Lecţia 3. Influenţa lui Iacov

„Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4).

„În formarea caracterului…, nicio altă influenţă nu este mai importantă decât influenţa căminului.” – Educaţia, pg. 283 engl. (cap.: „Conlucrarea”)

Recomandare pentru studiu: Îndrumarea copilului, pg. 17-25 engl. (Secţiunea 1: subcap.: „Importanţa şcolii în cămin”; „Primii învăţători”).

 

Duminică 11 ianuarie
1. Greşeala lui Iacov ca părinte

a. Unde a greşit Iacov în educaţia dată copiilor lui? Genesa 37:2, 3.

 Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. (Geneza 37:2-3)

„Părinţii nu ar trebui să dea pe faţă nicio părtinire, ci ar trebui să-i trateze pe toţi copiii lor cu gingăşie, amintindu-şi că sunt cumpăraţi cu sângele lui Hristos. Copiii îi imită pe părinţii lor; de aceea ar trebui să se acorde o mare atenţie pentru a le fi modele corecte.” – Testimonies, vol. 5, pg. 319 engl. (cap.: „Răspunderea părinţilor”).

b. Cum i-a afectat această greşeală pe ceilalţi fraţi? Genesa 37:4.

Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. (Geneza 37:4)

„Pentru că mama [lui Iosif] murise, afecţiunile lui s-au prins mai tare de tatăl lui, iar inima lui Iacov s-a legat de acest copil născut la bătrâneţe. El îl ‚iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi’ (Genesa 37:3). Dar tocmai această dragoste avea să devină cauza necazului şi a durerii. În mod neînţelept, Iacov s-a purtat preferenţial faţă de Iosif, iar acest lucru a trezit gelozia celorlalţi fii.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 209 engl. (cap. 19).

„Taţii şi mamele ar trebui să studieze caracterele copiilor lor cu atenţie şi rugăciune. Ei ar trebui să caute să reprime şi să înăbuşe acele trăsături care sunt prea proeminente şi să le încurajeze pe cele care sunt mai slab dezvoltate pentru a asigura o dezvoltare armonioasă… Mintea neechilibrată, temperamentul pripit, irascibilitatea, invidia sau gelozia sunt o dovadă a neglijenţei părinţilor. Aceste trăsături rele de caracter aduc cu sine o mare nefericire posesorilor lor.” – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, pg. 66, 67 engl. (cap.: „Căminul şi şcoala”).

 

Luni 12 ianuarie
2. De la ca uză la efect

a. În ce fel au cultivat soţiile lui Iacov un spirit greşit în copiii lor? Genesa 29:30-32; 30:1-8, 20.

Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani. Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă. Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.” (Geneza 29:30-32)

Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!” Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?” Ea a zis: „Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii prin ea.” Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea. Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un fiu. Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dan. Bilha, roaba Rahelei, a rămas iar însărcinată şi a născut lui Iacov un al doilea fiu. Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva surorii mele şi am biruit.” De aceea i-a pus numele Neftali. (Geneza 30:1-8)

Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” De aceea i-a pus numele Zabulon (Geneza 30:20)

„Păcatul lui Iacov… şi-a dat pe faţă rodul amar în caracterul şi viaţa fiilor lui. Când aceşti fii au ajuns la maturitate, au dezvoltat defecte serioase. Rezultatele poligamiei se vedeau în cămin. Acest rău grozav tinde să usuce chiar izvoarele dragostei, iar influenţa lui slăbeşte cele mai sfinte legături. Gelozia celor câteva mame au amărât relaţia de familie, iar copiii au crescut arţăgoşi, nerăbdători, fără control iar viaţa tatălui a fost umbrită de nelinişte şi durere.” – Conflict and Courage, pg. 72.
„Rahela a fost întotdeauna cea mai iubită; însă preferinţa [lui Iacov] faţă de ea a dus la invidie şi gelozie iar viaţa lui a fost amărâtă de rivalitatea dintre surorile soţii.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 189, 190 engl. (cap. 17).

b. Cum poate un spirit greşit dat pe faţă de către părinţi să afecteze dezvoltarea caracterului copiilor? Efeseni 6:4; Ezechiel 16:44; Romani 2:21. Cum putem să dăm un exemplu corect? 1 Corinteni 9:27; 1 Petru 2:21-23.

