Lecţia 4. Sufletele strigă după adevăr

„Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: ‚Treci în Macedonia şi ajută-ne!’” (Faptele Apostolilor 16:9).

„Dumnezeu cheamă voluntari care să ia o poziţie hotărâtă de partea Sa şi care se angajează să se unească cu Isus din Nazaret ca să facă exact lucrarea ce trebuie făcută acum, chiar acum.” – Solii către tineret, pag. 198 engl. (cap. 58).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 188-197 engl. (cap. 19).

Duminică 21 iulie
1. Sesiunea conferinţei generale

a. Ce chestiune se afla în capul listei din agenda a ceea ce era în principiu o conferinţă generală a bisericii primare? Faptele Apostolilor 15:1-6.

Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri. După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei. Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise. Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut. - Faptele apostolilor 15:1-6

„Neamurile, şi în special grecii, erau foarte imorali, şi exista pericolul ca unii, fără inima convertită, să aibă doar o mărturisire a credinţei fără să renunţe la practicile lor rele. Creştinii iudei nu puteau tolera imoralitatea care nici măcar nu era privită ca ceva rău de către păgâni. De aceea, evreii considerau că era foarte potrivit ca tăierea împrejur şi păzirea legii ceremoniale să fie impuse convertiţilor dintre neamuri ca test al sincerităţii şi consacrării lor. Ei credeau că aceasta avea să-i împiedice să se alăture bisericii pe aceia care, primind credinţa fără o convertire adevărată a inimii, aveau să aducă mai târziu ocară asupra lucrării prin imoralitate şi exces. Diferitele puncte incluse în lămurirea principalei probleme în discuţie păreau să aducă înaintea consiliului greutăţi de netrecut. Însă, în realitate, Duhul Sfânt rezolvase deja această problemă, de a cărei rezolvare părea să depindă prosperitatea, dacă nu chiar existenţa bisericii creştine.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 192 engl. (cap. 19).

b. În timpul discuţiilor, care au fost comentariile făcut de Petru cu privire la această chestiune? Faptele Apostolilor 15:7-11.

După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă. -Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.” (Faptele apostolilor 15:7-11).

Luni 22 iulie
2. Decizii cheie

a. Ce raport au prezentat Pavel şi Barnaba la adunarea din Ierusalim? Faptele Apostolilor 15:12. Ce ar trebui să învăţăm din felul în care Iacov, în calitate de preşedinte, a aplicat acele veşti ca să formeze o rezoluţie? Faptele Apostolilor 15:13-21.

Toată adunarea a tăcut şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor. (Faptele apostolilor 15:12).
Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.” De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu; ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.” (Faptele apostolilor 15:13-21).

„Duhul Sfânt a văzut că este bine ca să nu se impună legea ceremonială asupra convertiţilor dintre neamuri, şi gândirea apostolilor în această privinţă era în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Iacov a prezidat acest consiliu şi hotărârea lui finală a fost: ‚De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu’ (Faptele Apostolilor 15:19). Aceasta a pus capăt discuţiei. În cazul acesta, avem o respingere a învăţăturii susţinute de biserica Romano-Catolică, anume că Petru era capul bisericii. Cei care, în calitate de papi, au pretins că sunt urmaşii lui, nu au nici un temei biblic ca bază pentru susţinerea lor. Nimic din viaţa lui Petru nu confirmă pretenţia cum că el ar fi fost ridicat mai presus de fraţii săi, ca vicarul Celui Preaînalt. Dacă cei despre care se spune că sunt urmaşii lui Petru ar fi urmat exemplul lui, ei ar fi fost întotdeauna mulţumiţi să rămână deopotrivă cu fraţii lor.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 194, 195 engl. (cap. 19).

b. Cu ce concluzie a fost de acord adunarea? Faptele Apostolilor 15:22-31. De ce era aşa de important ca şi creştinii dintre neamuri să se abţină de la consumul de sânge de animale? Genesa 9:1-4; Leveticul 3:17.

Atunci apostolii şi prezbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi. Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune! Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea; noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni şi să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel, oamenii aceştia care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos. Am trimis, dar, pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!” Ei deci şi-au luat rămas bun de la biserică şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate. După ce au citit-o, fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea. (Faptele Apostolilor 15:22-31).
Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre! Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. - Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi. (Geneza 9:1-4).
Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile unde veţi locui: cu niciun chip să nu mâncaţi nici grăsime, nici sânge.” (Leviticul 3:17).

„Nu toţi creştinii au fost chemaţi să voteze cu privire la această chestiune [dacă legea ceremonială să fie sau nu impusă neamurilor]. ‚Apostolii şi prezbiterii, oameni cu influenţă şi cu judecată, au conceput şi emis hotărârea, care a fost general acceptată de bisericile creştine. Totuşi, nu toţi au fost mulţumiţi de această hotărâre; a existat o grupare de fraţi ambiţioşi şi încrezători în sine care nu erau de acord cu ea. Aceşti oameni au început să se angajeze în lucrare pe propria lor răspundere. Ei s-au dedat la tot felul de murmurări şi căutări de greşeli, propunând noi planuri şi căutând să doboare lucrarea bărbaţilor pe care Dumnezeu îi rânduise să proclame solia evangheliei. Încă de la început, biserica a avut astfel de piedici de întâmpinat şi va avea mereu până la încheierea vremii.” – Idem., pag. 196, 197 engl. (cap. 19).

c. Atunci când a sosit vremea ca toţi să se întoarcă în câmpurile lor de lucru, ce a dus la o dispută între Pavel şi Barnaba? Faptele Apostolilor 15:36-38.

