Lecția 9. Sanctuarul pământesc și cel ceresc

TEXT DE MEMORAT: „Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9:22)

„Hristos Și-a dat viața pentru a ne asigura această comoară inestimabilă; dar fără naștere din nou prin credința în sângele Său, nu există iertarea păcatelor, nici o comoară pentru niciun suflet care piere.” — Parabolele Domnului Hristos, pp. 112, 113 (cap. 8: Comori ascunse).

Studiu recomandat: Marea Luptă, p. 409-422 (cap. 23: Ce este Sanctuarul?).

Duminică 25 februarie

1. SCOPUL SANCTUARULUI

a. Care a fost scopul lui Dumnezeu în construirea sanctuarului? Exodul 25:8.

Exodul 25:8: „Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.”

„În construirea sanctuarului ca loc de locuit pentru Dumnezeu, Moise a fost îndrumat să facă toate lucrurile după modelul lucrurilor din ceruri. Dumnezeu l-a chemat pe munte și i-a descoperit lucrurile cerești și, după asemănarea lor, a fost făcut cortul, cu tot ce ține de el.

Așa că lui Israel, în care a dorit să-și facă locuința, El i-a revelat idealul Său glorios de caracter. Modelul le-a fost arătat pe munte, când legea a fost dată la Sinai...

Dar ei erau, prin ei înșiși, neputincioși să atingă acest ideal. Revelația de la Sinai nu i-a putut impresiona decât prin nevoia și neputința lor. O altă lecție pe care tabernacolul, prin serviciul său de jertfă, trebuia să o predea — lecția iertării păcatului și a puterii, prin Mântuitorul, de a asculta pentru a avea viață.” — Credința prin care trăiesc, p. 192 (5 iulie).

b. Cine ar îndeplini scopul real al sanctuarului? Ioan 1:14; 1 Corinteni 3:16, 17.

Ioan 1:14: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.”

1 Corinteni 3:16-17: „Nu ştiți că voi sunteți templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteți voi.”

„Prin Hristos urma să fie împlinit scopul pentru care cortul era un simbol – acea clădire glorioasă.” — Ibid.

Luni 26 februarie

2. SANCTUARUL PĂMÂNTESC

a. Descrie prima încăpere a sanctuarului pământesc și principalele sale obiecte. Evrei 9:1, 2.

Evrei 9:1-2: „Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare. În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului.”

„În prima despărțitură, sau locul sfânt, se aflau: masa punerii pâinilor înainte, sfeșnicul, sau suportul lămpilor, și altarul tămâierii. Masa pentru pâinile puse înainte se afla la nord. Cu chenarul ei, ca o coroană ornamentală, masa era poleită cu aur curat. Pe ea, preoții trebuia să așeze în fiecare Sabat douăsprezece pâini, aranjate în două șiruri și stropite cu tămâie. Pâinile ce erau luate de pe masă, fiind socotite sfinte, trebuia să fie mâncate de către preoți. Spre sud se afla sfeșnicul cu șapte brațe, cu cele șapte lămpi ale lui. Brațele lui erau împodobite cu flori frumos lucrate, care înfățișau crini, totul fiind făcut dintr-o singură bucată de aur masiv. Pentru că sfântul locaș nu avea ferestre, niciodată nu se stingeau toate lămpile, ci își revărsau lumina zi de zi și noapte de noapte. Chiar înaintea perdelei ce despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor și în imediata apropiere a prezenței lui Dumnezeu, se afla altarul de aur al tămâierii. Pe acest altar, preotul trebuia să ardă tămâie în fiecare dimineață și în fiecare seară; coarnele altarului erau atinse cu sângele jertfei pentru păcat și erau stropite cu sânge în ziua cea mare a ispășirii. Focul de pe acest altar a fost aprins de Dumnezeu Însuși și era îngrijit și păstrat cu sfințenie. Zi și noapte tămâia sfântă împrăștia parfumul ei frumos mirositor în toate încăperile sfinte și în afară, până departe, în jurul cortului întâlnirii.” — Patriarhi şi Profeți, p. 348 (cap. 30: Cortul şi serviciile lui).

b. Descrieți locul preasfânt și slujba lui. Evrei 9:3–7.

Evrei 9:3-7: „După perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”. El avea un altar de aur pentru tămâie (tămâietor, engl.), şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii (tronul milei, engl) cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiință ale norodului.”

„Dincolo de perdeaua dinăuntru se afla Sfânta sfintelor, unde era concentrat serviciul simbolic al ispășirii și mijlocirii și care alcătuia inelul de legătură dintre cer și pământ. În această încăpere se afla chivotul, o ladă din lemn de salcâm, poleită pe dinăuntru și pe dinafară cu aur și având un chenar, ca o coroană, în partea de sus. El a fost făcut ca să păstreze tablele de piatră, pe care Dumnezeu personal scrisese Cele Zece Porunci. De aceea, era numit chivotul testamentului lui Dumnezeu, sau chivotul legământului, deoarece Cele Zece Porunci stăteau la baza legământului, făcut între Dumnezeu și Israel.” — Patriarhi şi Profeți, p. 348 (cap. 30: Cortul şi serviciile lui).

