Lecția 6. Credința în acțiune

Text de memorat: „Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este moartă?” (Iacov 2:20).

„În timp ce faptele bune nu vor salva nici măcar un singur suflet, totuși este imposibil ca măcar un singur suflet să fie salvat fără fapte bune.” — Credința și faptele, p. 111 (cap. 17, Credința și faptele—sfat către un predicator din conducere cu privire la prezentarea relației dintre credință și fapte).

Recomandare pentru studiu: Experiențe și viziuni, p. 226-228 (cap. Biserica și lumea unite), 269-273 (cap. Cernerea).

Duminică 3 noiembrie

1. CREDINŢA ȘI EXEMPLUL

a. De ce este absolut esențial să trăim în armonie deplină cu credința pe care o mărturisim? 1 Corinteni 4:9; 1 Ioan 5:3; Iacov 2:14.

1 Corinteni 4:9: „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.”

1 Ioan 5:3: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele.”

Iacov 2:14: „Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?”

„Nimeni să nu se înșele crezând că poate deveni sfânt în timp ce încalcă în mod intenționat una dintre cerințele lui Dumnezeu. Comiterea unui păcat cunoscut reduce la tăcere vocea mărturisitoare a Duhului și separă sufletul de Dumnezeu.” — Marea luptă, p. 472 (cap. 2, Redeșteptări moderne).

„Mărturia vieții unei persoane proclamă lumii dacă el este sau nu credincios credinței pe care o mărturisește. Comportamentul tău slăbește legea lui Dumnezeu în aprecierea prietenilor tăi lumești. Ea le spune: ‚Puteți să ascultați sau să nu ascultați de porunci. Cred că legea lui Dumnezeu este, într-un fel, obligatorie pentru oameni; dar, la urma urmei, Domnul nu este foart minuțios în ce privește o respectare strictă a preceptelor ei, și o încălcare ocazională nu este întâmpinată cu severitate din partea Sa.

Mulți se scuză că încalcă Sabatul, referindu-se la exemplul tău. Ei argumentează că dacă un om atât de bun, care crede că ziua a șaptea este Sabatul, poate să se angajeze în activități lumești în acea zi, atunci când circumstanțele ar părea că o cer, cu siguranță ei pot face același lucru fără a fi condamnați. Multe suflete te vor confrunta la judecată făcând din influența ta o scuză pentru neascultare de legea lui Dumnezeu. Deși aceasta nu va fi nicio scuză pentru păcatul lor, cu toate acestea va cântări greu împotriva ta’.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 250 (cap. 22, Sacralitatea poruncilor lui Dumnezeu).

Luni 4 noiembrie

2. PĂMÂNTUL ȘI CERUL PRIVESC

a. Ce exemplu dă Iacov pentru a ilustra ipocrizia unei vorbării goale, lipsite de acțiune? Iacov 2:15-17.

Iacov 2:15-17: „Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele, și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”

„Cea mai elocventă predică ce poate fi predicată cu privire la legea celor Zece Porunci este de a le împlini. Ascultarea ar trebui făcută o datorie personală. Neglijarea acestei datorii este un păcat flagrant. Dumnezeu ne pune sub obligații nu doar pentru a ne asigura cerul pentru noi înșine, ci pentru a simți că este o datorie fără echivoc de a le arăta altora calea și, prin grija noastră și iubirea noastră dezinteresată, să îi conducem spre Hristos pe cei care vin în sfera noastră de influență. Ciudata absență a principiului, care caracterizează viața multor pretinși creștini, este alarmantă. Lipsa lor de considerație pentru legea lui Dumnezeu îi descurajează pe cei care recunosc pretențiile ei sacre și tinde să îi întoarcă de la adevăr pe cei care altfel l-ar accepta.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 58 (cap. 6, Adevărata bunătate) [Sublinierea autorului].

b. Ce înseamnă cu adevărat credința în Hristos necontrafăcută? Iacov 2:18; Matei 6:24.

Iacov 2:18: „Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele. Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.”

Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”

„Dumnezeu a vorbit, și El așteaptă ca omul să asculte. El nu întreabă dacă este sau nu convenabil pentru el să facă aceasta. Domnul vieții și al slavei nu a consultat conveniența sau plăcerea atunci când a părăsit poziția Sa de înaltă comandă pentru a deveni un om al durerilor și obișnuit cu mâhnirea, acceptând rușinea și moartea, pentru a-l elibera pe om de consecințele neascultării sale. Isus a murit, nu pentru a-l salva pe om în păcatele sale, ci din păcatele sale. Omul trebuie să părăsească greșeala căilor sale, pentru a urma exemplul lui Hristos, a-și lua crucea și a-L urma, tăgăduind eul, și ascultând de Dumnezeu cu orice preț...

