Lecţia 2. Ales şi rânduit de Dumnezeu

„Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână…” (Ioan 15:16 p.p.). 

“Isus ne-a iubit pe când noi eram încă păcătoşi; dar prin aceea că ne-a ales spune că El ne-a rânduit să mergem şi să aducem rod. Are fiecare ceva de făcut? – Cu siguranţă, toţi cei care s-au înjugat cu Hristos trebuie să poarte povara Sa, să lucreze în rândurile Sale.” – The Signs of the Times, 17 decembrie 1894.

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 155-165 engl. (cap. 16).

Duminică 7 iulie
1. Noul convertit 

a. Ce a fost inspirat Pavel să facă imediat după convertirea lui? Faptele Apostolilor 9:20. Descrieţi răspunsul. Faptele Apostolilor 9:21-24.

Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. (Faptele apostolilor 9:20).
Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul. Iudeii caută să omoare pe Saul. După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare; şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. (Faptele apostolilor 9:21-24). 

b. Ce a fost imediat necesar pentru a proteja viaţa lui Pavel? Faptele Apostolilor 9:25.

Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă. (Faptele apostolilor 9:25).

c. Descrieţi experienţa importantă care a dus la întărirea credinţei lui Pavel şi a chemării făcute lui de Dumnezeu. Galateni 1:15-17.

Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. (Galateni 1:15-17).

„[Pavel] s-a dus în Arabia; şi acolo, în singurătate relativă, a avut timp destul pentru comuniune cu Dumnezeu şi contemplare. El dorea să fie singur cu Dumnezeu, să-şi cerceteze inima, să experimenteze o căinţă mai profundă şi să se pregătească prin rugăciune şi studiu să se angajeze într-o lucrare care i se părea prea mare şi prea importantă pentru el. El era un apostol, ales nu de oameni, ci ales de Dumnezeu, şi i s-a spus clar că lucrarea lui avea să fie printre păgâni.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 33, 34.

Luni 8 iulie
2. Cultivând dragostea dintâi

a. Prin ce s-a caracterizat timpul petrecut de Pavel în Arabia – şi de cine ne mai aminteşte această experienţă a lui? Psalmii 139:23, 24; Exodul 2:15; 3:1.

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei! (Psalmii 139:23, 24).
Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână. (Exodul 2:15).
Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. (Exodul 3:1). 

„În şcolile militare din Egipt, Moise a fost învăţat legea forţei; iar această învăţătură fusese atât de mult întipărită în caracterul său, încât a fost nevoie de patruzeci de ani de linişte şi comuniune cu Dumnezeu şi cu natura ca să-l pregătească pentru a-l conduce pe Israelprin legea dragostei. Aceeaşi lecţie trebuia să o înveţe şi Pavel.” – Educaţia, pag. 65 engl. (cap.: „Vieţile unor mari bărbaţi”).
„În timp ce se afla înArabia, [Pavel] nu a ţinut legătura cu apostolii; el L-a căutat pe Dumnezeu cu seriozitate, din toată inima lui, fiind hotărât să nu se odihnească până când nu ştia sigur că pocăinţa lui fusese acceptată iar marele său păcat, iertat. El nu dorea să renunţe la luptă până când nu avea asigurarea că Isus urma să fie cu el în lucrarea ce-i sta în faţă. El avea să poarte mereu în trupul lui semnele slavei lui Hristos, în ochii săi, care fuseseră orbiţi de lumina cerească; şi dorea să poarte cu sine mereu asigurarea harului susţinător al lui Hristos. Pavel intră în legătură strânsă cu Cerul, iar Isus a comunicat cu el şi l-a întărit în credinţa lui, revărsând asupra lui înţelepciunea şi harul Său.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 34.

b. De ce foloseşte Dumnezeu adeseori experienţa singurătăţii din pustiu ca să pregătească lideri să intre într-o mare lucrare pentru Sine? Iov 37:14; Psalmii 46:10.

Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu! (Iov 37:14).
Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” (Psalmii 46:10). 

c. În ciuda marilor speranţe ale lui Pavel, prin ce dezamăgire neaşteptată a trebuit să treacă el când în cele din urmă s-a întâlnit cu fraţii conducători la Ierusalim? Faptele Apostolilor 9:26; Galateni 1:18, 19. Ce a făcut ca experienţa lui Pavel să fie atât de remarcabilă?

Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. (Faptele apostolilor 9:26).
După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului. (Galateni 1:18, 19). 

