Conţinut

Trimester III, 2011

Lecţia 12. Două lucrări diferite ale legii

„Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire”(2 Corinteni 3:9).

„Lui Moise i s-a descoperit semnificaţia simbolurilor şi umbrelor care indicau spre Hristos. El a înţeles până la sfârşit ce urma să se termine când, la moartea lui Hristos, simbolul a întâlnit realitatea.” The Review and Herald, 22 aprilie 1902.

Recomandare pentru studiu: Selected Messages, vol. 1, pg. 236-241, engl.

Duminică 11 septembrie

1. SLUJIREA LEVITICĂ ŞI SLUJIREA MORŢII

a. În ce fel se aplică slujba levitică legii lui Dumnezeu – ca o slujbă spre viaţă sau ca o slujbă spre moarte? 2 Corinteni 3:7.

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare…(2 Corinteni 3:7).

„Slujirea legii, scrisă şi dăltuită în piatră, era o slujire a morţii. Fără Hristos, păcătosul rămânea sub blestemul ei, fără speranţă de iertare.” Selected Messages, vol. 1, pg. 237, engl.

b. În ce fel demonstra lucrarea zilnică a preoţilor că păcătosul se afla sub pedeapsa legii? Deoarece „litera” legii îl „ucidea” pe păcătos, ce aducea legea ceremonială ca înlocuitor (Galateni 3:19)? Leviticul 5:17-19; Evrei 10:11 (comparaţi cu 2 Corinteni 3:6, ultima parte).

Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. (Galateni 3:19).

Când va păcătui cineva făcând, fără să ştie, împotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri care nu trebuie făcute, şi se va face vinovat purtându-şi astfel vina, să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta. Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul.” (Leviticul 5:17-19).

Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele. (Evrei 10:11).

… căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.(2 Corinteni 3:6)

„Legea lui Dumnezeu, rostită în măreţie înfricoşătoare pe Sinai, este o proclamaţie care aduce condamnarea păcătosului. Competenţa legii este aceea de a condamna, căci în ea nu există puterea de a ierta sau de a răscumpăra.” Ibid., pg. 236, 237, engl.

Luni 12 septembrie

2. DOUĂ PREOŢII: CEA OMENEASCĂ URMATĂ DE CEA CEREASCĂ

a. Ce s-a sfârşit la cruce – legea lui Dumnezeu sau slava slujirii levitice cu lucrarea pedepsei de moarte exprimată în simboluri? 2 Corinteni 3:7, 11; Evrei 10:1-3.

În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător! (2 Corinteni 3:11)

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe. (Evrei 10:1-3).

„După ce Hristos a murit pe cruce ca jertfă pentru păcat, legea ceremonială nu mai avea nici o putere. Până atunci ea a fost legată de legea morală şi era plină de măreţie. Ea purta în întregimea ei amprenta divinităţii şi exprima sfinţenia, dreptatea şi neprihănirea lui Dumnezeu. Şi dacă lucrarea sistemului religios care s-a încheiat era aşa de măreaţă, cu cât mai măreaţă trebuia să fie realitatea, atunci când Hristos a fost arătat, acordând Duhul Său dătător de viaţă şi sfinţire tuturor celor care cred?” Selected Messages, vol. 1, pg. 238, engl.

b. La cine şi la descendenţii cui a fost limitată preoţia? Exodul 28:1; Numeri 16:40. În ce fel au fost puşi în funcţie Aaron şi fiii săi? Exodul 40:12-15.

Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. (Exodul 28:1).

Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. (Numeri 16:40).

Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa Cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă. Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot. Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururi dreptul preoţiei printre urmaşii lor.” (Exodul 40:12-15).

c. Deoarece Hristos nu era descendent al lui Aaron şi nici măcar nu aparţinea seminţiei lui Levi, ce trebuia să se facă cu legea referitoare la preoţie? Evrei 7:28, 19, 12.

În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. (Evrei 7:28)

căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. (Evrei 7:19).

Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. (Evrei 7:12).

d. După rânduiala cui a fost făcut Hristos Marele nostru Preot? Evrei 7:14-17, 21-26.

Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. (Evrei 7:14-17).

…căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri. (Evrei 7:21-26).

„Dumnezeu nu S-a lăsat niciodată fără martori pe pământ. La un moment dat, Melhisedec Îl reprezenta pe Domnul Isus Hristos în persoană pentru a descoperi adevărul cerului şi pentru a transmite legea lui Dumnezeu.

