Lecţia 10. Comportamentul şi motivele care-i stau la bază

„[Iubirea de oameni] nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său” (1 Corinteni 13:5).

„Drumul către Paradis nu este unul de înălţare de sine, ci de pocăinţă, mărturisire, umilinţă, de credinţă şi ascultare.” – The Review and Herlad, 23 decembrie 1890.

Recomandare pentru studiu: Testimonies, vol. 2, pg. 50-60, engl. [cap. Vorbirea de rău, Egoismul şi iubirea de lume].

Duminică 4 martie

1. FIIND ATENŢI LA PURTAREA NOASTRĂ

a. Numiţi una din caracteristicile iubirii de oameni, în ceea ce priveşte purtarea obişnuită. 1 Corinteni 13:5 (prima parte).

…nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău. (1 Corinteni 13:5).

b. Ce exemple de purtare necuviincioasă ar trebui să luăm ca avertizare? Galateni 2:11–13; Iacov 2:1–4, 8, 9.

Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. (Galateni 2:11–13).

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!”, şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!” Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? (Iacov 2:1–4).

Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege. (Iacov 2:8, 9).

c. Cum este avertizat ispravnicul creştin împotriva unui alt tip de purtare necuviincioasă? Proverbele 14:29; 18:23 (a doua parte).

Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. (Proverbele 14:29).

Săracul vorbeşte rugându-se, dar bogatul răspunde cu asprime. (Proverbele 18:23).

„O clasă s-a înfăţişat fără auto-control; ei nu şi-au ţinut în frâu temperamental sau limba; şi unii din aceştia pretind a fi urmaşii lui Hristos, dar ei nu sunt. Isus nu le-a dat nici un astfel de exemplu. Când vor avea blândeţea şi umilinţa Salvatorului, ei nu vor urma îndemnurile inimii fireşti, pentru că acestea vin de la Satan. Unii sunt nervoşi, şi dacă încep să piardă auto-controlul în cuvânt sau spirit la provocare, ei sunt atât de îmbătaţi cu mânie precum cel beat cu băutură. Ei sunt lipsiţi de raţiune şi nu sunt uşor de convins sau de lămurit. Ei nu sunt raţionali; Satan deţine pentru moment control deplin. Fiecare din aceste manifestări de mânie slăbesc sistemul nervos şi puterile morale şi fac dificil a înfrâna mânia sau altă provocare. Există doar un remediu pentru această clasă – auto-controlul pozitiv în toate împrejurările.” – The Youth’s Instructor, 10 noiembrie 1886.

Luni 5 martie

2. CHIBZUINŢĂ CARITABILĂ

a. Cum suntem îndemnaţi să dezvoltăm un comportament asemenea lui Hristos, în special faţă de cei care ne provoacă pe nedrept? Iacov 1:19–21; Proverbele 15:1; 19:11.

Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. (Iacov 1:19–21).

Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia. (Proverbele 15:1).

Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile. (Proverbele 19:11).

„[Hristos] a fost acuzat pe nedrept, totuşi El nu Şi-a deschis gura pentru a Se îndreptăţi. Cât de mulţi acum, când sunt acuzaţi de ceea ce nu sunt vinovaţi, simt că este un timp când stăpânirea de sine încetează a mai fi virtute şi, pierzându-şi firea, spun vorbe care întristează Spiritul Sfânt.” – Comentarii Biblice ale AZŞ [Comentariile E.G. White], vol. 4, pg. 1148, engl.

„Dacă mândria şi egoismul ar fi puse deoparte, cinci minute ar îndepărta cele mai multe dificultăţi. Îngerii sunt întristaţi şi Dumnezeu este nemulţumit de orele care sunt petrecute în îndreptăţirea eului.” – Experienţe şi viziuni, pg. 119, engl. [cap. Credincioşie în adunările sociale].

b. Cum manifestă ispravnicul creştin chibzuinţă iubitoare? Faptele Apostolilor 9:36-39.

În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.” Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele. (Faptele Apostolilor 9:36-39”).

„La Iope, care era lângă Lidia, locuia o femeie numită Dorca, ale cărei fapte bune o făcuseră să fie foarte îndrăgită. Ea era un ucenic vrednic al lui Isus şi viaţa ei era plină de fapte de bunătate. Ea ştia cine avea nevoie de haine comfortabile şi cine avea nevoie de simpatie şi slujea de bunăvoie celui sărac şi nenorocit. Degetele ei iscusite erau mult mai active decât limba ei.” – Istoria faptelor apostolilor, pg. 131, engl. [cap. În căutarea adevărului].

