Adevarata Reforma

Lecția 4. Un al doilea Ilie

„Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători, la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Luca 1:17).

„Ioan a declarat iudeilor că poziţia lor înaintea lui Dumnezeu avea să fie decisă de caracterul şi via ţa lor. Simpla mărturisire era lipsită de valoare. Dacă via ţa şi caracterul lor nu erau în armonie cu Legea lui Dumnezeu, ei nu erau poporul Lui.” – Hristos, Lumina lumii, pg. 107, engl.

Sugestii de lectură: Hristos, Lumina lumii, pg. 97-108.

Duminică 17 ianuarie
1. STAREA LUI ISRAEL

a. Care a fost lucrarea solului pe care Dumnezeu l-a trimis să pre-gătească calea pentru prima venire a Domnului? Maleahi 3:1-3.

„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. (Maleahi 3:1-3)

b. Ce fel de persoană a fost acest sol? Luca 1:13-17.

13 . Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. 14 . El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. 15 . Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. 16 . El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. 17 . Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Luca 1:13-17)

c. Care era starea poporului lui Dumnezeu de au avut nevoie de un astfel de sol? Luca 5:37-39; Matei 15:8, 9.

37 . Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; 38 . ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amândouă se păstrează. 39 . Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: „Este mai bun cel vechi”. (Luca 5:37-39)

8 . „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 9 . Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15:8-9)

„Burdufuri noi care au fost folosite pentru a pune în ele vinul cel nou, . . .  Isus a prezentat starea conducătorilor evrei… Ei credeau că propria lor neprihănire este a toate-suficientă, şi nu doreau ca vreun nou element să fie adus în religia lor.” – Hristos, Lumina lumii, pg. 278, 279, engl.

„Smochinul [pe care Isus îl blestemase] s-a uscat. Acest copac neroditor simboliza starea na ţiunii iudaice la acel moment. Le fuseseră acordate toateocaziile şi privilegiile.” – The Signs of the Times, 23 mai 1900.

Luni 18 ianuarie
2. IOAN BOTEZĂTORUL, SOLUL LUI DUMNEZEU

a. Cum a făcut referire Isus la Ioan Botezătorul? Matei 11:9, 10, 13-15.

9 . Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; 10 . căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (Matei 11:9-10)

13 . Căci până la Ioan au prorocit toţi Prorocii şi Legea. 14 . Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină. 15 . Cine are urechi de auzit să audă. (Matei 11:13-15)

„Se credea, de asemenea, că înainte de venirea lui Mesia, Ilie va apărea personal. Această aşteptare a fost tăgăduită de Ioan însuşi; dar cuvintele lui aveau o semnificaţie mai profundă. Isus a spus după aceea, referindu-se la Ioan: ‚Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.’ (Matei 11:14).  Ioan a venit în duhul şi puterea lui Ilie, pentru a face o astfel de lucrare cum a făcut Ilie. Dacă evreii l-ar fi primit, lucrarea s-ar fi îndeplinit pentru ei. Dar ei nu au primit solia lui. Pentru ei, el nu era Ilie. El nu a putut îndeplini pentru ei misiunea pentru care a venit.” – Hristos, Lumina lumii, pg. 135, engl.

b. Cine au fost cei care au ieșit pentru a-l asculta pe Ioan Botezăto-rul? Matei 3:5, 6; 21:32; Luca 11:1.

5 . Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; 6 . şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. (Matei 3:5-6)

32 . Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi. (Matei 21:32)

1 . Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” (Luca 11:1)

c. De ce au fost atrași de Ioan, mai degrabă decât de învățătorii zi-lelor lor? Matei 3:1-3.

1 . În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii. 2 . El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” 3 . Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” (Matei 3:1-3)

„Ioan şi-a dat solia fără argumente elaborate sau teorii bine ticluite. Uluitoare şi aspră, totuşi plină de speran ţă, vocea lui s-a auzit din pustie: ‚Pocăi ţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.’ (Matei 3:2). Cu o putere nouă, deosebită i-a mişcat pe oameni. Întreaga naţiune a fost agitată. Mul ţimile se adunau grămadă în pustie.” – Slujitorii evangheliei, pg. 54, engl.

d. I-a fost teamă lui Ioan Botezătorul să spună adevărul? Matei 14:3, 4.

3 . Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; 4 . pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.” (Matei 14:3-4)

„El L-a privit pe Împărat în frumuseţea Lui, şi propriul său eu i-a dispă -rut din vedere. El a privit măre ţia sfin ţeniei şi s-a recunoscut a fi incapabil şi nedemn. Ceea ce trebuia să transmită el era solia lui Dumnezeu. El trebuia să stea în puterea lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. El a fost gata să meargă mai departe ca sol al Cerului, fără a se teme de oameni, pentru că el privise pe Cel Divin. El putea sta neînfricat în prezen ţa monarhilor pământe şti, deoarece cu tremur el se plecase înaintea Regelui regilor.” – Idem.

