Lecţia 2. Adevărata jertfă

„Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.” (Evrei 11:4).

„Când [Adam] a înjunghiat victima nevinovată, el a tremurat la gândul că păcatul lui trebuie să verse sângele Mielului fără vină al lui Dumnezeu. Această scenă l-a făcut să înţeleagă mai adânc şi mai viu mărimea păcatului său, pe care nimic altceva în afară de moartea iubitului Fiu al lui Dumnezeu nu putea să-l ispăşească.” – God’s Amazing Grace, pag. 15.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 71-79 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

Duminică 7 octombrie

1. CONSECINŢELE PĂCATULUI

a. Ce schimbări au intervenit în viaţa primilor noştri părinţi după căderea în păcat şi cum au afectat acestea felul în care trebuia să se închine lui Dumnezeu? Genesa 3:16-24.

Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.(Geneza 3:16-24).

„În inocenţa lui, Adam se bucurase de o comuniune directă cu Făcătorul său; însă păcatul a adus despărţire între Dumnezeu şi om şi doar ispăşirea lui Hristos putea să întindă un pod peste abis şi să facă posibilă transmiterea binecuvântării sau a mântuirii din cer peste pământ. Omul încă nu putea să se apropie de Creatorul lui în mod direct, însă Dumnezeu a comunicat cu el prin intermediul lui Hristos şi al îngerilor…

Jertfele au fost rânduite de Dumnezeu pentru a-i aminti mereu omului de păcat şi a-l face să recunoască plin de pocăinţă păcatul său şi să-şi mărturisească credinţa în Mântuitorul promis. Scopul lor era să impresioneze omenirea căzută cu privire la adevărul solemn cum că păcatul a adus moartea. Pentru Adam, prima jertfă a fost o ceremonie dureroasă. Mâna sa a trebuit să se ridice ca să ia viaţa pe care numai Dumnezeu o putea da. Atunci a văzut pentru prima dată moartea şi ştia că, dacă ar fi fost ascultător de Dumnezeu, nici omul nici animalul nu ar fi trebuit să moară.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 67, 68 engl. (cap. 4: „Planul de mântuire”).

Luni 8 octombrie

2. DUMNEZEU VEDE ALEGERILE PE CARE LE FACEM

a. Deşi au fost învăţaţi de părinţi temători de Dumnezeu, ce alegeri opuse au făcut primii copii născuţi în această lume în ce priveşte închinarea lor la Dumnezeu? Genesa 4:1-5.

Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui. dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. (Geneza 4:1-5).

„Abel s-a ţinut de marile principii ale răscumpărării. El s-a văzut pe sine ca păcătos şi a văzut păcatul şi pedeapsa lui, moartea, stând între sufletul lui şi comuniunea cu Dumnezeu. El a adus victima înjunghiată, viaţa jertfită, recunoscând în felul acesta pretenţiile legii pe care o călcase. Prin sângele vărsat, el privea la jertfa viitoare, la Hristos murind pe crucea Calvarului; şi încrezându-se în ispăşirea care trebuie săvârşită acolo, el avea garanţia că era drept şi că jertfa lui a fost primită.

Cain a avut aceeaşi ocazie de a învăţa şi accepta aceste adevăruri ca şi Abel. El nu era victima unui plan arbitrar. Nu s-a hotărât ca un frate să fie primit de Dumnezeu, iar celălalt să fie respins. Abel a ales credinţa şi ascultarea; Cain, necredinţa şi răzvrătirea. În aceasta a constat diferenţa.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 72 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

b. Indiferent de religia pe care o susţin oamenii, ce trebuie să înveţe ei din experienţa lui Cain şi Abel? Evrei 11:4; Maleahi 3:18.

Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. (Evrei 11:4).

Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte. (Maleahi 3:18).

„Cain şi Abel reprezintă două clase care vor exista în lume până la sfârşitul timpului. O clasă se foloseşte de jertfa prevăzută pentru păcat; cealaltă se aventurează să depindă de propriile lor merite; jertfa lor este una care nu are virtutea mijlocirii divine şi, în felul acesta, nu-l poate face pe om să aibă trecere înaintea lui Dumnezeu. Numai prin meritele lui Isus pot fi iertate păcatele noastre. Cei care nu simt nevoia de sângele lui Hristos, care simt că pot să-şi asigure aprobarea lui Dumnezeu fără harul divin prin propriile fapte, fac aceeaşi greşeală ca şi Cain. Dacă nu primesc sângele curăţitor, se află sub condamnare. Nu există nici o altă măsură luată prin care ei să poată fi eliberaţi de sclavia păcatului.