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: „Cum este mama aşa, şi fata!” (Ezechiel 16:44)

tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? (Romani 2:21)

Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:27)

Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. (1 Petru 2:21-23)

„Când taţii şi mamele vor înţelege cum sunt copiaţi de copiii lor, vor veghea cu atenţie asupra fiecărui cuvânt şi gest.” – Comentarii biblice, vol. 6, pg. 1118.

„Cât de serios şi cu câtă perseverenţă lucrează pictorul ca să transpună pe pânză o asemănare perfectă a modelului său; şi cu câtă sârguinţă ciopleşte şi dăltuieşte sculptorul piatra pentru a crea o copie a modelului pe care îl urmăreşte. În acelaşi fel ar trebui să lucreze şi părinţii să-i modeleze, să-i şlefuiască şi să-i rafineze pe copiii lor după modelul dat lor în Hristos Isus. După cum pictorul răbdător studiază, lucrează şi face planuri pentru a desăvârşi rezultatele trudei lui, tot la fel ar trebui ca părintele să considere că timpul este bine investit dacă este ocupat cu educarea copiilor pentru a avea vieţi folositoare şi pentru a-i pregăti pentru Împărăţia nepieritoare.” – Îndrumarea copilului, pg. 476, 477 engl. (cap.: „Răspunderea pentru interesele veşnice”).

„Când mă simţeam iritată şi eram ispitită să spun cuvinte de care aş fi ajuns să-mi fie ruşine, rămâneam tăcută şi ieşeam din încăpere şi-L rugam pe Dumnezeu să-mi dea răbdare să-i învăţ pe aceşti copii. Apoi, puteam să mă întorc şi să vorbesc cu ei şi să le spun că nu aveau voie să mai facă acea greşeală încă odată. Noi putem să acţionăm astfel în această chestiune încât să nu-i provocăm pe copii la mânie. Ar trebui să vorbim cu amabilitate şi răbdare, amintindu-ne mereu cât de îndărătnici suntem noi şi cum dorim să Se poarte Tatăl nostru ceresc cu noi.” – Idem., pg. 254, 255 engl. (cap.: „Disciplina pentru corectare”).

 

Marţi 13 ianuarie
3. Înşelăciunea fraţilor

a. Când este ispita de a spune o minciună cea mai puternică? Genesa 37:27-32; 3:11-13; 4:9, 10.

Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele, s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi înjunghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge. Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” (Geneza 37:27-32)

Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” (Geneza 3:11-13)

Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. (Geneza 4:9-10)

„Cât de adevărat este că un păcat duce la altul; şi cât de puternic este acest adevăr ilustrat în cazul lui Cain! El părea surprins de întrebarea: ‚Unde este fratele tău Abel?’ (Genesa 4:9). El s-a adâncit atât de departe în păcat, se supuse atât de mult influenţei lui Satan încât a pierdut simţământul prezenţei lui Dumnezeu, al măreţiei şi cunoştinţei Sale. Aşa că el L-a minţit pe Domnul ca să-şi acopere vinovăţia.” – The Signs of the Times, 16 decembrie 1886.

„În timp ce Satan se poate folosi de înşelăciune şi sofisme pentru a-şi atinge scopurile, Dumnezeu nu poate minţi; în timp ce Lucifer, asemenea şarpelui, poate alege o cale sinuoasă şi pe ocolite, întortocheată şi alunecoasă, pentru a se ascunde, Dumnezeu nu Se mişcă decât într-o linie directă şi dreaptă.” – The Spirit of Prophecy, vol. 4, pg. 319.

b. Cum a adus asupra fraţilor necaz şi durere de cap şmecheria lor înşelătoare? Genesa 37:34, 35; 42:36-38.

Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său. (Geneza 37:34-35)

Tatăl lor, Iacov, le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!” Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi.” Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor.” (Geneza 42:36-38)

„‚Vezi’, au spus [fraţii lui Iosif], ‚dacă este haina fiului tău sau nu.’ (Genesa 37:32). Ei aşteptaseră această scenă cu groază, dar nu au fost pregătiţi pentru chinul sfâşietor, pentru jalea de nedescris, pe care erau obligaţi să o vadă acum. ‚Este haina fiului meu’, a spus Iacov; ‚o fiară sălbatică l-a mâncat. Da, Iosif a fost făcut bucăţi’ (versetul 33). Zadarnic încercau fiii şi fiicele sale să-l mângâie… Timpul părea să nu aducă nicio alinare a durerii sale. ‚Plângând mă voi coborî la fiul meu în locuinţa morţilor’ (Versetul 35), era plânsul său disperat. Tinerii, îngroziţi de ceea ce făcuseră, însă temându-se de reproşurile tatălui lor, au ascuns totuşi în inimă vinovăţia lor, care chiar şi lor li se părea foarte mare.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 212 engl. (cap. 19).

c. Explicaţi de ce faptele înşelătoare, în urma cărora Iacov suferea din cauza înşelăciunii din partea copiilor lui, pot fi asociate cu căile lui amăgitoare din trecut. Genesa 27:8-38; Galateni 6:7.

Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc. Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place; tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.” Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc. Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.” Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.” Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său. În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr. I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr. Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise. El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?” Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.” Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat. Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.” Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut. Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.” Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare. A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.” Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.” Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.” Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?” Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns. (Geneza 27:8-38)

Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. (Galateni 6:7)

„Fiecare sămânţă semănată produce o recoltă după soiul ei. La fel se întâmplă şi în viaţa omului.” – Parabolele Domnului Hristos, pg. 84 engl. (cap. 5).

 

Miercuri 14 ianuarie
4. Roadele păcatului

a. Care au fost patimile păcătoase pe care le-au cultivat fiii lui Iacov faţă de Iosif? Genesa 37:3-5, 11, 23, 24.

Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. (Geneza 37:3-5)

Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea. (Geneza 37:11)

Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. (Geneza 37:23-24)

„Favoritismul arătat de Iacov lui Iosif nu putea fi ascuns, iar haina frumos colorată pe care i-o dăduse dovedea clar fiilor săi parţialitatea lui. Aceasta, credeau ei, le dăduse suficiente motive să nutrească gelozie, ură şi răzbunare în inimile lor.” – The Signs of the Times, 18 decembrie 1879.

„Legea lui Dumnezeu condamnă gelozia, invidia, ura, răutatea, răzbunarea, pofta trupească şi ambiţia care clocotesc prin suflet, dar care nu au fost exprimate prin acţiuni exterioare din cauză că a lipsit ocazia şi nu voinţa.” – Minte, caracter şi personalitate, vol. 2, pg. 526 engl. (cap. 57).

b. Atunci când nutriţi aceste patimi păcătoase, unde pot duce ele? Şi cine ne conduce acolo? Proverbele 27:4; Iacov 1:13-15.

Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei? – (Proverbe 27:4)

Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:13-15)

„Invidia şi gelozia sunt ca două surori care se întrepătrund în lucrarea lor. Invidia îl va face pe om să dorească ceva ce aparţine altcuiva, şi-l va determina să folosească orice mijloc care-i este cu putinţă pentru a doborî şi leza caracterul şi reputaţia celui al cărui loc doreşte să-l ocupe.” – The Signs of the Times, 2 noiembrie 1888.

„Dragostea lui Isus în suflet nu duce niciodată la răutate sau invidie.” – Înalta noastră chemare, pg. 234 engl.

c. Când sunt nutrite aceste patimi păcătoase în inimă, ce pot face oamenii? Genesa 37:18-20; Proverbele 6:34, 35; 1 Ioan 3:11-15.

Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.” (Geneza 37:18-20)

Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n-are milă în ziua răzbunării; nu se uită la niciun preţ de răscumpărare şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar. (Proverbe 6:34-35)

Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. (1 Ioan 3:11-15)

„[Copiii lui Iacov] au observat dragostea puternică pe care o avea tatăl lor faţă de Iosif şi îl invidiau. Invidia lor a devenit ură şi, în cele din urmă, a dus la crimă.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pg. 127.

„Invidia este rezultatul mândriei şi, dacă este nutrită în inimă, va duce la ură şi, în cele din urmă, la răzbunare şi crimă.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 651 engl. (cap. 64)

„Crima există mai întâi în minte. Cel care face loc urii în inimă îşi aşază picioarele pe calea ucigaşului iar jertfele lui sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” – Hristos lumina lumii, pg. 310 engl. (cap. 31).

 

Joi 15 ianuarie
5. Căminul creştin

a. Numiţi câteva instrucţiuni importante cu privire la vorbirea care ar trebui folosită în căminul creştin. Efeseni 4:21-27, 31, 32; Apocalipsa 14:5.

Dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora. „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului. (Efeseni 4:21-27)

Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. (Efeseni 4:31-32)

Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Apocalipsa 14:5)

„În jurul fiecărei familii, se află un cerc sfânt care ar trebui păzit cu grijă. Nimeni altcineva nu are niciun drept în acel cerc sfânt. Soţul şi soţia ar trebui să fie totul unul pentru celălalt. Soţia nu ar trebui să aibă secrete faţă de soţul ei pe care să le ştie alţii, iar soţul nu ar trebui să aibă secrete faţă de soţia lui pe care să le spună altora.” – Căminul advent, pg. 177 engl. 

„Dacă, la începutul copilăriei, copiii nu sunt educaţi cu perseverenţă şi răbdare în direcţia cea bună, ei îşi vor forma obiceiuri greşite. Aceste obiceiuri se vor dezvolta în viitor în viaţa lor şi-i vor corupe pe alţii. Aceia a căror minte a primit o educaţie inferioară, care au fost depreciaţi prin influenţele greşite din cămin şi practicile înşelătoare, duc cu ei prin viaţă obiceiuri rele. Dacă devin credincioşi, aceste obiceiuri se vor vedea în viaţa lor religioasă.” – Îndrumarea copilului, pg. 200, 201 engl. (cap.: „Puterea obiceiului”).

b. De ce este important să învăţăm din păcatul înşelăciunii dat pe faţă în viaţa lui Iacov şi a copiilor lui? Ioan 8:44; 1 Petru 2:1-3; Apocalipsa 21:27.

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (Ioan 8:44)

Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. (1 Petru 2:1-3)

Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului. (Apocalipsa 21:27) 

„Adevărul este din Dumnezeu; înşelăciunea, sub toate nenumăratele ei forme, este de la Satan şi oricine se depărtează în vreun fel oarecare de linia dreaptă a adevărului se predă singur în puterea celui rău. Cei care au învăţat de la Hristos nu iau ‚deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului.’ (Efeseni 5:11).” – Profeţi şi regi, pg. 252 engl. (cap. 20).

„Domnul urăşte înşelăciunea de orice fel, caracterul ascuns şi viclenia. Aceasta este lucrarea lui Satan, lucrarea lui Dumnezeu este pe faţă şi sinceră.”– Mărturii către predicatori, pg. 274 engl. (cap.: „Tratarea corectă a celor care greşesc”).

 

Vineri 16 ianuarie
Întrebări recapitulative personale

1. De ce este de o importanţă vitală să-i iubim pe copii în mod egal?
2. De ce ar trebui să fie părinţii conştienţi atunci când îşi cresc copiii?
3. Există vreo siguranţă în spunerea de minciuni, chiar şi minciuni mici?
4. Cum putem comite ucidere în inima noastră?
5. Cum pot minciunile şi înşelătoria să distrugă un cămin creştin?