Conţinut

Umblând cu Isus

Lecția 3. Pocăința

Verset de memorat: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de Domnul vremurile de înviorare.” (Faptele Apostolilor 3:19)

Lectură recomandată: Calea către Hristos, capitolul 3, pp. 23–35.

„Dumnezeu nu-i va lepăda pe aceia care au fost înșelați în păcat, dar care s-au întors la El cu o pocăință adevărată.” — Patriarhi și profeți, pp. 202, 203 (cap. 18).

DUMINICĂ, 12 IULIE

1. DURERE PENTRU PĂCAT

a. Ce dovadă a pocăinței adevărate cerea Ioan Botezătorul? Luca 3:7–14

Luca 3:7-9, 11-14: „Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră și nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc.” Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.” Au venit și niște vameși să fie botezați și i-au zis: „Învățătorule, noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu cereți nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luați.” Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceți nimic de la nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulțumiți cu lefurile voastre.” “

„Pocăința include durere pentru păcat și o întoarcere de la el. Nu vom renunța la păcat până nu-i vedem păcătoșenia; până când nu ne întoarcem de la el cu inima, nu va exista nicio schimbare reală în viață.” — Calea către Hristos, p. 23 (cap. 3).

b. Ce trebuie cunoscut despre pocăința adevărată care schimbă inima și viața? 2 Corinteni 7:9, 10

2 Corinteni 7:9-10: „Totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.“

„Adevărata durere pentru păcat este rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Duhul descoperă nerecunoștința inimii care L-a neglijat și L-a întristat pe Mântuitorul și ne aduce, în căință, la piciorul crucii. Prin fiecare păcat, Isus este rănit din nou; iar când privim la Acela pe care L-am străpuns, plângem pentru păcatele care I-au adus suferință. O astfel de întristare va conduce la lepădarea păcatului.” — Hristos, Lumina lumii, p. 300 (cap. 31).

„Când inima se supune influenței Duhului lui Dumnezeu, conștiința va fi trezită, iar păcătosul va discerne ceva din adâncimea și sfințenia Legii sfinte a lui Dumnezeu, temelia guvernării Sale în cer și pe pământ.” — Calea către Hristos, p. 24 (cap. 3).

LUNI, 13 IULIE

2. POCĂINȚĂ SINCERĂ

a. Care a fost rugămintea lui David când și-a dat seama de greutatea vinei sale? Psalmi 51:1–4

Psalmi 51:1-4: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăță-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.“

„Rugăciunea lui David după căderea sa ilustrează natura adevăratei dureri pentru păcat. Pocăința lui a fost sinceră și profundă. Nu a existat nicio încercare de a-și micșora vina; nici dorința de a scăpa de judecata care-l amenința nu i-a inspirat rugăciunea. David a văzut enormitatea fărădelegii sale; a văzut întinarea sufletului său; a urât păcatul. El nu s-a rugat doar pentru iertare, ci pentru curăția inimii. Tânjea după bucuria sfințeniei — după restaurarea în armonie și comuniune cu Dumnezeu.” — Calea către Hristos, pp. 24, 25 (cap. 3).

b. Ce l-a determinat pe David să caute adevărata pocăință? Psalmi 51:10–13

Psalmi 51:10-13: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt! Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.“

