Lumini în lume

Compilație din scrierile E. G. White

Urmașii Domnului Hristos trebuie să fie conlucrători cu Stăpânul lor; ei trebuie să fie „fără prihană și curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care”, spunea apostolul Pavel, „străluciţi ca niște lumini în lume”. Noi trebuie să primim razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii și prin faptele noastre bune să le lăsăm să strălucească mai departe asupra altora, în raze clare, sigure, niciodată schimbătoare, niciodată întunecându-se. Nu putem fi siguri că nu facem nici un rău celor din jurul nostru, decât dacă exercităm o influenţă pozitivă asupra lor, care să-i ducă spre cer. 1

Apelul din acest ceas

Lumea necredincioasă așteaptă mărturia voastră, și vă implor ca, prin mila Domnului, să vă ridicați și să răspundeți așteptărilor lor. Întunericul acoperă pământul și negură mare, popoarele; iar în mijlocul acestei nopți morale ce se așază peste lume, vă implor, pe cei care credeţi, să mărturisiți celor care stau în întuneric că există lumină și că nimeni nu trebuie să umble în întuneric; pentru că lumina adevărată strălucește acum. 2

Cum aproape totul în  jurul nostru este învăluit în negura groasă a rătăcirii și amăgirii, se cuvine ca noi să ne scuturăm din amorţeală și să trăim aproape de Dumnezeu, unde putem să atragem raze de lumină și slavă de pe chipul Domnului Isus. Pe măsură ce întunericul se adâncește și rătăcirea se răspândește mai mult, ar trebui să dobândim o cunoaștere mai profundă a adevărului și să fim pregătiţi să ne menținem poziţia noastră prin Scripturi. 3

Cât de ușor vorbim în cuvinte înduioșătoare despre prietenii sau rudele noastre, și totuși, cât de greu ne este să vorbim despre El, a cărui dragoste nu are asemănare, exprimată prin Hristos răstignit printre noi. Dragostea Tatălui nostru ceresc, prin darul singurului Său Fiu față de lume, este suficientă să inspire fiecare suflet, să topească fiecare inimă de piatră și lipsită de dragoste pentru a o face pocăită și sensibilă, dar, cu toate acestea, oare vor vedea ființele cerești în aceia pentru care Hristos a murit, insensibilitate față de dragostea Lui, împietrirea inimii și nici un răspuns de recunoștință și afecțiune față de Dătătorul tuturor lucrurilor bune? Să absoarbă problemele mai puțin importante întreaga putere a ființei, iar dragostea lui Dumnezeu să nu primească nici un răspuns? Va străluci în zadar soarele dreptății? Având în vedere ce a făcut Dumnezeu, ar putea ca cererile Sale să se răsfrângă mai puțin asupra ta? Avem noi oare inimi care pot fi atinse, care pot fi impresionate de dragostea divină? Suntem dispuși să fim vase alese? Nu are oare Dumnezeu privirea ațintită asupra noastră și nu ne-a poruncit El să trimitem mai departe solia Lui de lumină? Avem nevoie de o creștere a credinței. Trebuie să așteptăm, să veghem, să ne rugăm, să lucrăm, să pledăm ca Duhul Sfânt să fie turnat peste noi din abundență, pentru a fi lumini în lume. 4

Conduși de Duhul lui Dumnezeu 

Care a fost rezultatul revărsării Duhului în ziua Cincizecimii? Vestea minunată a învierii Mântuitorului a fost dusă până la marginile cele mai îndepărtate ale lumii locuite. Inimile ucenicilor erau supraîncărcate de o bunăvoință atât de plină, adâncă și cuprinzătoare, încât i-a determinat să meargă până la marginile pământului, mărturisind: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” În timp ce proclamau adevărul așa cum este el în Isus, inimile se supuneau sub puterea soliei. Biserica vedea convertiți strângându-se din toate părțile. Cei care căzuseră de la credinţă erau reconvertiți. Păcătoșii se uneau cu creștinii în căutarea mărgăritarului de mare preț. Aceia care erau cei mai înverșunați adversari ai Evangheliei, au devenit campionii ei... Fiecare creștin vedea în fratele său asemănarea divină a dragostei și bunăvoinței. Un singur interes prevala. Un subiect spre care aspirau a reușit să le înghită pe toate celelalte. Singura dorință a credincioșilor era să dezvăluie asemănarea caracterului Domnului Hristos și să lucreze pentru extinderea Împărăției Sale. Observați că Duhul a fost revărsat după ce ucenicii ajunseseră într-o perfectă unitate, când nu mai aspirau la poziția cea mai înaltă. 5

