Lecţia 3. Patriarhii din vechime se închină

„Hristos va veni în curând. Îngerii lui Dumnezeu caută să ne distragă atenţia de la noi înşine şi de la lucrurile pământeşti. Să nu-i lăsăm să lucreze în zadar.” – Reflecting Christ, pag. 312.
Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 90-103 engl. (cap. 7: „Potopul”).

Duminică 14 octombrie
1. ENOH

a. Cum descrie Inspiraţia experienţa lui Enoh? Geneza 5:18-24; Evrei 11:5. Prin relaţia obţinută în felul acesta prin închinare eficientă, ce i-a fost arătat lui Enoh înainte de înălţarea lui la cer? Iuda 14.

La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.  Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. (Genesa 5:18-24).

Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. (Evrei 11:5).

Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi. (Iuda 1:14).

„Enoh a repetat cu credincioşie oamenilor tot ceea ce Dumnezeu îi descoperise prin spiritul profeţiei. Unii au crezut cuvintele sale şi s-au întors de la răutatea lor ca să se teamă şi să se închine lui Dumnezeu. Aceştia l-au căutat adesea pe Enoh în locul în care se retrăsese, iar el le-a dat învăţături şi s-a rugat pentru ei ca Dumnezeu să le dea o cunoştinţă a voinţei Sale. În cele din urmă, el a ales anumite perioade în care se retrăgea şi nu dorea ca oamenii să-l găsească, pentru că îi întrerupeau meditaţia şi comuniunea sfântă cu Dumnezeu. El nu s-a izolat tot timpul de societatea acelora care îl iubeau şi care ascultau cuvintele sale de înţelepciune; nici nu s-a despărţit cu totul de cei decăzuţi. El se întâlnea cu cei buni şi cei răi în mod regulat şi lucra ca să-i întoarcă pe cei necredincioşi de la calea lor cea rea şi să-i înveţe în cunoştinţa şi teama de Dumnezeu. El îi învăţa pe cei care Îl cunoşteau pe Dumnezeu ca să-I slujească şi mai bine. El rămânea cu ei atâta timp cât aceştia puteau beneficia de conversaţia sa evlavioasă şi exemplul lui sfânt, iar apoi se retrăgea din societate – de la cei drepţi, de la cei batjocoritori şi idolatrii, să rămână în singurătate, flămânzind şi însetând după comuniunea cu Dumnezeu şi acea cunoştinţă pe care numai El putea să i-o dea.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 62, 63.

Luni 15 octombrie
2. ÎN ZILELE LUI NOE

a. Descrieţi lumea în care s-a născut Noe. Genesa 6:1, 2, 5, 6, 11, 12.
Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. (Geneza 6:1, 2).
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. (Genesa 6:5, 6)
Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. (Genesa 6: 11, 12).

b. Cum compară Isus zilele lui Noe cu zilele noastre – şi ce trebuie să înţelegem prin aceasta? Luca 17:26, 27; Matei 24:37-39.
Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.  (Luca 17:26, 27)
Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. (Matei 24:37-39).

„Dumnezeu nu i-a condamnat pe antediluvieni pentru că mâncau şi beau; El le dăduse roadele pământului din abundenţă ca să le satisfacă nevoile fizice. Păcatul lor consta în faptul că foloseau aceste daruri fără recunoştinţă faţă de Dătător şi că s-au pervertit nutrind pofta fără nici o reţinere. Ei aveau dreptul să se căsătorească. Căsătoria era după rânduiala lui Dumnezeu; a fost una dintre primele instituţii pe care le-a înfiinţat El. El a dat instrucţiuni speciale cu privire la această rânduială, oferindu-i sfinţenie şi frumuseţe; însă aceste instrucţiuni au fost uitate, iar căsătoria a fost pervertită şi făcută să slujească patimii.
O stare asemănătoare de lucruri există şi astăzi. Ceea ce este legal în sine este dus la extremă. Pofta este îngăduită fără nici o reţinere. Pretinşii urmaşi ai lui Hristos mănâncă şi beau astăzi cu beţivii, în timp ce numele lor stau scrise în rapoartele onorate ale bisericii. Necumpătarea toceşte puterile morale şi spirituale şi pregăteşte calea pentru îngăduirea patimilor inferioare. Mulţimile simt că nu au nici o obligaţie morală să-şi stăpânească dorinţele lor senzuale şi devin robii poftei. Oamenii trăiesc pentru plăcerile simţurilor; doar pentru această lume şi această viaţă. Extravaganţa pătrunde în toate cercurile societăţii. Integritatea este sacrificată de dragul luxului şi al etalării. Cei care se grăbesc să se îmbogăţească pervertesc dreptatea şi-i apasă pe cei săraci şi ‚robii şi sufletele oamenilor’ sunt cumpărate şi vândute. Înşelătoria, mita şi furtul pătrund nemustrate în locurile înalte şi de jos. Presa abundă de rapoarte despre ucideri – crime săvârşite cu atâta sânge rece şi fără motiv încât pare că orice instinct omenesc a fost eradicat. Iar aceste atrocităţi au devenit atât de obişnuite încât de abia dacă mai stârnesc vreun comentariu sau dacă mai sunt surprinzătoare.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 101, 102 engl. (cap. 7: „Potopul”).
„Cum este relaţia de căsătorie astăzi? Nu este ea pervertită şi pângărită, făcută aşa cum era în zilele lui Noe? Divorţuri după divorţuri sunt înre­gistrate în ziare. Aceasta este căsătoria despre care vorbeşte Hristos când spune că înainte de potop ‚se căsătoreau şi dădeau în căsătorie’. (Matei 24:38).” – Manuscript Releases, vol. 7, pag. 56.

