Lecția 1. Dumnezeu, Hristos şi omenirea

(versiunea pentru tipar)

 „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.” (2 Corinteni 5:19).

„Deoarece Isus a venit să locuiască împreună cu noi, ştim că Dum­nezeu cunoaşte încercările noastre şi simte împreună cu noi în durerile noastre. Fiecare fiu şi fiică a lui Adam poate înţelege că al nostru Cre­ator este prietenul păcătoşilor.” – My Life Today, pag. 290.

Recomandare pentru studiu: Hristos lumina lumii, pag. 33-36 engl. (cap. 3).

Duminică 31 martie
1. O RELAŢIE DIVINĂ

a. Descrieţi relaţia pe care a avut-o Hristos cu Tatăl (a) înainte ca El să vină în lume şi (b) când era în lume. Ioan 1:1, 14; Filipeni 2:5-8; Ioan 17:5.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (Ioan 1:1).
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14).
Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8).
Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. (Ioan 17:5). 

„Capitolul şaptesprezece din Ioan vorbeşte clar despre personalitatea lui Dumnezeu şi a lui Hristos, şi despre relaţia dintre ei.” – Comentarii biblice, vol. 5, pag. 1145 engl.
„Suveranul universului nu era singur în lucrarea Sa de binefacere. El avea un tovarăş – un împreună lucrător care putea să-i preţuiască planurile Sale, şi care putea să Se bucure împreună cu El atunci când le oferea fericire fiinţelor create. ‚La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.’ (Ioan 1:1, 2). Hristos, Cuvântul, singurul născut din Dumnezeu, era una cu Tatăl – una în natură, în caracter şi intenţie – singura fiinţă care putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 34 engl. (cap. 1). 

b. Cum au arătat Hristos şi Dumnezeu, Tatăl, profunzimea relaţiei dintre ei? Ioan 8:29; Matei 17:5.

Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8:29).
Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”  (Matei 17:5). 

Luni 1 aprilie
2. PLANUL CREATORULUI 

a. Cu ce scop a creat Dumnezeu acest pământ? Isaia 45:18. Când şi cum se va împlini scopul iniţial al lui Dumnezeu? Psalmii 37:29; 2 Petru 3:13.

Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!  (Isaia 45:18).
Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie. – (Psalmii 37:29).
Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. ( 2 Petru 3:13). 

„Tot cerul a manifestat un interes profund şi plin de bucurie faţă de crearea lumii şi a omului. Fiinţele omeneşti erau de un rang nou şi deosebit. Ele erau făcute ‚după chipul lui Dumnezeu’, şi planul Creatorului era ca ele să populeze pământul.” – The Review and Herald, 11 februarie 1902.

b. Ce atitudine are Dumnezeu faţă de cei care răspund sugestiilor Sale? Psalmii 145:18, 19; Isaia 49:14-16.

Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă. (Psalmii 145:18, 19).
Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!” Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! (Isaia 49:14-16) 

„Când ne rugăm fierbinte Domnului să Se îndure de noi în suferinţa noastră şi să ne conducă prin Duhul Său cel Sfânt, El nu va întoarce niciodată spatele rugăciunii noastre. Se poate întâmpla ca un părinte să întoarcă spatele copilului său flămând, dar Dumnezeu nu poate niciodată respinge strigătul inimii în nevoie care tânjeşte după El.” – Cugetări de pe Muntele Ferici­rilor, pag. 132 engl. (cap. 7). 

c. Descrieţi atitudinea care o vor avea cei care răspund dragostei lui Dumnezeu aşa cum este ea descoperită în Hristos. 1 Ioan 4:19, 9-11.

Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.  (1 Ioan 4:19).
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. (1 Ioan 4:9-11).                                 

„Religia se bazează pe dragostea lui Dumnezeu, care ne face şi pe noi să ne iubim unii pe alţii. Ea este plină de mulţumire, umilinţă, îndelung-răbdătoare. Ea este jertfitoare de sine, răbdătoare, miloasă şi iertătoare. Sfinţeşte întreaga viaţă şi-şi extinde influenţa asupra altora.
Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot nutri ură sau invidie. Când principiul ceresc al dragostei infinite umple inima, ea se va revărsa asupra altora, nu numai pentru că primesc favoruri, dar pentru că dragostea este un principiu de acţiune care schimbă caracterul, guvernează impulsurile, controlează patimile, supune vrăjmăşia, înalţă şi înnobilează afecţiunile. Această dragoste … este la fel de cuprinzătoare precum lumea şi la fel de înaltă precum cerul, şi este în armonie cu aceea a lucrătorilor îngereşti. Această dragoste nutrită în suflet, îndulceşte întreaga viaţă şi revarsă o in­fluenţă curăţitoare asupra tuturor celor din jur… Dacă Îl iubim pe Dumne­zeu din toată inima, trebuie să-i iubim şi pe copiii Săi.” – Testimonies, vol. 4, pag. 223, 224 engl. (cap.: „Necesitatea armoniei”). 