„«Zidește în mine o inimă curată.» Aceasta înseamnă a începe corect, chiar de la temelia caracterului creștin; căci din inimă ies izvoarele vieții. Dacă toți, slujitori și popor, s-ar asigura că inimile lor sunt drepte înaintea lui Dumnezeu, am vedea rezultate mult mai mari din munca depusă. Cu cât lucrarea ta este mai importantă și mai responsabilă, cu atât este mai mare necesitatea de a avea o inimă curată. Harul necesar este oferit, iar puterea Duhului Sfânt va lucra împreună cu orice efort pe care îl faci în această direcție. Dacă fiecare copil al lui Dumnezeu L-ar căuta cu stăruință și perseverență, ar exista o creștere mai mare în har. Dezbinările ar înceta; credincioșii ar fi o singură inimă și un singur cuget; curăția și dragostea ar domni în biserici. Prin contemplare, suntem schimbați. Cu cât contempli mai mult caracterul lui Hristos, cu atât vei deveni mai asemănător cu chipul Său. Vino la Isus așa cum ești, iar El te va primi și va pune în gura ta o cântare nouă, o laudă adusă lui Dumnezeu.” — Slujitorii Evangheliei (ediția 1892/1893), pp. 451, 452, secț. 10, Responsabilitățile conferinței, subcap. Remunerarea adecvată a predicatorilor.

c. Ce învață Biblia despre pocăință și predarea deplină lui Hristos? Romani 2:4; Faptele Apostolilor 3:19; 5:31

Romani 2:4: „Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?“

Faptele Apostolilor 3:19: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.“

Faptele Apostolilor 5:31: „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor.“

„Nu ne putem pocăi fără Duhul lui Hristos care trezește conștiința, așa cum nu putem fi iertați fără Hristos.

Hristos este sursa oricărui impuls bun. El este singurul care poate să sădească în inimă vrăjmășie împotriva păcatului. Orice dorință după adevăr și curăție, orice convingere a propriei noastre păcătoșenii, este o dovadă că Duhul Său lucrează asupra inimilor noastre.” — Calea către Hristos, p. 26 (cap. 3).

MARȚI, 14 IULIE

3. POCĂINȚĂ FALSĂ

a. Care a fost natura pocăinței lui Esau, a lui Faraon și a lui Iuda atunci când au realizat consecințele păcatului lor? Evrei 12:16, 17; Exodul 12:30–32; 14:3–5; Matei 27:3–5

Evrei 12:16-17: „Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.“

Exodul 12:30-32: „Faraon s-a sculat noaptea, el și toți slujitorii lui și toți egiptenii, și au fost mari țipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. În aceeași noapte, Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Sculați-vă, ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și copiii lui Israel. Duceți-vă să slujiți Domnului, cum ați zis. Luați-vă și oile și boii, cum ați zis, duceți-vă și binecuvântați-mă.”“

Exodul 14:3-5: „Faraon va zice despre copiii lui Israel: ‘S-au rătăcit prin țară; îi închide pustia.’ Eu voi împietri inima lui Faraon, și-i va urmări, dar Faraon și toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, și egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut așa. S-a dat de știre împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci, inima lui Faraon și a slujitorilor lui s-a schimbat față de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?”“

Matei 27:3-5: „Atunci, Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i-a dat preoților celor mai de seamă și bătrânilor și a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?”, i-au răspuns ei. „Treaba ta.” Iuda a aruncat arginții în Templu și s-a dus de s-a spânzurat.“

„Mulțimi regretă faptul că au păcătuit și chiar fac o reformă exterioară, pentru că se tem că faptele lor rele le vor aduce suferință. Dar aceasta nu este pocăință în sens biblic. Ei deplâng suferința, mai degrabă decât păcatul. Așa a fost durerea lui Esau când a văzut că dreptul de întâi născut era pierdut pentru totdeauna... Iuda Iscarioteanul, după ce L-a trădat pe Domnul său, a exclamat: «Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.» (Matei 27:4).

Mărturisirea i-a fost smulsă din sufletul vinovat de un simțământ groaznic al condamnării și de o așteptare înfri-coșătoare a judecății. Consecințele ce urmau să vină asupra lui l-au umplut de groază, dar în sufletul său nu a existat o durere adâncă, zdrobitoare, pentru faptul că L-a trădat pe Fiul fără pată al lui Dumnezeu și L-a tăgăduit pe Sfântul lui Israel. Faraon, când suferea sub judecățile lui Dumnezeu, și-a recunoscut păcatul pentru a scăpa de o pedeapsă și mai mare, dar s-a întors la sfidarea cerului de îndată ce urgiile au încetat. Toți aceștia au deplâns rezultatele păcatului, dar nu au fost întristați pentru păcatul în sine.” — Calea către Hristos, pp. 23, 24 (cap. 3).