Nevoia de o lucrare serioasă pentru ceilalţi

Hristos nu a spus ucenicilor Săi că lucrarea lor avea să fie ușoară. El le-a prezentat vasta alianţă a răului, desfășurată împotriva lor. Ei aveau să lupte „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva răutăţii spirituale din locurile înalte” (Efeseni 6:12 engl. KJV, rom. BTF). Însă ei nu aveau să fie lăsaţi să lupte singuri. El i-a asigurat că avea să fie cu ei… Atâta timp cât aveau să asculte de Cuvântul Său și să lucreze în legătură cu El, nu puteau să dea greș. Mergeţi la toate neamurile, le-a poruncit El. Mergeţi până la cele mai îndepărtate regiuni locuite ale globului și fiţi siguri că prezenţa Mea va fi cu voi chiar și acolo. Lucraţi cu credinţă și încredere, căci niciodată nu va fi un timp când să vă părăsesc. Voi fi totdeauna cu voi, ajutându-vă să vă aduceţi la îndeplinire datoria, călăuzindu-vă, îmbărbătându-vă, sfinţindu-vă, sprijinindu-vă și dându-vă succes în rostirea cuvintelor care să îndrepte atenţia altora spre cer. 6

Cei care devin copii ai lui Dumnezeu sunt obligați să facă tot ce le stă în putere pentru a-i căuta și a-i salva pe cei pierduți. Ei trebuie să se folosească de toate mijloacele posibile pentru a le reprezenta păcătoșilor cuvântul vieții și harul mântuitor al lui Hristos. Amintindu-și sacrificiul pe care l-a făcut Hristos pentru a fi un exemplu perfect pentru oameni, membrii bise- ricii trebuie să urmeze exemplul lui Hristos de sacrificiu de sine, jertfire de sine, pentru a salva sufletele care pier în necredință și păcat... Și totuși, câți membri ai bisericii există, care simt puțină responsabilitate de a-L face pe Hristos cunoscut prietenilor și vecinilor lor! Dacă toți ar fi purtat dragostea Lui în inimile lor și adevărul pe buzele lor, dacă am fi fost sârguincioși în a deschide cuvântul vieții celorlalți, arătând ce este Hristos pentru noi și ce este El dispus să fie pentru ei, alte sute s-ar fi bucurat astăzi în adevăr. Dar preferăm să ne închidem în noi înșine. Și avem impresia că suntem bine, că nu este datoria noastră să vorbim despre Domnul Hristos. Nu este El totul în toate pentru noi? Dacă obținem vreo victorie, oare nu este aceasta realizată prin harul Său? Atunci de ce să nu-L preamărim? Pilda banului de argint pierdut și cea a oii pierdute ne învață cele mai prețioase lecții. Ele tratează subiectul omului pierdut și recuperat. Mulți, mult mai mulți ar fi recuperaţi dacă s-ar lucra pentru ei așa cum este prezentat în aceste pilde.

Creșterea în har este evidentă printr-o capacitate crescândă de a lucra pentru Dumnezeu. Cel care învață în școala lui Hristos va ști cum să se roage și cum să vorbească în numele Domnului. Realizând că îi lipsesc înțelepciunea și experiența, el se va supune pregătirii Marelui Învățător, știind că doar așa va atinge perfecțiunea în slujirea lui Dumnezeu... Membri ai Bisericii, rugați-L pe Dumnezeu să pună asupra voastră povara de a deschide Scripturile pentru alții și de a face lucrare misionară pentru cei care au nevoie de ajutor. Unii vor fi salvați într-un fel, alții în altul, dar lucrarea trebuie întotdeauna făcută așa cum va conduce Domnul. Haideți să ne pregătim să ridicăm standardul Domnului, standardul purității și al sfințeniei. Fie ca fiecare suflet să își purifice inima și să se pregătească pentru venirea Domnului cu putere și mare slavă. Fie ca cei credincioși să fie însuflețiți de harul Domnului pentru a lucra în vederea salvării semenilor lor... Oh, cât de solemnă și importantă este lucrarea încredințată nouă! Cât de departe ajung roadele acestei lucrări! Cum putem să obținem puterea și înțelepciunea necesare pentru realizarea cu succes a acesteia? Întocmai cum Daniel l-a căutat pe Domnul, tot așa trebuie să-L căutăm și noi. Daniel declară, „Mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă.” Trebuie să-L căutăm pe Domnul în umilință și căință, mărturisindu-ne propriile păcate, intrând în comuniune strânsă unii cu alții. Frați și surori, rugați-vă, rugați-vă de dragul vostru, și de dragul altora.

