Lecţia 12. O virtute nepieritoare

„Iubirea de oameni nu va peri niciodată” (1 Corinteni 13:8, engl.).

„Niciodată n-ar trebui să trecem pe lângă un suflet suferind fără să încercăm să împărtăşim cu el din mângâierea prin care suntem mângâiaţi de Dumnezeu.” – Hristos Lumina Lumii, pg. 505, engl. [cap. Bunul samaritean].

Recomandare pentru studiu: Testimonies, vol. 2, pg. 133-136, engl. [cap. Adevărata dragoste].

Duminică 18 martie

1. O MOTIVAŢIE PUTERNICĂ

a. Ce poate învăţa ispravnicul creştin din motivaţia apostolului Pavel? 1 Corinteni 9:16–19; 2 Corinteni 5:14, 15.

Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată. Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. (1 Corinteni 9:16–19).

Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. (2 Corinteni 5:14, 15).

b. Ce îndemnuri ne sunt date în schimb pentru a ne motiva? 1 Petru 1:22, 23.

Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. (1 Petru 1:22, 23).

„‘Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel’ (Matei 7:12). Binecuvântate rezultate vor apărea ca roade ale unui asemenea comportament. ‘Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura’ (versetul 2). Aici sunt motive puternice, care ar trebui să ne constrângă să ne iubim unul pe altul cu o inimă curată, cu ardoare. Hristos este exemplul nostru. El a umblat făcând bine. El a trăit pentru a-i binecuvânta pe alţii. Dragostea a înfrumuseţat şi a înnobilat toate acţiunile Sale. Nu ni se porunceşte să ne facem nouă înşine ceea ce am dori ca alţii să ne facă; noi trebuie să facem altora ceea ce ne-am dori ca ei să ne facă în împrejurări asemănătoare. Cu ce măsură măsurăm, cu aceea ni se măsoară. Dragostea curată este simplă în acţiunea sa şi este distinctă de orice alt principiu de acţiune. Dragostea pentru influenţă şi dorinţa pentru stima altora poate produce o viaţă bine ordonată şi adesea o conversaţie nevinovată. Respectul de sine poate să ne conducă să evităm aparenţa răului. O inimă egoistă poate întreprinde acţiuni generoase, poate cunoaşte adevărul prezent şi poate exprima umilinţă şi afecţiune în comportamentul exterior, totuşi motivaţiile pot fi amăgitoare şi impure; acţiunile care se revarsă dintr-o astfel de inimă pot fi lipsite de mireasma de viaţă şi de roadele adevăratei sfinţenii, fiind lipsite de principiile dragostei curate. Dragostea ar trebui nutrită şi cultivată, pentru că influenţa ei este divină.” – Testimonies, vol. 2, pg. 136, engl. [cap. Dragoste adevărată].

Luni 19 martie

2. RODUL IUBIRII DE OAMENI

a. Cum a adus dragostea neegoistă a lui Pavel rod în cele mai groaznice împrejurări? Filipeni 1:12-14; 2:15-17.

Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. (Filipeni 1:12-14).

…ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar. Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur, şi mă bucur cu voi toţi. (Filipeni 2:15-17).

„Nu prin predicile lui Pavel, ci prin legăturile sale a fost atrasă atenţia curţii asupra creştinismului. Ca întemniţat el a sfărâmat din multe suflete legăturile care-i ţineau în robia păcatului. Şi aceasta nu era totul. El a declarat:

‘Cei mai mulţi fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu’ (Filipeni 1:14).

Răbdarea şi buna dispoziţie a lui Pavel din timpul îndelungatei şi nedreptei lui întemniţări, curajul şi credinţa sa erau o continuă predică. Spiritul lui, atât de diferit de spiritul lumii, dădea mărturie că o putere mai mare decât aceea a pământului sălăşluia în el. Şi, prin exemplul său, creştinii erau îndemnaţi de o râvnă şi mai mare ca apărători ai cauzei din a cărei activitate publică fusese scos Pavel. În aceste moduri, lanţurile apostolului aveau influenţă, aşa încât atunci când puterea şi utilitatea lui păreau înlăturate şi când, după toate aparenţele, el putea realiza cel mai puţin, atunci el a strâns snopi pentru Hristos din câmpuri din care el părea cu totul înlăturat.” – Istoria Faptelor Apostolilor, pg. 464, engl. [cap. Casa cezarului].

b. Cum poate ispravnicul creştin să fie inspirat de experienţa lui Pavel? 2 Corinteni 4:5–10; 11:24–28.

Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. (2 Corinteni 4:5–10).

De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi; în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. (2 Corinteni 11:24-28).

