Lecţia 10. Sfânt şi nesfânt

„Ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat”(Leviticul 10:10).

„Dumnezeu a dorit să înveţe poporul că ei trebuie să se apropie de El cu adoraţie şi respect sfânt, şi în modul cum a cerut El. El nu poate accepta ascultarea incompletă.” Conflict and Courage, pg.100.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 359-362, engl.

Duminică 28 august

1. DEOSEBIRE CLARĂ

a. Ce pretindea Dumnezeu de la preoţii vechiului legământ? Leviticul 10:10, 11.

…ca să puteţi deosebi ce este Sfânt de ce nu este Sfânt, ce este necurat de ce nu este curat, şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” (Leviticul 10:10, 11).

„Dumnezeu a pronunţat un blestem asupra acelora care se depărtează de la poruncile Lui şi nu fac nici o diferenţă între lucrurile obişnuite şi cele sfinte…. Să nu se înşele nimeni crezând că o parte a poruncilor lui Dumnezeu nu este esenţială, sau că El va accepta altceva în locul celor pretinse de El…. Dumnezeu nu a pus în cuvântul Său nici o poruncă de care oamenii să asculte sau să nu asculte după bunul plac, şi să nu sufere consecinţele.” Patriarhi şi profeţi, pg. 360, 361, engl.

b. Ce li s-a întâmplat celor doi fii ai lui Aaron care nu au ţinut seama de cerinţa lui Dumnezeu? Leviticul 10:1,2. Ce a făcut ca ei să nu ţină seama de diferenţa dintre ce este sfânt şi ce este nesfânt? Leviticul 10:9.

Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise. Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului. (Leviticul 10:1,2).

„Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul Întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri. (Leviticul 10:9).

„Nadab şi Abihu nu ar fi comis niciodată păcatul mortal dacă ei nu s-ar fi îmbătat prin folosirea din abundenţă a vinului…. Minţile lor au devenit confuze şi percepţiile morale s-au tocit, aşa încât ei nu au mai putut discerne diferenţa dintre ceea ce este sfânt şi ceea ce este de rând.” Ibid., pg. 361, 362.

Luni 29 august

2. ORBIRE MARE

a. Cât de mare era confuzia între ceea ce este sfânt şi ceea ce nu este sfânt (dintre lumină şi întuneric, dintre bine şi rău) între conducătorii evrei din zilele lui Isaia, Ieremia şi Ezechiel? Isaia 5:20-24; Ezechiel 22:26.

Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi! Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi! (Isaia 5:20-24).

Preoţii lui calcă Legea Mea şi Imi pângăresc lucrurile Mele Sfânte, nu fac nici o deosebire între ce este Sfânt şi ce nu este Sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi Sunt pângărit în mijlocul lor. (Ezechiel 22:26).

b. Explicaţi confuzia în care se aflau conducătorii evrei din timpul lui Hristos cu privire la ce este bine şi ce este rău. Matei 12:7; 23:1–5, 23–26. În ce fel este aceasta o atitudine des întâlnită astăzi?

Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi. (Matei 12:7).

Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veştmintelor cu ciucuri lungi. (Matei 23:1–5).

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila! Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru Sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. (Matei 23:23-26).

„Mustrarea adresată de Hristos fariseilor se aplică acelora care au pierdut din inimă dragostea dintâi. O religie rece, legalistă, niciodată nu va putea aduce suflete la Hristos, deoarece este o religie fără dragoste şi fără Hristos. Când postul şi rugăciunea devin un obicei practicat dintr-un spirit de auto-îndreptăţire, acestea sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu.” Selected Messages, vol. 1, pg. 388, engl.

c. Ce poruncă a fost dată prin Moise cu privire la cele zece porunci? Deuteronom 6:6-8. Ce ar trebui să înţelegem din modul în care fariseii au pierdut semnificaţia spirituală a acesteia, punând în practică o aplicare literară a versetului 8?

„[Se citează Deuteronom 6:8]… Porunca dată lui Moise a fost interpretată astfel încât preceptele Scripturii trebuia să fie purtate de persoană. Astfel, ele erau scrise pe bucăţi de pergament şi legate, aşa încât să iasă în evidenţă, la cap şi la încheieturile mâinilor. Aceasta nu a făcut, însă, ca legea lui Dumnezeu să pună asupra minţilor şi inimilor lor o amprentă mai puternică. Aceste pergamente erau purtate mai degrabă ca nişte semne distinctive care să atragă atenţia. Ele erau purtate cu intenţia de a da purtătorilor un aer de evlavie care să atragă respectul oamenilor. Isus a dat o lovitură puternică acestei amăgiri deşarte.” Hristos lumina lumii, pg. 612, 613, engl.

