Lecția 1. Dragostea lui Dumnezeu pentru om

DUMINICĂ, 28 IUNIE 

1. DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE  

a. Ce dovezi ale dragostei lui Dumnezeu sunt oferite omenirii? Exodul 34:6, 7; Iona 4:2 (u.p.); Ieremia 31:3 

Exodul 34:6-7: „Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!” “ 

Iona 4:2 (ultima parte): „…Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău!“ 

Ieremia 31:3: „Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea!“ ” 

„Cuvântul lui Dumnezeu Îi descoperă caracterul. El Însuși a declarat dragostea Sa și mila Sa infinită. Când Moise s-a rugat: «Arată-mi slava Ta», Domnul a răspuns: «Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea.» (Exodul 33:18, 19). Aceasta este slava Sa. Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise și a proclamat: «Domnul, Domnul Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până la mii de neamuri, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul.» (Exodul 34:6, 7). El este «încet la mânie și plin de bunătate», «căci Îi place îndurarea». (Iona 4:2; Mica 7:18).” — Calea către Hristos, p. 10 (cap. 1). 

b. Care a fost scopul lui Dumnezeu în trimiterea Fiului Său? Matei 11:27; Ioan 14:8, 9 

Matei 11:27: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să I-L descopere.“ 

Ioan 14:8-9: ”„Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns!” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?“ 

„Satan i-a determinat pe oameni să-L conceapă pe Dumnezeu ca pe o ființă al cărei atribut principal este o dreptate aspră — un judecător sever, un creditor dur și neînduplecat. El L-a prezentat pe Creator ca pe Cineva care privește cu ochi geloși pentru a descoperi greșelile și erorile oamenilor, ca să îi cerceteze cu judecăți. Pentru a înlătura această umbră întunecată, descoperind lumii dragostea infinită a lui Dumnezeu, Isus a venit să trăiască printre oameni.” — Ibid., p. 11. 

LUNI, 29 IUNIE 

2. MISIUNEA LUI ISUS  

a. Cum Și-a descris Isus misiunea Sa pământească? Luca 4:16–18 

Luca 4:16-18: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați“ 

„[Luca 4:18 este citat.] Aceasta era lucrarea [lui Isus]. El umbla făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de Satan. Existau sate întregi în care nu se auzea niciun geamăt de boală în nicio casă, căci El trecuse pe acolo și îi vindecase pe toți bolnavii lor. Lucrarea Sa dovedea ungerea Sa divină. Dragostea, mila și compasiunea erau descoperite în fiecare faptă a vieții Sale; inima Lui se revărsa în cea mai duioasă simpatie pentru copiii oamenilor. El a luat natura omenească pentru a putea ajunge la nevoile omului. Cei mai săraci și mai umili nu se temeau să se apropie de El. Chiar și copiii mici erau atrași de El. Le plăcea să se urce pe genunchii Lui și să privească fața gânditoare, plină de bunătate și iubire.” — Calea către Hristos, pp. 11, 12 (cap. 1). 

„Isus vedea în fiecare suflet pe cineva căruia trebuia să-i fie adresată chemarea la Împărăția Sa. El ajungea la inimile oamenilor mergând printre ei ca unul care le dorea binele. Îi căuta pe străzile publice, în casele particulare, pe bărci, în sinagogă, pe țărmul lacului și la ospățul de nuntă. Îi întâlnea la ocupațiile lor zilnice și manifesta interes față de treburile lor pământești. El ducea învățătura Sa în familie, aducând familiile, chiar în propriile lor cămine, sub influența prezenței Sale divine. Puternica Sa simpatie personală ajuta la câștigarea inimilor. Adesea Se retrăgea în munți pentru rugăciune solitară, dar aceasta era o pregătire pentru munca Sa printre oameni în viața activă. Din aceste perioade ieșea pentru a-i ușura pe bolnavi, a-i instrui pe cei neștiutori și a rupe lanțurile robilor lui Satan.” — Hristos, Lumina lumii, p. 151 (cap. 15). 

b. Deși plin de dragoste și compasiune, Hristos era credincios în mustrarea pacatului. Dați un exemplu. Ioan 9:39–41; Matei 21:12, 13 

Ioan 9:39-41: „Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi.” Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi și noi orbi!” „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat, dar acum ziceți: ‘Vedem.’ Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.“ 

Matei 21:12-13: „Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” “ 

„Isus nu a suprimat niciun cuvânt de adevăr, dar l-a rostit întotdeauna cu dragoste. El a manifestat cel mai mare tact și o atenție grijulie plină de bunătate în relațiile Sale cu oamenii. Nu a fost niciodată nepoliticos, nu a rostit niciodată un cuvânt aspru fără să fie nevoie, nu a produs niciodată durere inutilă unui suflet sensibil. El nu a condamnat slăbiciunea omenească. A spus adevărul, dar întotdeauna în dragoste. A denunțat ipocrizia, necredința și nelegiuirea; dar lacrimi erau în glasul Său când rostea mustrările Sale aspre. … Fiecare suflet era prețios în ochii Săi. Deși Se purta întotdeauna cu demnitate divină, Se pleca cu cea mai tandră considerație asupra fiecărui membru al familiei lui Dumnezeu. În toți oamenii El vedea suflete căzute, pe care avea misiunea să le mântuiască.” — Calea către Hristos, p. 12 (cap. 1). 

