea legii lui Dumnezeu. Domnul I S-a arătat lui Avraam și i-a spus: ‚Eu sunt Dumnezeul Atotputernic; umblă înaintea Mea, și fii perfect.’ (Geneza 17:1, engl. KJV). Mărturia lui Dumnezeu cu privire la servul Său credincios a fost: ‚Avraam a ascultat de vocea Mea, și a păzit ce i-am cerut, poruncile Mele, statutele Mele, și legile Mele.’ (Geneza 26:5). Și Domnul i-a declarat: ‚Și voi întemeia legământul Meu între mine și tine și sămânța ta după tine în generațiile lor, ca legământ fără de sfârșit, pentru a-ți fi Dumnezeu ție și seminției tale după tine.’ (Geneza 17:7 engl. KJV.).

Deși acest legământ a fost făcut cu Adam și reînnoit cu Avraam, el nu putea fi ratificat până la moartea lui Hristos. El existase prin promisiunea lui Dumnezeu de la prima aluzie (comunicare) făcută despre mântuire; el fusese acceptat prin credință; totuși, când a fost ratificat prin Hristos, este numit un nou legământ. Legea lui Dumnezeu era baza acestui legământ, care era pur și simplu un aranjament pentru a-i aduce pe oameni din nou în armonie cu voința divină, punându-i acolo unde ei puteau asculta de legea lui Dumnezeu.”—Ibid., p. 370, 371 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

Miercuri 10 noiembrie

4. CELE DOUĂ LEGĂMINTE

a. Ce era „vechiul” legământ, cine îl călcase — și de ce nu se putea avea încredere în el? Exodul 24:6-8; 32:1, 31.

Exodul 24:6-8: „Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.” Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”

Exodul 32:1, 31: „Poporul, văzând că Moise zăbovește să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și i-a zis: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut!”... Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Și-au făcut un dumnezeu de aur.”

„O altă înțelegere—numită în Scriptură ‚vechiul’ legământ—a fost încheiată între Dumnezeu și Israel la Sinai, și a fost apoi ratificată de sângele unei jertfe...

În sclavie, poporul pierduse într-o mare măsură cunoștința lui Dumnezeu și principiile legământului avraamic...

Trăind în mijlocul idolatriei și corupției, ei nu aveau nicio concepție despre sfințenia lui Dumnezeu, despre păcătoșenia excesivă a propriilor lor inimi, despre completa lor inabilitate, în ei înșiși, să ofere ascultare de legea lui Dumnezeu, și despre nevoia lor de un Mântuitor. Toate acestea ei trebuia să fie învățați.

Dumnezeu i-a adus la Sinai; El Și-a manifestat slava Sa; El le-a dat legea Sa, cu promisiunea de mari binecuvântări condiționate de ascultare: ‚Dacă veți asculta cu adevărat de vocea Mea, și veți ține legământul Meu, atunci... voi Îmi veți fi o împărăție de preoți, și o națiune sfântă.’ (Exodul 19:5, 6). Oamenii nu realizau păcătoșenia propriilor lor inimi și faptul că fără Hristos era imposibil ca ei să țină legea lui Dumnezeu; și ei au intrat fără ezitare în legământ cu Dumnezeu. Simțind că erau capabili să își întemeieze propria lor neprihănire, ei au declarat, ‚Tot ce a spus Domnul vom face, și vom fi ascultători.’ (Exodul 24:7). Ei fuseseră martori la proclamarea legii în maiestate înfricoșătoare, și tremuraseră cu groază în fața muntelui; și totuși, au trecut doar câteva săptămâni până și-au călcat legământul cu Dumnezeu, și s-au plecat înaintea unui chip sculptat. Ei nu puteau spera la favoarea lui Dumnezeu printr-un legământ pe care îl încălcaseră.”—Patriarhi și profeți, p. 371, 372 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

b. Cum a reînnoit Dumnezeu în mod plin de îndurare legământul inițial dat lui Avraam, numindu-l „noul” legământ? Ieremia 31:33, 34; Psalm 40:8.

