Trăind viață creştină - Comori de adevăr (IV)

Lecția 9. Isus a murit moartea mea

Text de memorizat: „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” (Romani 8:3).

„Când omul, înșelat de Satan, a nesocotit legea divină, Dumnezeu nu a putut, chiar pentru a salva rasa pierdută, să schimbe acea lege. Dumnezeu este iubire; legea Lui este o expresie a caracterului Său. A schimba legea Lui ar însemna să se lepede de Sine însuși; ar răsturna acele principii legate de bunăstarea întregului univers.” ‒ Bible Training School, 1 februarie 1908.

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 3, pp. 371-380 (secț. – Umilința lui Hristos).

Duminică 26 noiembrie

1. LEGEA

a. Conform legii căsătoriei, ce o eliberează pe o femeie de primul ei soț? Romani 7:2; 1 Corinteni 7:39.

„Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.” (Romani 7:2)

„O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” (1 Corinteni 7:39)

b. Este legal ca cineva să-l omoare pe primul soț? Exodul 20:13; Ioan 8:44.

„Să nu ucizi.” (Exodul 20:13)

„Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.” (Ioan 8:44)

c. Pentru a-l salva pe păcătos, de ce trebuie menținută legalitatea legii în planul răscumpărării? Psalmul 85:10; Daniel 9:7.

„Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” (Psalmi 85:10)

„Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovați față de Tine!” (Daniel 9:7)

„Fiul lui Dumnezeu, devenind înlocuitorului omului și purtând blestemul care trebuia să cadă asupra omului, S-a angajat în numele rasei să mențină onoarea legii lui Dumnezeu. Tatăl ceresc a dat lumea în mâinile lui Hristos, pentru ca, prin lucrarea Sa de mijlocire, să-L salveze pe păcătos și să satisfacă pe deplin cerințele legii. Misiunea Sa era să-i convingă pe oameni de păcat ‒ care este încălcarea legii, și prin meritele sângelui Său, cât și prin mijlocirea Sa, să-i aducă înapoi la ascultare. Prin jertfa Domnului Hristos, legea putea fi menținută, iar păcătosul putea fi iertat ‒ nu numai eliberat de sub puterea păcatului, ci și înnoit ‘după chipul Celui ce l-a făcut’ (Coloseni 3:10).” ‒ Bible Training School, 1 februarie 1908.

Luni 27 noiembrie

2. VALABILITATEA MÂNTUIRII

a. Întrucât era necesară și mila, iar legea nu putea oferi aceasta, ce a fost necesar pentru a aduce răscumpărarea? Romani 8:3, 4.

„Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:3-4)

„Fără meritele sângelui unui Mântuitor răstignit și înviat, omul căzut nu ar putea împlini niciodată cerințele legii.” ‒ The Signs of the Times, 18 august 1890.

„Niciodată nu am sugerat, fie în predicile rostite de către predicatorii noștri, fie în zecile de mii de pagini din materialele noastre tipărite răspândite în întreaga lume, că există vreo putere în lege pentru a-l salva pe păcătos. Dimpotrivă, vorbitorii și scriitorii noștri au repetat iar și iar că legea nu are putere să-l răscumpere pe cel răzvrătit de consecințele păcatului său.” – Ibid., 18 iulie 1878.

„Când păcătosul este osândit de lumina legii, atunci are o lucrare de făcut: pocăința față de Dumnezeu din cauza încălcării legii Sale și credință în Domnul nostru Isus Hristos, înlocuitorul și garantul păcătosului. Atunci iertarea și mântuirea fără plată pot fi ale sale. Dar Isus Hristos nu va mântui niciodată pe cineva care are cunoștință de legea lui Dumnezeu, și totuși trăiește în fărădelege, încălcând-o.” – Ibid., 7 martie 1878.

b. Întrucât eram în sclavia păcatului, ce a devenit Isus pentru a fi Mântuitorul meu? 2 Corinteni 5:21.

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

„Pentru a-l ridica pe omul căzut, Hristos trebuia să ajungă la el acolo unde se afla. El a luat natura omenească și a purtat infirmitățile și stricăciunea rasei. El, care nu cunoscuse păcatul, a devenit păcat pentru noi. El S-a umilit până în cele mai adânci suferințe umane, pentru ca să reușească să ajungă la om și să-l scoată din degradarea în care păcatul îl scufundase.” ‒ Selected Messages, vol. 1, p. 268.