Hristos a fost Cel care a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului Prea Înalt. Melhisedec nu era Hristos, dar era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui.” Comentariile Biblice AZS [Comentariile E.G. White], vol. 1, pg. 1092, 1093, engl.

e. În scrierile genealogice evreieşti, se găseşte scris ceva cu privire la strămoşii sau descendenţii lui Melhisedec? Evrei 7:3.

fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac. (Evrei 7:3).

Marţi 13 septembrie

3. SLUJIREA CREŞTINĂ ŞI SLUJIREA VIEŢII

a. Unde purtăm noi în calitate de credincioşi (slujitori ai noului legământ) „epistola lui Hristos” (legea celor zece porunci) – pe table de piatră sau pe tablele inimii? 2 Corinteni 3:2, 3; Ieremia 31:33.

Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (2 Corinteni 3:2).

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. (2 Corinteni 3:3).

Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. (Ieremia 31:33).

b. În ce fel conduce la viaţă slujba neprihănirii (2 Corinteni 3:9)? 2 Corinteni 5:17-21; Romani 8:1-7, 13.

Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? (2 Corinteni 3:9).

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:17-21).

Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:1-7).

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. (Romani 8:13).

„Legea şi evanghelia sunt în armonie perfectă. Fiecare o înalţă pe cealaltă. În deplina sa măreţie, legea stă faţă în faţă cu conştiinţa, făcând ca păcătosul să simtă nevoia de Hristos ca jertfă pentru păcat. Evanghelia recunoaşte puterea şi caracterul imuabil al legii. ‘Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege’, declară Pavel (Romani 7:7). Simţământul păcatului, adus în suflet de lege, îl conduce pe păcătos la Mântuitor. În nevoia sa, omul poate aduce argumentele măreţe asigurate prin crucea de pe Calvar. El poate solicita neprihănirea lui Hristos; deoarece aceasta este împărţită fiecărui păcătos pocăit.” Selected Messages, vol. 1, pg. 240, 241, engl.

c. Pentru cine s-au deschis uşile căminului lui Hristos? Evrei 3:6; Maleahi 1:11; Romani 9:24-26.

Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. (Evrei 3:6).

Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. (Maleahi 1:11).

Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.” (Romani 9:24-26).

„Dacă Israel ar fi fost credincios în ceea ce i s-a încredinţat, toate naţiunile pământului s-ar fi împărtăşit din binecuvântările sale. Dar inimile acelora cărora li se încredinţase o cunoştinţă a adevărului mântuitor au rămas neatinse de nevoile celor din jur. Deoarece s-a pierdut din vedere scopul lui Dumnezeu, păgânii au ajuns să fie priviţi ca aflându-se dincolo de hotarul milei Sale. Lumina adevărului a fost reţinută şi întunericul a biruit. Popoarele erau acoperite cu un văl de ignoranţă, dragostea lui Dumnezeu era puţin cunoscută, rătăcirile şi superstiţiile prosperau.

Aceasta era situaţia pe care a găsit-o Isaia când a fost chemat în lucrarea sa de profet; cu toate acestea el nu s-a descurajat, pentru că îi răsunau în urechi corurile triumfale de îngeri care înconjurau tronul lui Dumnezeu: ‘Tot pământul este plin de mărirea Lui’ (Isaia 6:3).” Profeţi şi regi, pg. 371, engl.

Miercuri 14 septembrie

4. CĂMINUL LUI HRISTOS, UN CĂMIN PENTRU TOATE POPOARELE

a. Care a fost întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru fiecare fiinţă umană creată de El cu multă dragoste? 2 Cronici 6:32, 33; Isaia 56:3-7.

Când străinul care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău întins, când va veni să se roage în Casa acesta ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o! (2 Cronici 6:32, 33).

 Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” - Isaia 56:3

Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” (Isaia 56:3-7).

„Dumnezeu nu recunoaşte nici un fel de deosebire datorată naţionalităţii, rasei sau castei. El a creat întreaga omenire. Toţi oamenii formează o familie prin creaţiune, şi sunt cu toţii una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă fiecare despărţitură a curţilor templului, aşa încât fiecare suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu.” Profeţi şi regi, pg. 369, 370, engl.

b. Ce spune Biblia despre credincioşii care formează preoţia Noului Testament? Isaia 61:1-6; 1 Petru 2:5, 9.