„Serviciul ritual era lipsit de orice valoare atât timp cât nu era legat de Hristos prin credinţă. Nici legea morală nu-şi atinge scopul decât dacă este înţeleasă în legătură cu Mântuitorul. Hristos arătase în mod repetat că legea Tatălui Său conţinea lucruri mai adânci decât simplele porunci oficiale. În lege se află întrupat acelaşi principiu care este descoperit în evanghelie. Legea arată care este datoria omului şi îi arată vina pe care o are. Hristos este Cel la care trebuie să privească omul pentru iertare şi pentru puterea de a face ceea ce cere legea.” Ibid., pg. 608, engl.

Marţi 30 august

3. FĂCÂND DISTINCŢIE ÎNTRE NEpriHĂNIRE ŞI PĂCAT

a. A adus Hristos o religie nouă sau a venit pentru a distruge lucrările lui Satan, cel care provoacă confuzie între bine şi rău? Hristos a susţinut şi întărit obligaţiile morale faţă de Dumnezeu şi semeni, aşa cum sunt explicate în lege şi profeţi şi precizate în cele zece porunci, sau a venit să sfarme şi să desfiinţeze aceste obligaţii morale? Matei 5:17-19; 22:38-40.

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:17-19).

„Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22:38-40).

„[Citat Marcu 12:30, 31]. Ambele porunci sunt o expresie a principiului dragostei. Nu se poate ţine prima şi încălca cea de a doua, nici nu se poate ţine cea de a doua în timp ce prima este încălcată.” Hristos lumina lumii, pg. 607, engl.

c. Deoarece „toată legea şi proorocii” se bazează pe principiile dragostei faţă de Dumnezeu şi omenire, cum defineşte Biblia în mod clar ce este păcatul? Romani 3:20; 4:15; 7:7; 1 Ioan 3:4. Descrieţi contrastul dintre o persoană care se împotriveşte legii lui Dumnezeu şi una care i se supune.

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. (Romani 3:20).

…pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. (Romani 4:15)

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” (Romani 7:7).

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. (1 Ioan 3:4).

„Mulţi afirmă că legea lui Dumnezeu este desfiinţată şi bineînţeles că vieţile lor sunt pe măsura credinţei lor. Dacă nu există lege, atunci nu există nici călcare de lege, şi, în consecinţă, nu există păcat; căci, păcatul este călcarea legii.

Mintea firească se află în duşmănie faţă de Dumnezeu şi se răscoală împotriva voinţei Sale. O dată doar să îndepărteze jugul ascultării şi în mod inconştient alunecă în nelegiuirea păcatului. Păcatul abundă printre cei care spun vorbe mari despre libertatea religioasă perfectă şi curată. Comportamentul lor este o urâciune înaintea Domnului şi ei sunt conlucrători cu duşmanul sufletelor. Lumina adevărului descoperit este îndepărtată de la ei şi frumuseţile sfinţeniei nu sunt pentru ei altceva decât umbre….

Mi s-a arătat că omul nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. Nelegiuirile şi nedreptatea cuprind întreaga sa viaţă. Dar, atunci când Spiritul lui Dumnezeu îi descoperă întreaga însemnătate a legii, ce schimbare are loc în inima lui! Asemenea lui Belşaţar, el citeşte cu înţelepciune scrisul Celui Atotputernic şi convingerea pune stăpânire asupra sufletului său. Tunetele cuvântului lui Dumnezeu îl trezesc din letargia sa, şi el cere îndurare în numele lui Isus. Dumnezeu întotdeauna ascultă această cerere umilă cu o ureche plină de bunăvoinţă. El niciodată nu-l îndepărtează fără a-l mângâia pe cel care în pocăinţă vine la El.” Mărturii, vol. 4, pg. 13, 14, engl.

Miercuri 31 august

4. BIRUIND RELIGIA FARISEICĂ

a. În ce fel i-a mustrat Isus pe conducătorii evrei pentru neascultarea de legea lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea explicată în Vechiul Testament? Matei 15:3, 13; 23:23; Ioan 7:19.

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? (Matei 15:3).

Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. (Matei 15:13).

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Matei 23:23).

Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?” (Ioan 7:19).

