Conţinut

Viața lui Iosif

Lecţia 4. Călătoria spre Egipt

„Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.” (Psalmii 105:17).

„Ceea ce a fost Avraam pe pământul pribegiei sale, ce a fost Iosif în Egipt şi Daniel în curţile Babilonului, trebuia să fie poporul evreu între neamuri. Ei trebuia să-L descopere pe Dumnezeu oamenilor.” – Hristos lumina lumii, pg. 27 engl. (cap. 2).

Recomandare pentru studiu: The Spirit of Prophecy, vol. 1, pg. 126-131.

Duminică 18 ianuarie
1. Providenţa lui Dumnezeu la lucru

a. Enumeraţi cel puţin şapte fapte ale providenţei pe care a trebuit să le aranjeze Dumnezeu înainte ca Iosif să poată fi trimis în Egipt. Psalmii 105:17; Genesa 37:13-28.

Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. (Psalmi 105:17)

Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem. Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?” „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?” Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haidem la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan. Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!” Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele? Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. (Geneza 37:13-28)

„Calea pe care o alege Dumnezeu poate părea întunecată, totuşi este cea mai sigură cale către lumină. În mijlocul dezastrului şi al înfrângerii aparente, providenţa lui Dumnezeu lucrează pentru a-Şi împlini planul.” – The Signs of the Times, 26 iulie 1883.

b. Dintre toţi fiii lui Iacov, de ce l-a ales Dumnezeu pe Iosif să fie trimis în Egipt pentru o lucrare măreaţă? Genesa 37:2; 39:6; Faptele Apostolilor 7:9.

Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. (Geneza 37:2)

Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip. (Geneza 39:6)

Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el. (Faptele apostolilor 7:9)

„Iosif ascultata de învăţăturile tatălui său şi se temea de Domnul. El era mai ascultător de învăţăturile drepte ale tatălui său decât oricare dintre fraţii lui. El preţuia învăţăturile lui şi, cu o inimă integră, îi plăcea să asculte de Dumnezeu. El se întrista din cauza purtării greşite a unora dintre fraţii lui şi, cu blândeţe, îi ruga stăruitor să urmeze un drum drept şi să-şi părăsească faptele rele. Aceasta doar îi înfuria şi mai mult împotriva lui. Atât de mult ura păcatul, încât nu putea să-i vadă pe fraţii lui păcătuind împotriva lui Dumnezeu. El a prezentat chestiunea înaintea tatălui lui, sperând că autoritatea lui va putea să-i îndrepte.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pg. 126.

Luni 19 ianuarie
2. Călătorind în sing urătate

a. În călătoria către Egipt ca sclav, ce ar fi putut crede Iosif despre călăuzirea lui Dumnezeu în viaţa lui? Genesa 37:28; Psalmii 88:3-5; 73:13, 14.

La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. (Geneza 37:28)

...căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor. Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere. Stau întins printre cei morţi, ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care nu-Ţi mai aduci aminte şi care sunt despărţiţi de mâna Ta. (Psalmi 88:3-5)

Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. (Psalmi 73:13-14)

„În timp ce caravana călătorea către sud spre graniţa Canaanului, băiatul a putut să vadă în depărtare dealurile între care se aflau corturile tatălui său. El a plâns cu amar gândindu-se la acel tată iubitor care era singur şi în mare suferinţă… El privea la viitor cu o inimă tremurândă.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 213 engl. (cap. 20).

b. Când suntem cel mai mult ispitiţi să punem la îndoială conducerea lui Dumnezeu? Iov 2:7-10; Exodul 16:2, 3; 17:1-3.

Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!” Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui. (Iov 2:7-10)

Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise şi Aaron. Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.” (Exodul 16:2-3)

Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?” Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?” (Exodul 17:1-3)

„Mulţi care îşi predau cu sinceritate viaţa slujirii lui Dumnezeu sunt luaţi prin surprindere şi dezamăgiţi când, ca niciodată mai înainte, se confruntă cu piedici şi sunt asaltaţi de încercări şi probleme. Ei se roagă să aibă caracterul lui Hristos, să fie pregătiţi pentru lucrarea Domnului şi sunt aşezaţi în împrejurări care par să aţâţe tot răul naturii lor. Sunt date pe faţă greşeli despre care nici nu bănuiau că există. Asemenea lui Israel din vechime, ei se întreabă: ‚Dacă Dumnezeu ne conduce, de ce se abat asupra noastră toate aceste lucruri?’ – Divina vindecare, pg. 470 engl. (cap.: „Disciplinarea prin încercări”).

c. De ce a îngăduit Dumnezeu ca Iosif să treacă prin momente de singurătate? 1 Petru 4:12, 13; Evrei 12:5, 6; Romani 8:28.

