Lecţia 4. Credinţa lui Avraam

„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită?” (Iacob 2:21, 22).
„Apropiindu-ne [de Domnul], primim harul prin care să facem acele fapte care vor fi răsplătite de mâinile Sale.” – The Review and Herald, 29 ianuarie 1895.
Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 145-155 engl. (cap. 13: „În-cercarea credinţei”).

Duminică 21 octombrie
1. DESPĂRŢIŢI DE CREDINŢĂ

a. Ce trebuie să învăţăm din chemarea făcută de Dumnezeu lui Avraam? Genesa 12:1-8; 15:1-7.
DomnulziseseluiAvram: „Ieşidin ţarata, dinrudeniata şidincasatatăluitău şivino în ţarapecare ţi-ovoiarăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară. Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. (Geneza 12:1-8).
După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” (Geneza 15:1-7)

„În ciuda faptului că propriul lui tată oscila între adevărata şi falsa închinare şi deşi cunoştinţa lui despre adevăr era amestecată cu teoriile false şi practicile idolatre, Avraam s-a ţinut departe de această orbire.” – Comentarii biblice, vol. 1, pag. 1092 engl.
„Mulţi sunt încercaţi aşa cum a fost şi Avraam. Ei nu aud glasul lui Dumnezeu vorbind direct din ceruri, însă El îi cheamă prin învăţăturile cuvântului Său şi evenimentele providenţei Sale. Poate că li se cere să abandoneze o carieră care promite bogăţie şi onoare, să părăsească tovărăşiile apropiate şi profitabile şi să se despartă de rude ca să păşească pe ceea ce pare a fi doar o cale a jertfirii de sine, a greutăţilor şi sacrificiului. Dumnezeu are o lucrare pentru ei; însă o viaţă de comoditate şi influenţa prietenilor şi a rudelor ar împiedica dezvoltarea acelor trăsături esenţiale pentru realizarea acesteia. El îi cheamă departe de influenţele şi ajutorul omenesc şi-i conduce să simtă nevoia de ajutorul Său şi să depindă doar de El, ca să Se poată descoperi lor. Cine este gata ca la chemarea Providenţei să renunţe la planurile nutrite şi la legăturile de familie? Cine este gata să primească noi datorii şi să intre în câmpuri neîncercate, făcând lucrarea lui Dumnezeu cu o inimă hotărâtă şi binevoitoare, de dragul lui Hristos socotind pierderile lui ca un câştig?” – Patriarhi şi profeţi, pag. 126, 127 engl. (cap. 11: „Chemarea lui Avraam”).

Luni 22 octombrie
2. EXEMPLUL UNEI VIEŢI DE RUGĂCIUNE

a. Ce descoperă relaţia lui Avraam cu Dumnezeu? Genesa 12:7, 8; 13:4, 18.
Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. (Geneza 12:7, 8).
în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului. – (Geneza 13:4).
Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului. (Geneza 13:18).

„Avraam, ‚prietenul lui Dumnezeu’, ne-a dat un exemplu vrednic. Viaţa lui era o viaţă de rugăciune. Oriunde îşi aşeza cortul, aproape de el era ridicat altarul lui, în jurul căruia îi chema pe toţi cei din tabăra lui la jertfa de seară şi dimineaţă. Când îşi muta cortul, altarul rămânea.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 128 engl. (cap. 11: „Chemarea lui Avraam”).

b. Cum putem fi inspiraţi de ceea ce a spus Dumnezeu despre Avraam? Genesa 17:1-5; 18:17, 18.
Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. - Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. (Geneza 17:1-5).
Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. (Geneza 18:17, 18).