Clasa de închinători care urmează exemplul lui Cain cuprinde pe marea majoritate a lumii; pentru că aproape toate religiile false se bazează pe acelaşi principiu – omul poate depinde de propriile eforturi pentru a avea mântuirea.” – Idem., pag. 72, 73 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

Marţi 9 octombrie

3. ÎNŢELEGÂND CARE ESTE RISCUL

a. De ce suntem avertizaţi astăzi faţă de filosofiile şi practicile periculoase ale multor aderenţi sinceri la New Age şi la alte mişcări asemănătoare? Faptele Apostolilor 4:10-12; 1 Timotei 6:20, 21.

…s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapteleapostolilor 4:10-12).

Timoteie, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii, şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin.(1 Timotei 6:20, 21).

„Unii susţin că omenirea are nevoie, nu de răscumpărare, ci de dezvoltare – că poate fi înnobilată, înălţată şi regenerată prin sine. După cum Cain a crezut că poate să-şi asigure favoarea divină printr-o jertfă din care lipsea sângele, în acelaşi fel aceştia se aşteaptă să înalţe omenirea la standardul divin, independent de ispăşire. Istoria lui Cain arată care va fi rezultatul. Arată că omul va ajunge să fie despărţit de Hristos. Omenirea nu are putere să se regenereze. Ea nu tinde spre în sus, spre divin, ci în jos, spre ce este satanic. Hristos este singura noastră nădejde.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 73 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

b. Aşa cum este ilustrat prin istoria lui Cain şi a lui Abel, ce cuprinde adevărata credinţă în ispăşirea lui Hristos? Romani 3:23-31; Iacov 2:22, 17.

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. Pilda lui Avraam. Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. (Romani 3:23-31)

Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. (Iacov 2:22).

Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. (Iacov 2:17).

„Adevărata credinţă, care se bazează pe deplin pe Hristos, se va da pe faţă prin ascultare de toate cerinţele lui Dumnezeu. De pe vremea lui Adam până în timpul prezent, marea luptă s-a dat cu privire la ascultarea de legea lui Dumnezeu. În toate veacurile au existat unii care au pretins că au dreptul la favoarea lui Dumnezeu, deşi nu ţineau seama de unele dintre poruncile Sale. Însă Scripturile declară că prin fapte ‚credinţa este făcută desăvârşită’; şi că, fără faptele ascultării, credinţa ‚este moartă’ (Iacov 2:22, 17).” – Idem.

„Cain şi Abel au fost reprezentanţii celor două mari clase. Abel, ca preot, în credinţă solemnă a adus jertfa lui. Cain a fost gata să aducă roadele pământului lui, dar a refuzat să lege de jertfa sa sângele animalelor. Inima lui a refuzat să dea pe faţă pocăinţă pentru păcat şi credinţa lui într-un Mântuitor, prin aducerea sângelui animalelor. El a refuzat să-şi recunoască nevoia de un Răscumpărător. Aceasta însemna pentru inima lui mândră dependenţă şi umilinţă.

Dar Abel, prin credinţa într-un Răscumpărător viitor, a adus lui Dumnezeu o jertfă mai acceptabilă decât Cain. Jertfa lui cu sângele animalelor semnifica faptul că el era un păcătos şi că avea păcate de îndepărtat şi că el se căia şi credea în eficacitatea sângelui jertfei viitoare mai mare.” – Confrontation, pag. 22, 23.

Miercuri 10 octombrie

4. ÎNGÂMFAREA LUI CAIN

a. În ce sens a fost aşa numita jertfă a lui Cain un act de răzvrătire? Genesa 4:6, 7.

Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Geneza 4:6, 7)

„Satan este părintele necredinţei, murmurării şi al răzvrătirii. El l-a umplut pe Cain de îndoială şi furie faţă de fratele lui nevinovat şi împotriva lui Dumnezeu pentru că jertfa lui a fost refuzată iar cea a lui Abel a fost primită. Şi el l-a omorât pe fratele lui în nebunia lui nesăbuită.

Jertfele au fost instituite ca să reprezinte pentru om o garanţie a iertării lui Dumnezeu prin marea jertfă ce urma să aibă loc, simbolizată prin sângele animalelor. Prin această ceremonie, omul îşi făcea de cunoscut pocă­inţa, ascultarea şi credinţa într-un Răscumpărător care urma să vină. Ceea ce a făcut ca jertfa lui Cain să fie ofensatoare la adresa lui Dumnezeu a fost lipsa lui de supunere şi ascultare faţă de rânduiala stabilită de El. El a crezut că propriul lui plan, de a-I aduce lui Dumnezeu doar o jertfă din roadele pământului, era mai nobil şi nu la fel de umilitor ca aducerea sângelui animalelor, care era un semn al dependenţei faţă de altcineva, şi în felul acesta exprima propria slăbiciune şi păcătoşenie. Cain a privit cu uşurătate asupra sângelui ispăşirii.” – Confrontation, pag. 23.

b. Explicaţi problema lui Cain în relaţie cu Abel. Genesa 4:8-10; 1 Ioan 3:12.

Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. (Geneza 4:8-10).

…nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. - 1 Ioan 3:12nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (1 Ioan 3:12).

„În loc de a-şi recunoaşte păcatul, Cain a continuat să se plângă de nedreptatea lui Dumnezeu şi să nutrească invidie şi ură faţă de Abel. El l-a ocărât pe fratele lui şi a încercat să-l atragă într-o controversă cu privire la felul de acţiune al lui Dumnezeu cu ei. În umilinţă, totuşi fără teamă, şi cu fermitate, Abel a apărat dreptatea şi bunătatea lui Dumnezeu. El a scos în evidenţă rătăcirea lui Cain şi a încercat să-l convingă de faptul că el era cel care greşeşte. El i-a atras atenţia asupra milei lui Dumnezeu prin aceea că a cruţat viaţa părinţilor lor când ar fi putut să-i pedepsească printr-o moarte imediată, şi i-a spus că Dumnezeu îi iubea, altfel nu ar fi dat pe Fiul Său, cel nevinovat şi sfânt, să sufere pedeapsa pe care ei au atras-o asupra lor. Toate acestea au făcut ca mânia lui Cain să fie şi mai aprigă. Raţiunea şi conştiinţa îi spuneau că Abel avea dreptate; dar el era furios că unul care fusese deprins să asculte de sfatul lui nu era de acord cu el şi că nu putea găsi aprobarea în răzvrătirea lui. În mânia lui aprinsă, l-a ucis pe fratele lui.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 74 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

Joi 11 octombrie

5. PRINCIPII VEŞNICE ILUSTRATE

a. Ce roadă aduce în cele din urmă religia lui Cain? 1 Ioan 3:13; Ioan 3:20.

Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. (1 Ioan 3:13).

Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.(Ioan 3:20).

„Cain l-a urât şi ucis pe fratele lui, nu pentru ceva rău ce ar fi făcut Abel, ci ‚pentru că faptele lui erau rele’ (1 Ioan 3:12). La fel, în toate veacurile cei răi i-au urât pe cei care erau mai buni decât ei. Viaţa de ascultare şi credinţă neşovăielnică a lui Abel era o mustrare continuă pentru Cain… Cu cât lumina cerească reflectată de la caracterul slujitorilor credincioşi ai lui Dumnezeu este mai strălucitoare, cu atât mai clar sunt descoperite păcatele celor necredincioşi şi cu atât mai hotărâte vor fi eforturile lor de a-i nimici pe cei care le tulbură pacea.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 74 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

b. Ce putem învăţa din felul în care S-a purtat Dumnezeu cu Cain? Genesa 4:11-16.

Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.” Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.” Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. (Geneza 4:11-16).

„Istoria întunecată a lui Cain şi a urmaşilor săi a fost un exemplu a ceea ce urma să fie rezultatul permiterii păcătosului să trăiască veşnic, să-şi aducă la îndeplinire răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu…

Satan este mereu la lucru, cu o energie intensă şi deghizat în mii de feluri, ca să prezinte greşit caracterul şi conducerea lui Dumnezeu. Cu planuri vaste şi bine organizate şi cu o mare putere, el lucrează ca să-i ţină pe locuitorii lumii în amăgirea lui. Dumnezeu, Cel nemărginit şi atotştiutor, vede sfârşitul de la început, şi în purtarea lui cu răul, planurile Sale au fost larg cuprinzătoare şi vaste. Intenţia Sa a fost, nu numai să facă să înceteze răzvrătirea, ci şi să demonstreze întregului univers natura răzvrătirii. Planul lui Dumnezeu era pe faţă, arătând atât dreptatea Sa cât şi îndurarea Sa, apărând pe deplin înţelepciunea şi neprihănirea Sa prin felul de purtare cu răul.” – Idem., pag. 78 engl. (cap. 5: „Cain şi Abel puşi la încercare”).

Vineri 12 octombrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Adesea vorbim despre păcatul lui Adam, totuşi ce putem învăţa din pocăinţa lui?

2. Care două clase de oameni sunt reprezentate de Cain şi Abel?

3. Cum trebuie să răspundem astăzi pretenţiilor cum că omenirea se dezvoltă?

4. De ce a fost resentimentul lui Cain împotriva lui Dumnezeu nedrept şi iraţional?

5. Ce ne poate da pacea când avem de-a face cu cei care au atitudinea lui Cain?