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam. Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri. Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor. (Isaia 61:1-6).

Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. (1 Petru 2:5)

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1 Petru 2:9).

„Templul iudaic a fost construit din pietre cioplite fasonate pe munte; fiecare piatră a fost realizată, cioplită, fasonată şi probată în funcţie de locul ocupat în templu, înainte de a fi adusă la Ierusalim. Şi după ce au fost aduse pe locul de construcţie, clădirea s-a ridicat fără să se audă vreun sunet de topor sau ciocan. Această clădire reprezintă Templul spiritual al lui Dumnezeu, care este alcătuit din materiale adunate din toate neamurile, limbile şi popoarele, din toate clasele, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, învăţaţi sau neînvăţaţi. Acestea nu sunt materiale moarte care să fie fasonate cu ajutorul ciocanului şi al dălţii. Ele sunt pietre vii, fasonate prin adevăr în această lume; şi marele Maestru Constructor, Domnul templului, le ciopleşte şi le fasonează acum făcându-le potrivite pentru locurile corespunzătoare din templul spiritual. Când va fi gata, acest templu va fi în întregime desăvârşit.” Mărturii, vol. 9, pg. 180, engl.

c. Cum se construieşte templul spiritual al moştenirii lui Dumnezeu? Efeseni 2:19-22. Care urmează să fie rezultatul acestui mare proiect?

Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efeseni 2:19-22).

„Cei care, în spiritul şi dragostea lui Isus, vor deveni una cu El, vor trăi într-o comuniune strânsă unii cu ceilalţi, legaţi împreună prin corzile preţioase ale dragostei. Atunci, legăturile frăţiei omeneşti nu vor mai fi întotdeauna încordate, gata ca la orice provocare să se rupă în bucăţi. ‘Voi toţi sunteţi fraţi’, va fi simţământul fiecărui copil al credinţei. Când urmaşii lui Hristos sunt una cu El, nu vor exista între ei unii care să fie primii şi alţii ultimii, nici unii mai respectaţi şi alţii mai puţini importanţi. O comuniune frăţească binecuvântată îi va lega pe toţi de Hristos într-un devotament care nu poate fi distrus.” The Review and Herald, 5 octombrie 1897.

Joi 15 septembrie

5. UN SECERIŞ PROFETIZAT

a. Ce profeţie urmează să se împlinească în curând într-o măsură bogată? Ioan 10:16.

Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. (Ioan 10:16).

„Când furtuna persecuţiei va izbucni cu putere asupra noastră, adevăratele oi vor auzi glasul adevăratului Păstor. Prin lepădare de sine vor fi depuse eforturi pentru a-i salva pe cei pierduţi, şi mulţi dintre cei care s-au rătăcit de turmă se vor întoarce la Marele Păstor.” Christian Service, pg. 166.

b. Ce le va trezi pe oile credincioase ale lui Hristos aflate în alte staule? Apocalipsa 18:1, 2, 4. Care este datoria noastră, ţinând cont de dorinţa adâncă a inimii lui Dumnezeu ca pocăinţa să atingă pe orice om pierdut în necunoştinţă? 1 Petru 2:9.

După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte. (Apocalipsa 18:1, 2).

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! (Apocalipsa 18:4).

„Ar trebui ca membrii bisericilor noastre să facă mai multă lucrare din casă în casă, dând studii Biblice şi distribuind literatură. Un caracter creştin se poate forma armonios şi complet doar când agenţii omeneşti consideră ca un privilegiu să lucreze în mod dezinteresat la proclamarea adevărului şi la susţinerea prin mijloace a cauzei lui Dumnezeu. Trebuie să semănăm de-a lungul tuturor apelor, păstrându-ne sufletele în dragostea lui Dumnezeu, lucrând cât timp mai este ziuă şi folosind mijloacele pe care ni le-a dat Domnul pentru a îndeplini orice datorie care ne solicită.” Lift Him Up, pg. 312.

Vineri 16 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Explicaţi de ce şi în ce fel a fost slujba levitică o slujbă a morţii.

2. De ce a trebuit schimbată legea preoţiei?

3. Ce este semnificativ cu privire la preoţia lui Melhisedec?

4. De ce şi în ce fel este viaţa creştină o lucrare a neprihănirii şi împăciuirii?

5. Care este datoria noastră cu privire la „celelalte oi” ale lui Hristos care sunt pierdute în Babilon?