„Dumnezeu i-a dat lui Faraon cele mai puternice dovezi ale puterii divine, dar monarhul a refuzat cu încăpățânare să ia aminte la lumină. Fiecare manifestare a puterii infinite, respinsă de el, l-a făcut și mai hotărât în răzvrătirea sa. Semințele răzvrătirii pe care le-a semănat când a respins prima minune și-au adus rodul.” — Patriarhi și profeți, p. 268 (cap. 23).

b. Ce se întâmplă când un păcătos nu se pocăiește și amână pocăința pentru un timp viitor? Ioan 12:35, 36; Evrei 3:12–15

Ioan 12:35-36: „Isus le-a zis: „Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu știe unde merge. Câtă vreme aveți lumina printre voi, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat și S-a ascuns de ei.“

Evrei 3:12-15: „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.” “

„Acei creștini cu numele, care vor ajunge nepregătiți la acel ultim conflict înfricoșător, își vor mărturisi păcatele în cuvinte de chin arzător, în timp ce cei nelegiuiți se vor bucura de necazul lor. Aceste mărturisiri sunt de aceeași natură ca ale lui Esau sau ale lui Iuda. Cei care le fac, deplâng rezultatul fărădelegii, dar nu vina ei. Ei nu simt o adevărată căință, nicio ură față de rău. Ei recunosc păcatul de frica pedepsei; dar, asemenea lui Faraon din vechime, s-ar întoarce la sfidarea cerului dacă judecățile ar fi îndepărtate.” — Tragedia veacurilor, pp. 620, 621 (sublinierea autorului) (cap. 39).

MIERCURI, 15 IULIE

4. FARISEUL ȘI VAMEȘUL

a. Care este diferența dintre fariseu și vameș în istorisirea lui Hristos? Luca 18:10–13

Luca 18:10-13: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu și altul, vameș. Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»”

„În parabola fariseului și a vameșului, rugăciunea plină de autosuficiență: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni» a stat în contrast puternic cu rugămintea celui pocăit: «Ai milă de mine, păcătosul!». (Luca 18:11, 13). Astfel, Hristos a mustrat ipocrizia iudeilor.” — Hristos, Lumina lumii, p. 495 (cap. 53).

b. Ce a spus Isus despre rezultatul rugăciunii vameșului? Luca 18:14

Luca 18:14: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.”

„Sărmanul vameș care s-a rugat: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul» (Luca 18:13), se considera un om foarte rău, iar alții îl priveau în același fel; dar el și-a simțit nevoia și, cu povara vinovăției și a rușinii, a venit înaintea lui Dumnezeu cerând îndurarea Sa. Inima lui era deschisă pentru ca Duhul lui Dumnezeu să-Și facă lucrarea plină de har și să-l elibereze de puterea păcatului. Rugăciunea lăudăroasă, plină de neprihănire de sine a fariseului arăta că inima lui era închisă față de influența Duhului Sfânt. Din cauza depărtării sale de Dumnezeu, el nu avea niciun simț al propriei întinări, în contrast cu desăvârșirea sfințeniei divine. El nu simțea nicio nevoie și nu a primit nimic.” — Calea către Hristos, pp. 30, 31 (cap. 3).

c. Spunând această istorisire, ce atitudine distrugătoare a dorit Isus să corecteze? Luca 18:9; 2 Corinteni 10:12; Proverbe 16:18

Luca 18:9: „A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți.“

2 Corinteni 10:12: „Negreșit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înșiși și se pun alături ei cu ei înșiși, sunt fără pricepere.“

Proverbe 16:18: „Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.“

„Religia fariseului nu atinge sufletul. El nu caută o asemănare cu Dumnezeu în caracter, o inimă plină de dragoste și milă. El este mulțumit cu o religie care se ocupă doar de viața exterioară. Neprihănirea sa este propria sa neprihănire — rodul propriilor fapte — și este apreciată după un standard omenesc.