„Până când părinţii înşişi nu umblă în legea Domnului cu inimi desăvârşite, nu vor fi pregătiţi să poruncească copiilor lor după ei. Este nevoie de o reformă în acest sens – o reformă care să fie profundă şi cuprinzătoare. Părinţii trebuie să se reformeze; predicatorii trebuie să se reformeze; ei au nevoie de Dumnezeu în căminul lor. Dacă doresc să vadă o stare diferită de lucruri, trebuie să aducă în familiile lor cuvântul Său şi să facă din el sfătuitorul lor. Trebuie să-şi înveţe copiii că acesta este glasul lui Dumnezeu care se adresează lor şi că implicit, trebuie ascultat. Ar trebui să-şi educe cu răbdare copiii, să-i înveţe cu amabilitate şi neobosit cum să trăiască pentru a plăcea lui Dumnezeu. Copiii unui astfel de cămin sunt pregătiţi să facă faţă sofisticăriilor necredinţei. Ei au primit Biblia ca bază a credinţei lor şi au o temelie care nu poate fi măturată de valul scepticismului.
Rugăciunea este neglijată în prea multe cămine. Părinţii simt că nu au timp pentru închinarea de dimineaţă şi de seară. Ei nu-şi pot permite să petreacă puţine momente pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru îndurările Sale abundente – pentru raza binecuvântată de soare şi pentru ploaia care fac vegetaţia să înflorească, şi pentru purtarea de grijă a îngerilor sfinţi. Ei nu au timp să ceară prin rugăciune ajutor şi îndrumare divină şi prezenţa continuă a lui Isus în căminul lor…
Asemenea patriarhilor din vechime, cei care mărturisesc că-L iubesc pe Dumnezeu ar trebui să ridice un altar Domnului oriunde îşi ridică şi cortul. Dacă a existat vreun timp când fiecare casă să fie o casă de rugăciune, atunci acel timp este acum. Adesea, taţii şi mamele ar trebui să-şi înalţe inimile către Dumnezeu în rugăciuni umile pentru ei şi pentru copiii lor. Tatăl, în calitate de preot al căminului, să aşeze pe altarul lui Dumnezeu jertfa de dimineaţă şi de seară, în timp ce soţia şi copiii se unesc în rugăciune şi laudă. Într-un astfel de cămin lui Isus îi va plăcea să zăbovească.” – Idem., pag. 143, 144 engl. (cap. 12: „Avraam în Canaan”).

Marţi 23 octombrie
3. PORUNCIND CASEI SALE DUPĂ EL

a. Ce ar trebui să înveţe capii de familie din încrederea pe care Dumnezeu a avut-o în Avraam? Genesa 18:19.
Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… (Geneza 18:19).