„Predicarea este o parte mică a lucrării care trebuie făcută pentru salvarea de suflete. Spiritul lui Dumnezeu convinge păcătoşii de adevăr şi El îi pune în braţele bisericii. Poate predicatorii îşi fac partea lor, dar ei nu pot niciodată îndeplini lucrarea pe care ar trebui să o facă biserica. Dumnezeu cere bisericii Sale să-i îngrijească pe cei care sunt tineri în credinţă şi experienţă, să meargă la ei nu cu scopul de a bârfi cu ei, ci pentru a se ruga, a le spune cuvinte care sunt ‘ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint’ (Proverbele 25:11). ...

Este de datoria copiilor lui Dumnezeu de a fi misionari pentru El, de a avea cunoştinţă de cei care au nevoie de ajutor. Dacă şovăie cineva în ispită, cazul său ar trebui preluat cu grijă şi dirijat cu înţelepciune; pentru că este în joc interesul său veşnic, şi cuvintele şi faptele celor care lucrează pentru el pot fi o mireasmă de viaţă spre viaţă sau de moarte spre moarte.” – Testimonies, vol. 4, pg. 69, engl. [cap. Conlucrători cu Hristos].

Marţi 6 martie

3. PE CINE IUBIM CU ADEVĂRAT?

a. Când devine o raritate dragostea adevărată pentru alţii - şi cum trebuie biruită această problemă? Matei 24:12; Apocalipsa 2:2–4; Evrei 12:2–4.

Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. (Matei 24:12).

„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. (Apocalipsa 2:2-4).

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. (Evrei 12:2–4).

„Dragostea faţă de Dumnezeu a scăzut în biserică şi, ca rezultat, iubirea de sine s-a ridicat într-o nouă activitate. Odată cu pierderea dragostei faţă de Dumnezeu a venit pierderea dragostei faţă de fraţi.” – The Review and Herald, 20 martie 1894.

„Lăsaţi ca această viaţă, atât de zbuciumată cu lupte şi îngrijorări, să fie adusă în legătură cu Hristos şi atunci eul nu-şi va mai pretinde supremaţia.” – Comentarii Biblice ale AZŞ [Comentarii ale E. G. White], vol. 3, pg. 1161, engl.

„Mândria şi venerarea de sine nu pot să înflorească în sufletul care păstrează proaspăt în memorie scenele Calvarului.” – Hristos Lumina Lumii, pg.

661, engl. [cap. În amintirea Mea].

b. Care este un motiv considerabil care îl face pe ispravnicul creştin să strălucească în această lume? 1 Corinteni 10:24.

Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. (1 Corinteni 10:24).

„Altruismul, principiul împărăţiei lui Dumnezeu, este principiul pe care Satan îl urăşte; el îi tăgăduieşte însăşi existenţa. De la începutul marii controverse, el s-a străduit să dovedească faptul că principiile de acţiune ale lui Dumnezeu sunt egoiste şi el procedează la fel cu toţi cei care servesc lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos şi a tuturor celor ce-I poartă numele este aceea de a dovedi falsitatea pretenţiei lui Satan. Isus a venit în înfăţişarea umanităţii pentru a prezenta în propria Sa viaţă o ilustrare a lipsei de egoism. Şi toţi cei care acceptă acest principiu trebuie să fie lucrători împreună cu El în demonstrarea vieţii practice. A alege dreptatea pentru că este drept, a sta de partea adevărului cu preţul suferinţei şi sacrificiului - ‘aceasta este moştenirea servilor Domnului şi neprihănirea lor este a Mea, zice Domnul’ (Isaia 54:17, engl.).” – Educaţia, pg. 154, 155, engl. [cap. Biblia ca educator].

„În ceruri nimeni nu se va gândi la sine, nimeni nu va căuta propria lui plăcere; ci toţi, din dragoste curată, adevărată, vor căuta fericirea fiinţelor cereşti din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe

pământul făcut nou, trebuie să fim stăpâniţi aici de principii cereşti.” – Testimonies, vol. 2, pg. 132, 133, engl. [cap. Despărţirea de lume].

Miercuri 7 martie

4. CUVINTE DE AVERTIZARE

a. Ce ar trebui să ia în considerare ispravnicul creştin în alegerea priorităţilor? 1 Ioan 2:15-17.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:15-17).

„Dacă toţi banii care sunt folosiţi în mod extravagant pentru lucruri inutile, ar fi puşi în tezaurul lui Dumnezeu, ar trebui să vedem bărbaţi, femei şi tineri predându-se lui Isus şi făcându-şi partea de a coopera cu Hristos şi cu îngerii. Cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu ar veni în bisericile noastre şi multe suflete ar fi convertite la adevăr.” – The Review and Herald, 23 decembrie 1890.