Marţi 16 octombrie
3. CREDINŢA LUI NOE

a. Ce a făcut ca Noe să fie un om deosebit pe vremea lui? Genesa 6:8, 9, 14.
Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. (Geneza 6:8, 9)
Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară. (Genesa 6:14).

b. Întrucât Noe s-a închinat lui Dumnezeu, ce putem înţelege despre relaţia patriarhului cu Făcătorul său? Genesa 6:17-22; 7:1, 5, 23; 8:15-20.
Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. Şi tu ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.” Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. (Geneza 6:17-22).
Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul. (Geneza 7:5)
Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: „Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine! Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.” Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie. Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar. (Geneza8:15-20).

c. Descrieţi marea luptă dintre Hristos şi Satan aşa cum se vede în viaţa lui Noe şi a celor care l-au ascultat. Evrei 11:6, 7.
Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă. (Evrei 11:6, 7).

„În timp ce Noe dădea lumii solia de avertizare, faptele lui vorbeau despre sinceritatea lui. În felul acesta, credinţa lui a fost făcută desăvârşită şi evidentă. El a dat lumii un exemplu despre ce înseamnă a crede exact ceea ce spune Dumnezeu. El a investit tot ceea ce poseda în corabie. Când a început să construiască acea imensă corabie pe pământ uscat, mulţimile au venit din toate părţile să vadă priveliştea ciudată şi să audă cuvintele serioase şi aprinse ale predicatorului neobişnuit.
La început, mulţi păreau că primesc avertizarea; totuşi ei nu s-au întors la Dumnezeu cu o pocăinţă adevărată. Ei nu doreau să renunţe la păcatele lor. În timpul care s-a scurs până la venirea Potopului, credinţa lor a fost încercată, iar ei nu au putut suporta încercarea. Biruiţi de necredinţa dominatoare, în cele din urmă s-au alăturat tovarăşilor lor anteriori în a respinge solia solemnă. Unii erau profund convinşi şi ar fi dat ascultare cuvintelor de avertizare; însă cei care îşi băteau joc şi râdeau erau aşa de mulţi, încât s-au împărtăşit de acelaşi spirit, s-au împotrivit invitaţiilor îndurării şi nu după multă vreme s-au numărat printre cei mai aprigi şi mai sfidători bat­jocoritori; pentru că nimeni nu este atât de nesăbuit şi nu se afundă atât de mult în păcat ca cei care odată au avut lumina, dar s-au împotrivit Spiritului lui Dumnezeu care condamnă.
Bărbaţii acelei generaţii nu erau toţi, în sensul deplin al cuvântului, idolatrii. Mulţi mărturiseau că sunt închinători ai lui Dumnezeu. Ei pretindeau că idolii lor erau reprezentări ale Divinităţii, şi că prin ei oamenii puteau obţine o concepţie mai clară despre Fiinţa divină. Această clasă a fost prima care respins predicile lui Noe.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 95, 96 engl. (cap. 7: „Potopul”).

Miercuri 17 octombrie
4. NOE DIN ZILELE NOASTRE

a. Cum a prezis Scriptura zilele în care trăim noi astăzi? 1 Timotei 4:1; 2 Timotei 3:1-5.
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. (1 Timotei 4:1, 2).
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:1-5).