MARȚI, 30 IUNIE 

3. O VIAȚĂ DE JERTFIRE DE SINE  

a. Ce povară grea a purtat Mântuitorul nostru în timpul vieții Sale? Isaia 53:5–7; Luca 2:48, 49 

Isaia 53:5-7: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.“ 

Luca 2:48-49: „Când L-au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți; și mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare.” El le-a zis: „De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” “ 

„Isus a purtat povara îngrozitoare a responsabilității pentru mântuirea oamenilor. El știa că, dacă nu avea loc o schimbare hotărâtă în principiile și scopurile neamului omenesc, toți aveau să fie pierduți. Aceasta era povara sufletului Său și nimeni nu putea aprecia greutatea care apăsa asupra Lui. Din copilărie, tinerețe și până la maturitate, El a umblat singur. Totuși, era o fericire să fii în prezența Lui. Zi după zi, a întâlnit încercări și ispite; zi după zi, a fost adus în contact cu răul și a fost martor la puterea acestuia asupra celor pe care căuta să-i binecuvânteze și să-i mântuiască. Totuși, El nu a cedat și nu S-a descurajat. 

În toate lucrurile Și-a adus cu strictețe dorințele în supunere față de misiunea Sa. El Și-a glorificat viața făcând ca totul în ea să fie subordonat voii Tatălui Său. Când, în tinerețea Sa, mama Sa L-a găsit în școala rabinilor și I-a spus: «Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi?», El a răspuns — iar răspunsul Său este nota dominantă a lucrării vieții Sale: «Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?» 

Viața Sa a fost una de continuă jertfire de sine. El nu a avut o casă în această lume, decât în măsura în care bunătatea prietenilor I-a oferit adăpost ca unui călător. El a venit să trăiască pentru noi viața celui mai sărac și să umble și să lucreze printre cei nevoiași și suferinzi. Necunoscut și neonorat, El a umblat printre oamenii pentru care făcuse atât de mult.” — Slujitorii Evangheliei, pp. 42, 43 (secț. 2, Hristos, exemplul nostru). 

b. Ce ne învață revărsarea dragostei bogate a lui Dumnezeu despre Tatăl nostru ceresc? Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9, 10 

Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.“ 

1 Ioan 4:9-10: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.“ 

„Această mare jertfă nu a fost adusă pentru a crea în inima Tatălui dragoste pentru om, nici pentru a-L face dispus să mântuiască. Nu, nu! «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu.» (Ioan 3:16). Tatăl ne iubește nu din cauza marii jertfe de ispășire, ci El a oferit ispășirea pentru că ne iubește. Hristos a fost mijlocul prin care El Și-a putut revărsa asupra unei lumi căzute, dragostea infinită. «Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.» (2 Corinteni 5:19). Dumnezeu a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia Ghetsimaniului, în moartea de pe Calvar, inima Dragostei Infinite a plătit prețul răscumpărării noastre.” — Calea către Hristos, p. 13 (cap. 1). 

MIERCURI, 1 IULIE 

4. ÎNLOCUITORUL ȘI GARANTUL NOSTRU  

a. Care este baza mântuirii sufletelor noastre? 1 Corinteni 1:30; Faptele Apostolilor 16:31

1 Corinteni 1:30: „Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.“ 

Faptele Apostolilor 16:31: „Pavel și Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.” “ 

„Oh, ce foame și ce dor al sufletului avea Hristos să mântuiască ceea ce era pierdut! Trupul răstignit pe cruce nu a diminuat divinitatea Sa, nici puterea Sa dumnezeiască de a mântui, prin jertfa Sa omenească, pe toți cei care aveau să accepte neprihănirea Lui. Murind pe cruce, El a transferat vina de la persoana călcătorului de lege asupra Înlocuitorului divin, prin credința în El ca Răscumpărător al său personal. Păcatele unei lumi vinovate, care în chip simbolic sunt descrise ca fiind «roșii ca purpura», au fost puse asupra Garantului divin.” — Astăzi cu Dumnezeu (cap. Înlocuitorul divin). 

b. Ce a făcut Hristos pentru răscumpărarea noastră, dincolo de orice efort sau înțelepciune omenească? Ioan 10:17; Romani 5:6–8 

Ioan 10:17: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși s-o iau.“ 

Romani 5:6-8: „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.“ 

„Tatăl Meu v-a iubit atât de mult, încât Mă iubește chiar și mai mult pentru că Mi-am dat viața ca să vă răscumpăr. Devenind Înlocuitorul și Garantul vostru, prin jertfirea vieții Mele, prin luarea asupra Mea a datoriilor voastre, a fărădelegilor voastre, devin și mai scump Tatălui Meu; căci prin jertfa Mea, Dumnezeu poate fi drept și totuși să îndreptățească pe cel ce crede în Isus.” 

„Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu nu putea împlini răscumpărarea noastră; căci numai El, care era la sânul Tatălui, putea să-L descopere. Numai El, care cunoștea înălțimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu, putea să o facă cunoscută. Nimic mai puțin decât jertfa infinită adusă de Hristos în favoarea omului căzut nu putea exprima iubirea Tatălui pentru omenirea pierdută.” — Calea către Hristos, p. 14 (cap. 1).

c. Ce putea mărturisi Ioan despre Avocatul nostru la tronul lui Dumnezeu? 1 Ioan 1:1–3