Lecţia 12. Evanghelia din serviciul Sanctuarului

„[Seminţia lui Levi] să aibă grijă… de întreaga adunare… să facă slujba tabernacolului.” (Numeri 3:7 engl.)

„Nu numai sanctuarul însuşi, ci şi slujba preoţilor, trebuia să ‚slujească drept exemplu şi umbră a lucrurilor cereşti.’ (Evrei 8:5).” – Credinţa prin care trăiesc, pag. 195 engl.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 352-358 engl., cap. Cortul și serviciile sale.

Duminică 13 martie

1. Consacrarea

a. Descrieţi consacrarea sanctuarului şi a preoţilor. Leviticul 8:10-12,30,33. Ce ar trebui să învăţăm din aceas- tă procedură solemnă?

Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns Sfântul locaş şi toate lucrurile, care erau în el, şi le-a sfinţit. A stropit cu el altarul de şapte ori, şi a uns altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfinţească. Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron, şi l-a uns, ca să-l sfinţească. (Leviticul 8:10-12).

Moise a luat din untdelemnul pentru ungere şi din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor împreună cu el. (Leviticul 8:30).

Timp de şapte zile, să nu ieşiţi deloc din uşa cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în slujba Domnului. (Leviticul 8:33).

„Dumnezeul cerului, al cărui braţ mişcă lumea, care ne susţine şi ne dă viaţă şi sănătate, ne dă dovezi că El poate fi onorat sau dezonorat prin hainele celor care slujesc înaintea Sa. El a dat directive speciale lui Moise cu privire la tot ce era în legătură cu serviciul Său. El a dat instrucţiuni chiar şi cu privire la aranjarea caselor lor şi a precizat îmbrăcămintea pe care trebuia să o poarte cei care slujeau în slujba Sa. Ei trebuia să menţină ordinea în totul şi în special să păstreze curăţenia.” – Testimonies, vol. 2, pag. 610,611 engl.

b. Explicaţi slujba din sanctuar.

„Slujba din sanctuar era formată din două părţi, slujirea zilnică şi cea anuală. Slujba zilnică era realizată la altarul pentru arderile de tot în curtea tabernacolului şi în sfânta; în timp ce slujba anuală se făcea în sfânta sfin­telor.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 352 engl.

„O dată pe an, marele preot îndeplinea o lucrare specială de ispăşire în sfânta sfintelor pentru curăţirea sanctuarului.” – Marea luptă, pag. 418 engl.

Luni 14 martie

2. Slujba zilnică

a. Descrieţi slujbele zilnice obişnuite în favoarea poporului. Exodul 29:38-42; Numeri 28:3-6.

…ată ce să jertfeşti pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat. Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar celălalt miel seara. Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină, frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdie, şi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara şi să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. Aceasta este arderea-de-tot necurmată, care va fi adusă de urmaşii voştri la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi. (Exodul 29:38-42).

Să le spui: „Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată. Să aduci un miel dimineaţa, şi celălalt miel seara; iar, ca dar de mâncare, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline sfărîmate. Aceasta este arderea-de-tot necurmată, care a fost adusă la muntele Sinai; o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. (Numeri 28:3-6).

„Slujba zilnică era formată din arderea de tot de dimineaţă şi de seară, aducerea de tămâie pe altarul de aur; şi jertfele speciale pentru păcate individuale…

În fiecare dimineaţă şi seară, pe altar se ardea un miel de un an… [care simboliza] dependenţa lor constantă de sângele ispăşitor al lui Hristos.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 352 engl.

b. Cum alegeau preoţii animalele de jertfă? Exodul 12:5. Cine era simbolizat prin jertfa „fără cusur”? 1 Petru 1:19.

Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. (Exodul 12:5).

… ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. (1 Petru 1:19).

„Preoţii trebuia să verifice toate animalele aduse ca jertfă şi trebuia să respingă pe toate acelea la care se găsea vreun defect. Numai o jertfă ‚fără cusur’ putea fi un simbol al curăţiei Sale desăvârşite care urma să se ofere pe Sine ca ‚un miel fără cusur şi fără prihană.’ (1 Petru 1:19).” – Idem.

c. La ce altceva ar trebui să ne facă să ne gândim jertfa per- fectă? Romani 12:1.

Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1).

„Trebuie să ne predăm în slujba lui Dumnezeu, şi ar trebui să căutăm să facem ca jertfa să fie cât de perfectă cu putinţă. Dumnezeu nu va fi mulţu­mit cu nimic mai puţin decât ce putem oferi mai bun. Cei care Îl iubesc din toată inima vor dori să-I ofere Lui cea mai bună slujbă a vieţii, şi vor căuta în mod constant să aducă orice putere a fiinţei lor în armonie cu legile care vor promova capacitatea lor de a face voia Sa.” – Idem., pag. 352,353 engl.