Trebuie să venim la  Dumnezeu prin credință, să ne revărsăm rugămințile înaintea Sa, crezând că El va lucra în favoarea noastră, și în favoarea celor pe care căutăm să-i salvăm. Trebuie să acordăm mai mult timp rugăciunii sincere. Având credința neclintită a unui copilaș, trebuie să venim la Tatăl nostru ceresc, să-I spunem Lui toate nevoile noastre. El este gata întotdeauna să ne ierte și să ne ajute. Sursa înțelepciunii divine este inepuizabilă, iar Domnul ne încurajează să extragem cât mai mult din ea... Oh, să avem dorința fierbinte de a-L cunoaște pe Dumnezeu printr-o cunoștinţă experimentală, să intrăm în camera de audiență a Celui Prea Înalt, întinzând mâna credinței și aruncând sufletele noastre neajutorate în braţele Celui Atotputernic pentru a le salva. Bunătatea Sa iubitoare este mai bună decât viața în sine. Dacă am realiza cu câtă seriozitate a lucrat Domnul Isus pentru a răspândi în lume sămânța adevărului, noi, cei care trăim la sfârșitul timpului de probă, am lucra necontenit pentru a oferi pâinea vieții su- fletelor pierdute. De ce suntem atât de reci și indiferenți? De ce inimile noastre nu sunt impresionabile? De ce suntem atât de indispuși  să ne dedicăm lucrării pentru care Hristos Și-a consacrat viața? Trebuie făcut ceva pentru a vindeca indiferența teribilă ce a pus stăpâni- re peste noi. Să ne plecăm capetele în umilinţă, când vedem cât de puțin am făcut, în comparație cu cât am fi putut face pentru a semăna sămânța adevărului. Frați și surori, vă vorbesc în cuvinte pline de dragoste și blândețe. Treziți-vă și consacrați-vă fără rezerve lucrării de răspândire a luminii adevărului pentru acest timp, celor care sunt în întuneric. Încingeți-vă cu spiritul marelui Maestru slujitor. Învățați de la Prietenul păcătoșilor cum să slujiți sufletelor bolnave de păcat.

Amintiți-vă că în viețile urmașilor Săi trebuie să se vadă același devotament, aceeași supunere față de lucrarea lui Dumnezeu – în fiecare cerință socială, în fiecare afecțiune pământească, care a fost văzută în viața Lui. Cerințele lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna primordiale. Iar exemplul lui Hristos trebuie să ne inspire în a depune eforturi neîncetate pentru binele celorlalți.

Dumnezeu cheamă fiecare membru al bisericii să intre în serviciul Său. Adevărul care nu este trăit, care nu este împărtășit cu alții, își pierde din puterea dătătoare de viață, pierde puterea sa vindecătoare. Toți trebuie să învețe să lucreze, să își facă partea ca purtători de poveri. Fiecare persoană care se alătură bisericii trebuie să fie un nou agent pen- tru desfășurarea pe mai departe a marelui plan de răscumpărare. Întreaga biserică, acționând în mod unitar, contopindu-se într-o unire perfectă, trebuie să fie un agent misionar viu, activ, mișcat și controlat de Duhul Sfânt. Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu cu seriozitate, fără îndoială că El va netezi calea înaintea noastră. Peste tot în jurul nostru sunt uși deschise pentru lucrare. Să stu- diem cu rugăciune lucrarea care trebuie făcută, iar apoi să intrăm în ea cu toată asigurarea credinței. Trebuie să lucrăm în liniște și umilință, cu blândețea și smerenia lui Hristos, înțelegând că în fața noastră este un timp de încercare, și că vom avea nevoie întotdeauna de harul ceresc pentru a putea înțelege cum să lucrăm cu diverse minți. Lucrătorul răbdător, umil, care se aseamănă cu Dumnezeu, este cel care va avea ceva de arătat ca rezultat al muncii sale. Succesul nostru ca popor și indivizi nu depinde de numere sau poziție, nici de realizări intelectua- le, ci de umblarea și conlucrarea cu Hristos. Cu cât suntem mai deplin pătrunși de Duhul Său, cu  atât mai mare va fi dragostea noastră pentru lucrare, și cu atât mai mare plăcerea noastră de a călca pe urmele pașilor Stăpânului. Inimile noastre vor fi umplute cu dragostea lui Dumnezeu, iar noi vom vorbi despre Mântuitorul răstignit cu putere și onestitate. Și când El este înălțat înaintea oamenilor, iar ei privesc la jertfa Sa, la bunătatea Sa, îndurarea Sa duioasă, smerenia și suferința Sa, inimilor acestora vor fi înmuiate și supuse și ei vor fi câștigați pentru cauza Lui. 7

