Lecţia 9. Întemniţat de dragul adevărului

„Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!” (Mica 7:8)

„Dacă aţi prins o licărire a adevărului Cerului, nu întoarceţi spatele. Nu fiţi neascultători faţă de descoperirea crească. Umblaţi în lumina pe care aţi primit-o, şi calea voastră va fi mai luminoasă şi tot mai luminoasă. În lumina care străluceşte de la Calvar, veţi vedea păcătoşenia păcatului şi veţi vedea şi dorinţa şi puterea lui Dumnezeu de a salva din păcat.” – The Signs of the Times, 27 mai 1903.

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 406-418 engl. (cap. 38).

Duminică 25 august
1. Suferind asemenea Învăţătorului său

a. Pavel era un apărător recunoscut internaţional al lui Hristos. Cărui pericol s-a expus el atunci când a intrat în curţile interioare venerate ale templului din Ierusalim? Faptele Apostolilor 21:27, 28.
Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfânt.” (Faptele apostolilor 21:27, 28).

„Cei care l-au sfătuit pe Pavel să facă pasul acesta [de curăţire ceremonială] nu se gândiseră îndeajuns asupra primejdiei la care avea să fie el expus în felul acesta. În vremea aceea, Ierusalimul era plin de închinători din multe ţări. Când, ca împlinire a însărcinării date lui de Dumnezeu, Pavel dusese evanghelia la neamuri, el vizitase multe dintre cele mai mari cetăţi ale lumii şi era bine cunoscut de mii de oameni care veniseră la Ierusalim din locuri străine ca să participe la sărbătoare. Între aceştia se aflau oameni a căror inimă era plină de ură aprigă împotriva lui Pavel; ca el să intre în templu într-o ocazie publică însemna să-şi pună viaţa în primejdie.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 406 engl. (cap. 38).

b. Ce acuzaţii false au adus iudeii împotriva lui Pavel în timp ce-l trăgeau afară din templu plini de furie? Faptele Apostolilor 21:29.
În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu. (Faptele apostolilor 21:29).

c. Relataţi despre zarva tumultoasă care a urmat. Faptele Apostolilor 21:30-36. De ce ne poate aminti această întreagă scenă? Marcu 15:12-14.
Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată. Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oştii că tot Ierusalimul s-a tulburat. a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut. Dar unii strigau într-un fel, alţii în alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat; căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!” (Faptele apostolilor 21:30-36).
Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?” Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!” „Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!” (Marcu 15:12-14).

Luni 26 august
2. Servul lui Dumnezeu păzit

a. Ce a cerut Pavel (în limba greacă) de cel care îl ţinea în custodie? Faptele Apostolilor 21:37. Cu cine l-a confundat căpitanul? De ce s-a grăbit să-i împlinească următoarea rugăminte a lui Pavel? Faptele Apostolilor 21:38-40. Ce putem învăţa din modul în care el căuta tot felul de ocazii? 2 Timotei 4:2.
Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte? (Faptele apostolilor 21:37).
Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?” „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.” După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel… (Faptele apostolilor 21:38-40).
…propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. (2 Timotei 4:2).

„Nu vă amestecaţi cu lumea de bună voie; dar dacă aveţi un cuvânt de avertizare, de invitaţie, nu vă temeţi să-l rostiţi. Nu pierdeţi nici o ocazie de a mărturisi pentru Hristos. El este izvorul oricărui har, şi El va trimite poporului Său preţiosul untdelemn aurit, făcându-i în stare să mărturisească cu îndrăzneală pentru El. Când ne consacrăm lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne va da untdelemnul divin, ca lămpile noastre să continue să lumineze şi să strălucească.” – The Review and Herald, 16 mai 1899.

b. De ce au fost remarcile de început ale lui Pavel în ebraică relative bine primite de către mulţi dintre ascultătorii săi iudei? Faptele Apostolilor 22:1-5. De ce a putut Pavel să continue mărturia lui până la acel punct din discursul lui când iudeii nu l-au mai putut suferi? Faptele Apostolilor 22:6-22.
Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!” Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei; marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi. (Faptele apostolilor 22:1-5).
Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi El mi-a zis: „Eu sunt Isus din Nazaret pe care-L prigoneşti.” Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te”, mi-a răspuns Domnul, „du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.” „Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână şi aşa am ajuns în Damasc. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine. El mi-a zis: „Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el. El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească; şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: „Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.” Şi am zis: „Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.” Atunci El mi-a zis: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…” Pavel: cetăţean roman. Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”(Faptele Apostolilor 22:6-22).