Marţi 2 aprilie
3. RELAŢIA LUI DUMNEZEU CU OMENIREA 

a. Cum suntem binecuvântaţi prin relaţia noastră cu Dumnezeirea? Matei 7:7-11. Ce dovadă ne-a dat Dumnezeu că ne iubeşte şi că este preocupat de bunăstarea noastră? Iona 4:2 (u.p.); Mica 7:18.

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer! (Matei 7:7-11).
... Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!  (Iona 4:2).
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!  (Mica 7:18). 

„Îngerilor le face plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu; lor le place să fie în apropiere de El. Ei socotesc comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; şi totuşi, copiii acestui pământ, care au atât de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, par mulţumiţi să umble fără lumina Duhului Său, tovărăşia prezenţei Sale.” – Calea către Hristos, pag. 94 engl. (cap. 11).
„Dumnezeu ne-a legat inimile de Sine prin nenumăratele dovezi ale iubirii în ceruri şi pe pământ. Prin lucrurile din natură, prin cele mai adânci şi gingaşe legături omeneşti pe care le poate cunoaşte inima omenească, El caută să ni Se descopere.” – Idem., pag. 10 (cap. 1). 

b. Ce este Dumnezeu gata să facă în favoarea membrilor familiei omeneşti în ciuda stării lor decăzute? Matei 6:25-30.

De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? (Matei 6:25-30).

„În Predica Sa de pe Munte, Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi lecţii preţioase cu privire la nevoia de a se încrede în Dumnezeu. Aceste lecţii aveau scopul de a-i încuraja pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile, şi ele au ajuns până la noi pline de învăţătură şi mângâiere. Mântuitorul a îndreptat atenţia urmaşilor Săi către păsările cerului, cum îşi ciripesc cântecele lor de laudă, neîmpovărate de gânduri de îngrijorare, pentru că ‚ele nici nu seamănă, nici nu seceră.’ Şi totuşi, măreţul Tată se îngrijeşte de nevoile lor. Mântuitorul întreabă: ‚Nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?’ (Matei 6:26).” – Idem., pag. 123 engl. (cap. 13).

c. Cine îi ajută pe bărbaţi şi femei să aibă relaţii bune? Galateni 5:22, 23; 2 Petru 1:3-7.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,  blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.  (Galateni 5:22, 23).
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. (2 Petru 1:3-7).

„Cei care devin făpturi noi în Hristos Isus vor aduce roadele Duhului ‚dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.’ (Galateni 5:22, 23).” – Idem., pag. 58 engl. (cap. 7).

Miercuri 3 aprilie
4. DUMNEZEU SE RAPORTEAZĂ LA NEVOILE OAMENILOR 

a. Din ce cauză au plecat Agar şi fiul ei în deşert? În ce fel a răspuns Dumnezeu la nevoile lui Agar şi ale fiului ei? Genesa 21:9-11, 17-20.

Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar. Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său. (Geneza 21:9-11).
Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul. (Geneza 21:17-20). 

b. Cu privire la relaţiile personale, ce principiu este demonstrat în istorisirea cu femeia prinsă în adulter? Ioan 8:10, 11. Cum a recunoscut Isus demnitatea fiinţei umane? Luca 15:1, 2.

Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”) (Ioan 8:10,11).
Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” (Luca 15:1, 2). 

