Lecția 9. Dacă (ne) mărturisim păcatele...

TEXT DE MEMORAT: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de toată nelegiuirea.” (1 Ioan 1:9)

„Mărturisiți-vă păcatele lui Dumnezeu, singurul care poate să le ierte, și greșelile voastre unul altuia.” — Calea către Hristos, p. 37 engl. (cap. 4, Mărturisirea).

Studiu recomandat: Calea către Hristos, p. 23-35 engl. (cap. 3, Căința), 37-41 engl. (cap. 4, Mărturisirea). Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 635-650 engl. (cap. 79, Mărturisirea acceptabilă).

Duminică 26 februarie

1. ACEEAȘI METODĂ ÎN NOUL ȘI ÎN VECHIUL

a. Întrucât Dumnezeu nu se schimbă (Maleahi 3:6; Evrei 13:8), ce trebuie să realizăm cu privire la dorința Sa referitor la mântuirea fiecărui suflet pe care L-a creat El? Psalmi 78:38; Ezechiel 18:32; 2 Petru 3:9.

Psalmi 78:38: „Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.” Ezechiel 18:32: „Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare”, zice Domnul Dumnezeu. „Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi!”

2 Petru 3:9: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”

„Dumnezeu nu vrea ca cineva să piară, ci tânjește să îi vadă pe toți venind la pocăință... Sabia justiției a căzut asupra lui [Hristos] pentru ca ei să poată merge liberi. El a murit, pentru ca ei să trăiască.” — Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 326 engl. (cap. 318, Nu s-a reținut nimic).

b. La dedicarea templului construit de Solomon, ce pasaj măreț din Vechiul Testament declară disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta? 2 Cronici 7:12-14. Cum răsună acesta în Noul Testament? 1 Ioan 1:9; 2:1.

2 Cronici 7:12-14: „Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea şi i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe. Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu, dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”

1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”

1 Ioan 2:1: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.”

„Păcatul de un caracter personal trebuie mărturisit lui Hristos, singurul mediator între Dumnezeu și om... Fiecare păcat este o ofensă împotriva lui Dumnezeu și trebuie mărturisit Lui prin Hristos. Fiecare păcat public trebuie mărturisit la fel de public. Greșeala comisă față de o persoană individuală ar trebui îndreptată cu cel care a fost afectat. Dacă vreunele persoane care caută sănătate au fost vinovate de vorbire de rău, dacă au semănat discordie în cămin, în vecinătate, sau în biserică, și au stârnit înstrăinare și disensiune, dacă prin vreo practică greșită au condus pe alții la păcat, aceste lucruri ar trebui mărturisite înaintea lui Dumnezeu și înaintea celor care au fost afectați.” — Slujitorii evangheliei, p. 216, 217 engl. (cap. 6, Subpăstorul, subcap. Mărturisirea păcatului).

Luni 27 februarie

2. PRIMUL PAS ÎN PRIMIREA IERTĂRII

a. În timp ce lucrarea Duhului Sfânt este de a aduce convingere în inimă (Ioan 16:8), care trebuie să fie primul nostru răspuns? Psalmi 86:5

Psalmi 86:5: „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.”

„Convingerea pune stăpânire asupra minții și inimii. Păcătosul are un sentiment al neprihănirii lui Iehova și simte teroarea înfățișării, în vina și necurăția sa, în fața Cercetătorului inimilor. El vede dragostea lui Dumnezeu, frumusețea sfințeniei, bucuria purității; el tânjește să fie curățit și restaurat la comuniunea cu Cerul.” — Calea către Hristos, p. 24 engl. (cap. 3, Căința).

„Acea căință care este produsă de influența harului divin asupra inimii va conduce la mărturisirea și părăsirea păcatului. Acestea au fost roadele despre care apostolul declara că fuseseră văzute în viețile credincioșilor din Corint.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 324 engl. (cap. 31, Mesajul – ascultat)

b. Privind la exemplul din ziua Cincizecimii, ce s-a împlinit în urma trezirii conștiinței la convingerea păcatului? Fapte 2:36, 37.