„Atât răbdarea, cât şi curajul îşi au biruinţele lor. Prin smerenie în încercări, nu mai puţin decât prin îndrăzneală în acţiune, pot fi câştigate suflete la Hristos. Creştinul care manifestă răbdare şi voioşie în lipsă şi suferinţă, care întâmpină chiar moartea cu pacea şi liniştea unei credinţe neşovăielnice, poate îndeplini mai mult pentru evanghelie decât ar fi putut săvârşi printr-o viaţă lungă de lucrare credincioasă. Adesea, când slujitorul lui Dumnezeu este scos din datorie activă, providenţa misterioasă pe care vederea noastră îngustă ar deplânge-o este stabilită de Dumnezeu pentru a îndeplini o lucrare care altfel nu ar fi fost niciodată făcută. Urmaşul lui Hristos să nu creadă că atunci când nu mai este capabil să lucreze în mod public şi activ pentru Dumnezeu şi pentru adevărul Său, nu mai are nici o slujbă de realizat, nici o răsplată de câştigat. Martorii credincioşi ai lui Hristos nu sunt niciodată daţi laoparte. În sănătate şi boală, în viaţă şi moarte, Dumnezeu încă îi foloseşte.” – Idem, pg. 465, engl. [cap. Casa cezarului].

Marţi 20 martie

3. IUBIREA DE OAMENI VICTORIOASĂ

a. Cum poate ispravnicul creştin să câştige victoria asupra cuvintelor şi atitudinilor rele? Iacov 3:2, 10-12; Ezechiel 36:25, 26.

Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. (Iacov 3:2).

Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce. – Iacov 3:10-12).

Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. (Ezechiel 36:25, 26).

„Cea mai atentă cultivare a bunelor maniere exterioare şi a curtoaziei vieţii nu are suficientă putere pentru a înlătura toată judecata arţăgoasă, aspră şi vorbirea necuviincioasă. Spiritul bunăvoinţei adevărate trebuie să locuiască în inimă. Dragostea împarte celor ce o deţin har, bune maniere şi frumuseţe a comportamentului. Dragostea luminează înfăţişarea şi supune vocea; ea purifică şi înalţă întregul om. Ea îl aduce în armonie cu Dumnezeu, pentru că ea este un atribut ceresc.” – Testimonies, vol. 4, pg. 559, 560, engl. [cap. Lucrători credincioşi].

b. Prin ce experienţe poate ispravnicul creştin să înveţe puterea nepieritoare a dragostei? 2 Corinteni 8:1–5; 1 Ioan 5:1–4.

Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. (2 Corinteni 8:1–5).

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. (1 Ioan 5:1–4).

„Opoziţia pe care o întâlnim se poate dovedi un beneficiu pentru noi în multe feluri. Dacă aceasta este bine suportată, ea va dezvolta virtuţi care nu s-ar fi văzut niciodată dacă acel creştin nu ar fi avut nimic de îndurat. Şi credinţa, răbdarea, stăpânirea de sine, dispoziţia cerească, încrederea în Providenţă şi compasiunea adevărată pentru cel greşit sunt rezultatele încercării bine suportate. Acestea sunt darurile Duhului care îmbobocesc, înfloresc şi aduc roade în mijlocul încercărilor şi împotrivirii. Blândeţea, umilinţa şi dragostea cresc întotdeauna în pomul creştinului. Dacă este primit cuvântul în inimi bune şi oneste, sufletul îndărădnic va fi supus, şi credinţa, prinzând promisiunile şi bizuindu-se pe Isus, se va dovedi biruitoare. ‘Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră’ (1 Ioan 5:4).” – The Review and Herald, 28 iunie 1892.

„Vor apărea dezamăgiri neaşteptate. Isus a fost adesea îndurerat de asprimea inimii oamenilor şi voi veţi avea experienţe asemănătoare. Rugăciunile voastre, lacrimile voastre, stăruinţele voastre pot eşua în a trezi un răspuns. Inimile sunt moarte în greşeli şi păcate. Se pare că nu este nici o pocăinţă, ci doar indiferenţă şi opoziţie şi din partea unora, chiar dispreţ atunci când căutaţi biruinţă sigură. Dar voi nu trebuie să slăbiţi eforturile voastre. Dacă unul refuză, întoarceţi-vă spre altul. Aveţi credinţă că Mângâietorul va face lucrarea care vouă vă este imposibil să o faceţi. Aveţi credinţă în toate promisiunile binecuvântate pe care vi le-a dat Hristos. Lucraţi cu dragoste şi curaj neînvins, pentru că voi trebuie să faceţi aceasta dacă vreţi să aveţi succes. ‘Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală’ (Galateni 6:9).” – The Signs of the Times, 30 noiembrie 1891.

Miercuri 21 martie

4. DRAGOSTEA CARE DĂINUIEŞTE

a. Ce este unic cu privire la planta iubirii de oameni? 1 Corinteni 13:8 (prima parte).

Dragostea nu va pieri niciodată…(1 Corinteni 13:8 (prima parte)).

„Trebuie să vedem în semenii noştri oameni cumpăraţi cu sângele lui Hristos. Dacă avem această dragoste unii pentru alţii, vom creşte în dragoste pentru Dumnezeu şi pentru adevăr. Am fost îndureraţi în inimă să vedem cât de puţină dragoste este nutrită în mijlocul nostru. Dragostea este o plantă de origine cerească şi, dacă o avem înflorită în inimile noastre, trebuie să o îngrijim zilnic. Blândeţea, gingăşia, îndelunga răbdare, a nu fi uşor provocat, a suporta toate lucrurile, a îndura toate lucrurile – acestea sunt roadele preţiosului pom al dragostei.” – The Review and Herald, 5 iunie 1888.