„Îndeplinirea sacrificiului făcut pentru noi trebuie să fie mereu proaspătă în minţile noastre şi să ne influenţeze tot timpul gândurile şi planurile noastre. Hristos trebuie să fie ca unul crucificat între noi…

Ce preţ a fost plătit pentru noi! Priviţi la cruce, şi la Victima ridicată pe ea. Priviţi la acele mâini, străpunse cu cuiele crude. Priviţi la picioarele Sale, legate cu ţepuşele de lemn. Hristos a purtat păcatele noastre în propriul Său trup. Acea suferinţă, acea agonie, este preţul răscumpărării noastre.” – Testimonies, vol. 6, pag. 479 engl.

Marţi 15 martie

3. Jertfe individuale

a. În sistemul ebraic antic, atunci când o persoană individuală păcătuia, ce i se cerea să facă? Leviticul 4:2,3,22,23,27-30.

Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune: „Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuiesc făcute; şi anume: Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut. (Leviticul 4:2,3).

Dacă o căpetenie a păcătuit, făcând fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului, Dumnezeului său, lucruri care nu trebuiesc făcute şi s-a făcut astfel vinovat, şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur! ? (Leviticul 4:22,23).

Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuiesc făcute şi s-a făcut astfel vinovat, şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire, şi s-o junghie în locul unde se junghie arderile-de-tot. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului. (Leviticul 4:27-30).

„Cea mai importantă parte din slujba zilnică era serviciul făcut în favoarea persoanelor individuale. Păcătosul pocăit îşi aducea jertfa la uşa tabernacolului, şi, aşezându-şi mâna pe capul victimei, îşi mărturisea păcatele, transferându-le în felul acesta de la sine asupra jertfei nevinovate. Apoi, animalul trebuia înjunghiat cu propria mână [a păcătosului] iar sângele era dus de către preot în sfânta şi stropit în faţa perdelei, după care se afla chivotul care conţinea legea pe care păcătosul o călcase. Prin această ceremonie, păcatul era transferat simbolic, prin sânge, asupra sanctuarului.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 354 engl.

b. Numiţi cele cinci clase de jertfe/daruri. La ce ar trebui să ne facă acestea să cugetăm?

- Ardere de tot (Leviticul 1:2,3). Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă fie din turmă. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.

- Dar de mâncare (Leviticul 2:1-3). Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămâie. S-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, şi s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului. Ce va rămâne din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru preaSfânt între jertfele de mâncare, mistuite de foc înaintea Domnului.

- Jertfă de mulţumire (Leviticul 3:1,2 – engl: „Jertfă de împăcare”). Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulţumire: Dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur, înaintea Domnului. Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l junghie la uşa cortului întâlnirii; şi preoţii, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar de jur împrejur.

- Jertfă pentru păcat (Leviticul 4:2). Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune: „Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuiesc făcute; şi anume…

- Jertfă de vină (Leviticul 5:1-6). Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui, nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină, sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat; sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai tîrziu, şi se va face astfel vinovat; sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai tîrziu, şi se va face astfel vinovat: Când cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul. Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui.

„Zilnic, păcătosul pocăit îşi aducea jertfa la uşa tabernacolului, şi aşezându-şi mâna pe capul victimei, îşi mărturisea păcatele, transferându-le în felul acesta, în simbol, de la sine la jertfa nevinovată. Animalul era apoi înjunghiat. ‚Fără vărsare de sânge,’ (Evrei 9:22), spune apostolul, nu este iertare. ‚Viaţa trupului este în sânge’ (Leveticul 17:11). Legea călcată a lui Dumnezeu cerea viaţa vinovatului. Sângele, care reprezenta viaţa pierdută a păcătosului, a cărui vină o purta victima, era purtat de către preot în sfânta şi stropit în faţa perdelei, în spatele căreia se afla chivotul care conţinea legea pe care o călcase păcătosul.” – Marea luptă, pag. 418 engl.

„Să nu urâţi păcatul şi să nu vă rugaţi foarte serios ca să înţelegeţi caracterul lui nespus de păcătos? Să nu urâţi ceea ce a cauzat moartea Maiestăţii cerului, Fiului lui Dumnezeu? Ţineţi mereu minte că există un singur lucru pe care Dumnezeu îl urăşte deplin, şi anume păcatul.” – Manuscript Releases, vol. 14, pag. 73 engl.

Miercuri 16 martie

4. Aducerea tămâiei

a. Descrieţi cum era adusă tămâia. Exodul 30:1,6-8; 40:5.

Să faci apoi un altar pentru arderea tămâiei şi anume să-l faci din lemn de salcîm.

Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei, şi unde Mă voi întâlni cu tine. Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele; va arde şi seara când va aşeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului din neam în neam. (Exodul 30:1,6-8).

Altarul din aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului mărturiei şi să atîrni perdeaua la uşa cortului. (Exodul 40:5).

