Lecția 8. Vechiul legământ

TEXT DE MEMORAT: „În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.” (Evrei 8:7).

„Condițiile ’vechiului legământ’ erau: ascultă și vei trăi. ,Să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele’ (Ezechiel 20:11; Leviticul 18:5); dar ’blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia și cine nu le va face’. (Deuteronom 27:26).” — Patriarhi şi Profeți, p. 372(cap. 32: Legea şi legămintele).

Studiu recomandat: Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 135 (7 mai); Hristos, Lumina Lumii, pp. 675–677 (cap. 73: „Să nu vi se tulbure inima”).

Duminică 18 februarie

1. UN LEGĂMÂNT FUNDAMENTAL

a. Când și unde a fost stabilit vechiul legământ? Exodul 19:1, 2.

Exodul 19:1-2: „În luna a treia după ieşirea lor din țara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel a tăbărât acolo, în fața muntelui.”

„Curând după așezarea taberei la Sinai, Moise a fost chemat sus, pe munte, ca să se întâlnească cu Dumnezeu. El urcă singur cărarea cea prăpăstioasă și accidentată și se apropie de norul care arăta locul prezenței lui Iehova. Israel era acum luat într-o strânsă și deosebită legătură cu Cel PreaÎnalt, ca să fie trecut, ca biserică și națiune, sub cârmuirea lui Dumnezeu.” — Patriarhi şi Profeți, p. 303 (cap. 27: Legea dată lui Israel).

b. Care a fost condiția legământului de la Sinai și de ce este important acest principiu? Exodul 19:3–6. Cum au răspuns oamenii? Exodul 19:8.

Exodul 19:3-6: „Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: „Ați văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veți asculta glasul Meu şi dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Exodul 19:8: „Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.”

„Ascultarea a fost singura condiție pe baza căreia Israelul din vechime urma să primească împlinirea făgăduințelor care îl făceau să fie poporul favorizat de Dumnezeu, iar ascultarea față de Legea aceea le va aduce mari binecuvântări oamenilor și popoarelor de acum, la fel cum le-ar fi adus evreilor.” — Solii Alese, vol, 1, p. 105 (subcap. Legea lui Dumnezeu este simplă).

„Moise s-a întors în tabără și, adunându-i pe bătrânii lui Israel, le-a repetat solia divină. Răspunsul lor a fost: ’Vom face tot ce a zis Domnul’. Astfel, ei au făcut un legământ solemn cu Dumnezeu, legându-se să-L primească drept conducător al lor, fapt prin care au devenit, într-un sens special, supuși ai autorității Sale.” — Patriarhi şi Profeți, p. 303 (cap. 27: Legea dată lui Israel).

Luni 19 februarie

2. RÂVNĂ FĂRĂ PRICEPERE

a. În ce și-au pus încrederea israeliții când au făcut promisiunea de a se supune legii lui Dumnezeu? Romani 10:1–3.

Romani 10:1-3: „Fraților, dorința inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.”

„Poporul nu și-a dat seama de păcătoșenia inimii lor și de faptul că, fără Hristos, era imposibil pentru ei să țină Legea lui Dumnezeu; și, în mod pripit, au încheiat un legământ cu Dumnezeu. Având impresia că sunt în stare să realizeze propria lor neprihănire, au declarat: ‚Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul’. (Exodul 24:7).” — Patriarhi şi Profeți, p. 371 (cap. 32: Legea şi legămintele).

b. Când a fost făcută aceeași greșeală de poporul evreu în timpul lui Hristos? Matei 5:20; Romani 9:31, 32.

Matei 5:20: „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”

Romani 9:31-32: „Pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire.”