Ieremia 31:33, 34: „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.””

Psalm 40:8: „Îmi place să fac voia ta, Dumnezeule; da, legea ta este înăuntrul inimii mele.” (engl. KJV, rom. BTF)

„Aceeași lege care era gravată pe table de piatră este scrisă de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc de a ne ocupa de instituirea propriei noastre dreptăți (neprihăniri), noi acceptăm dreptatea (neprihănirea) lui Hristos. Sângele Său ispășește pentru păcatele noastre. Ascultarea Sa este acceptată pentru noi. Atunci inima reînnoită de Duhul Sfânt va produce ‚roadele Duhului’. Prin harul lui Hristos noi vom trăi în ascultare de legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre. Având Spiritul lui Hristos, noi vom umbla așa cum a umblat El.” — Ibid., p. 372.

Joi 11 noiembrie

5. HRISTOS STRĂLUCIND DIN INTERIOR

a. Cum descrie Noul Testament același legământ de har pentru noi astăzi? Evrei 8:10-13; Iacov 2:18-23.

Evrei 8:10-13: „„Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile”, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.” Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.”

Iacov 2:18-23: „Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele.” Arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele. Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci, dar și dracii cred… și se înfioară! Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: ,Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire’ și el a fost numit ,prietenul lui Dumnezeu’. ”

„Avraam a crezut pe Dumnezeu. Cum știm noi că el a crezut? Faptele sale au depus mărturie despre caracterul credinței sale, și credința sa i-a fost socotită dreptate (neprihănire).

Avem nevoie de credința lui Avraam în zilele noastre, pentru a lumina întunericul care se strânge în jurul nostru excluzând dulcea rază de soare a iubirii lui Dumnezeu și micșorând creșterea noastră spirituală. Credința noastră ar trebui să fie rodnică, bogată în fapte bune; pentru că fără fapte credința este moartă. Fiecare datorie îndeplinită, fiecare sacrificiu făcut în numele lui Isus, aduce o răsplată foarte mare. În fiecare act al datoriei, Dumnezeu vorbește și dă binecuvântarea sa.”—Asemenea lui Hristos, p. 79 engl. (cap. 65, Credința fără fapte este moartă).

„Puterea transformatoare a harului lui Hristos îl modelează pe cel care se predă serviciului lui Dumnezeu. Îmbibat cu Spiritul Răscumpărătorului, el este gata să tăgăduiască eul, gata să își ia crucea, gata să facă orice sacrificiu pentru Maestru. El nu mai poate fi indiferent față de sufletele care pier în jurul său. El este înălțat deasupra slujirii de sine. El a fost creat din nou în Hristos, și servirea de sine nu are niciun loc în viața sa...

Ai tu o apreciere atât de profundă a sacrificiului făcut pe Calvar încât să fii dispus să subordonezi lucrării de salvare a sufletelor orice alt interes? Aceeași intensitate a dorinței de a salva păcătoșii, care a marcat viața Salvatorului, marchează viața adevăratului Său ucenic. Creștinul nu are nicio dorință de a trăi pentru eu. El se desfată în a consacra tot ceea ce are și este pentru serviciul Maestrului. El este mișcat de o dorință inexprimabilă de a câștiga suflete pentru Hristos. Cei care nu au nimic din această dorință ar face mai bine să fie preocupați de propria lor mântuire. Să se roage pentru spiritul de slujire.”—Mărturii pentru comunitate, vol. 7, p. 9, 10 engl. (secțiunea 1, Serviciul acceptabil, subcap. Lucrarea salvării de suflete).

Vineri 12 noiembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Unde era Hristos în era Vechiului Testament?

2. Care este diferența dintre legile morale și cele ceremoniale?

3. Cât timp a existat noul legământ — și de ce este numit „nou”?

4. Prin ce mijloace suntem noi făcuți în stare să ținem legea morală a unui Dumnezeu sfânt?

5. Ce i-ai explica unei persoane care te acuză că ești „sub lege”?