„În lumina de la Calvar se va vedea că legea dragostei care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ şi cer; că iubirea care ‘nu caută folosul său’ îşi are sursa în inima lui Dumnezeu; şi că în Cel blând şi smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuieşte în lumina de care nici un om nu se poate apropia.” – Hristos Lumina Lumii, pg. 20, engl. [cap. Dumnezeu cu noi].

b. Ce ar trebui să-l încurajeze pe ispravnicul creştin în lucrarea pentru sufletele răscumpărate cu sângele lui Hristos? Galateni 5:1.

Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei. (Galateni 5:1).

„[În şcoala din lumea de apoi] toţi cei care au lucrat cu un spirit lipsit de egoism vor vedea roadele muncii lor. Se va vedea împlinirea exterioară a fiecărui principiu drept şi a fiecărei fapte nobile. Ceva din acestea vedem chiar aici. Dar cât de puţin din rezultatul lucrării celei mai nobile din lume este evident pentru lucrător! Cât de mulţi trudesc fără egoism şi neobosit pentru acei care trec dincolo de sfera şi cunoştinţa lor!...Astfel sunt revărsate daruri, sunt purtate poveri, se face lucrare. Oamenii seamănă sămânţa din care, deasupra mormintelor lor, alţii culeg recolte binecuvântate. Ei plantează pomi ca alţii să poată mânca rodul. Ei sunt mulţumiţi aici să ştie că şi-au pus puterile în lucru pentru bine. În viaţa de apoi se va vedea acţiunea şi reacţiunea tuturor acestora. În cer se ţine o evidenţă a fiecărui dar pe care Dumnezeu l-a revărsat, conducând oamenii la efort altruist. A urmări aceasta în întreaga ei răspândire, a privi la acei care prin eforturile noastre au fost ridicaţi şi înnobilaţi, a privi în istoria lor împlinirea adevăratelor principii – acesta va fi unul din studiile şi răsplătirile şcolii cereşti.” – Educaţia, pg.. 305, 306, engl. [cap. Şcoala din lumea cea nouă].

Joi 22 martie

5. LEGĂTURA DESĂVÂRŞIRII

a. De ce este iubirea de oameni necesară pentru a desăvârşi caracterul creştin? Coloseni 3:14; 1 Ioan 4:7–12.

Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. (Coloseni 3:14).

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi. (1 Ioan 4:7–12).

„În viaţa noastră de aici, aşa cum este ea pământească, limitată de păcat, cea mai mare bucurie şi cea mai înaltă educaţie sunt în slujire. Şi în starea viitoare, neîncătuşată de limitele umanităţii păcătoase, cea mai mare bucurie a noastră şi cea mai înaltă educaţie se vor găsi în slujire – mărturisind şi învăţând iarăşi în timp ce mărturisim că ‘bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri’ este ‘Hristos în voi, nădejdea slavei’ (Coloseni 1:27).” – Educaţia, pg. 309, engl. [cap. Şcoala din lumea cea nouă].

b. Care este cea mai mare pildă a unei iubiri de oameni nepieritoare, care străluceşte de-a lungul veşniciei? Zaharia 13:6.

Şi dacă-l va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, el va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.” (Zaharia 13:6).

„Răscumpărătorul nostru va purta pentru totdeauna semnele răstignirii Sale. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mâinile şi picioarele Sale, vor rămâne singurele urme ale lucrării crude pe care a făcut-o păcatul. Privind pe Hristos în slava Sa, profetul spune: ‘Din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui’ (Habacuc 3:4). În acea coastă străpunsă, din care a curs sângele purpuriu care a împăcat pe om cu Dumnezeu – acolo este slava Salvatorului, acolo ‘este ascunsă tăria lui.’ ‘Puternic să salveze’ (Isaia 63:1, engl.), prin sacrificiul mântuirii, El a fost de aceea puternic să execute dreptatea asupra celor care au dispreţuit harul lui Dumnezeu. Semnele umilinţei Sale reprezintă cinstea Sa cea mai înaltă; de-a lungul anilor veşnici, rănile de pe Calvar vor proclama lauda Sa şi vor vesti puterea Sa.” – Marea Luptă, pg. 674, engl. [cap. Sfârşitul luptei].

Vineri 23 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum ar trebui să înţeleagă ispravnicul creştin Matei 7:12?

2. Ce rezultate pot fi realizate de iubirea de oameni, chiar în mijlocul dificultăţilor?

3. Cum poate ispravnicul creştin să beneficieze de pe urma încercărilor?

4. De ce nu se pierde niciodată slujirea dragostei?

5. În ce se găseşte cea mai mare bucurie a vieţii şi cea mai înaltă educaţie?