Lecţia 13. Un motiv de bucurie!

„[Iubirea de oameni] nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr” (1 Corinteni 13:6, engl.).

„Iubirea de oameni iubeşte păcătosul, dar urăşte păcatul şi îl va avertiza cu credincioşie de pericolul lui, îndreptându-l spre Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii. Păcatul nu trebuie ascuns,

ci trebuie îndepărtat.” – Manuscript Releases, vol. 1, pg. 217.

Recomandare pentru studiu: Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 339-350, engl. [secţiunea Răsplata ispravnicului credincios].

Duminică 25 martie

1. CERCETARE DE SINE

a. Cu toate că putem mărturisi că ne bucurăm numai în Dumnezeu, ce trebuie să realizeze ispravnicul creştin? Proverbele 28:14.

Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire. (Proverbele 28:14).

„Dragoste bilbică nu este sentimentalism, ci dragoste în practică activă. A tămădui rana fiicei poporului Meu, în mod superficial, spunând: ‘Pace! Pace! şi totuşi pace nu este’ (Ieremia 6:14; 8:11) este numită dragoste. A fi complice, a numi păcatul sfinţenie şi adevăr este numit dragoste; dar acesta este produsul contrafăcut. Falsitatea şi contrafacerea sunt în lume şi noi ar trebui să ne examinăm îndeaproape inimile noastre ca să ştim dacă avem sau nu dragostea adevărată. Dragostea adevărată nu va stârni neîncredere şi fapte rele. Nu va toci sabia duhului, întrucât ea nu execută. Acei care acoperă răul sub o falsă dragoste, spun păcătosului ‘Va fi în regulă cu tine’. Mulţumim lui Dumnezeu că există o dragoste care nu va fi coruptă; există o înţelepciune care vine de sus, care este (remarcaţi) întâi curată, apoi împăciuitoare şi fără ipocrizie şi roadele neprihănirii sunt semănate în cei ce fac pace. Aceasta este o descriere a dragostei născute în cer, produse în cer.” – Manuscript Releases, vol. 1, pg. 216, 217.

b. Ce ar trebui să caracterizeze experienţa zilnică a ispravnicului creştin? Psalmii 139:23, 24.

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei! (Psalmii 139:23, 24).

„Dacă dorim să fim biruitori, trebuie să ne cercetăm inimile pentru a fi siguri că nu cultivăm nici un lucru care Îl întristează pe Dumnezeu.” – Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, pg. 138.

Luni 26 martie

2. BUCURIE NEPOTRIVITĂ (I)

a. Cum trebuie să răspundă ispravnicul creştin la nelegiuire? 1 Corinteni 13:6 (prima parte).

…nu se bucură de nelegiuire…(1 Corinteni 13:6 (prima parte)).

„Lucrarea lui Satan este diametral opusă lucrării lui Dumnezeu. Vrăjmaşul a tot binele stă ca general al forţelor ridicate pentru a răni sufletele oamenilor. El priveşte cu triumf diavolesc când vede pretinşii urmaşi ai lui Hristos muşcându-se şi mâncându-se unii pe alţii. El stă tot timpul gata să distrugă vieţile acelora care încearcă să-I slujească lui Dumnezeu. Îngerii cereşti sunt uimiţi că omul ajută agenţii satanici în lucrarea lor, descurajând inimile, făcând poporul lui Dumnezeu slab, fără putere şi fără credinţă.” – Spalding and Magan Collection, pg. 345, 346.

b. Cum se fereşte ispravnicul creştin de a se bucura de rău? 1 Petru 5:8, 9.

Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. (1 Petru 5:8,9).

„Când vorbim despre descurajare şi întristare, Satan ascultă cu o bucurie diavolească; întrucât aceasta îl mulţumeşte: să ştie că v-a adus în robia lui. Satan nu poate citi gândurile noastre, dar el poate vedea acţiunile, poate asculta cuvintele; şi, din îndelungata lui cunoştinţă despre familia umană, el poate modela ispitele sale pentru a fi în avantaj pentru punctele noastre slabe de caracter. Şi cât de adesea îi permitem să afle secretul despre cum poate obţine victoria asupra noastră. O, dacă am putea să ne controlăm cuvintele şi acţiunile! Cât de puternici am deveni dacă ar fi cuvintele noastre atât de în regulă încât să nu fim ruşinaţi să întâlnim înregistrarea lor în ziua judecăţii. Cât de diferite vor apărea ele în ziua judecăţii lui Dumnezeu de ceea ce par atunci când le rostim.” – The Review and Herald, 19 mai 1891.

c. Ce avertismente trebuie să ne întărească împotriva ispitelor menţionate mai sus? Psalmii 141:3; Efeseni 4:29, 30.

Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele! (Psalmii 141:3).

Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. (Efeseni 4:29, 30).

„Când sunteţi împreună, păziţi-vă cuvintele. Lăsaţi conversaţiile voastre să fie de aşa natură încât să nu fie nevoie de căinţă.” – Ibid, 5 iunie 1888.

Marţi 27 martie

3. BUCURIE NEPOTRIVITĂ (II)

a. Cum este ispravnicul creştin avertizat împotriva desfătării în păcatele şi slăbiciunile altora? Efeseni 5:11, 12.

…şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. (Efeseni 5:11, 12).

„În timp ce mulţi îşi neglijează propriile suflete, ei caută cu înflăcărare o ocazie de a critica şi a condamna pe alţii. Toţi au defecte de caracter şi nu este greu să găseşti vreun lucru pe care gelozia să îl poată interpreta în detrimentul lor. ‘Acum’, spun aceşti judecători auto-proclamaţi, ‘noi avem dovezi. Vom arunca asupra lor o acuzaţie de care nu se vor putea curăţa.’ Ei aşteaptă o ocazie potrivită şi apoi generează valul lor de bârfă şi dau naştere la bârfele lor.” – Testimonies, vol. 5, pg. 95, engl. [cap. Gelozia şi găsirea de greşeli condamnate].

b. Care sunt câteva exemple despre cum trebuie ispravnicul creştin să se abţină de la a se bucura de nelegiuire? Proverbele 24:17, 18.

Nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău şi să nu ţi se înveselească inima când se poticneşte el, ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă şi să-Şi întoarcă mânia de la el. (Proverbele 24:17, 18).

„În loc de a găsi greşeli la alţii, haideţi să fim critici nu noi înşine. Întrebarea fiecăruia din noi ar trebui să fie: Este inima mea dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Îl va slăvi pe Tatăl meu care este în ceruri acest fel de acţiune? Dacă aţi nutrit un spirit greşit, lăsaţi ca acesta să fie izgonit din suflet. Este datoria voastră de a eradica din inimă orice lucru care este de natură profană; orice rădăcină de amărăciune trebuie smulsă, ca nu cumva alţii să fie contaminaţi de influenţa ei otrăvitoare. Nu permiteţi nici unei plante otrăvitoare să rămână în pământul inimii voastre. Dezrădăcinaţi-o chiar acum şi plantaţi în locul ei planta dragostei. Lăsaţi ca Isus să fie păstrat în suflet. Hristos este exemplul nostru. El a umblat făcând bine. El a trăit pentru a-i binecuvânta pe alţii. Dragostea a înfrumuseţat şi a înnobilat toate acţiunile Sale şi nouă ni se porunceşte să urmăm paşii Săi. Să ne amintim că Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu în această lume de durere, pentru ‘ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune’ (Tit 2:14). Haideţi să căutăm să corespundem cerinţelor lui Dumnezeu şi să împlinim legea Sa. ‘Dragostea este deci împlinirea legii’ (Romani 13:10) şi El, Cel care a murit pentru ca noi să putem trăi ne-a dat această poruncă, să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El; şi lumea va cunoaşte că suntem ucenicii Săi, dacă avem această dragoste unul pentru altul.” – The Review and Herald, 5 iunie 1888.

Miercuri 28 martie

4. CU FRAŢII NOŞTRI ŞI SURORILE NOASTRE

a. Ce învăţătură şi experienţă a primilor ucenici trebuie să ne însuşim? Iacov 5:16; Filipeni 2:1, 2.

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16).

Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. (Filipeni 2:1, 2).