„Când cazurile tuturor trec în revistă înaintea lui Dumnezeu, nu va fi pusă întrebarea ‘Ce au mărturisit ei?’, ci ‘Ce au făcut ei? Au fost ei împlinitori ai cuvântului? Au trăit ei pentru sine sau au fost angajaţi prin fapte de bunăvoinţă, prin fapte de bunătate şi dragoste, dând întâietate altora şi tăgăduindu-se pe ei înşişi în lucrarea de binecuvântare a altora? ... Hristos este întristat şi rănit de dragostea voastră egoistă evidentă şi de indiferenţa voastră faţă de necazurile şi nevoile altora.” – Testimonies, vol. 3, pg. 525, engl. [cap. Datoria omului faţă de semenii săi].

b. Ce atitudine regretabilă ne poate afecta pe toţi, cărora ni s-a încredinţat o mare lumină - şi, ce trebuie să realizăm pentru a obţine victoria? Isaia 58:2-4, 10-12.

În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. (Isaia 58:2-4).

…dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”. (Isaia 58:10-12).

„În lucrarea noastră vom găsi o înaltă mărturisire de evlavie şi multă exactitate exterioară strâns legate de o mare răutate interioară. Oamenii prezentaţi în Isaia 58 se plâng că Domnul permite ca serviciile lor să treacă neobservate. Această plângere este expresia inimilor nesupuse prin har, răzvrătite împotriva adevărului.” – Comentarii Biblice ale AZŞ [Comentarii ale E. G. White], vol. 4, pg.. 1148, 1149, engl.

„Mulţi primesc aplauze pentru virtuţile pe care nu le deţin. Cercetătorul inimilor cântăreşte motivaţiile şi adesea fapte înalt aplaudate de oameni sunt înregistrate de El ca izvorând din egoism şi ipocrizie josnică. Fiecare faptă a vieţii noastre, chiar minunată şi vrednică de laudă sau vrednică de condamnare, este judecată de Cercetătorul inimilor potrivit cu motivaţiile care au determinat-o.” – Slujitorii Evangheliei, pg. 275, engl. [cap. Ajutoare în lucrarea Evangheliei, subcap. Auto-examinarea].

Joi 8 martie

5. URMÂNDU-L PE HRISTOS ÎN LEPĂDARE DE SINE

a. Care este principiul de bază al slujirii creştine veritabile? Faptele Apostolilor 20:35.

În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Faptele apostolilor 20:35).

„Există o lucrare de făcut în oraşele noastre – o lucrare de făcut în fiecare loc. Dumnezeu va lua bărbaţii de la plug, de la stână, de la vie şi îi va pune în locul acelora care cred că trebuie să aibă cele mai înalte salarii. Acei care tânjesc după salarii mari vor găsi în banii pe care-i vor câştiga toată răsplata pe care o vor primi vreodată. De la unii ca aceştia nu se poate aştepta să simtă o povară pentru salvarea sufletelor care pier. Domnul nu poate să-i folosească pe unii ca aceştia în lucrarea Sa. Până când nu alungă egoismul din inimile lor, eforturile lor sunt fără valoare.” – The Review and Herald, 15 decembrie 1904.

„Inteligenţele cereşti pot coopera cu acela care caută, nu să-şi înalţe eul, ci să salveze suflete.” – Hristos Lumina Lumii, pg. 436, engl. [cap. Cine este mai mare?].

b. Ce ar trebui să inspire pe ispravnicul creştin cu motivaţii curate, proaspete pentru slujire? 2 Corinteni 8:8, 9.

Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. (2 Corinteni 8:9).

„Isus Şi-a părăsit locuinţa în slavă, Şi-a îmbrăcat divinitatea în umanitate şi a venit într-o lume stricată şi contaminată de blestemul păcatului. El ar fi putut rămâne în locuinţa Sa cerească şi ar fi putut primi adorarea îngerilor; dar El a venit pe pământ să caute şi să salveze pe cel pierdut, pe muritor.’S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui voi să vă îmbogăţiţi’ (2 Corinteni 8:9). El, Maiestatea cerului, Cel care era una cu Tatăl, a renunţat la Sine, a făcut tot sacrificiul posibil, pentru ca omul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Hristos nu a trăit pentru a-Şi plăcea Lui Însuşi. Dacă El Şi-ar fi plăctut lui Însuşi, unde am fi noi acum?” – The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.

Vineri 9 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum putem fi vinovaţi de o purtare necuviincioasă?

2. Ce putem învăţa de la Hristos şi urmaşii Săi despre iubirea de oameni?

3. Cum trebuie să se manifeste dragostea mişcătoare pentru Hristos în noi?

4. De ce trebuie să ne cercetăm întotdeauna priorităţile şi motivaţiile noastre personale?

5. Ce ar trebui să facem pentru a susţine mai cu ardoare lucrarea lui Dumnezeu?