„Întrucât Legea este sfântă, iudeii nu puteau să ajungă la neprihănire prin propriile lor eforturi de a păzi Legea. Ucenicii lui Hristos trebuia să capete o neprihănire deosebită de cea a fariseilor, dacă doreau să intre în Împărăția cerurilor. Dumnezeu le oferise prin Fiul Său neprihănirea desăvârșită a Legii. Dacă ei doreau să își deschidă cu totul inimile, ca să-L primească pe Hristos, atunci însăși viața lui Dumnezeu, iubirea Sa, ar fi rămas în ei, făcându-i după chipul Său. Și astfel, prin darul de bunăvoie al lui Dumnezeu, ei ar fi avut neprihănirea pe care o cere Legea. Dar fariseii L-au lepădat pe Hristos; ‚necunoscând neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor proprie’ (Romani 10:3). Și n-au vrut să se supună neprihănirii pe care a dat-o Dumnezeu.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 54 (cap. 3: Spiritualitatea Legii).

c. Ce este scris despre propria noastră neprihănire? Isaia 64:6.

Isaia 64:6: „Toți am ajuns ca nişte necurați, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”

„[Isaia 64:6 citat.] Tot ceea ce putem face noi înșine este mânjit de păcat. Dar Fiul lui Dumnezeu ‘S-a arătat pentru a ne îndepărta păcatele; și în El nu este păcat.’” — Parabolele Domnului Hristos, p. 311 (cap. 24: Fără haină de nuntă).

„Dacă Duhul Sfânt nu va lucra asupra inimii, ne vom împiedica și vom cădea la fiecare pas. Fără conlucrarea cu Hristos, eforturile omului nu înseamnă nimic, dar conlucrarea cu Hristos înseamnă biruință.” — Solii Alese, vol. 1, p. 10 (subcap. Conlucrarea cu Dumnezeu).

„Când lumina de la Domnul Hristos luminează sufletele noastre, putem vedea cât suntem de păcătoși; vom recunoaște egoismul faptelor noastre și vrăjmășia noastră împotriva lui Dumnezeu, care au mânjit fiecare act al vieții. Atunci vom înțelege că neprihănirea noastră este cu adevărat asemenea unor cârpe murdare și că numai sângele Domnului Hristos ne poate curăți de orice întinăciune a păcatului și ne poate reînnoi inimile făcându-le ca a Lui.” — Calea către Hristos, p. 28 (cap. 3: Pocăința).

Marți 20 februarie

3. SCOPUL VECHIULUI LEGĂMÂNT

a. Întrucât legământul harului a fost suficient pentru mântuire, de ce a fost făcut un alt legământ la Sinai? Galateni 3:19; Psalmi 119:18; Apocalipsa 3:17, 18.

Galateni 3:19: „Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța” căreia Îi fusese făcută făgăduința; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.”

Psalmi 119:18: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!”

Apocalipsa 3:17-18: „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te îmbogățeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ți se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii şi să vezi.”

„Dar, dacă legământul avraamic conținea făgăduința mântuirii, de ce s-a mai făcut un alt legământ la Sinai? În robie, poporul pierduse în mare măsură cunoașterea de Dumnezeu și a principiilor legământului avraamic. Eliberându-i din Egipt, Dumnezeu a căutat să le descopere puterea și mila Sa, pentru ca ei să fie conduși să-L iubească și să aibă încredere în El. I-a dus la Marea Roșie, unde, fiind urmăriți de egipteni, scăparea părea că este imposibilă. Aceasta pentru ca ei să-și poată da seama de totala lor neputință, de nevoia lor de ajutor dumnezeiesc, cum și de faptul că El lucrase izbăvirea lor. În felul acesta, ei au fost umpluți de iubire și recunoștință față de Dumnezeu și de încredere în puterea Lui de a-i ajuta. El și-i alipise de Sine, ca Eliberator al lor din robia trecătoare.

Dar mai era un adevăr, mult mai mare, care trebuia să fie înscris în mintea lor. Trăind în mijlocul idolatriei și al corupției, ei nu aveau o concepție dreaptă cu privire la sfințenia lui Dumnezeu, la păcătoșenia fără margini a inimii lor, la faptul că în ei înșiși nu aveau niciun pic de putere pentru a da ascultare Legii lui Dumnezeu, precum și la nevoia lor după un Mântuitor. Toate acestea trebuia să le învețe.” — Patriarhi şi Profeți, p. 371 (cap. 32: Legea şi legămintele).

b. Ce s-a întâmplat la doar câteva săptămâni după ce israeliții au promis că vor respecta legea lui Dumnezeu? Exodul 32:1–6. În cine a fost găsită vina în temeiul legământului făcut la Sinai? Evrei 8:8.