Oricine se încrede în sine că este neprihănit îi va disprețui pe alții. După cum fariseul se judecă pe sine prin comparație cu alți oameni, tot așa îi judecă și pe alții după sine. Neprihănirea lui este evaluată prin a lor, iar cu cât ei sunt mai răi, cu atât el pare mai neprihănit prin contrast. Neprihănirea lui de sine duce la acuzare. «Alți oameni» sunt condamnați de el ca fiind călcători ai Legii lui Dumnezeu. Astfel, el manifestă tocmai spiritul lui Satan, acuzatorul fraților. Cu un asemenea spirit, este imposibil pentru el să intre în comuniune cu Dumnezeu.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 151 (cap. 13).

JOI, 16 IULIE

5. NU VĂ ÎMPIETRIȚI INIMA

a. Care este pericolul din ignorarea convingerii sau amânarea răspunsului? 2 Corinteni 6:2; Evrei 3:7, 8; Luca 12:20, 21

2 Corinteni 6:2: „Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” “

Evrei 3:7-8: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,“

Luca 12:20-21: „Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” “

„Mulți își liniștesc o conștiință tulburată cu gândul că pot schimba un curs rău atunci când vor; că se pot juca cu invitațiile milei și totuși să fie impresionați iar și iar. Ei cred că, după ce au disprețuit Duhul harului, după ce și-au aruncat influența de partea lui Satan, într-un moment de groază extremă își pot schimba direcția. Dar acest lucru nu se face atât de ușor. Experiența, educația unei vieți întregi au modelat caracterul atât de temeinic, încât puțini mai doresc atunci să primească chipul lui Isus.” — Calea către Hristos, pp. 33, 34 (cap. 3).

b. Ce ar trebui să facem atunci când realizăm că inima și viața noastră nu sunt în armonie cu Dumnezeu? Psalmi 139:23, 24; 51:10.

Psalmi 139:23-24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!“

Psalmi 51:10: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic“

„Studiați Cuvântul lui Dumnezeu cu rugăciune. Acest Cuvânt vă prezintă, în Legea lui Dumnezeu și în viața lui Hristos, marile principii ale sfințeniei, fără de care «nimeni nu va vedea pe Domnul». El convinge de păcat; el descoperă clar calea mântuirii. Dați-i atenție ca fiind vocea lui Dumnezeu care vorbește sufletului vostru.” — Ibid.

„Am fost mari păcătoși, dar Hristos a murit pentru ca să fim iertați. Meritele jertfei Sale sunt suficiente pentru a ne prezenta înaintea Tatălui. Cei cărora le-a iertat cel mai mult Îl vor iubi cel mai mult și vor sta cel mai aproape de tronul Său pentru a-L lăuda pentru marea Sa dragoste și jertfa Sa infinită. Atunci când înțelegem cel mai deplin dragostea lui Dumnezeu, realizăm cel mai bine păcătoșenia păcatului. Când vedem lungimea lanțului care a fost coborât pentru noi, când înțelegem ceva din jertfa infinită pe care Hristos a făcut-o în favoarea noastră, inima se topește de duioșie și căință.” — Ibid., p. 36.

VINERI, 17 IULIE

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Ce dar minunat oferă Dumnezeu pentru ca noi să putem primi harul cerului?

2. De ce nu ne putem pocăi cu adevărat prin propriile noastre puteri?

3. Ce a lipsit pocăinței lui Esau, Faraon și Iuda?

4. De ce a spus Isus parabola fariseului și a vameșului?

5. Care este cel mai important pas pentru a-l aduce pe om într-o strânsă comuniune cu Dumnezeu?