Marți 19 ianuarie
3. PREGĂTIREA SA, PUSTIA

a. În ce fel l-a pregătit viața la țară pe Ioan Botezătorul pentru mi -siunea lui? Isaia 40:3-5; 30:15; Psalmii 101:3.

3. Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4 . Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele! 5 . Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 40:3-5)

15 . Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit! (Isaia 30:15)

3 . Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine. (Psalmi 101:3)

„În ordinea naturală a lucrurilor, fiul lui Zaharia ar fi fost educat pentru preoţie. Dar pregătirea primită în şcolile rabinice l-ar fi făcut incapabil pentru munca sa. Dumnezeu nu l-a trimis la profesorii de teologie pentru a afla cum să interpreteze Scripturile. El l-a chemat în pustie, ca să înveţe de la natură şi de la Dumnezeul naturii… Aici, mediul înconjurător a fost favorabil obiceiurilor de simplitate şi tăgă -duire de sine. Neîntrerupt de zarva lumii, el putea studia aici lecţiile naturii, ale revelaţiei şi ale Providen ţei. Cuvintele îngerului adresate lui Zaharia îi fuseseră repetate lui Ioan de multe ori de către părin ţii lui temători de Dumnezeu. Încă din copilărie misiunea lui i-a fost permanent amintită, iar el acceptase însărcinarea cea sfântă. Pentru el singurătatea deşertului a fost o evadare binevenită din societatea în care suspiciunea, necredin ţa şi necură ţia se răspândiseră aproape pretutindeni. El nu se încredea în propria putere de a rezista ispitei şi se dădea înapoi de la contactul permanent cu păcatul, ca nu cumva să nu mai simtă păcăto şenia uria şă a acestuia.” – Hristos, Lumina lumii, pg. 101, 102, engl.

b. Pentru a fi „un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine”, care au fost sursele primare de studiu ale lui Ioan Botezătorul? Ce efect au avut acestea asupra lui? 2 Timotei 2:15; Psalmii 19:1-3; Luca 1 :80.

15 . Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. (2 Timotei 2:15)

1 . Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. 2 . O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. 3 . Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: (Psalmi 19:1-3)

80 . Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. (Luca 1:80)

„Ioan nu a fost nepăsător… Tot ceea ce exista în jurul casei lui de la munte a fost pentru el o carte de învă ţătură, conţinând lecţii de cea mai profundă importanţă în ceea ce priveşte caracterul, bunăvoin ţa şi iubirea lui Dumnezeu. … Departe de lumea agitată, ale cărei griji şi plăceri ademenitoare i-ar fi distras mintea şi i-ar fi pervertit gândurile şi imaginaţia, el a fost singur cu Dumnezeu şi natura. Aici el nu urma să fie influenţat de mediul vătămător, înţelegerea sa nu ar fi devenit neclară şi nici spiritul său nu ar fi ajuns să se fa -miliarizeze cu păcatul. În singurătatea calmă a pustiei, Ioan a devenit puternic în spirit. Prin obiceiurile sale de strictă cumpătare el şi-a asigurat sănătate fizi-că, mintală şi morală. Discernământul lui era clar şi judecata lui era corectă.” – The Youth’s Instructor, 7 ianuarie1897.

Miercuri 20 Ianuarie
4. UN SINGUR SCOP

a. Care era scopul vieții lui Ioan? Faptele Apostolilor 13:24. Ca și apostolul Pavel, cum i-a influențat acest scop obiceiurile din viață, în general? 1 Corinteni 9:27.

24 . Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel. (Faptele apostolilor 13:24)

27 . Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:27)

„O mare lucrare stătea înaintea lui Ioan şi, pentru ca el să aibă o constitu ţie fizică solidă şi puterea mentală şi morală de a face această lucrare, el trebuia să-şi controleze apetitul şi înclina ţiile. Ioan trebuia să conducă o lucrare de reformă, iar prin via ţa lui cumpătată şi îmbrăcămintea simplă trebuia să mustre obiceiurile necumpătate şi extravagan ţa păcătoasă a poporului.” – The Review and Herald, 7 ianuarie 1873.