„Isus a adresat întrebarea importantă: ‚Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?’ (Luca 18:8). Şi, aşa cum am văzut, El de­clară că starea lumii va fi la fel ca în zilele lui Noe. Pavel ne avertizează că, pe măsură ce sfârşitul se apropie, răutatea va creşte… Apostolul spune că ‚în zilele din urmă vor fi vremuri grele’ (2 Timotei 3:1). Şi el prezintă o listă surprinzătoare de păcate care se vor găsi la cei care au o formă de evlavie.
Atunci când timpul încercării lor se apropia de încheiere, antediluvienii s-au dedat la distracţii şi petreceri triviale. Cei care aveau influenţă şi putere se străduiau să ţină mintea oamenilor preocupată cu jocuri şi plăceri ca nimeni să nu fie mişcat de ultima avertizare solemnă. Nu vedem că acelaşi lucru se repetă în zilele noastre? În timp ce slujitorii lui Dumnezeu dau solia că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape, lumea este absorbită ca să caute distracţii şi plăceri. Există un nesfârşit şir de plăceri care duc la nepăsare faţă de Dumnezeu şi care îi împiedică pe oameni să fie impresionaţi de adevărul care este singurul care îi poate salva de nimicirea iminentă.” – Patriarhi şi profeţi, pag 103 engl. (cap. 7: „Potopul”).

b. De ce avertizare de pe vremea lui Noe trebuie să ascultăm? 2 Petru 3:3-10.
Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. (2 Petru 3:3-10)

„În zilele lui Noe, filozofii declarau că este imposibil ca lumea să fie nimicită prin apă; în acelaşi fel, există astăzi oameni de ştiinţă care încearcă să arate că lumea nu poate fi nimicită prin foc – că acest lucru ar fi în contradicţie cu legile naturii… Când marii înţelepţi au dovedit spre satisfacţia lor că era imposibil ca lumea să fie nimicită prin apă, când temerile poporului au fost aduse la tăcere, când profeţia lui Noe a fost privită ca o înşelătorie şi el a fost privit ca un fanatic – atunci sosise vremea lui Dumnezeu. ‚În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor’ (Genesa 7:11) iar batjocoritorii au fost acoperiţi de apele Potopului. Cu toată filosofia lor cu care se mândreau, oamenii au înţeles prea târziu că înţelepciunea lor era nebunie şi că Legiuitorul este mai mare decât legile naturii şi că Cel Atotputernic nu este lipsit de mijloace pentru a-Şi împlini planurile.” – Idem., pag. 103, 104 engl. (cap. 7: „Potopul”).

Joi 18 octombrie
5. REALITATEA DE DINAINTEA NOASTRĂ

a. Ce realitate evită astăzi mulţi? 1 Tesaloniceni 5:3.
Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. (1 Tesaloniceni 5:3).

„Atunci când raţiunea filosofiei alungă teama de judecăţile lui Dumnezeu; când învăţătorii religioşi îndreaptă atenţia spre veacuri lungi de pace şi prosperitate, iar lumea este absorbită de afaceri şi plăceri, sădind şi clădind, petrecând şi veselindu-se, respingând avertismentele lui Dumnezeu şi bătându-şi joc de trimişii Săi – atunci o prăpădenie neaşteptată va veni asupra lor şi nu vor avea scăpare.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 104 engl. (cap. 7: „Potopul”).

b. Când câştigarea de suflete pare să fie o provocare, ce ar trebui să ne amintim? 1 Petru 3:18-22.
Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce S-a înălţat la cer şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile. (1 Petru 3:18-22).

„Oriunde găsiţi intrare, prezentaţi cuvântul lui Dumnezeu. Semănaţi de-a lungul tuturor apelor. Poate că nu vedeţi imediat rezultatul muncii voastre, dar să nu vă descurajaţi. Rostiţi cuvintele pe care vi le dă Hristos. Lucraţi de partea Lui. Mergeţi înainte peste tot aşa cum a făcut El în timpul slujirii Sale pe pământ.
Mântuitorul lumii a avut mulţi ascultători, însă puţini urmaşi. Noe a predicat oamenilor o sută douăzeci de ani înainte de Potop, totuşi au fost puţini aceia care au apreciat acest timp preţios de încercare. În afară de Noe şi familia lui, nimeni nu a fost socotit printre cei credincioşi care să intre în corabie. Dintre toţi locuitorii pământului, numai opt suflete au primit solia; însă acea solie a condamnat lumea. Lumina a fost dată ca ei să poată crede; respingerea luminii s-a dovedit a fi spre ruina lor. Solia noastră către lume va fi o mireasmă de viaţă spre viaţă pentru toţi cei care o primesc şi de condamnare pentru toţi cei care o resping.” – Testimonies, vol. 7, pag. 36 engl. (cap.: „Lucrarea în oraşe”).

Vineri 19 octombrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Numiţi un secret al succesului lui Enoh în câştigarea de suflete.
2. Cum trebuie să înţelegem referinţa lui Hristos la zilele lui Noe?
3. Ce principii veşnice se pot vedea în rezultatele predicării lui Noe?
4. Ce atitudini dominante de astăzi au fost prezise de către apostoli?
5. Având în vedere scurtimea timpului dinaintea noastră, care este chemarea orei?