Fapte 2:36, 37: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

„Prin mărturisire și părăsire a păcatului, prin rugăciune serioasă și consacrarea proprie lui Dumnezeu, s-au pregătit ucenicii din vechime pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii. Aceeași lucrare, doar că întro măsura mai mare, trebuie să fie făcută acum.” — Mărturii pentru predicatori, p. 507 engl. (cap. 18, Principii vitale de relație, subcap. Rugați-vă pentru ploaia târzie).

c. Cum putem descrie rezultatul convingerii care conduce la o schimbare în viață? Fapte 2:38.

Fapte 2:38: „ „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi, veți primi darul Sfântului Duh.”

„Înainte ca [israeliții] să poată găsi adevărata pace, ei trebuie să fie conduși să vadă și să mărturisească tocmai păcatul de care fuseseră vinovați.” — Patriarhi și profeți, p. 614 engl. (cap. 59, Primul rege al lui Israel).

„Adevărata mărturisire este întotdeauna specifică în natura ei, și recunoaște păcate concrete. Păcatele pot fi de o astfel de natură încât să fie aduse doar în fața lui Dumnezeu; unele pot fi greșeli care trebuie să fie mărturisite în fața indivizilor care au suferit vătămare prin ele, sau pot fi păcate cu un caracter general, care trebuie făcute cunoscut în adunarea poporului. Însă toată mărturisirea trebuie să fie precisă și la obiect, recunoscând tocmai păcatele de care ești vinovat.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 639 engl. (cap. 79, Mărturisirea acceptabilă).

Marți 28 februarie

3. UN EXEMPLU DE CĂINȚĂ FALSĂ

a. S-a căit Iuda de faptul că L-a trădat pe Hristos, [dându-L] preoților cei mai de seamă (Matei 26:14-16, 47-49)? De ce da, sau de ce nu? Matei 27:3, 4.

Matei 27:3, 4: „Atunci, Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei. „Treaba ta.”

„Iuda s-a aruncat acum la picioarele lui Isus, recunoscându-L drept Fiul lui Dumnezeu și implorându-L să Se elibereze. Salvatorul nu i-a făcut reproșuri trădătorului. El știa că Iuda nu s-a căit; mărturisirea Sa era stoarsă din sufletul său vinovat de un sentiment îngrozitor de condamnare și de o anticipare a judecății, însă el nu simțea nicio mâhnire profundă, sfâșietoare de inimă, că Îl trădase pe Fiul fără pată al lui Dumnezeu, și că Îl tăgăduise pe Sfântul lui Israel. Totuși Isus nu a rostit niciun cuvânt de condamnare. El a privit cu milă spre Iuda, și i-a spus: ‚Pentru ceasul acesta am venit în lume’.” — Hristos, Lumina lumii, p. 722 engl. (cap. 76, Iuda).

„Când păcatul a paralizat percepțiile morale, cel greșit nu discerne defectele sale de caracter, nici nu realizează enormitatea răului pe care l-a comis; și dacă el nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el rămâne în orbire parțială față de păcatul său. Mărturisirile sale nu sunt sincere și serioase. La fiecare recunoaștere a vinei sale, el adaugă un motiv ca scuză pentru cursul său, declarând că dacă nu ar fi fost anumite circumstanțe, el nu ar fi făcut aceasta sau aceea, pentru care el este mustrat.” — Calea către Hristos, p. 40 engl. (cap. 4, Mărturisirea).