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. (1 Petru 4:12-13)

Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:5-6)

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)

„Ce schimbare de situaţie – de la fiul căruia i se purta de grijă cu gingăşie la un sclav neajutorat şi dispreţuit! Dar, în providenţa lui Dumnezeu, chiar şi această experienţă avea să fie o binecuvântare pentru el. Învăţase în câteva ore ceea ce poate altfel nu ar fi învăţat în ani. Tatăl lui, puternic şi blajin, aşa cum fusese şi dragostea lui, i-a făcut rău prin aceea că a dat pe faţă parţialitate şi îngăduinţă. Această preferinţă neînţeleaptă a trezit ura fraţilor lui şi i-a provocat să comită o faptă crudă care l-a despărţit de căminul lui. Efectele ei s-au văzut şi în caracterul lui. Au fost încurajate greşeli care acum trebuia corectate. El devenise îngâmfat şi pretenţios. Obişnuit cu blândeţea grijii tatălui său, simţea că este nepregătit să facă faţă greutăţilor care se aflau înaintea lui în viaţa amară a unui străin şi sclav.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 213 engl. (cap. 20).

Marţi 20 ianuarie
3. Dintr-un copil un bărbat

a. De ce făgăduinţă se pot prinde toţi părinţii temători de Dumnezeu când îşi cresc copiii? Proverbele 22:6.

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – (Proverbe 22:6)

„[Atunci când a fost vândut ca sclav] gândurile [lui Iosif] s-au întors către Dumnezeul tatălui său. În copilăria sa, el fusese învăţat să-L iubească şi să se teamă de El. Adesea, în cortul tatălui său, el ascultase povestirea viziunii pe care a avut-o Iacov în timp ce fugea din căminul său ca exilat. I se vorbise despre făgăduinţele Domnului făcute lui Iacov şi despre felul cum s-au împlinit – cum, în ceasul nevoii, îngerii lui Dumnezeu au venit ca să-l înveţe, să-l mângâie şi apere. El învăţase despre dragostea lui Dumnezeu arătată prin aceea că a dat oamenilor un Răscumpărător. Acum, toate aceste lecţii preţioase îi veneau cu putere în minte.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 213, 214 engl. (cap. 20).

b. Numai la cine putea face apel Iosif în exilul singuratic? Cum avea să-i schimbe această decizie viaţa? Psalmii 27:10; 34:18, 19; Romani 10:13.

Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte. (Psalmi 27:10)

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea. (Psalmi 34:18-19)

Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (Romani 10:13)

„Sufletul [lui Iosif] a tresărit la hotărârea supremă de a se dovedi credincios lui Dumnezeu – în orice împrejurare să se comporte aşa cum se cuvine unui supus al Împăratului cerului. El va sluji lui Dumnezeu cu o inimă neîmpărţită; el va da piept cu încercările şi va îndeplini cu credincioşie orice datorie. Experienţa unei singure zile fusese punctul de cotitură în viaţa lui Iosif. Nenorocirea ei îngrozitoare l-a schimbat dintr-un copil răsfăţat, într-un bărbat stăpân pe sine, curajos şi serios.” – Idem., pg. 214 engl. (cap. 20).

c. Atunci când suntem ispitiţi să ne simţim părăsiţi şi să credem că totul este pierdut, ce ar trebui să ne amintim? Psalmii 37:25; 33:18, 22; 73:25, 26; Evrei 12:1-3.

Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea. (Psalmi 37:25)

Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. (Psalmi 33:18)

Doamne, fie îndurarea Ta peste noi după cum o nădăjduim noi de la Tine! (Psalmi 33:22)

Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. (Psalmi 73:25-26)

Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. (Evrei 12:1-3)

„În orice nenorocire, Dumnezeu are un plan de împlinit spre binele nostru. Orice lovitură care distruge un idol, orice providenţă care slăbeşte legătura noastră cu pământul şi ne leagă afecţiunile mai strâns de Dumnezeu, este o binecuvântare. Altoirea poate produce durere o vreme, dar după aceea ‚aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii’ (Evrei 12:11)… Chiar necazul care ne încearcă cel mai sever credinţa şi face să pară ca şi cum Dumnezeu ne-a părăsit, ne apropie mai mult de El… Niciun creştin să nu simtă că este părăsit când vine asupra lui ceasul încercării.” – The Review and Herald, 10 aprilie 1894.

Miercuri 21 ianuarie
4. Credinţa care iese biruitoare

a. În ciuda tinereţii lui, ce biruinţă a câştigat Iosif asupra împrejurărilor cu care s-a confruntat? Genesa 39:1, 2; Psalmii 40:1-4.

Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo. Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. (Geneza 39:1-2)

Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul. Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi! (Psalmi 40:1-4)

„În marea Sa îndurare, Dumnezeu va da tuturor celor care cred eficienţă şi putere pentru lucrarea şi slujirea Sa, în acelaşi fel în care i-a dat putere lui Iosif, Samuel, Daniel, Timotei şi multor altora care s-au folosit de făgăduinţele Sale. Ei L-au crezut şi s-au bazat pe El şi aceasta le-a fost socotită ca neprihănire. Bărbaţii şi femeile trebuie să acţioneze prin credinţă. Ei trebuie să înainteze pe cale prin norul de împotriviri pe care le aduce Satan pentru a le împiedica înaintarea. Atunci când Dumnezeu vede că ei se încred în El ca ajutor al lor şi ca sursă a eficienţei lor, ei pot trece în siguranţă prin marele întuneric al neconsacrării oamenilor.” – The Upward Look, pg. 206.

b. Ce spune Biblia despre cei care permit împrejurărilor să le oprime credinţa? Numeri 13:32, 33; Evrei 3:17-19; Iacov 1:8.

Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:32-33)

Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. (Evrei 3:17-19)

...căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. (Iacov 1:8)

„Hristos cel viu pretinde jertfire de sine şi credinţă tare. Împrejurările nu trebuie să ne stăpânească viaţa. Copilul lui Dumnezeu, moştenitorul cerului, nu poate fi purtat de vânt încoace şi încolo.” – The Review and Herald, 9 noiembrie 1897.

c. Ce făgăduinţe sunt date dacă biruim încercările? Cum putem birui? Numeri 14:24; 1 Ioan 5:4; Apocalipsa 3:21.

Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. (Numeri 14:24)

pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. (1 Ioan 5:4)

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apocalipsa 3:21)

„Acum este vremea să arătăm cine sunt adevăraţii Calebi, care nu vor nega faptul că zidurile sunt înalte, uriaşii puternici, ci care cred că tocmai acest lucru va face ca biruinţa să fie şi mai glorioasă. Înaintea noastră se află mari greutăţi şi încercări. Va fi nevoie de un curaj puternic şi de eforturi perseverente pentru a merge înainte. Dar acum totul depinde de credinţa noastră în Căpetenia care ne-a condus în siguranţă până acum. Să permitem necredinţei să intre acum? Să ne predăm neputincioşi neîncrederii şi temerilor? Să facem compromis cu lumea şi să întoarcem spatele Canaanului ceresc?” – Idem., 29 noiembrie 1881.

„În timp ce laşii şi murmurătorii au pierit în pustie, credinciosul Caleb a primit un cămin în Canaanul făgăduit. ‚Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte,” spune Domnul.” – Testimonies, vol. 5, pg. 304 engl. (cap.: „Este nevoie de credincioşie şi perseverenţă”).

Joi 22 ianuarie
5. Totul este cuprins în planul lui Dumnezeu

a. La sosirea lui Iosif în Egipt, de ce a fost important ca el să-l întâlnească pe Potifar? Genesa 39:1, 2. Cum a folosit Dumnezeu această întâlnire pentru a duce mai departe planul Său cu Iosif? Genesa 37:36; 39:20; 41:9-14.

Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui faraon, şi anume căpetenia străjerilor. (Geneza 37:36)

A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel, Iosif a stat acolo, în temniţă. (Geneza 39:20)

Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea. Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor. Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.” Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la faraon. (Geneza 41:9-14)

„Iosif considera faptul că a fost vândut în Egipt era cea mai mare nenorocire care ar fi putut să se abată asupra lui; însă el a văzut nevoia ca el să se încreadă în Dumnezeu aşa cum nu a făcut-o niciodată când era protejat de dragostea tatălui său. Iosif L-a luat pe Dumnezeu cu el în Egipt şi acest lucru s-a văzut prin purtarea lui voioasă în mijlocul necazului. După cum chivotul lui Dumnezeu a adus linişte şi prosperitate lui Israel, la fel a adus şi acest tânăr iubitor de Dumnezeu şi temător de El binecuvântare în Egipt.” – Comentarii biblice, vol. 1, pg. 1096 engl.

b. De ce se întâmplă că nu reflectă întotdeauna dorinţele noastre personale planurile lui Dumnezeu? Proverbele 16:9; Isaia 55:8, 9; Romani 8:26.

Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. – (Proverbe 16:9)

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. (Isaia 55:8-9)

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. (Romani 8:26)

„Fiecare rugăciune sinceră va primi un răspuns. Poate că nu va veni exact aşa cum doreşti sau în timpul când îl cauţi; dar va veni în felul şi la timpul care va împlini cel mai bine nevoia ta. Dumnezeu răspunde rugăciunilor pe care le faci când eşti singur, obosit şi încercat, nu întotdeauna în conformitate cu aşteptările tale, dar întotdeauna spre binele tău.” – Slujitorii evangheliei, pg. 258 engl. (cap.: „Rugăciunea în taină”).

„Cu toţii ne dorim un răspuns imediat la cererile noastre şi suntem ispitiţi să ne descurajăm dacă nu ni se răspunde imediat la rugăciune. Experienţa m-a învăţat că aceasta este o mare greşeală. Întârzierea este spre cel mai mare bine al nostru. Avem ocazia de a vedea dacă credinţa noastră este adevărată şi sinceră sau schimbătoare precum valurile mării.” – Sfaturi pentru sănătate, pg. 380, 381 engl. (cap.: „Credinţă şi fapte”).

Vineri 23 ianuarie
Întrebări recapitulative personale

1. Explicaţi cum lucrează providenţa lui Dumnezeu.
2. Cum ne fac încercările să ne îndoim de credinţa noastră?
3. De ce este mântuirea noastră mai importantă pentru Dumnezeu decât starea noastră vremelnică?
4. Ce trebuie să facem când trecem prin încercări?
5. Cum ar trebui să ne aşteptăm să răspundă Dumnezeu la rugăciunile noastre?