Dacă suntem adevărați servi ai lui Hristos, nu ar trebui să existe nicio întrebare în mințile noastre cântărind dacă să ascultăm de poruncile Sale sau să consultăm propriile noastre interese temporale. Dacă credincioșii în adevăr nu sunt susținuți de credința lor în aceste zile relativ pașnice, ce îi va susține atunci când vine marele test și se dă decretul împotriva tuturor celor care nu se vor închina fiarei și nu vor primi semnul ei pe frunte sau pe mâinile lor? Această perioadă solemnă nu este departe. În loc de a deveni slabi și nehotărâți, poporul lui Dumnezeu ar trebui să strângă tărie și curaj pentru timpul de strâmtorare.” — Ibid., p. 250, 251 [Sublinierea autorului]. (cap. 22, Sacralitatea poruncilor lui Dumnezeu).

Marți 5 noiembrie

3. ÎNVĂŢÂND DE LA AVRAAM

a. Cu privire la ce condiție spirituală jalnică suntem noi avertizați în mod solemn? Iacov 2:19.

Iacov 2:19: „Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred... și se înfioară!”

„Mulți consimt că Isus Hristos este Salvatorul lumii, dar în același timp ei se țin departe de El, și nu se căiesc de păcatele lor, nu Îl acceptă ca Salvator personal al lor. Credința lor este pur și simplu consimțământul cu adevărul la nivelul minții și al judecății; dar adevărul nu este adus în inimă, ca să poată sfinți sufletul și transforma caracterul.” — Solii alese, vol. 1, p. 389, 390 (cap. 62, Îndreptățit prin credință).

„Puteți crede tot adevărul; totuși, dacă principiile sale nu sunt îndeplinite în viețile voastre, mărturisirea voastră nu vă va salva. Satan crede și tremură. El lucrează. El știe că timpul său este scurt, și el a venit cu putere mare pentru a-și îndeplini faptele sale rele conform credinței sale. Însă poporul care se declară al lui Dumnezeu nu își susține credința prin fapte. Ei cred în scurtimea timpului, totuși se prind la fel de lacom de bunurile acestei lumi, ca și când lumea ar urma să mai dureze o mie de ani așa cum e acum.”— Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 161 (cap. 24, Asuprind zilierul).

b. Cum putem fi motivați de exemplul lui Avraam? Romani 4:1-3; Iacov 2:20-22.

Romani 4:1-3: „Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Iacov 2:20-22: „Vrei, dar, să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.”

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. De unde știm că a crezut? Faptele sale mărturiseau despre caracterul credinței sale, și credința sa i-a fost socotită ca neprihănire.

Avem nevoie de credința lui Avraam în zilele noastre, pentru a ilumina întunericul care se strânge în jurul nostru ținând afară lumina dulce a dragostei lui Dumnezeu și pipernicind creșterea spirituală.... Fiecare datorie îndeplinită, fiecare sacrificiu făcut în numele lui Isus, aduce o răsplată excesiv de mare. Chiar prin datoria de îndeplinit, Dumnezeu vorbește și oferă binecuvântarea Sa.” — Comentarii biblice ale Noului Testament [E. G. White Comments], vol. 7, p. 936 (cap. referitor la Iacov 2).

„Oamenii sunt îndreptățiți prin credință, dar sunt judecați și răsplătiți după faptele lor.” — The Signs of the Times, 20 noiembrie 1884.

„Neprihănirea lui Hristos constă în acțiuni drepte și fapte bune, din motive pure, neegoiste.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 528 (cap. 47, Datoria omului față de semenii săi).

„Păzirea poruncilor lui Dumnezeu reclamă de la noi fapte bune, tăgăduire de sine, sacrificiu de sine, și devotament față de binele altora, nu pentru că faptele noastre singure ar putea să ne salveze, ci pentru că în mod sigur nu putem fi salvați fără fapte bune. După ce am făcut tot ceea ce suntem capabili să facem, trebuie să spunem: Nu am făcut mai mult decât datoria noastră, și în cel mai bun caz suntem servi nefolositori, nedemni de chiar cea mai mică favoare din partea lui Dumnezeu. Hristos trebuie să fie neprihănirea noastră și coroana bucuriei noastre.” — Ibid. p. 526.

Miercuri 6 noiembrie

4. CUVINTE DE ÎNCURAJARE

a. Explicați cum trebuie să fie reflectat în propriile noastre vieți de credincioși în Hristos șablonul vieții lui Avraam. Geneza 26:5; Iacov 2:23, 24.

Geneza 26:5: „pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.”

Iacov 2:23, 24: „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeți, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.”

„Faptele bune sunt roadele credinței. În timp ce Dumnezeu lucrează în inimă, și omul își supune voința sa lui Dumnezeu și cooperează cu Dumnezeu, el îndeplinește în viață ceea ce Dumnezeu lucrează în interior prin Duhul Sfânt, și există armonie între scopul inimii și practica vieții. Fiecare păcat trebuie să fie abandonat ca fiind lucrul odios care L-a răstignit pe Domnul vieții și al gloriei, și credinciosul trebuie să aibă o experiență progresivă prin îndeplinirea continuă a lucrărilor lui Hristos. Prin continua supunere a voinței, prin ascultare continuă, se menține binecuvântarea îndreptățirii.