„Prin credință și rugăciune, toți pot îndeplini cerințele evangheliei. Nimeni nu poate fi forțat să comită răul. Propriul său consimțământ trebuie câștigat mai întâi; sufletul trebuie să își pună ca obiectiv acțiunea păcătoasă înainte ca pasiunea să poată domina peste rațiune sau nelegiuirea să triumfe asupra conștiinței. Ispita, oricât de puternică, nu e niciodată o scuză pentru păcat.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 177 engl. (cap. 17, Dragostea frățească).

b. Explicați dacă acesta a fost sau nu un tip de pocăință care conduce la viața veșnică. Matei 27:5; 2 Corinteni 7:8-11.

Matei 27:5: „Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.”

2 Corinteni 7:8-11: „Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău (engl. KJV.: „deși mi-a părut rău”) – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puțină vreme) – totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta.”

„Mulți sunt în auto-înșelare și intră în planuri cu care Domnul nu are nimic de a face. Însă singurul curs sigur de urmat este de a asculta cuvântul Domnului. În loc de a face aceasta, mulți propun să facă lucruri minunate. Li se pare mai ușor să plănuiască ceva măreț pentru viitor decât să se golească de eu, să își supună lui Dumnezeu inima, mintea și voința, și să se supună să fie modelați de acea putere care poate crea și distruge. Tinerii să își examineze în mod critic motivele, prin rugăciune și cercetare a Scripturilor, și să vadă dacă propria lor voință și propriile lor înclinații nu îi conduc departe de cerințele lui Dumnezeu.” — The Youth’s Instructor, 23 martie 1893.

Miercuri 1 martie

4. UN EXEMPLU DE ADEVĂRATĂ CĂINȚĂ (PSALMUL 51)

a. Ce se întâmplă când nu recunoaștem păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu, și în schimb păstrăm tăcerea cu privire la ele? Psalmi 32:3, 4.

Psalmi 32:3, 4: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.”

b. După ce Natan, profetul, a fost direct în descoperirea păcatului lui David (2 Samuel 12:1-12), cum a răspuns regele? 2 Samuel 12:13.

2 Samuel 12:13: „David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.”

„Mustrarea profetului a atins inima lui David; conștiința a fost trezită; vina sa a apărut în toată enormitatea ei. Sufletul său a fost plecat în căință înaintea lui Dumnezeu.” — Patriarhi și profeți, p. 722 engl. (cap. 71, Păcatul și căința lui David).

„Căința lui David a fost sinceră și profundă. Nu a fost niciun efort de a atenua fărădelegea sa. Nicio dorință de a scăpa de judecățile care îl amenințau, nu a inspirat rugăciunea sa. Ci, el a văzut enormitatea fărădelegii sale contra lui Dumnezeu; el a văzut mânjitura sufletului său; el și-a urât păcatul. Nu doar pentru iertare s-a rugat el, ci pentru curăție a inimii. David nu a abandonat în disperare lupta. În promisiunile lui Dumnezeu pentru păcătoșii căiți, el a văzut dovada iertării și acceptării sale.” — Ibid., p. 725. (cap. 71, Păcatul și căința lui David).

c. Cum a apărut aceasta [părerea de rău], de asemenea, în inima lui Simon din Betania? Luca 7:40-48. Care este singura cale prin care se pot obține pace și împăcare? Psalmi 32:5; Ieremia 3:13; 1 Ioan 1:9.

Luca 7:40-48: „Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt, cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”

 Psalmi 32:5: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Ieremia 3:13: „Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu’, zice Domnul.”

1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”

„La fel cum a făcut Natan cu David, Hristos Și-a ascuns mustrarea sub vălul unei parabole. El a aruncat asupra gazdei Sale povara de a rosti el însuși propria sa sentință. Simon o condusese la păcat pe femeia pe care acum o disprețuia. Ea fusese foarte vătămată de către el. Prin cei doi datornici din parabolă erau reprezentați Simon și femeia. Isus nu a intenționat să învețe că cele două persoane ar trebui să simtă grade diferite de obligație, căci fiecare avea o datorie de recunoștință, pe care nu putea să o plătească. Însă Simon se simțea mai neprihănit decât Maria, și Isus dorea ca el să vadă cât de mare era, de fapt, vina sa. El dorea să îi arate că păcatul său era mai mare decât al ei, cu atât mai mare, cu cât o datorie de cinci sute de monede depășește o datorie de cincizeci de monede.