„Fărădelegea oamenilor a fost pusă asupra Domnului Hristos; El a fost socotit un călcător al Legii, ca să-i mântuiască pe oameni de sub blestemul Legii… Faptul că fața divină S-a întors de la Mântuitorul în acest ceas de chin sufletesc suprem, I-a străpuns inima cu o întristare ce nu poate fi niciodată pe deplin înțeleasă de om. Fiecare suferință îndurată de Fiul lui Dumnezeu pe cruce, picăturile de sânge care au curs din fruntea, mâinile și picioarele Lui, convulsiile agoniei ce I-au chinuit trupul, precum și nespusa durere ce I-a umplut sufletul când Tatăl Și-a ascuns fața de la El, îi vorbesc omului spunând: Din dragoste pentru tine a consimțit Fiul lui Dumnezeu să fie așezate asupra Lui aceste crime odioase; pentru tine jefuiește El împărăția morții și deschide porțile Paradisului și ale vieții veșnice… El, purtătorul păcatului, îndură pedeapsa judecății pentru fărădelege și devine păcatul însuși, pentru om.” – The Spirit of Prophecy, vol. 3, pp. 162, 163.

Marți 28 noiembrie

3. NATURA UMANĂ PĂCĂTOASĂ

a. Descrieți natura umană pe care Isus a luat-o asupra Sa. Evrei 2:14–18; 7:26; 2 Timotei 2:8.

„Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor. Căci negreșit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminței lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. Și, prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” (Evrei 2:14-18)

„Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri.” (Evrei 7:26)

„Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea.” (2 Timotei 2:8)

„Gândiți-vă la umilința Domnului Hristos. El a luat asupra Sa natura umană căzută, suferindă, degradată și întinată de păcat. El a luat durerile noastre, purtându-ne suferința și rușinea. El a îndurat toate ispitele cu care este asaltat omul. El a unit umanitatea cu divinitatea: un spirit divin sălășluia într-un templu de carne.” ‒ The SDA Bible Commentary [E. G. White Comments], vol. 4, p. 1147.

„Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilință aproape fără margini ca să ia natura omului chiar și atunci când Adam se afla în Eden, inocent. Dar Domnul Isus a acceptat umanitatea când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El a suferit urmările acțiunii legii eredității. Care au fost aceste urmări, se vede în istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împărtășească necazurile și ispitele noastre și să ne dea un exemplu de viață fără păcat.” – Hristos, Lumina lumii, p. 49 (cap. 4 – Vi s-a născut un Mântuitor).

„Dacă nu ar fi luat natura umană în totalitate, Domnul Hristos nu ar fi putut fi înlocuitorul nostru. El nu ar fi putut făuri în umanitate acea perfecțiune de caracter, la care toți au privilegiul să ajungă. El era lumina și viața întregii lumi. El a venit pe acest pământ să lucreze în favoarea oamenilor, pentru ca ei să nu mai fie sub controlul agenților lui Satan. Dar în timp ce purta natura umană, El era dependent de Cel Atotputernic pentru viața Sa. În umanitatea Sa, El S-a prins de puterea divină a lui Dumnezeu; și acest lucru fiecare membru al familiei umane are privilegiul să-l facă. Hristos nu a făcut nimic ce natura umană nu ar putea face, dacă devine părtașă a naturii divine.” ‒ The Signs of the Times, 17 iunie 1897.

b. De ce a trebuit Domnul Isus să îmbrace natura noastră umană? Evrei 2:10; 7:26.

„Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate și care voia să ducă pe mulți fii la slavă să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor.” (Evrei 2:10)

„Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri.” (Evrei 7:26)

„Hristos era un om adevărat, și a dovedit umilința Sa când a preluat natura umană. Iar El era Dumnezeu în trup.” ‒ C.B.N.T., (cap. Filipeni 2)

„Hristos Și-a asumat umanitatea printr-un cost infinit și un proces tainic, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. Ascunzându-Și divinitatea, lăsând deoparte gloria Sa, El S-a născut ca prunc în Betleem. În trup omenesc, El a trăit legea lui Dumnezeu, pentru ca să poată condamna păcatul în trup și să dovedească ființelor necăzute că legea a fost rânduită pentru viață, pentru a asigura fericirea, pacea și binele veșnic al tuturor celor care se supun.” ‒ The Youth’s Instructor, 20 iulie 1899.

Miercuri 29 noiembrie

4. DESĂVÂRȘIRE a. Descrieți viața Domnului Isus pe când era pe pământ. Filipeni 2:5–8; Luca 2:51, 52.

„Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:5-8)

„Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Luca 2:51-52)

„Standardul de neprihănire al Domnului rămâne la fel de ferm ca tronul Său cel veșnic. Este legea Sa sfântă, și pentru că niciun precept al acestei legi nu putea fi schimbat pentru a-l întâlni pe om în starea lui căzută, Tatăl a consimțit să-L dea pe singurul Său Fiu să moară. Să desființeze legea? ‒ Nu; ci pentru a-l salva pe păcătos. Crucea de la Golgota este argumentul de necontrazis cu privire la perpetuitatea legii lui Iehova. Când Marele Învățător a rostit predica Sa de pe munte, arătând imutabilitatea legii lui Dumnezeu, El a tâlcuit legea pe care El Însuși a dat-o.” ‒ The Review and Herald, 21 martie 1893.