După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.” Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor. (Faptele Apostolilor 15:36-38).

Marţi 23 iulie
3. Noi conlucrători

a. Ce sarcină a preluat Pavel imediat după aceea împreună cu Sila? Cine a fost tânărul pe care Pavel l-a luat cu ei? Faptele Apostolilor 15:39-41; 16:1-3.

Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru. Pavel şi-a ales pe Sila şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului. El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind bisericile. (Faptele Apostolilor 15:39-41).
În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine. Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec. (Faptele apostolilor 16:1-3).

b. De ce a fost Pavel impresionat să meargă în Filipi din Macedonia? Faptele Apostolilor 16:9-12. În ce sens răsună „strigătul Macedonian” până la noi astăzi? Ioan 4:35; Isaia 6:8.

Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia. - După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile. (Faptele apostolilor 16:9-12).
Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. (Ioan 4:35).
Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8).

„În întreaga lume, există bărbaţi şi femei care privesc cu dor spre cer. De la sufletele care tânjesc după lumină, după har, după Duhul Sfânt se înalţă rugăciuni, lacrimi şi întrebări. Mulţi sunt la marginea împărăţiei, aşteptând doar să fie adunaţi în ea.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 109 engl. (cap. 11).
„Dumnezeu va accepta mult mai mulţi lucrători de pe căile umile ale vieţii, dacă ei sunt gata să se consacre pe deplin slujirii Sale. Bărbaţi şi femei să se ridice şi să ducă adevărul la toate drumurile şi gardurile vieţii. Nu toţi pot parcurge etape lungi de educaţie, dar dacă sunt consacraţi lui Dumnezeu şi învaţă de la El, mulţi pot face fără aceasta multe pentru a-I binecuvânta pe alţii. Mii ar fi acceptaţi dacă s-ar preda lui Dumnezeu. Nu toţi cei care lucrează în această direcţie ar trebui să depindă de conferinţă ca să fie susţinuţi. Cei care pot, să-şi consacre timpul şi capacităţile pe care au, să fie mesagerii harului lui Dumnezeu, inima lor bătând la unison cu marea inimă de iubire a lui Hristos, având urechile deschise la strigătul Macedonian.” – The Southern Work, pag. 16, 17

c. În timpul acesta atât de ocupat, cum suntem inspiraţi de felul în care Lidia s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru apostoli? Faptele Apostolilor 16:14, 15, 40; 1 Petru 4:9.

Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm. (Faptele apostolilor 16:14, 15).
Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat. (Faptele apostolilor 16:40).
Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire. (1 Petru 4:9).

„Lidia…. şi casa ei au fost convertiţi şi botezaţi, iar ea i-a rugat pe apostolic să facă din casa ei căminul lor.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 212 engl. (cap. 21).
„În mijlocul poporului nostru, ocazia de a da pe faţă ospitalitate nu ste privită aşa cum ar trebui, şi anume ca un privilegiu şi o binecuvântare. Există prea puţină sociabilitate, prea puţină dispoziţie de a face loc la încă două sau trei persoane la masa familiei, fără jenă sau paradă. Unii invocă faptul că ‚e prea mare deranjul’. Nu ar fi dacă ai spune: ‚Nu am făcut pregătiri speciale, însă sunteţi binevenit la ceea ce avem.’ Musafirul neaşteptat apreciază primirea bună mult mai mult decât cea mai elaborată pregătire.” – Testimonies, vol. 6, pag. 343 engl. (cap.: „Cultivarea ospitalităţii”)

Miercuri 24 iulie
4. Dând mărturie prin exemplu

a. De ce au fost aruncaţi Pavel şi Sila în închisoare? Cum au fost trataţi? Faptele Apostolilor 16:16-24. Ce au făcut ei acolo? Faptele Apostolilor 16:25.

Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor. I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei, I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.” Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci. (Faptele apostolilor 16:16-24).
Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. (Faptele apostolilor 16:25).