„Prea mulţi părinţi nutresc un sentimentalism orb şi egoist, o dragoste greşit numită astfel, care se dă pe faţă prin a-i lăsa pe copii – cu judecata lor neformată şi pasiunile lor nestăpânite să întreprindă acţiuni negândite. Aceasta este o adevărată cruzime faţă de copii şi un mare rău pentru lume. Îngăduinţa părintească, atunci când copiii greşesc, dă loc la dezordine în familie şi societate. Ea întăreşte în cei tineri dorinţa de a urma înclinaţiei, în loc de a se supune cerinţelor divine. În felul acesta ei cresc cu o inimă ce se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu iar ei transmit spiritul lor nereligios şi nesubordonat copiilor lor şi copiilor copiilor lor. Asemenea lui Avraam, părinţii ar trebui să poruncească copiilor lor după ei. Ascultarea de autoritatea părintească să fie învăţată şi impusă ca prim pas în ascultarea de autoritatea lui Dumnezeu.
Uşurătatea cu care este privită legea lui Dumnezeu, chiar şi de către liderii religioşi, a produs un mare rău…. Părinţii religioşi, neurmând rânduielile Sale, nu poruncesc copiilor lor să urmeze pe calea Domnului. Legea lui Dumnezeu nu este luată drept regulă de viaţă. Copiii, când îşi întemeiază propriile cămine, nu simt obligaţia de a-i învăţa pe copiii lor ceea ce ei înşişi nu au fost învăţaţi. Şi aceasta este cauza pentru care există atât de multe familii necredincioase; de aceea depravarea este atât de mare şi de răspândită.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 142, 143 engl. (cap. 12: „Avraam în Canaan”).
„Mama nu ar trebui să-i permită copilului ei să câştige nici un avantaj asupra ei. Pentru a menţine această autoritate nu este nevoie să se recurgă la măsuri aspre; o mână fermă, hotărâtă şi o bunătate care îi conving pe copiii voştri de dragostea voastră pot împlini acest scop.” – Îndrumarea copilului, pag. 83 engl. (cap.: „A fi învăţat din pruncie”).
„Când este nevoie ca părinţii să dea o poruncă directă, pedeapsa neascultării ar trebui să fie la fel de neschimbătoare precum legile naturii. Copiii care se află sub această regulă fermă, hotărâtă ştiu că atunci când un lucru este interzis sau refuzat, nici o sâcâială sau artificiu nu le va atinge obiectivul. Astfel, vor învăţa repede să se supună şi vor fi mult mai fericiţi făcând astfel. Copiii unor părinţi nehotărâţi şi foarte indulgenţi speră mereu că, dacă se linguşesc, plâng sau se supără, îşi pot atinge obiectivul, sau că se pot aventura să nu asculte fără a suferi pedeapsa. În felul acesta, ei sunt ţinuţi într-o stare de nesiguranţă, dorinţă şi speranţă, ceea ce-i face agitaţi, iritabili şi nesupuşi. Dumnezeu îi consideră pe aceşti părinţi vinovaţi de năruirea fericirii copiilor lor.” – Idem., pag. 284 engl. (cap.: „Reacţia copilului”).

Miercuri 24 octombrie
4. MIJLOCIND PENTRU RĂUFĂCĂTORI

a. Ce istorie descoperă marea dragoste şi îndurare a lui Avraam faţă de ceilalţi – şi cum ar trebui ca această atitudine a lui să fie o lecţie pentru noi? Genesa 18:20-33.
Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.” Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui. (Geneza 18:20-33).

„[Avraam], bărbatul de credinţă s-a rugat pentru locuitorii Sodomei….
Nu existat nici o încredere de sine, nici o laudă cu propria sa neprihănire. El nu a pretins favoarea pe baza ascultării sale, sau a sacrificiului pe care îl făcuse pentru a împlini voia lui Dumnezeu. El însuşi un păcătos, a pledat în favoarea păcătosului. Toţi cei care se apropie de Dumnezeu trebuie să posede un astfel de spirit. Totuşi, Avraam a dat pe faţă încrederea unui copil care se roagă unui tată iubitor. El s-a apropiat de Solul ceresc şi s-a rugat fierbinte. Deşi Lot devenise un locuitor al Sodomei, el nu luase parte la nelegiuirea locuitorilor ei. Avraam credea că în acea cetate dens populată trebuia să existe şi alţi închinători la adevăratul Dumnezeu…. Avraam nu s-a rugat numai o dată, ci de mai multe ori. Devenind tot mai îndrăzneţ pe măsură ce cerinţele lui erau aprobate, el a continuat până când a primit asigurarea că dacă se puteau găsi măcar zece persoane drepte în cetate, aceasta avea să fie cruţată.
Dragostea pentru sufletele pieritoare a inspirat rugăciunea lui Avraam. În timp ce ura păcatele care au degradat cetatea, el dorea ca păcătoşii să poată fi mântuiţi. Interesul lui profund faţă de Sodoma dă pe faţă grija pe care trebuie să o simţim pentru cei nepocăiţi. Trebuie să nutrim ură faţă de păcat, dar milă şi dragoste faţă de păcătos. Peste tot în jurul nostru se află suflete care merg în jos spre o ruină la fel de lipsită de speranţă, de teribilă ca cea care a căzut asupra Sodomei. În fiecare zi, se încheie timpul de probă pentru unii. În fiecare oră, unii trec dincolo de hotarul îndurării. Şi unde sunt glasurile de avertizare şi de îndemnare care să-l determine pe păcătos să fugă de această nenorocire îngrozitoare? Unde sunt oare mâinile întinse care să-l tragă înapoi de la moarte? Unde sunt cei care cu umilinţă şi credinţă perseverentă mijlocesc la Dumnezeu pentru el?” – Patriarhi şi profeţi, pag. 139, 140 engl. (cap. 12: „Avraam în Canaan”).