Vrednici de cele mai bune surse de putere

Cât de mare va fi recunoștinţa sufletelor pe care le vom întâlni în curţile cerești, când vor înţelege preocuparea iubitoare și plină de simpatie care a fost nutrită pentru mântuirea lor! Toată lauda, cinstea și slava vor fi aduse lui Dumnezeu și Mielului pentru răscumpărarea noastră; dar exprimarea recunoștinţei faţă de slujitorii pe care i-a folosit El pentru salvarea sufletelor care erau gata să piară, nu ne va distrage de la cinstea adusă lui Dumnezeu. Cei răscumpăraţi îi vor întâlni și îi vor recunoaște pe aceia a căror atenţie au îndreptat-o spre Mântuitorul înălțat. Ce conversaţie binecuvântată vor avea cu aceste suflete! Se va spune: „Eu am fost un păcătos, fără Dumnezeu și fără speranţă în lume, iar tu ai venit la mine și mi-ai îndreptat atenţia spre Mântuitorul cel preţios, ca fiind singura mea nădejde. Eu am crezut în El. M-am căit de păcatele mele și am fost făcut să stau împreună cu sfinţii Săi în locurile cerești, prin Hristos Isus”. Alţii vor spune: „Eu am fost un păgân în ţările păgâne. Tu ţi-ai lăsat prietenii și căminul confortabil și ai venit să mă înveţi cum să-L găsesc pe Isus și să cred

în El ca singurul Dumnezeu adevărat. Mi-am dărâmat idolii și m-am închinat lui Dumnezeu, iar acum Îl văd faţă în faţă. Sunt mântuit, pentru totdeauna mântuit și pot să-L privesc mereu pe Acela pe care Îl iubesc. Atunci, L-am văzut doar cu ochii credinţei, dar acum Îl văd așa cum este. Acum pot să exprim faţă de Acela care m-a iubit și m-a curăţit de păcatele mele cu sângele Său, recunoștinţa mea pentru mila Sa răscumpărătoare.”

Alţii își vor exprima recunoștinţa faţă de cei care i-au hrănit pe cei flămânzi și i-au îmbrăcat pe cei goi. „Când disperarea îmi cuprindea sufletul în necredință„, vor spune ei, „Domnul te-a trimis la mine ca să-mi adresezi cuvinte de încurajare și de mângâiere. Mi-ai adus hrană pentru nevoile mele trupești și ai deschis înaintea mea Cuvântul lui Dumnezeu, stârnindu-mi interesul faţă de nevoile mele spirituale. Tu m-ai tratat ca pe un frate. Ai simţit împreună cu mine în necazurile mele și ai refăcut sufletul meu rănit, ca să mă pot prinde de braţul lui Hristos, care era întins spre mine pentru a mă salva. În ignoranța mea, tu m-ai învăţat cu răbdare că aveam un Tată în ceruri, care Se îngrijea de mine. Mi-ai citit făgăduinţele preţioase din Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-ai inspirat credinţa că El mă va mântui. Când am contemplat sacrificiul pe care Domnul Hristos l-a făcut pentru mine, inima mea a fost sensibilizată, supusă și zdrobită. Am ajuns să flămânzesc după pâinea vieţii, iar adevărul a fost preţios pentru sufletul meu. Sunt aici, mântuit, pentru totdeauna mântuit, ca să trăiesc mereu în prezenţa Sa și să-L laud pe Acela care Și-a dat viaţa pentru mine”. Ce bucurie va fi când cei mântuiţi îi vor întâlni și îi vor saluta pe cei care au simţit o povară pentru ei! Cum va tresălta de mulţumire ini- ma celor care nu au trăit pentru a-și face pe plac, ci spre a fi o binecuvântare pentru nefericiţii care nu au avut parte de atâtea binecuvântări! 8