„[În timp ce se aflau în închisoarea din Filipi,] ucenicii au fost lăsaţi în condiţii care le provocau mari dureri. Spatele lor torturat şi plin de sânge atingea podeaua aspră de piatră, în timp ce picioarele erau ridicate şi legate strâns în butuci. În această poziţie nenaturală, ei sufereau o tortură extremă; totuşi, nu au murmurat, nici nu s-au plâns şi au vorbit unul cu altul şi s-au încurajat şi Îl lăudau pe Dumnezeu cu inimi recunoscătoare că au fost găsiţi vrednici să sufere ruşine pentru numele Său drag. Pavel şi-a amintit de persecuţia împotriva ucenicilor lui Hristos, în care el însuşi fusese implicat, şi era sincer recunoscător că ochii săi fuseseră deschişi ca să vadă, inima lui ca să simtă adevărurile glorioase ale evangheliei Fiului lui Dumnezeu şi că I se acordase privilegiul de a predica învăţătura pe care o dispreţuise cândva. Acolo, în întunericul dens şi singurătatea închisorii, Pavel şi Sila s-au rugat şi au cântat laudă lui Dumnezeu. Ceilalţi întemniţaţi ascultau cu uimire rugăciunile şi laudele care ieşeau din interiorul temniţei. Ei fuseseră obişnuiţi să audă ţipete, gemete, blesteme şi înjurături întrerupând liniştea nopţii din închisoare; dar nu mai auziseră niciodată înainte cuvinte de rugăciune şi laudă înălţându-se din celula aceea întunecoasă. Gardienii şi întemniţaţii se mirau şi se întrebau cine ar putea fi aceşti oameni care, îngheţaţi, flămânzi şi chinuiţi, puteau totuşi să se bucure şi să povestească unul cu altul plini de voie bună.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 75, 76.

b. Ce s-a întâmplat în timp ce Pavel şi Sila Îl lăudau pe Dumnezeu în temniţă? Faptele Apostolilor 16:26-34. Ce învăţăm din aceasta? Matei 5:44-46.

Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.” Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. (Faptele apostolilor 16:26-34).
Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,   ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:44-46).

„Ucenicii ar fi putut fugi atunci când cutremurul le-a deschis uşile închisorii şi le-au fost dezlegate legăturile; dar, dacă ar fi făcut astfel, ar fi însemnat că ei recunosc că sunt răufăcători, ceea ce ar fi adus ocara asupra evangheliei lui Hristos…
Filipenii nu puteau înţelege caracterul nobil şi generozitatea apostolilor date pe faţă prin felul lor de a acţiona, în special prin aceea că nu au apelat la o putere mai înaltă împotriva magistraţilor care i-au persecutat. Vestea întemniţării lor nedrepte şi a eliberării lor miraculoase s-a răspândit în întreaga regiune şi i-a adus pe apostoli şi misiunea lor în atenţia unui mare număr de oameni la care nu s-ar fi putut ajunge altfel.” – Idem., pag. 80, 81.

Joi 25 iulie
5. Aducând roade cu bucurie

a. De ce au plecat apostolii din Filipi, deşi nu în grabă? Faptele Apostolilor 16:35-39. În timp, care a fost rodul lucrării lui Pavel în Filipi? Filipeni 1:1, 2.

Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele, să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.” Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum, dar, ieşiţi afară şi duceţi-vă în pace.” Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!” Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă şi i-au rugat să părăsească cetatea. (Faptele apostolilor 16:35-39).
Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! (Filipeni 1:1, 2).

„Lucrarea lui Pavel în Filipi a avut ca rezultat înfiinţarea unei biserici acolo, al cărei număr creştea continuu. Exemplul lui în ce priveşte zelul şi devotamentul şi, mai presus de toate, faptul că era gata să sufere pentru Hristos au exercitat o influenţă adâncă şi de durată asupra celor convertiţi la credinţă. Ei au preţuit mult adevărurile dragi pentru care apostolul jertfise atât de mult, şi s-au predat din toată inima cauzei Răscumpărătorului.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 81.

b. Cum i-a considerat Pavel pe credincioşii din Filipi? Cum i-a sfătuit el cu privire la persecuţia pe care aveau să o întâmpine? Filipeni 1:3-7, 27-30.

Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har. (Filipeni 1:3-7).
Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu. Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum. (Filipeni 1:27-30)

c. Asemenea filipenilor, asupra a ce trebuie să ne concentrăm? Filipeni 2:5-11; 4:6-8. Ce mărturie a lui Pavel ne poate inspira? Filipeni 3:7-11.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; - pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:5-11).
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. (Filipeni 4:6-8).
Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. – (Filipeni 3:7-11).

„Revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii a reprezentat ploaia timpurie, însă ploaia târzie va fi mai abundentă. Duhul aşteaptă să-l cerem şi să-l primim. Hristos va fi descoperit din nou în plinătatea Sa de către puterea Duhului Sfânt. Oamenii vor vedea valoarea mărgăritarului de mare preţ şi vor spune împreună cu apostolul Pavel: ‚Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.’ (Filipeni 3:7, 8).” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 121 engl. (cap. 10).

Vineri 26 iulie
Întrebări recapitulative personale

1. Cum au insistat creştinii evrei ca neamurile să fie tăiate împrejur?
2. Cum a călăuzit Dumnezeu adunarea ca să îndrepte problema apărută?
3. Chiar dacă nu putem să răspundem la strigătul macedonean, cum ne poate inspira exemplul Lidiei?
4. De ce au fost pregătiţi temnicerul şi familia lui să fie convertiţi?
5. Pentru a primi ploaia târzie, de ce atitudine asemenea celei a lui Pavel este nevoie?