„[Ucenicii] nu s-au adunat pentru a relata bârfe de scandal. Ei nu căutau să expună orice pată pe care o puteau găsi în caracterul fratelui. Ei simţeau nevoia lor spirituală şi strigau către Domnul pentru ungerea sfântă ca să-i ajute în biruirea propriilor lor neputinţe şi să-i facă potriviţi pentru lucrarea de salvare a altora. Ei se rugau cu stăruinţă arzătoare ca dragostea lui Hristos să poată fi revărsată din inimile lor. Aceasta este marea noastră nevoie astăzi în fiecare biserică din ţara noastră. ‘Căci dacă cineva este în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi’ (2 Corinteni 5:17). Ceea ce era nepotrivit în caracter este curăţit din suflet prin dragostea lui Isus. Tot egoismul este înlăturat, toată invidia, toată vorbirea de rău sunt dezrădăcinate şi o transformare radicală este realizată în inimă.” – Idem, 22 iulie 1890.

b. Ce elemente trebuie să aibă în minte ispravnicii creştini în relaţiile lor cu acei pe care mărturisesc că-i iubesc? Romani 14:19; 1 Tesaloniceni 5:11.

Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră. (Romani 14:19).

De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr. (1 Tesaloniceni 5:11).

„Există o simpatie pentru păcat şi păcătoşi care este periculoasă prosperităţii bisericii din ziua de astăzi. Trebuie să aveţi dragoste, se strigă. Dar acel sentiment care scuză greşeala şi apără vinovăţia nu este dragostea din Biblie. Prietenia celor răi este mult mai periculoasă decât vrăjmăşia lor; căci nimeni nu poate triumfa împotriva servilor viului Dumnezeu, decât ispitindu-i la neascultare.” – The Signs of the Times, 6 ianuarie 1881.

„Nu lăsaţi ca lucrurile obişnuite, ieftine, pământeşti să vă captiveze mintea încât prezenţa lui Isus să fie retrasă. Viaţa bisericii este transmisă de Hristos şi noi ajutăm biserica atunci când lucrăm în armonie cu puterea dătătoare de viaţă, pierzându-ne din vedere pe noi înşine şi căutând să ne zidim unul pe altul în cea mai sfântă credinţă.” – Manuscript Releases, vol. 11, pg. 265.

Joi 29 martie

5. BUCURIE POTRIVITĂ

a. Cum descoperă ispravnicul creştin adevărata iubire de oameni? 1 Corinteni 13:6 (ultima parte); Psalmii 119:140–144, 172.

…ci se bucură de adevăr. (1 Corinteni 13:6).

Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte. Sunt mic şi dispreţuit, dar nu uit poruncile Tale. Dreptatea Ta este o dreptate veşnică, şi Legea Ta este adevărul. Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc! (Psalmii 119:140–144).

Să cânte limba mea cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte! (Psalmii 119:172).

„‘Trebuie să aveţi iubire’, este strigătul care se aude pretutindeni, în special din partea acelora care se pretind sfinţi. Dar adevărata iubire este prea curată pentru a acoperi un păcat nemărturisit. În timp ce trebuie să iubim sufletele pentru care a murit Hristos, nu trebuie să facem nici un compromise cu răul. Nu trebuie să ne unim cu cel răzvrătit şi să numim aceasta iubire.” – Istoria faptelor apostolilor, pg. 554, 555, engl. [cap. Un martor credincios].

b. Care este scopul final ai ispravnicului creştin? 1 Corinteni 2:2.

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. (1 Corinteni 2:2).

„Anii veşniciei, în desfăşurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate şi mai glorioase despre Dumnezeu şi despre Hristos. Cu cât cunoştinţa va creşte, cu atât vor creşte iubirea, reverenţa şi fericirea. Cu cât oamenii vor învăţa mai multe despre Dumnezeu, cu atât admiraţia lor faţă de caracterul Său va fi mai mare. Pe măsură ce Isus dezvăluie în faţa lor comorile răscumpărării şi izbânzile uimitoare din marea luptă cu Satan, inimile celor răscumpăraţi sunt mişcate de o devoţiune mai arzătoare şi îşi ating harpele lor de aur cu o bucurie mai entuziastă; şi de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de voci se unesc pentru a înălţa coruri măreţe de laudă.” – Marea luptă, pg. 678, engl. [cap. Sfârşitul luptei].

Vineri 30 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce este cercetarea de sine o cheie în dezvoltarea isprăvniciei credincioase?

2. Când ar fi ispravnicul creştin predispus la a-i face pe plac vrăjmaşului, în loc de a-I face pe plac lui Hristos?

3. Cum poate ispravnicul creştin să fie în pericol de a se bucura în taină de nelegiuire?

4. Care sunt simptomele falsei iubiri de oameni?

5. Cum poate ispravnicul creştin să manifeste adevărata iubire de oameni?