Exodul 32:1-6: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.” Aaron le-a răspuns: „Scoateți cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceți-i la mine.” Şi toți şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un vițel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului.” Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” A doua zi, s-au sculat disde-dimineață şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulțumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.”

Evrei 8:8: „Căci, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.”

„În descurajare totală și mânie din cauza marelui lor păcat, el [Moise] a aruncat intenționat tablele de piatră prin îndrumarea divină pentru a le zdrobi în ochii poporului și, astfel, a semnifica că ei au încălcat legământul încheiat atât de recent cu Dumnezeu. .” — Comentarii Biblice ale Vechiului Testament, [E. G. White Comments], vol. 1, p. 1109 (Exodul cap. 31).

„Ei [israeliții] fuseseră martori ai proclamării Legii într-o măreție înspăimântătoare și tremuraseră de groază înaintea muntelui; și, cu toate acestea, n-au trecut decât câteva săptămâni și au rupt legământul cu Dumnezeu, s-au plecat până la pământ și s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nădăjdui în bunăvoința lui Dumnezeu pe temeiul unui legământ pe care îl călcaseră; și acum, văzându-și păcătoșenia lor și nevoia de iertare, au fost aduși în situația de a-și da seama de nevoia lor după un Mântuitor descoperit în legământul avraamic și preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin credință și iubire, au fost legați de Dumnezeu ca Izbăvitor al lor din robia păcatului. Acum erau pregătiți să prețuiască binecuvântările noului legământ.” — Patriarhi şi Profeți, p. 371 (cap. 32: Legea şi legămintele).

Miercuri 21 februarie

4. EXPERIENŢA LUI PETRU CU „VECHIUL LEGĂMÂNT”

a. Înainte de a merge la Ghetsimani, ce i-a promis Petru lui Isus? Luca 22:33.

Luca 22:33: „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniță şi la moarte.”

b. Care a fost răspunsul lui Hristos pentru Petru? Luca 22:34.

Luca 22:34: „Şi Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”

„În ucenicia sa timpurie, Petru se credea puternic. Asemenea fariseului, după propria sa estimare, el ‚nu era ca ceilalți oameni.’ Când Hristos, ajunsese aproape de trădarea Sa, i-a prevenit pe ucenicii Săi: ‚Toți veți avea un prilej de poticnire din cauza Mea în această noapte’, Petru a declarat cu încredere: ‚Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.’ (Marcu 14:27, 29). Petru nu-și cunoștea propriul pericol. Încrederea în sine l-a indus în eroare. El s-a crezut capabil să reziste ispitei.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 152 (cap. 13: Doi închinători).

c. Curând după aceea, cum s-a comportat Petru când a fost întrebat despre relația lui cu Isus? Matei 26:69–74.

Matei 26:69-74: „Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul!” Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.” Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.” El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ, şi a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!” Peste puțin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.” Atunci el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul.”

d. Cum a răspuns Isus când Petru L-a lepădat? Luca 22:61, 62.

Luca 22:61-62: „Domnul S-a întors şi S-a uitat țintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.”

„Când cântatul cocoșului i-a amintit de cuvintele lui Hristos, surprins și șocat de ceea ce tocmai făcuse, s-a întors și s-a uitat la Stăpânul său. În acea clipă, Hristos S-a uitat la Petru, iar sub acea privire îndurerată, în care se îmbinau compasiunea și dragostea față de el, Petru s-a înțeles pe sine. A ieșit și a plâns amar. Acea privire a lui Hristos i-a frânt inima. Petru ajunsese la punctul de cotitură și s-a pocăit cu amărăciune de păcatul său. El a fost ca vameșul în regretul și pocăința sa și, asemenea vameșului, a găsit milă. Privirea lui Hristos l-a asigurat de iertare.” — Ibid., pp. 152–154 (cap. 13: Doi închinători).