Cei care sunt îndreptățiți prin credință trebuie să aibă o inimă care să țină calea Domnului. Când faptele sale nu corespund mărturisirii sale, aceasta este o dovadă că omul nu este îndreptățit prin credință. Iacov spune: ‚Vezi cum credința a lucrat cu faptele sale, și prin fapte a fost făcută desăvârșită credința’ (Iacov 2:22).

Credința care nu produce fapte bune nu îndreptățește sufletul.” — Solii alese, vol. 1, p. 397 (cap. 62, Îndreptățit prin credință).

b. De ce pot toți cei care dau mărturie astăzi păgânilor să fie încurajați de modul în care curva Rahav, este amintită ca fiind îndreptățită de Dumnezeu? Iacov 2:25; Evrei 11:31.

Iacov 2:25: „Tot așa, curva Rahav: n-a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale?

Evrei 11:31: „Prin credință n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiți, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoință.”

„În Ierihonul nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: ‚Domnul Dumnezeul vostru, El este Dumnezeu în cer sus, și pe pământ jos.’ Iosua 2:11. Cunoștința despre Iehova care tocmai ajunsese la ea s-a dovedit salvarea ei... Și convertirea ei nu a fost un caz izolat de milă a lui Dumnezeu față de cei idolatri care au recunoscut autoritatea Sa divină.” — Profeți și regi, p. 369 (cap. 31, Speranță pentru păgâni).

„Toți cei care, asemenea lui Rahav, Canaanita, și Rut, Moabita, s-au întors de la idolatrie la închinarea adevăratului Dumnezeu, urma să se unească cu poporul Său ales.” — Parabolele Domnului, p. 290 (cap. 23, Via Domnului).

„O mare lucrare trebuie făcută în orașele noastre, și câmpurile sunt toate coapte pentru seceriș. Atenția noastră va fi solicitată în fiecare direcție, pentru că suflete căite, atât în țările creștine cât și în țările păgâne, își vor ridica vocile strigând după ajutor. Nu trebuie să existe nicio fărâmitură de înălțare a eului; singura voastră siguranță este de a vă încrede în Dumnezeu.” — The General Conference Bulletin, 1 aprilie 1895.

Joi 7 noiembrie

5. CHEI SPRE VICTORIE

a. Explicați cum putem avea victorie în Hristos. Iacov 2:26; 2 Petru 1:3, 4.

Iacov 2:26: „După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.”

2 Petru 1:3, 4: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

„Este esențial să ai credință în Isus, și să crezi că ești salvat prin El; dar există un pericol în adoptarea poziției pe care o iau mulți spunând „Sunt mântuit.” Mulți au spus: ‚Trebuie să faci fapte bune, și vei trăi;’ dar fără Hristos, nimeni nu poate face fapte bune. Mulți din ziua de azi spun: ‚Crede, doar crede, și trăiește.’ Credința și faptele merg împreună, a crede și a face sunt împletite. Domnul nu cere mai puțin acum de la om, decât a cerut de la Adam în Paradis înainte ca el să cadă—ascultare desăvârșită, neprihănire nepătată. Cerința lui Dumnezeu sub legământul harului este la fel de largă ca cerința pe care a făcut-o El în Paradis—armonie cu legea Sa, care este sfântă, și dreaptă, și bună... Nimeni să nu adopte înșelăciunea atât de plăcută inimii naturale, că Dumnezeu va accepta sinceritatea, indiferent care ar fi credința, indiferent cât de imperfectă ar fi viața. Dumnezeu cere de la copiii Săi ascultare desăvârșită.

Pentru a împlini cerințele legii, credința noastră trebuie să prindă ne-rihănirea lui Hristos, acceptând-o ca neprihănire a noastră. Prin unire cu Hristos, prin acceptare a neprihănirii Sale prin credință, noi putem fi calificați să îndeplinim faptele lui Hristos, să fim colaboratori cu Hristos... Dacă ești dispus să mergi cu valul răului, și nu cooperezi cu agenții cerești în restrângerea fărădelegii în familia ta și în biserică, pentru ca să poată fi primită neprihănirea veșnică, tu nu ai credință. Credința lucrează prin suflete și curăță sufletul. Prin credință, Duhul Sfânt lucrează în inimă pentru a crea în ea sfințenie; dar aceasta nu poate fi îndeplinită dacă agentul uman nu va lucra cu Hristos... Pentru ca să putem avea neprihănirea lui Hristos, avem nevoie zilnic să fim transformați de influența Duhului, pentru a fi părtași ai naturii divine.” — Solii alese, vol. 1, p. 373, 374 (cap. 59, Ascultare desăvârșită prin Hristos)

Vineri 8 noiembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Când pretind că păzesc Legea lui Dumnezeu, ce trebuie să realizez despre influența mea?

2. Ce anume cere cerul de la cei ce țin credința creștină?

3. De ce se face adesea referire la Avraam ca la tatăl credincioșilor?

4. Între cunoscuții mei, cine ar putea să fie în cele din urmă ca o Rahav convertită?

5. Cum voi obține eu o experiență creștină victorioasă?