„După cum sacrificiul în favoarea noastră a fost desăvârșit, la fel și restabilirea noastră din întinarea păcatului trebuie să fie desăvârșită. Legea lui Dumnezeu nu va scuza nici o faptă păcătoasă; nici o fărădelege nu va scăpa de sub condamnarea ei. Viața lui Hristos a fost o împlinire desăvârșită a fiecărui precept al legii. El a spus: ‘Am păzit poruncile Tatălui Meu’ (Ioan 15:10). Viața Sa este standardul ascultării și slujirii noastre.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 312 (secț. – Importanța căutării adevăratei cunoștințe).

„Vrăjmășia pusă între sămânța șarpelui și sămânța femeii era supranaturală. Cu Hristos, vrăjmășia a fost, într-un sens, naturală; în alt sens, era supranaturală, deoarece umanitatea și divinitatea erau contopite. Și niciodată vrăjmășia nu s-a dezvoltat într-o asemenea măsură ca atunci când Hristos a devenit locuitor al acestui pământ. Niciodată înainte nu a mai existat o ființă pe pământ care să urască păcatul cu o ură atât de desăvârșită precum a făcut-o Hristos. El văzuse puterea sa înșelătoare și fascinantă asupra îngerilor sfinți și toate puterile Sale au fost angajate împotriva acestuia.” ‒ Solii alese, vol. 1, p. 254.

b. Descrieți nivelul desăvârșirii lui Hristos. Evrei 4:14–16; 1 Petru 2:21–24.

„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:14-16)

„Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.” Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați.” (1 Petru 2:21-24)

„Nimeni nu ar trebui să dea greș în a atinge, în sfera lui, desăvârșirea caracterului creștin. Prin jertfa lui Hristos, s-a făcut posibil pentru credincios să primească toate lucrurile care au de a face cu viața și evlavia. Dumnezeu ne cheamă să atingem măsura desăvârșirii și așază înaintea noastră exemplul caracterului lui Hristos. În natura Sa umană, desăvârșită printr-o viață de continuă împotrivire față de rău, Mântuitorul a arătat că, prin conlucrarea cu Divinitatea, ființele omenești pot în această viață să ajungă desăvârșirea caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu dată nouă, ca noi să putem dobândi victoria completă.” – Faptele apostolilor, p. 531 (cap. 52 – Statornic până la moarte).

Joi 30 noiembrie

5. TRANSFORMAREA

a. Ce se întâmplă atunci când acceptăm moartea Domnului Hristos în natura noastră umană păcătoasă pentru noi? 2 Corinteni 5:17.

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)

„Nu doar durerile sfâșietoare ale foamei Îi făceau suferințele nespus de mari, ci vina păcatelor lumii, care apăsau atât de tare asupra Lui [a lui Hristos]. El, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 372 (secț. – Umilința lui Hristos).

„Omul are nevoie de o putere din afară și mai presus de sine pentru a-l restaura la asemănarea cu Dumnezeu; dar pentru că are nevoie de ajutor divin, aceasta nu înseamnă că activitatea umană este neesențială. Este necesară credința din partea omului; căci credința lucrează prin iubire și purifică sufletul. Credința se prinde cu tărie de virtutea lui Hristos. Domnul nu intenționează ca puterea umană să fie paralizată; ci cooperând cu Dumnezeu, puterea omului poate fi eficientă pentru totdeauna. [De asemenea], Dumnezeu nu dorește ca voința noastră să fie distrusă; căci tocmai prin această caracteristică suntem chemați să îndeplinim lucrarea pe care El vrea să o facem atât în țară, cât și peste hotare.” ‒ Solii Alese, vol. 1, pp. 375, 376. (cap. 59, Ascultare perfectă prin Hristos).

b. Ce se întâmplă cu inima omului în acest proces de schimbare? Ezechiel 36:26, 27.

„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele, și să păziți, și să împliniți legile Mele.” (Ezechiel 36:26-27)

„Prețul de răscumpărare plătit de Domnul Hristos este suficient pentru mântuirea tuturor oamenilor; însă de el vor beneficia doar aceia care devin ființe noi în Isus Hristos, supuși credincioși ai împărăției veșnice a lui Dumnezeu. Suferința Sa nu va scuti de pedeapsă pe păcătosul care nu se pocăiește și care este necredincios. Omul trebuie să coopereze cu puterea divină și să se străduiască să învingă păcatul, pentru a putea veni desăvârșit în fața lui Hristos. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a-l readuce pe om la starea lui originală, de a-l vindeca, prin puterea divină. Partea omului este de a se agăța, prin credință, de meritele lui Hristos și de a colabora cu ființele cerești în formarea unui caracter neprihănit.” ‒ North Pacific Union Gleaner, 17 februarie 1909.

Vineri 1 decembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce este atât de important să menținem valabilitatea Legii lui Dumnezeu?

2. De ce a trebuit Isus să devină păcat (primul soț) pentru a aduce mântuirea omenirii?

3. Descrieți natura umană a lui Hristos.

4. Ce fel de viață a trăit Domnul Isus în natura umană păcătoasă?

5. Cum este transformată inima păcătoasă a omului?