Lecţia 2. Planul lui Dumnezeu cu Iosif

„Calea lui Dumnezeu şi nu calea omului trebuie să fie îndrumătorul acţiunilor. El are un plan bine şi înţelept conceput. El ne-a descoperit acest plan în Cuvântul Său şi aşteaptă de la noi să-l luăm ca îndrumător al nostru în toate lucrurile, mari sau mici. Omul să nu facă planuri după judecata lui mărginită. El trebuie să caute şi să găsească planul lui Dumnezeu.” – Manuscript Releases, vol. 18, pg. 270, 271.

Recomandare pentru studiu: The Signs of the Times, 18 decembrie 1897.

Duminică 4 ianuarie
1. Prima călătorie a lui Iosif singur

a. De ce era important ca Iosif să meargă singur să-şi găsească fraţii? Genesa 37:12-14.

 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem. (Geneza 37:12-14)

„[Iacov]… l-a trimis pe Iosif ca să-i găsească [pe fraţii lui] şi să-i aducă veşti despre starea lor. Dacă Iacov ar fi cunoscut adevăratele simţăminte ale fiilor lui faţă de Iosif, nu l-ar fi lăsat singur cu ei; însă ei au ascuns aceasta cu grijă. Cu o inimă plină de bucurie, Iosif s-a despărţit de tatăl lui, fără ca bărbatul în vârstă şi nici tânărul să viseze ce avea să se întâmple înainte ca ei să se întâlnească iarăşi.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 210 engl. (cap. 19).

b. De ce a fost important ca Iosif să se întâlnească cu bărbatul care i-a spus despre locul în care se aflau fraţii lui? Genesa 37:15-17, 28.

 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?” „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?” Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haidem la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan. (Geneza 37:15-17)

La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. (Geneza 37:28)

„Atunci când Iosif a ajuns în locul în care tatăl lui credea că se aflau fraţii lui, el nu i-a găsit. În timp ce mergea de pe un câmp pe altul în căutarea lor, un străin l-a întâlnit şi i-a spus că ei plecaseră la Dotan. El mersese deja mai bine de 70 km şi încă alţi 25 se aflau înaintea lui. Aceasta era o călătorie lungă pentru tânăr; dar el a făcut-o cu dragă inimă.” – The Signs of the Times, pg. 18 decembrie 1879.

 

Luni 5 ianuarie
2. Complotul fraţilor

a. Care a fost primul lucru care le-a venit în minte fraţilor când l-au văzut pe Iosif apropiindu-se? De ce? Genesa 37:18-20.

 Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” (Geneza 37:18-20)

„În cele din urmă, [Iosif], i-a văzut pe fraţii lui în depărtare şi s-a grăbit să-i salute. Şi ei l-au văzut venind, haina lui viu colorată făcând ca el să fie uşor de recunoscut; dar când l-au zărit, sentimentele lor de invidie, gelozie şi ură au fost trezite. Ei nu au luat în considerare călătoria lungă pe care o făcuse el pe jos ca să-i întâlnească; nu s-au gândit la oboseala şi foamea lui şi la faptul că el, ca frate al lor, avea dreptul la ospitalitate, atenţie gingaşă şi dragoste frăţească. Vederea acelei haine, care l-a scos în evidenţă în depărtare, i-a umplut cu o nebunie satanică.” – The Signs of the Times, 18 decembrie 1879.

b. Cum a încercat diavolul să zădărnicească planul lui Dumnezeu de a-l folosi pe Iosif pentru a salva pe poporul Său? Genesa 15:12-14; 37:20; Efeseni 6:11, 12. Pe termen lung, pe cine ar fi omorât, în realitate, fraţii dacă ar fi avut succes în planurile lor împotriva lui Iosif? Genesa 42:1, 2.

La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii. (Geneza 15:12-14)

Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” (Geneza 37:20)

Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. (Efeseni 6:11-12)

Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?” Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.” (Geneza 42:1-2)

c. În eforturile lui de a strica planul lui Dumnezeu cu Iosif şi familia lui, ce ultim plan a încercat diavolul să zădărnicească? Genesa 3:15; 22:16-18; Galateni 3:16.

 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15)

şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:16-18)

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice: „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi seminţei tale”, adică Hristos. (Galateni 3:16)

„Uciderea lui Abel a fost un exemplu al vrăjmăşiei despre care Dumnezeu a spus că avea să existe între şarpe şi sămânţa femeii – între Satan şi supuşii lui şi între Hristos şi urmaşii Săi.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 77 engl. (cap. 5).