„O dată pe an, în marea zi a ispășirii, marele preot intra în locul Preasfânt pentru a face curățirea sanctuarului. Lucrarea adusă la îndeplinire acolo încheia șirul anual al slujbelor.” — Patriarhi şi Profeți, p. 355 (cap. 30).

Marți 27 februarie

3. RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ

a. Care este rezultatul sigur al mijlocirii lui Hristos? Evrei 9:11, 12.

Evrei 9:11-12: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi şi de viței, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.”

„Marele nostru Mare Preot a desăvârșit jertfa ceremonială dându-Se pe Sine însuși la moarte, când a suferit în afara porții. Atunci a fost făcută o ispășire perfectă pentru păcatele oamenilor. Isus este Avocatul nostru, Marele nostru Preot, Mijlocitorul nostru. Poziția noastră actuală este așadar ca cea a israeliților, stând în curtea exterioară, așteptând și căutând acea speranță binecuvântată, arătarea glorioasă a Domnului și Salvatorului nostru Isus Hristos....

„Când marele preot intra în locașul sfânt, reprezentând locul unde acum pledează Marele nostru Preot, și aducea jertfă pe altar, nu se aducea nicio altă jertfă de ispășire afară. În timp ce marele preot mijlocea înăuntru, fiecare inimă trebuia să fie plecată în căință înaintea lui Dumnezeu, cerând iertarea fărădelegii. Tipul a întâlnit antitipul în moartea lui Hristos, Mielul înjunghiat pentru păcatele lumii. Mărețul Mare Preot a făcut singurul sacrificiu care va avea vreo valoare...

În mijlocirea Sa ca Avocat al nostru, Hristos nu are nevoie de virtutea omului, de mijlocirea vreunui om. Hristos este singurul purtător de păcat, singura jertfă pentru păcat. Rugăciunea și mărturisirea trebuie să fie aduse numai Aceluia care a intrat o dată pentru totdeauna în locul sfânt.” — That I May Know Him, p. 73 (8 martie).

b. Cum poate beneficia viața noastră de sângele lui Hristos? Evrei 9:13, 14.

Evrei 9:13-14: „Căci, dacă sângele taurilor şi al țapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințeşte şi le aduce curățarea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui Viu!”

„Când ne mărturisim păcatele și invocăm eficiența sângelui ispășitor al Mântuitorului, rugăciunile noastre se înalță spre cer, împreună cu parfumul plăcut al meritelor caracterului Său. În ciuda nevredniciei noastre, trebuie să ne aducem aminte fără încetare că există Cineva care poate să îndepărteze păcatul și să-l mântuiască pe cel păcătos. Dumnezeu va înlătura orice păcat mărturisit înaintea Lui cu o inimă smerită. Această credință este viața bisericii.” — Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 92 (subcap. Respingerea luminii/Solia îndreptățirii prin credință).

„Spuneți-I Domnului: Nelegiuirile mele au pus un zid de despărțire între mine și Dumnezeul meu. O, Doamne, iartă fărădelegile mele. Șterge păcatele mele din cartea aducerii-aminte. Lăudați Numele Său sfânt, în El este iertare, iar voi puteți fi convertiți și schimbați.” — Ibid., p. 97 (subcap. Avertisment împotriva disprețuirii soliei lui Dumnezeu).

„Sângele lui Hristos este eficient, dar trebuie folosit continuu...

Dacă era necesar în vremurile străvechi ca cei necurați să fie purificați prin sângele stropit, cât de esențial este pentru cei care trăind în primejdiile zilelor din urmă și expuși ispitelor lui Satan să folosească sângele lui Hristos zilnic în inimile lor.” — Credința prin care trăiesc, p. 200 (13 iulie).

Miercuri 28 februarie

4. VALIDAREA NOULUI LEGĂMÂNT

a. Când a fost ratificat legământul harului? Evrei 9:22–24.

Evrei 9:22-24: „Şi, după Lege, aproape totul este curățat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curățate în felul acesta, trebuia ca însăşi lucrurile cereşti să fie curățate cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”

„Legământul harului a fost făcut întâia dată cu omul în Eden, când, după cădere, s-a dat o făgăduință divină — că sămânța femeii urma să zdrobească capul șarpelui. Legământul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare și sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credința în Hristos. Li se făgăduia, de asemenea, viața veșnică, cu condiția credincioșiei față de Legea lui Dumnezeu. În felul acesta, patriarhii au primit nădejdea mântuirii.