„Petru, Iacov şi Ioan erau convinşi că Dumnezeu îi desemnase să-L predice pe Hristos între compatrioţii lor în ţară. Dar Pavel îşi primise misiunea de la Dumnezeu, în timp ce se ruga în templu, iar largul lui câmp îi fusese prezentat în mod clar. Pentru a-l pregăti pentru vasta şi importanta sa lucrare, Dumnezeu îl adusese în legătură strânsă cu Sine şi, printr-o viziune, îi arătase o licărire a frumuseţii şi slavei Cerului.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 41, 42.

Marţi 9 iulie
3. Lăsând în urmă orice prejudecată

a. Cine a pregătit calea ca Pavel să fie acceptat de către apostoli? De ce a trebuit scurtată această vizită la Ierusalim? Faptele Apostolilor 9:27-29; 22:17, 18. Ce a făcut ca până la urmă credincioşii să accepte slujirea lui Pavel pentru neamurile dispreţuite? Faptele Apostolilor 8:26, 27, 38; 10:34, 35, 44-47.

Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare. (Faptele apostolilor 9:27-29).
Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească; şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: „Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.” (Faptele apostolilor 22:17,18).
Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.” Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine (Faptele apostolilor 8:26, 27).
A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. (Faptele apostolilor 8:38).
Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, - Faptele apostolilor ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. (Faptele apostolilor 10:34,35)
Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (Faptele apostolilor 10:44-47). 

b. Ce logică a folosit Pavel în rugăciunea cu privire la ceea ce simţea că este chemarea lui? Care a fost răspunsul? Faptele Apostolilor 22:19-21. Cum a fost binecuvântată biserica atunci când a acceptat hotărârea lui Dumnezeu? Faptele Apostolilor 9:30, 31.

Şi am zis: „Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.” Atunci El mi-a zis: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…” (Faptele apostolilor 22:19-21).
Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars. Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea. (Faptele apostolilor 9:30, 31). 

c. Ce principiu veşnic a proclamat mai târziu Pavel spre binele tuturor credincioşilor până la timpul sfârşitului – şi cum este acest principiu o avertizare pentru noi? Galateni 3:28, 29; Coloseni 3:11.

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:28, 29).
Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi. (Coloseni 3:11).

 

„Dumnezeu a ales ca omul să facă o anumită lucrare. Poate capacităţile lui mintale sunt slabe, dar atunci se vede şi mai clar că Dumnezeu este la lucru. Poate vorbirea lui nu este elocventă, dar aceasta nu este o dovadă că el nu are solia de la Dumnezeu. Poate cunoştinţa lui este limitată, dar în multe cazuri Dumnezeu poate lucra cu înţelepciunea Sa printr-un asemenea agent, şi se poate vedea puterea lui Dumnezeu, mai mult decât printr- unul care are capacităţi înnăscute şi dobândite şi care este conştient de acest lucru şi se încrede în sine, în judecata lui, în cunoştinţa lui şi în felul său de adresare.” – Manuscript Releases, vol. 5, pag. 244.
„Prejudecata este un lucru groaznic înaintea lui Dumnezeu. Prejudecata L-a răstignit pe Mântuitorul lumii. Noi ca popor să punem deoparte orice prejudecată; pentru că ea orbeşte mintea şi-i face pe oameni incapabili să facă dreptate celor despre care îşi imaginează că sunt condamnabili. Ea îi va face pe oameni să devină judecătorii fraţilor în profunzimea sufletului cărora nu pot citi, şi, dacă ar putea citi, nu ar înţelege. În loc de a crea neînţelegere, de a-i judeca pe alţii, trebuie să-i legăm pe membri de comunităţile noastre prin corzile puternicei dragoste frăţeşti în unire cerească. Dacă un frate şchiopătează, este un mare păcat acela de a-i prezenta cazul înaintea fraţilor într-o lumină descurajatoare şi a-i determina pe alţii să-l urmărească, ca să descopere multele lui slăbiciuni. Aceasta este o procedură satanică şi cu totul în dezacord cu Spiritul lui Hristos.” – The Review and Herald, 24 octombrie 1893. 

Miercuri 10 iulie
4. Câmpul de lucru se lărgeşte

a. Ce a spus Pavel despre începutul lucrării lui pentru Hristos? Galateni 1:20-24.

În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. Şi eram încă necunoscut la faţă bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.” Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.  (Galateni 1:20-24).

b. Între timp, ce a avut loc în cetăţile la nord de Iudeea, chiar în Cipru (o insulă din Marea Mediterană) şi de ce? Faptele Apostolilor 11:19-21. Ce a devenit imediat evident? Faptele Apostolilor 11:22-24.

Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul. (Faptele apostolilor 11:19-21).
Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul. (Faptele apostolilor 11:22-24). 

c. Pe cine a căutat Barnaba ca partener? După un an, ce impact remarcabil a avut lucrarea lor unită? Faptele Apostolilor 11:25, 26. Cum ne poate inspira aceasta pe fiecare dintre noi? Ioan 15:16.

Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul; Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul… (Faptele Apostolilor 11:25, 26).
Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. (Ioan 15:16) 

„Isus cheamă mulţi misionari, bărbaţi şi femei care doresc să se consacre lui Dumnezeu, care sunt gata să sacrifice şi să fie sacrificaţi în lucrarea Sa. Oh, nu putem să ne amintim că aici se află o lume pentru care trebuie să lucrăm? Să nu înaintăm pas cu pas, lăsându-L pe Dumnezeu să ne utilizeze ca mână ajutătoare? Să nu ne aşezăm pe altarul slujirii? Atunci dragostea lui Hristos ne va atinge şi transforma, ne va face gata să facem şi să îndrăznim de dragul Său.” – The Review and Herald, 27 ianuarie 1903.
„În ceasul al unsprezecelea, Domnul va chema în slujba Sa mulţi lucrători credincioşi. Bărbaţi şi femei jertfitoare de sine vor păşi în locuri rămase libere din cauza apostaziei sau a morţii. Tinerilor şi tinerelor, cât şi celor care sunt mai în vârstă, Dumnezeu le va da putere de sus. Cu minţile convertite, cu mâinile convertite, cu picioarele convertite, cu limbile convertite, cu buzele atinse de cărbunele aprins de pe altarul divin, ei vor merge în lucrarea Maestrului, înaintând mereu înainte şi în sus, ducând lucrarea înainte spre desăvârşire.” – The Youth Instructor, 13 februarie 1902.
„Atunci când bisericile văd că tinerii sunt zeloşi ca să se califice să-şi extindă lucrarea în oraşele şi satele care nu au fost trezite niciodată la adevăr, iar misionarii se oferă voluntar să meargă la alte naţiuni ca să le ducă adevărul, bisericile vor fi încurajate şi întărite mult mai mult decât dacă ar beneficia de lucrarea unor tineri fără experienţă.” – Testimonies, vol. 3, pag. 204 engl. (cap.: „Lucrarea misionară”). 

Joi 11 iulie
5. Chemarea recunoscută public

a. Ce a transmis Dumnezeu profeţilor şi învăţătorilor din comunitatea din Antiohia? Faptele Apostolilor 13:1, 2. Ce descoperă că biserica poate face acest pas doar în temere de Dumnezeu, cu rugăciune şi post? Faptele Apostolilor 13:3.

În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Faptele apostolilor 13:1, 2).
Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. (Faptele apostolilor 13:3). 

„Înainte de a fi trimişi ca misionari în lumea păgână, aceşti apostoli [Barnaba şi Saul] au fost consacraţi în mod solemn lui Dumnezeu prin post şi rugăciune şi prin punerea mâinilor. În felul acesta, ei au fost autorizaţi de către biserică, nu numai ca să înveţe adevărul, ci şi ca să oficieze ritualul botezului şi să organizeze comunităţi, fiind investiţi cu autoritate eclesiastică deplină… Atât Pavel cât şi Barnaba primiseră deja misiunea lor de la Dumnezeu Însuşi, iar ceremonia de punere a mâinilor nu a adăugat nici un har sau calificare efectivă. Era o formă recunoscută de desemnare într-o anumită slujbă şi o recunoaştere a autorităţii persoanei care primeşte acea slujbă.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 161, 162 engl. (cap. 16).

b. Cum a considerat Pavel această numire solemnă? Romani 1:1.

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu. (Romani 1:1).

„Pavel a privit ocazia hirotonisirii lui formale ca pe un semn al începerii unei perioade noi şi importante în lucrarea sa. Mai târziu, el a numit aceasta ca începutul lucrării ca apostol în biserica creştină.” – Idem., pag. 164, 165 engl. (cap. 16).

c. Care sunt câteva dintre punctele cheie ce trebuie înţelese cu privire la chemarea sfântă a unei hirotonisiri formale în slujirea eclesiastică? 1 Timotei 5:22; Isaia 52:11 (u.p.).

Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat. (1 Timotei 5:22).
Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţaţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului! (Isaia 52:11). 

Vineri 12 iulie
Întrebări recapitulative personale

1. De ce l-a trimis Dumnezeu pe Pavel în Arabia?
2. În ce fel ne aflăm în primejdia de a-i trata pe alţii aşa cum l-au tratat  apostolii pe Pavel?
3. Ce prejudecăţi nutrite de mine pot împiedica lucrarea lui Dumnezeu?
4. Descrieţi scena care va avea loc în curând şi care se va descoperi la ceasul al unşpelea.
5. Ce datorie solemnă au toţi membrii bisericii ori de câte ori se propune un nume pentru hirotonisirea formală, fie că e vorba de diacon, prezbiter sau predicator?