„Prin faptul că [Isus] a iertat această femeie [acuzată că a călcat porunca a şaptea] şi a încurajat-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu micşorează păcatul, şi nici nu scade simţul vinovăţiei, El caută nu să condamne, ci să mântuiască.” – Hristos lumina lumii, pag. 462 engl. (cap. 50).
„Isus a stat la masa vameşilor ca un oaspete de onoare, arătând, prin mila şi amabilitatea lui socială, că El recunoaşte demnitatea fiinţei umane; iar oamenii doreau nespus să devină vrednici de încrederea Sa. Cuvintele Sale cădeau asupra inimilor însetate cu o putere binecuvântată, dătătoare de viaţă. Noi impulsuri erau trezite, iar acestor proscrişi ai societăţii li se deschidea posibilitatea unei noi vieţi.” – Idem., pag. 274 engl. (cap. 28). 

c. Care este făgăduinţa făcută de Dumnezeu fiecărei persoane care se încredinţează purtării Sale de grijă? Zaharia 2:8; Isaia 49:15, 16; Matei 10:29, 30. Atunci când ne încredinţăm vieţile lui Dumnezeu, cum putem fi siguri că agenţii cereşti ne vor proteja? Ioan 10:28, 29.

Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. (Zaharia 2:8).
Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! (Isaia 49:15, 16).
Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.  (Matei 10:29, 30).
Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.   ²⁹ Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (Ioan 10:28, 29). 

„Sufletul care s-a predat lui Hristos devine propria Sa cetăţuie, pe care El o păstrează într-o lume răzvrătită, şi El doreşte ca nici o altă autoritate să nu fie recunoscută în ea decât a Sa. Un suflet luat astfel în stăpânire de agenţii cereşti nu poate fi biruit de atacurile lui Satan.” – Idem., pag. 324 engl. (cap. 33).
„În timp ce [Hristos] Îşi extinde la întreaga lume invitaţia de a veni la Sineşi a fi mântuit, El îi împuterniceşte pe îngerii Săi să dea ajutor divin fiecărui suflet care vine la Elîn pocăinţă şi căinţă prin Duhul Său cel Sfânt în mijlocul bisericii Sale.” – Mărturii pentru pastori şi slujitorii evangheliei, pag. 15 engl. (cap. 1). 

Joi 4 aprilie
5. RELAŢIA IDEALĂ 

a. Care este voinţa lui Dumnezeu faţă de noi cu privire la relaţiile noastre cu cerul? Ioan 3:16, 17; 17:3, 22.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. (Ioan 3:16, 17).
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3).
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una (Ioan 17:22). 

„Cel care L-a creat pe om, a înţeles valoarea omenirii. Denunţase răul ca fiind vrăjmaşul celor pe care El căuta să-i binecuvânteze şi să-i mântuiască. El vedea în fiecare fiinţă omenească, oricât de căzută, un fiu al lui Dumnezeu, o persoană care putea reprimi privilegiul relaţiei cu Divinitatea Sa.” – Educaţia, pag. 79 engl. (cap.: „Învăţătorul trimis dela Dumnezeu”).

b. Atunci când experimentăm binecuvântările unei relaţii cu Dumnezeu, ce ne va determina aceasta să facem? 1 Corinteni 9:16; 2 Corinteni 5:14, 15.

Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! (1 Corinteni 9:16).
Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. (2 Corinteni 5:14,15). 

„Dacă doriţi să fiţi urmaşii [Mântuitorului nostru], trebuie să cultivaţi compasiunea şi mila… Dacă priviţi la Isus şi luaţi de la El cunoştinţă, putere şi har, puteţi să oferiţi mângâierea Sa şi altora, pentru că Mângâietorul este cu voi.” – Lucrarea de binefacere, pag. 26 engl. (cap. 3)
„Dragostea lui Hristos, descoperită nouă, ne face datori faţă de toţi cei care nu-L cunosc. Dumnezeu ne-a dat lumina, nu numai pentru noi, ci ca să o revărsăm şi asupra altora.” – Calea către Hristos, pag. 81 engl. (cap. 9).

Vineri 5 aprilie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE 

1. Cum putem înţelege, într-o oarecare măsură, relaţia care există între Hristos şi Dumnezeu?
2. Ce solie este adresată celor care în zilele de întuneric simt că lui Dumnezeu nu-I pasă de ei?
3. Ce dovadă arată că relaţia noastră cu Dumnezeirea este foarte preţioasă?
4. Povestiţi experienţele lui Agar şi a femeii prinse în preacurvie. Cum Îşi manifestă Hristos grija faţă de omenire?
5. Care sunt câteva dintre însuşirile pe care trebuie să le aibă urmaşii lui Hristos, aşa încât să manifeste faţă de alţii caracteristicile cerului?