Același legământ a fost reînnoit față de Avraam în făgăduința: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta”. (Geneza 22:18.) Această făgăduință arăta spre Domnul Hristos. Așa a înțeles-o Avraam (vezi Galateni 3:8,16) și și-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru iertarea păcatelor. Credința aceasta a fost ceea ce i-a fost socotit ca neprihănire. Legământul cu Avraam menținea, de asemenea, autoritatea Legii lui Dumnezeu. Domnul S-a arătat lui Avraam și i-a zis: “Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; umblă înaintea Mea și fii fără prihană”. (Geneza 17:1). Mărturia lui Dumnezeu cu privire la servul Său credincios a fost: „ Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele”. (Geneza 26:5). Și Domnul i-a spus: „Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine... (Geneza 17:7).

Deși acest legământ a fost făcut cu Adam și reînnoit cu Avraam, a putut fi ratificat numai la moartea lui Isus Hristos. El existase în chip de făgăduință a lui Dumnezeu de la cea dintâi comunicare făcută cu privire la mântuire; fusese primit prin credință; și cu toate acestea, când a fost ratificat de Domnul Hristos, a fost numit un legământ nou. Legea lui Dumnezeu stătea la baza acestui legământ, care în principiu era un acord pentru a-i aduce din nou pe oameni în armonie cu voința divină, așezându-i într-o poziție în care puteau asculta de Legea lui Dumnezeu.” — Patriarhi şi Profeți, p. 370 (cap. 32).

b. Cum a explicat apostolul Pavel modul în care sistemul ebraic de jertfe a fost împlinit în Hristos? Evrei 9:24–26.

Evrei 9:24-26: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.”

„Ascultați-l [pe Pavel] cum lămurește lucrarea Mântuitorului ca Mare Preot al omenirii — Cel care, prin sacrificiul propriei Sale vieți, avea să facă odată pentru totdeauna ispășire pentru păcat și avea apoi să-și înceapă lucrarea în Sanctuarul ceresc. Ascultătorii lui Pavel au fost făcuți să înțeleagă faptul că Mesia, după venirea căruia ei doriseră, venise deja; că moartea Lui era antitipul tuturor jertfelor aduse și că slujirea Sa în Sanctuarul din cer era lucrul măreț ce își arunca umbra înapoi și făcea clară lucrarea preoției iudaice.” — Faptele Apostolilor, p. 246 (cap. 24: Corint).

Joi 29 februarie

5. A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS

a. Ce le este promis celor care acceptă legământul harului? Evrei 9:27, 28; Psalmi 50:1–5; Isaia 25:9.

Evrei 9:27-28: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.”

Psalmi 50:1-5: „Dumnezeu, da, Dumnezeu Domnul vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui. Din Sion, care este întruparea frumuseții desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: „Strângeți-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

Isaia 25:9: „În ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”

„Domnul dorește ca noi să apreciem marele plan de mântuire, să ne dăm seama de înaltul nostru privilegiu de a fi copii ai lui Dumnezeu și să mergem înaintea Lui în ascultare, cu mulțumire recunoscătoare. El dorește ca noi să-I slujim într-o viață nouă, cu bucurie în fiecare zi. El tânjește să vadă recunoștința răsărind în inimile noastre, pentru că numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului, pentru că ne putem arunca toată grija asupra Celui care are grijă de noi. El ne îndeamnă să ne bucurăm pentru că suntem moștenirea Domnului, pentru că neprihănirea lui Hristos este haina albă a sfinților Săi, pentru că avem speranța binecuvântată a venirii în curând a Mântuitorului nostru.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 299 (cap. 23: Via Domnului, subcap. Biserica de astăzi).

„Noi suntem niște peregrini și niște străini care așteaptă, speră și se roagă pentru fericita nădejde, pentru venirea plină de slavă a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Dacă noi credem lucrul acesta și îl punem în practică în viața noastră, ce activitate energică ar inspira credința și nădejdea aceasta, ce dragoste fierbinte am avea unii față de alții, ce viețuire sfântă și atentă am avea pentru slava lui Dumnezeu și, gândindu-ne la răsplată, ce linie clară de separare s-ar vedea între noi și lume. Adevărul că Hristos vine ar trebui să fie păstrat în atenția fiecărui om.” — Evanghelizare, p. 220 (subcap. Vestirea celei de a doua veniri a lui Hristos).

b. Ce cerere ar trebui inclusă în rugăciunile noastre? Apocalipsa 22:20.

Apocalipsa 22:20: „Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!”

Vineri 1 Martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce binecuvântări are Dumnezeu pentru mine când studiez despre sanctuar?

2. Explicați semnificația fiecărui obiect distinct din sanctuar.

3. Ce trebuie să înțelegem despre jertfa lui Hristos în favoarea noastră?

4. De ce este numit noul legământ așa (cum este) – deși exista deja pe vremea lui Avraam?

5. Care este punctul culminant al tuturor speranțelor noastre și cum trebuie să ne influențeze viața de zi cu zi?