Simon începu să se vadă acum într-o nouă lumină... Rușinea l-a cuprins, și el a realizat că se afla în prezența Unuia superior lui...

Simon a fost mișcat de amabilitatea lui Isus în faptul că nu l-a mustrat pe față înaintea oaspeților săi... Mustrarea răbdătoare l-a convins de greșeala sa. El a văzut magnitudinea (măreția) datoriei pe care o avea față de Domnul său. Mândria sa a fost umilită, el s-a căit, și mândrul fariseu a devenit un ucenic umil, jertfitor de sine.” — Hristos, Lumina lumii, p. 566-568 engl. (cap. 62, La masă în casa lui Simon).

Joi 2 martie

5. DARUL IERTĂRII

a. Dacă suntem profund implicați în fărădelege, cum putem fi conduși la o căință sinceră profundă pentru păcatele noastre? Fapte 5:30, 31; Isaia 55:6, 7; Evrei 4:16.

Fapte 5:30, 31: „Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.”

Isaia 55:6, 7: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.”

Evrei 4:16: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”

„O căință ca aceasta este dincolo de puterea noastră de îndeplinit; ea se obține doar de la Hristos, care S-a înălțat sus și a dat daruri oamenilor.” — Calea către Hristos, p. 25 engl. (cap. 3, Pocăința).

„Dacă îți vezi păcătoșenia, nu aștepta să te faci mai bun. Cât de mulți există, care cred că nu sunt suficient de buni pentru a veni la Hristos. Aștepți tu să te faci mai bun prin propriile tale eforturi? ‚Poate etiopianul să își schimbe pielea, sau pardosul petele sale? Atunci puteți voi să faceți bine, voi care sunteți obișnuiți să faceți răul. (Ieremia 13:23, engl. KJV)’. Există ajutor pentru noi doar în Dumnezeu. Nu trebuie să așteptăm apeluri mai puternice, ocazii mai bune sau temperamente mai sfinte. Nu putem face nimic prin noi înșine. Trebuie să venim la Hristos exact așa cum suntem.” — Ibid., p. 31 engl. (cap. 3, Pocăința).

b. Cât de temeinică putem să ne așteptăm să fie făcută pentru noi și în noi această lucrare a lui Dumnezeu? Evrei 12:12; Filipeni 1:6.

Evrei 12:12: „Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi.”

Filipeni 1:6: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

„Căința, la fel ca iertarea, este darul lui Dumnezeu prin Hristos. Prin influența Duhului Sfânt suntem noi convinși de păcat, și simțim nevoia noastră de iertare. Nimeni în afară de cei căiți nu este iertat; însă harul lui Dumnezeu este cel care face inima căită. El este familiarizat cu toate slăbiciunile și infirmitățile noastre, și El ne va ajuta.” — Solii alese, vol. 1, p. 353 engl. (cap. 54, Subiectul prezentat în 1883, subcap. Căința — un dar de la Dumnezeu).

c. Care va fi rezultatul acestui tip de mărturisire neprefăcută, sinceră? Romani 8:1.

Romani 8:1: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Vineri 3 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce putem învăța personal din rugăciunea lui Solomon la dedicarea templului?

2. Ce pași trebuie să facem în mod serios, dacă dorim să fim implicați în finalizarea lucrării lui Dumnezeu sub puterea Ploii Târzii?

3. De ce este nevoie să ne mărturisim lui Dumnezeu păcatele noastre? Cât este, de fapt, responsabilitatea noastră, atunci când comitem păcatul?

4. Cât de atenți trebuie să fim atunci când arătăm cuiva că e vinovat?

5. Cum este posibil ca un păcatos să se căiască?