„Conducându-l pe Israel să comită o insultă îndrăzneaţă şi blasfemie la adresa lui Iehova [la Sinai când Moise i-a găsit plecaţi în adorare înaintea chipului de aur], Satan a plănuit să provoace ruina lor. Întrucât ei s-au dovedit atât de decăzuţi, atât de indiferenţi faţă de privilegiile şi binecuvântările oferite lor de Dumnezeu, şi faţă de propriile lor angajamente solemne şi repetate de loialitate, Domnul, credea el, avea să Se depărteze de la ei şi să fie sortiţi pieirii. În felul acesta şi-ar fi asigurat exterminarea seminţiei lui Avraam, acea seminţie a făgăduinţei care avea să păstreze cunoştinţa viului Dumnezeu şi prin care El avea să vină – adevărata Sămânţă care urma să-l biruiască pe Satan. Marele răsculător, plănuise să-l nimicească pe Israel şi în felul acesta să zădărnicească planurile lui Dumnezeu.” – Idem., pg. 335 engl. (cap. 29).

 

Marţi 6 ianuarie
3. Bătălia pentru suflet

a. Pe cine a mişcat Duhul lui Dumnezeu ca să-l salveze pe Iosif de la moarte? De ce l-a ales Dumnezeu tocmai pe acest frate? Genesa 37:19-22; 29:31, 32.

 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!” Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. (Geneza 37:19-22)

Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă. Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.” (Geneza 29:31-32)

„[Fraţii lui Iosif] şi-ar fi adus planul la îndeplinire dacă nu ar fi fost Ruben. El nu a dorit să participe la uciderea fratelui lui şi a propus ca Iosif să fie aruncat viu într-o groapă şi lăsat acolo să piară.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 211 engl. (cap. 19).

„[Ruben] a pledat pentru Iosif, arătând prin argumente clare ce vină avea să zacă asupra lor şi că blestemul lui Dumnezeu avea să vină asupra lor pentru o astfel de crimă.” – The Signs of the Times, 18 decembrie 1879.

b. Care a fost planul lui Dumnezeu cu Iosif în acest moment? Psalmii 105:16, 17. Care a fost planul lui Ruben? Genesa 37:22 (u.p.).

 A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai. Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. (Psalmi 105:16-17)

Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. (Geneza 37:22)

„[Ruben] a propus ca el să fie aruncat într-o groapă şi lăsat acolo să piară pentru ca să-l scoată de acolo pe ascuns şi să-l ducă înapoi la tatăl lui.” – Idem.

c. Atunci, cu ce alt frate a trebuit să lucreze Dumnezeu ca să împlinească planul Său? De ce a trebuit ca Dumnezeu să ia măsuri ca Ruben să nu fie în preajmă în acel moment? Genesa 37:25-30.

 Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele? Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele, s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” (Geneza 37:25-30)

„Convingându-i pe toţi să fie de acord cu planul lui, Ruben a plecat de acolo, temându-se că nu ar putea să-şi stăpânească sentimentele şi ca nu cumva intenţiile lui adevărate să fie date pe faţă…

Iuda a propus acum să-l vândă pe fratele lor acestor negustori păgâni [ismailiţi] în loc de a-l lăsa să moară. În timp ce el avea să fie înlăturat din calea lor, ar fi rămas nepătaţi de sângele lui; ‚căci’, i-a îndemnat el, ‚este fratele nostru, carne din carnea noastră.’ (Genesa 37:27). Cu această propunere au fost cu toţii de acord, iar Iosif a fost scos repede din groapă…

Ruben s-a întors la groapă, dar Iosif nu mai era acolo. Alarmat şi făcându-şi reproşuri, şi-a rupt hainele şi i-a căutat pe fraţii lui, exclamând: ‚Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?’ (Versetul 30). Aflând de soarta lui Iosif şi că va fi imposibil să-l recupereze, Ruben a fost convins să se unească cu ceilalţi în încercarea de a ascunde vinovăţia.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 211, 212 engl. (cap. 19)

 

Miercuri 7 ianuarie
4. Ocrotitorul nostru

a. Deşi Iosif se afla în afara protecţiei părintelui lui pământesc, cine era totuşi cu el? Genesa 39:2; Psalmii 103:13.

Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. (Geneza 39:2)

Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. (Psalmi 103:13)

„Fraţii lui Iosif se măguleau că se asiguraseră să împiedice împlinirea viselor ciudate ale lui Iosif. Dar Domnul controla evenimentele şi a făcut ca purtarea crudă a fraţilor lui Iosif să ducă la împlinirea viselor pe care ei se străduiseră să le zădărnicească. Iosif a fost profund tulburat de faptul că a fost despărţit de tatăl lui, iar gândul la suferinţa tatălui îi provoca cea mai amară durere. Dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe Iosif să meargă singur în Egipt. Îngerii au pregătit calea pentru primirea lui.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pg. 130, 131.

b. Ce anume trebuie să nu uităm cu privire la controlul şi jurisdicţia lui Dumnezeu asupra întregii vieţi omeneşti? Iov 2:3-6; Psalmii 56:11.

Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.” (Iov 2:3-6)

Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? (Psalmi 56:11)

„Studiaţi istoria lui Iosif şi a lui Daniel. Domnul nu a împiedicat comploturile oamenilor care căutau să le facă rău; însă El a făcut ca aceste planuri rele să lucreze spre binele slujitorilor Săi care, în mijlocul încercării şi al luptei, şi-au păstrat credinţa şi loialitatea.” – Slujitorii evangheliei, pg. 477 engl. (cap.: „Relaţia cu alţii”).

c. Ce asigurare poate avea cel care crede în Hristos, în felul de purtare a lui Dumnezeu faţă de el? Ioan 10:27-29; 1 Petru 5:6, 7.

 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (Ioan 10:27-29)

Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:6-7)

„Isus spune omului: Eşti al meu. Te-am cumpărat. Acum nu eşti decât o piatră aspră; dar, dacă te vei aşeza în mâinile Mele, te voi şlefui, iar strălucirea pe care o vei reflecta va aduce onoare numelui Meu. Nimeni nu te va smulge din mâna Mea. Voi face din tine comoara Mea deosebită. În ziua încoronării Mele, vei fi o nestemată în coroana bucuriei Mele.” – In Heavenly Places, pg. 267.

„Siguranţa prezentă şi veşnică a oamenilor este garantul lor, Isus Hristos cel neprihănit. Niciun om nu va putea să smulgă sufletul credincios din mâinile Sale… Păstrând dragostea lui Dumnezeu în inimă, dragostea lumii este ţinută afară iar noi ne zidim în cea mai sfântă credinţă.” – The Youth’s Instructor, 17 februarie 1898.

 

Joi 8 ianuarie
5. Cooperând cu Dumnezeu

a. Care este făgăduinţa pentru cei care îşi pun nădejdea în Dumnezeu aşa cum a făcut Iosif? Psalmii 37:4, 5; Proverbele 3:5, 6.

 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra. (Psalmi 37:4-5)

Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbe 3:5-6)

„Puneţi orice plan înaintea lui Dumnezeu cu post [şi] cu o umilire a sufletului înaintea Domnului Isus şi încredinţaţi-vă căile în mâna Domnului. Făgăduinţa sigură este: ‚El îţi va netezi cărările.’ (Proverbele 3:6). El are resurse nemărginite. Sfântul lui Israel, care cheamă oştirile cerului pe nume şi ţine stelele cerului în locul lor, se îngrijeşte de fiecare din voi în mod individual…

Aş dori ca toţi să poată să-şi dea seama ce posibilităţi şi probabilităţi există pentru toţi cei pentru care Hristos este totul şi care se încred în El. Viaţa ascunsă cu Hristos în Dumnezeu are întotdeauna un loc de refugiu; el poate spune: ‚Pot totul în Hristos care mă întăreşte.’ (Filipeni 4:13).” – Country Living, pg. 28.

b. În călătoria creştină, ce ar trebui să ducem până la capăt şi cum? Filipeni 2:12, 13.

 Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. (Filipeni 2:12-13)

„Niciun om nu poate să ducă până la capăt mântuirea lui, iar Dumnezeu nu poate face această lucrare pentru el fără cooperarea lui. Dar, atunci când omul lucrează în mod serios, Dumnezeu lucrează cu el, dându-i putere să devină fiu al lui Dumnezeu.” – Testimonies, vol. 6, pg. 372 engl. (cap.: „Redeşteptarea în reforma sanitară”).

„Dumnezeu şi fiinţa omenească trebuie să coopereze. Toţi trebuie să ducă până la capăt ceea ce Dumnezeu a început.” – To Be Like Jesus, pg. 120.

„Să ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur înseamnă totul pentru noi. Dumnezeu lucrează în noi, să voim şi să înfăptuim după buna Sa plăcere. Dacă Îi permitem să lucreze, El va lucra. Răsplata noastră din ceruri depinde de umblarea zilnică şi purtarea noastră de aici de jos. Putem fi creştini aici. Şi pentru a fi creştin, nu trebuie să trăim în depresie, plângându-ne că nu putem merge pe calea noastră. Dacă suntem creştini cu adevărat, Hristos, nădejdea slavei, ia naştere în interior.” – The Upward Look, pg. 204.

Vineri 9 ianuarie
Întrebări recapitulative personale

1. Explicaţi cum pot deciziile aparent mici să ne schimbe viaţa.

2. În ce fel de luptă sunt implicaţi creştinii?

3. Cum poate Duhul lui Dumnezeu să ne influenţeze pentru a permite să se facă voinţa lui Dumnezeu?

4. De ce nu ar trebui să ne temem de ceea ce ne poate face omul?

5. Dumnezeu sau omenescul trebuie să lucreze pentru mântuirea noastră?