„Însă via ţa lui Ioan nu a fost petrecută în lenevie, în triste ţe ascetică sau în izolare egoistă. Din când în când el pleca să trăiască printre oameni; şi a fost
întotdeauna un observator interesat de ceea ce se petrecea în lume. Din singurătatea refugiului său liniştit a urmărit desfăşurarea evenimentelor. Cu viziune luminată de Duhul divin a studiat caracterele oamenilor, ca să poată înţelege cum putea ajunge mai u şor la inimile lor cu solia cerului. Povara misiunii pe care o avea îl apăsa. În singurătate, prin meditaţie şi rugăciune, el a căutat să-şi încingă sufletul pentru lucrarea vieţii sale care-i stătea în fa ţă.” – Hristos, Lumina lumii, pg. 102,engl.

b. Descrieți dieta și îmbrăcămintea lui Ioan Botezătorul. Matei 3:4; Luca 1:15. De ce au fost acestea importante în lucrarea lui Ioan?

4 . Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. (Matei 3:4)

15 . Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. (Luca 1:15)

„Dedicat lui Dumnezeu ca nazireu de la na ştere, [fiul lui Zaharia] şi-a însuşit legământul printr-o consacrare de o via ţă.” – Hristos, Lumina lumii, pg. 102, engl.

„Ioan trebuia să meargă ca sol al lui Iehova pentru a aduce oamenilor lumina lui Dumnezeu. El trebuia să dea o nouă direcţie gândurilor lor. Trebuia să-i impresioneze cu sfin ţenia cerinţelor lui Dumnezeu şi cu nevoia lor după neprihănirea Sa desăvârşită. Un astfel de sol trebuia să fie sfânt. Trebuia să fie un templu pentru locuirea Duhului lui Dumnezeu. Pentru a-şi îndeplini misiunea, el trebuia să aibă o constituţie fizică sănătoasă precum şi tărie mentală şi spirituală. Prin urmare, era necesar ca el să- şi controleze apetitul şi înclina ţiile. El trebuia să fie capabil să- şi controleze toate puterile a şa încât să poată sta în fa ţa oamenilor neclintit de circumstan ţe ca stâncile şi mun ţii din pustia din jur.” – Idem., pg. 100, engl.

„Nefiind nicidecum singuratic, sumbru sau ursuz, el s-a bucurat de viaţa de simplitate şi izolare, iar obiceiurile sale i-au păstrat toate sim ţurile nepervertite.” – The Youth’s Instructor, 7 ianuarie 1897.

Joi 21 ianuarie
5. SOLIA NOASTRĂ DE ASTĂZI

a. De unde știm că solia lui Ilie nu a ajuns punctul culminant prin Ioan Botezătorul, precursorul lui Hristos? Maleahi 4:5, 6. Care este solia noastră de astăzi? Faptele Apostolilor 3:19; Isaia 58:1.

5 . Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. 6 . El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:5-6)

19 . Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare (Faptele apostolilor 3:19)

1 . Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei! (Isaia 58:1)

„Ioan a fost chemat să facă o lucrare specială; el trebuia să pregătească calea Domnului, să netezească în locurile uscate un drum… [Isaia 40:3-5 citat.] Chiar aceasta este solia pe care trebuie să o dăm poporului nostru; suntem aproape de sfâr şitul timpului, iar solia este: „Pregătiţi calea Domnului; adunaţi pietrele; ridica ţi un standard pentru popor. Poporul trebuie trezit. Acum nu este timpul să strigăm pace şi siguran ţă.” – The Review and Herald, 18 februarie 1890.

b. Cum poate această solie să aibă efect asupra bisericii și lumii de azi? Faptele Apostolilor 22:15; Romani 10:13.

15 . căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. (Faptele apostolilor 22:15)

13 . Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13)

„Avem obligaţia personală fa ţă de societate de a … exercita o influen ţă în favoarea Legii lui Dumnezeu. Noi ar trebui să lăsăm lumina noastră să strălucească ca toţi să poată vedea că Evanghelia sfântă are o influen ţă asupra inimilor şi vie ţilor noastre, că noi umblăm în ascultare de poruncile Sale şi nu încălcăm nici una din principiile Lui. Suntem într-o mare măsură răspunzători în fa ţa lumii pentru sufletele din jurul nostru… Lumea trebuie să vadă că noi… dorim ca ei să se împărtă şească din binecuvântările şi privilegiile noastre prin sfinţirea adevărului.” – Mărturii, vol. 4, pg. 59, engl.

Vineri 22 ianuarie
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. În ce condiții suntem considerați noi poporul lui Dumnezeu de as-tăzi?
2. Cum a fost dusă solia lui Ioan oamenilor, și care a fost rezultatul?
3. Care sunt câteva dintre beneficiile vieții trăite departe de orașe?
4. De ce a fost Ioan cumpătat în toate obiceiurile sale de viață?
5. Cum vrea Dumnezeu să ducem altora aceeași solie astăzi?