„Prin aducerea tămâiei, preotul era adus mai direct în prezenţa lui Dumnezeu decât în oricare alt act al slujbei zilnice. Pentru că perdeaua dinăuntrul sanctuarului nu era până la partea de sus a clădirii, slava lui Dumnezeu, care se arăta deasupra tronului de milă, era parţial vizibilă din prima încăpere. Când preotul aducea tămâie înaintea Domnului, el privea către chivot; şi când norul de tămâie se ridica, slava divină se înălţa pe tronul milei şi umplea sfânta sfintelor, şi adesea, umplea ambele încăperi atât de mult încât preotul era obligat să se retragă la uşa tabernacolului.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 353 engl.

b. Ce reprezenta aducerea tâmâiei? Apocalipsa 8:3,4. Cum binecuvântează aceasta experienţa noastră într-un mod practic?

Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă din aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul din aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor. (Apocalipsa 8:3,4).

„Tămâia, care se ridica împreună cu rugăciunile lui Israel, reprezintă meritele şi mijlocirea lui Hristos, neprihănirea Sa perfectă, care prin credinţă este atribuită poporului Său şi care este singura ce poate face ca închinarea adusă de fiinţele păcătoase să fie acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. În faţa perdelei sfintei sfintelor se afla un altar de mijlocire continuă. Ei trebuia să se apropie de Dumnezeu prin sânge şi prin tămâie – simboluri care arătau spre marele Mijlocitor, prin care păcătoşii se pot apropia de Iehova, şi numai prin care îndurarea şi mântuirea pot fi date sufletului care se pocăieşte şi crede.” – Idem.

„Când recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că apreciem meritele lui Hristos, mijlocirii noastre i se dă un miros bine plăcut. Când ne apropiem de Dumnezeu în virtutea meritelor Răscumpărătorului, Hristos ne aşază aproape de Sine, înconjurându-ne cu braţul Său omenesc, în timp ce cu braţul Său divin Se prinde de tronul Celui Nemărginit. El pune meritele Sale, ca tămâie frumos mirositoare, în candela din mâinile noastre pentru a încuraja rugăciunile noastre. El făgăduieşte să asculte şi să răspundă la rugăciunile noastre.

Da, Hristos a devenit un intermediar al rugăciunii între om şi Dumnezeu. El a devenit şi un intermediar al binecuvântării între Dumnezeu şi om. El a unit divinitatea cu umanitatea. Oamenii trebuie să coopereze cu El pentru mântuirea propriilor lor suflete, şi apoi să facă eforturi serioase şi perseverente ca să-i mântuiască pe cei gata să moară.” – Testimonies, vol. 8, pag. 178 engl.

Joi 17 martie

5. Ovreme de cercetare a inimii

a. Ce făceau închinătorii adunaţi, dimineaţa şi seara, la vre- mea când se aducea jertfa zilnică şi tămâia? Luca 1:10.

În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. (Luca 1:10).

„Când dimineaţa şi seara, preoţii intrau în sfânta la ceasul tămâierii, jertfa zilnică era gata să fie oferită pe altarul din curtea de afară. Acesta era un timp de un viu interes pentru închinătorii care se adunau la tabernacol. Înainte de a intra în prezenţa lui Dumnezeu prin slujba preotului, ei se angajau într-o serioasă cercetare de inimă şi îşi mărturiseau păcatul. Ei se uneau în rugăciune în taină, cu feţele îndreptate spre sfânta. În felul acesta, rugăciunile lor se ridicau împreună cu norul de tămâie, în timp ce credinţa se prindea de meritele Mântuitorului făgăduit, prefigurat prin jertfa de ispăşire. Orele stabilite pentru jertfa de dimineaţă şi de seară erau privite ca sfinte, şi au ajuns să fie păstrate ca un timp hotărât pentru închinare în naţiunea iudaică.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 353,354 engl.

b. Cum ar trebui să imităm închinarea pioşilor evrei – în special înainte de a ne împărtăşi din Cina Domnului? 2 Corinteni 13:5,6; 1 Corinteni 11:28.

Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă Sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă Sunteţi lepădaţi. Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu Suntem lepădaţi. (2 Corinteni 13:5,6).

Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. (1 Corinteni 11:28).

„În acest obicei [al orei ebraice de jertfă], creştinii au un exemplu pentru rugăciunea de dimineaţă şi de seară. Deşi Dumnezeu condamnă simplul şir de ceremonii, fără spiritul de închinare, El priveşte cu mare plăce­re asupra acelora care-L iubesc şi se pleacă dimineaţa şi seara ca să caute iertarea păcatelor comise şi să prezinte cererile lor pentru binecuvântările necesare.” – Idem., pag. 354 engl.

c. Care ar trebui să fie principala noastră preocupare astăzi? Romani 13:11-14.

Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm, deci, de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele. (Romani 13:11-14).

Vineri 18 martie

Întrebări recapitulative personale

1. Descrieţi slujba sanctuarului.

2. Care era importanţa jertfei „fără cusur”?

3. Explicaţi partea cheie din slujba zilnică din sanctuar.

4. Ce simboliza aducerea tămâiei?

5. Ce lecţie ar trebui să învăţăm de la tămâia de dimineaţă şi de seară?