„Saducheii se mândriseră că dintre toţi oamenii ei erau cei care ţineau Scripturile cu cea mai mare stricteţe. Însă, Hristos le-a arătat că ei nu-i cunoscuseră adevărata însemnătate. Acea cunoştinţă trebuie adusă în inimă prin iluminarea Duhului Sfânt. Cauza confuziei lor în ceea ce priveşte credinţa şi a întunecimii minţii lor sta în necunoaşterea Scripturilor şi a puterii lui Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pg. 605, 606, engl.

b. Cum se considera Pavel pe el şi neprihănirea lui bazată pe lege, înainte de convertirea lui? Filipeni 3:4-6. Când şi-a dat seama că era de fapt un călcător al legii? Romani 7:7-9; 8:7; Filipeni 3:7-9.

Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care Sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. (Filipeni 3:4-6).

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Romani 7:7-9

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:7).

Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. (Filipeni 3:7-9).

c. Apoi, după convertirea sa, cum privea Pavel legea? ? Romani 7:10-16. A dat vina pe lege sau pe el însuşi pentru neascultarea din trecut faţă de preceptele ei? ? Romani 7: 22, 25; 8:1-4.

Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea. Aşa că Legea, negreşit, este Sfântă, şi porunca este Sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. (Romani 7:10-16).

Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu. (Romani 7: 22).

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului. (Romani 7:25).

Acum, deci, nu este nici o osîndire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pământească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1-4).

d. După ce păcătosul pocăit a fost eliberat de condamnarea legii, este el liber să se întoarcă la viaţa anterioară de păcat deoarece acum se află sub har? Romani 6:1, 2, 15; Ioan 8:11.

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? (Romani 6:1, 2).

Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. (Romani 6:15).

„Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”) (Ioan 8:11.)

„Prin naşterea din nou inima este adusă în armonie cu Dumnezeu, precum şi cu legea Sa. Când această schimbare măreaţă a avut loc în păcătos, el a trecut de la moarte la viaţă, de la păcat la sfinţenie, de la călcarea legii şi răscoală la ascultare şi credincioşie. Vechea viaţă de despărţire faţă de Dumnezeu s-a sfârşit; viaţa nouă de împăcare [cu Dumnezeu], de credinţă şi dragoste, a început.” Marea luptă, pg. 468, engl.

Joi 1 septembrie

5. CONVERTIREA

a. Pavel a învăţat că legea îl condamnă pe păcătos. Deci, un păcătos aflat sub (condamnarea) legii nu se poate aştepta la iertare (îndreptăţire) din partea ei. Galateni 2:16. Să mai continue păcătosul îndreptăţit prin credinţă viaţa de păcat? Galateni 2:17, 18.

Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. (Galateni 2:16).

Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. (Galateni 2:17, 18).

 

„[Arhiamăgitorul] îi determină pe mulţi creştini cu numele, sub pretextul că-I aduc onoare lui Hristos, să-şi exprime dispreţul faţă de legea morală şi să înveţe pe alţii că preceptele ei pot fi încălcate fără a suferi pedeapsa. Este datoria fiecărui serv al lui Dumnezeu să se opună cu fermitate şi în mod decisiv acestor denaturări ale credinţei şi să expună erorile acestora, fără teamă, prin cuvântul adevărului.” Istoria faptelor apostolilor, pg. 387, engl.

b. După ce Pavel a crescut în Hristos (Galateni 1:11, 12), cum continua el să vadă legea şi profeţii? Faptele Apostolilor 24:14; 28:17.

Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească; pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. (Galateni 1:11, 12).

Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci. (Faptele 24:14).

După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile Romanilor. (Faptele 28:17).

„Mulţi cred că sunt creştini doar pentru că subscriu unor anumite doctrine teologice. Însă ei nu au adus adevărul în viaţa de zi cu zi. Ei nu l-au crezut şi nu l-au iubit, de aceea nu au primit puterea şi harul care rezultă din sfinţirea adevărului. Oamenii pot pretinde că au credinţă în adevăr, dar dacă aceasta nu-i face sinceri, buni, răbdători, cu mintea orientată spre cer, ea este un blestem pentru cei care o au şi, prin influenţa lor, ea este un blestem pentru lume.

Neprihănirea pe care a arătat-o Hristos înseamnă conformarea inimii şi vieţii faţă de voia descoperită a lui Dumnezeu.” Hristos lumina lumii, pg. 309, 310, engl.

Vineri 2 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. În ce fel suntem avertizaţi să nu credem că Dumnezeu acceptă ascultare parţială?

2. Explicaţi orbirea conducătorilor evrei din timpul lui Hristos.

3. În ce fel se pot pune de acord Matei 22:36-40 şi cele zece porunci?

4. De ce s-a schimbat aprecierea dată de Pavel legii lui Dumnezeu?

5. Ce le lipseşte tuturor celor care cred că o simplă credinţă religioasă este suficientă?