„Atunci când dormea, deși Domnul Hristos îl îndemnase să vegheze și să se roage, Petru și-a pregătit calea pentru păcatul său cel mare. Toți ucenicii, dormind în acel moment crucial, au suferit o mare pierdere. Domnul Hristos cunoștea teribila încercare prin care ei aveau să treacă. El cunoștea modul în care avea să lucreze Satan pentru a le paraliza judecata, așa încât să nu poată fi pregătiți pentru timpul încercării. Pentru acest motiv, El i-a avertizat atunci. Dacă orele petrecute în grădină ar fi fost de veghere și rugăciune, atunci Petru n-ar fi fost lăsat să depindă numai de slaba sa putere. El nu L-ar fi tăgăduit atunci pe Domnul său. Dacă ar fi vegheat împreună cu Domnul Hristos în agonia Sa, ucenicii ar fi fost pregătiți să privească suferințele Sale pe crucea Golgotei. Ei ar fi înțeles, într-o oarecare măsură, natura suferințelor Sale zdrobitoare. Ei ar fi fost în stare să-și aducă aminte de cuvintele Sale care profetizau suferințele, moartea și învierea Sa.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 713 (cap. 75: Înaintea lui Ana...)

Joi 22 februarie

5. FĂRĂ HRISTOS NU SE POATE FACE NIMIC

a. Cât de inutilă este lupta noastră pe cont propriu împotriva păcatului? Romani 7:14, 15, 18–25; Evrei 8:7.

Romani 7:14-15, 18-25: „Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc... 18-25Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ține rob legii păcatului care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.”

Evrei 8:7: „În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.”

„Spiritul de robie este creat prin căutarea de a trăi în conformitate cu religia legală, prin străduința de a îndeplini pretențiile legii prin forțele noastre proprii. Există speranță pentru noi doar atunci când intrăm sub legământul avraamic, care este legământul harului prin credința în Hristos Isus. Evanghelia propovăduită lui Avraam, prin care a avut el nădejde, este aceeași evanghelie care ne este propovăduită astăzi, prin care avem nădejde. Avraam s-a uitat la Isus, care este, de asemenea, și Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.” — Comentarii Biblice ale Noului Testament [E. G. White Comments], vol. 6, p. 1077 (Romani cap. 8).

b. Ce a spus Hristos despre eforturile noastre fără El? Ioan 15:5.

Ioan 15:5: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

„Viața viței devine viața mlădiței. Tot așa și sufletul care era mort în nelegiuiri și păcate primește viață prin legătura cu Hristos. Legătura cu El se face prin credința în El ca Mântuitor personal. Păcătosul își unește slăbiciunea cu tăria lui Hristos, goliciunea sa cu plinătatea lui Hristos, nimicnicia sa cu puterea dăinuitoare a lui Hristos. Atunci, el are gândul lui Hristos. Natura omenească a lui Hristos a atins natura noastră omenească și natura noastră omenească a atins divinitatea. În felul acesta, cu ajutorul Duhului Sfânt, omul ajunge părtaș al naturii dumnezeiești. El este primit în Cel Preaiubit.

Această unire cu Hristos, odată realizată, trebuie păstrată. [Ioan 15:5, citat.] Aceasta nu este o atingere întâmplătoare și nici o legătură din când în când. Mlădița ajunge parte integrantă din viță. Revărsarea de viață, tărie și putere de rodire de la rădăcină la ramuri nu este împiedicată de nimic și curge neîntrerupt. Despărțită de viță, mlădița nu poate să trăiască. Nici voi, a zis Isus, nu puteți trăi despărțiți de Mine. Viața pe care ați primit-o de la Mine nu poate fi păstrată decât printr-o legătură neîntreruptă. Fără Mine nu puteți birui niciun păcat și nu puteți să vă împotriviți niciunei ispite.” — Hristos Lumina Lumii, p. 675 (cap. 73: „Să nu vi se tulbure inima”).

Vineri 23 februarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Luați în considerare aspectele pozitive și negative ale angajamentului poporului Israel la Sinai.

2. Ce avertismente ar trebui să luăm din slăbiciunea lui Israel?

3. Cum poate Dumnezeu să facă ce este mai bun din propriile noastre greșeli și eșecuri?

4. Ce ar trebui să ne amintim întotdeauna despre atitudinea lui Hristos când Petru a căzut?

5. De ce Se compară Isus cu o viță de vie?