Să ne curățăm sufletele, supunându-ne adevărului, să ne ridicăm „spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli”, ca să putem căpăta acest dar ceresc, și să realizăm, printr-o experiență binecuvântată, care este semnificația cuvintelor apostolului: „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” 9

Începând aici, chiar acum

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie o lumină în lume. Fiecare trebuie să realizeze că asupra lor se află res- ponsabilitatea solemnă de a reflecta razele de lumină pe cărarea celor care nu păzesc Legea lui Dumne- zeu. Hristos Însuși a declarat, „Voi sunteți lumina lumii.” Trebuie să căutăm să fim purtători de lumină. Iar când lumina adevărului divin strălucește cu claritate din cuvintele și faptele copiilor lui Dumnezeu, oare vor fi certuri, clevetiri, printre purtătorii de lumină? Lumea nu va vedea nici un dezacord în viețile celor prin care lumina cerului se revarsă pretutindeni. Frați și surori, pe măsură ce lăsați lumina voastră să strălucească înaintea oamenilor, ei vor „vedea faptele voastre bune și vor slăvi pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Ca urmare a acestor fapte bune, se va răspândi o influență, care va aduce mântuire pentru cei care o privesc. Dumnezeu dorește ca noi să menținem lumina noastră strălucind permanent.

În timpul nopții, Dumnezeu mi-a descoperit starea spirituală  a membrilor bisericii care trăiesc în Oakland și în orașele alăturate. Într-un timp când mulți se plângeau, căutau vină și vorbeau în detrimentul celorlalți, un standard important a fost înălțat și rotit împrejur până când a apărut înaintea lor ca o oglindă, în care oricine privea își vedea reflecția, cu toate greșelile și păcatele sale. Întreaga grupă de oameni supuși greșelii, condamnaţi pentru păcătoșenia cursului lor, s-a prosternat înaintea lui Dumnezeu și imediat a început să-și mărturisească propriile fărădelegi; și, ce scenă de pocăință și mărturisire a fost aceasta! A urmat o curățire minunată a taberei, iar puterea neasemuită a lui Dumnezeu s-a descoperit.

Nu voi fi niciodată mulțumită, până când o astfel de experiență nu va avea loc în biserica de aici. Vrem să vedem mântuirea lui Dumnezeu. Vrem ca adevărul să meargă înainte cu putere mare; și de ce, oare, de ce continuăm să îl împiedicăm? De ce Îl întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu? De ce Îl facem de rușine, purtând după noi dispozițiile noastre egoiste, neconvertite, și, în același timp, pretinzând că suntem creștini? Să ne ajute Dumnezeu ca fiecare dintre noi să avem o viziune clară pentru a distinge ceea ce putem face, privind la Domnul Isus și realizând cum trebuie că apare întregul curs al nostru în faţa Lui, cum trebuie că privește El invidia și cearta. Dumnezeu să ne ajute să dăm la o parte defectele noastre individuale de caracter. Vrem să vedem puterea Lui descoperită în această comunitate. Dacă nu ar fi vorba de aceasta, nu aș pleca de acasă și nu aș veni aici, pentru a vă vorbi atât de des. Însă, noapte după noapte, nu pot dormi mai mult de câteva ore; și adesea, în mijlocul nopții mă trezesc șezând în pat, rugându-mă lui Dumnezeu pentru cei care nu își dau seama de starea lor spirituală; iar apoi, mă ridic, merg prin cameră și spun, „Oh, Doamne, pune-ți poporul în ordine, înainte să fie prea târziu!” 10

Referințe

1 Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 366 („Căsătoria cu cei necredincioși”)

2 The Home Missionary, 1 Septembrie 1892

3 Scrieri timpurii, pag. 104 („Dificultățile în biserică”)

4 The Review and Herald, 15 Decembrie 1891

5 Ibid, 30 Aprilie 1908.

6 Faptele Apostolilor, pag. 29 (Cap. 3, „Marea însărcinare”)

7 The Review and Herald, 29 Aprilie 1909

8 Slujitorii Evangheliei, pag. 518,519 („Răsplata slujirii”)

9 The Signs of the Times, 24 Februarie 1888

10 The Review and Herald, 13 Decemberie 1906