b. Ce ar trebui să învăţăm din cea mai mare încercare a lui Avraam? Genesa 22:1, 2, 7-18.
După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” –(Geneza 22:1, 2).
Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:7-18).

„Din exemplul lui Avraam învăţăm că nimic din ceea ce posedăm nu este [prea] preţios ca să fie dat lui Dumnezeu….
Nici o încercare, nici o suferinţă sau probă, nu putea fi adusă asupra lui Avraam care să cauzeze un astfel de chin al minţii, o astfel de tortură a sufletului ca ascultarea de Dumnezeu prin oferirea fiului său.” – The Signs of the Times, 1 aprilie 1875

Joi 25 octombrie
5. MOŞTENIREA LUI AVRAAM

a. Ce atitudine dată pe faţă în relaţia lui Avraam cu Dumnezeu este important să o reţinem în mod special? Evrei 11:8-10; Coloseni 3:1-3.
Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. (Evrei 11:8-10).
Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. –(Coloseni 3:1-3).

„Atracţia nu ar trebui să fie către această lume sărmană şi întunecată, ci în sus către Dumnezeu, către slavă şi cer. Nu ar trebui să îngăduim ca îngrijorarea pentru ferme să ne captiveze mintea, ci să contemplăm la ferma lui Avraam. Noi suntem moştenitori ai acelei moşteniri nepieritoare şi ar trebui să ne dezvăţăm afecţiunile să nu mai fie îndreptate spre pământ, ci să stăruiască asupra lucrurilor cereşti.” – Schiţe din viaţa mea (1888), pag. 329 engl.

b. Explicaţi care a fost esenţa credinţei lui Avraam. Iacob 2:18-24; 1 Ioan 5:3.
Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. (Iacob 2:18-24).
Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele. (1 Ioan 5:3).

„Avem nevoie de credinţa lui Avraam în zilele noastre, ca să lumineze întunericul care s-a strâns în jurul nostru, alungând afară lumina dulce a dragostei lui Dumnezeu şi pipernicind creşterea spirituală. Credinţa noastră ar trebui să producă fapte bune; deoarece credinţa fără fapte este moartă.” – Credinţa prin care trăiesc, pag. 115 engl.

c. De ce este atât de important pentru noi astăzi să studiem experienţa lui Avraam? Romani 4:1-3, 13; Galateni 3:8, 9, 29.
Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” (Romani 4:1-3).
În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. (Romani 4:13).
Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:8,9)

„Pentru a sluji [lui Dumnezeu] cum trebuie, trebuie să fim născuţi din Spiritul divin. Acesta va curăţa inima şi va reînnoi mintea, făcându-ne mai în stare să-L cunoaştem şi să-L iubim pe Dumnezeu. Ne va da o ascultare de bună voie de toate cerinţele Sale. Aceasta este adevărata închinare.” – Hristos lumina lumii, pag. 189 engl. (cap. 19: „La fântâna lui Iacov”).

Vineri 26 octombrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Urmându-L pe Dumnezeu, de ce este nevoie adesea de despărţirea de legăturile de familie?
2. Numiţi o cerinţă de bază pentru o viaţă creştină de familie de succes.
3. Cum pot fi întăriţi părinţii de astăzi de exemplul lui Avraam?
4. Descrieţi durerea de inimă pe care ar trebui să o simţim pentru cei răi astăzi.
5. Rezumaţi semnificaţia exemplului lui Avraam pentru cei credincioşi.