„Dacă [Pavel] ar fi încercat să intre într-o controversă cu opozanţii lui, ei ar fi refuzat cu încăpăţânare să asculte cuvintele lui; însă relatarea experienţei lui era însoţită de o putere convingătoare care pentru un timp părea să le înmoaie şi să le supună inima.
Apoi el a căutat să le arate că nu el alesese să înceapă lucrarea printer neamuri. El dorise să lucreze pentru propria lui naţiune; însă chiar în acel templu, glasul lui Dumnezeu îi vorbise în viziune sfântă, arătându-i calea ‚departe la neamuri’ (Faptele Apostolilor 22:21). Până aici, poporul îl ascultase cu mare atenţie, dar atunci când, în istorisirea lui, Pavel a ajuns la momentul în care a fost desemnat ca ambassador al lui Hristos pentru neamuri, furia a izbucnit din nou. Obişnuiţi să se considere singurul popor favorizat de Dumnezeu, ei nu doreau să permită neamurilor dispreţuite să împartă cu ei aceleaşi privilegii care până acum fuseseră considerate ca aparţinând exclusiv lor.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 409, 410 engl. (cap. 38).

Marţi 27 august
3. Înaintea Sinedriului

a. Neputând înţelege limba ebraică, ce a făcut căpitanul cu prizonierul său, bazându-se doar pe furia gloatei faţă de el? Faptele Apostolilor 22:23, 24. În ce fel a evitat Pavel discret torturarea lui şi ce plan s-a făcut pentru el? Faptele Apostolilor 22:25-30.
Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui. (Faptele Apostolilor 22:23, 24).
Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?” La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.” Şi, când a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.” „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.” Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească; ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut, pentru că-l legase. Pavel înaintea Sinedriului. A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentru ce este pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot soborul; apoi, a adus pe Pavel jos şi l-a pus înaintea lor. (Faptele Apostolilor 22:25-30).

b. Care au fost şansele lui Pavel de a i se permite să dea o mărturie aşa cum se cuvenea înaintea consiliului iudeilor? Faptele Apostolilor 23:1-5. Dându-şi seama de situaţia fără ieşire în care se
afla, ce gest subtil a făcut el? De ce a trebuit Dumnezeu să-l folosească pe conducătorul păgân ca să-l apere pe slujitorul său? Faptele Apostolilor 23:6-10. Ce ne aminteşte această experienţă?
Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…” Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!” Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?” Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.” (Faptele apostolilor 23:1-5).
Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.” Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?” Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie. (Faptele Apostolilor 23:6-10).

„Satana era hotărât să îndepărteze lumina divină din lume şi el a folosit vicleşugul extrem ca să-l nimicească pe Mântuitorul. Dar Cel care nudormitează, nici nu doarme niciodată veghea asupra iubitului Său Fiu. Cel care făcuse să cadă mană din cer pentru Israel, care îl hrănise pe Ilie în timpul foametei, s-a îngrijit de un loc de refugiu într-o ţară străină pentru Maria şi copilul Isus.” – Hristos lumina lumii, pag. 65 engl. (cap. 6).

c. Ce perspectivă trebuie să avem atunci când ne gândim la încercările lui Pavel, aşa cum sunt descrise prin propriile sale cuvinte? 2 Corinteni 4:17, 18.
Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4:17, 18).

„În momentele ei cele mai bune, viaţa aceasta nu este decât iarna creştinului şi vânturile tăioase ale iernii – dezamăgiri, pierderi, durere şi chin – sunt partea noastră aici; dar nădejdea noastră se află în faţă, în vara creştinului, când vom schimba clima, vom părăsi vijelia rece de iarnă şi furtunile aprige din urmă, şi vom fi luaţi în acele lăcaşuri pe care S-a dus Isus să le pregătească pentru cei ce-L iubesc…
Când punem în contrast condiţiile noastre cu cele ale apostolului Pavel, ne vom simţi mustraţi pentru că am nutrit şi cel mai mic simţământ de murmurare sau plângere. Nu am avut decât puţină experienţă în ce priveşte lepădarea de sine, persecuţia şi durerea de dragul lui Hristos. Suntem aici ca nişte candidaţi şi trebuie să fim încercaţi şi puşi la probă.” – The Review and Herald, 7 noiembrie 1878.

Miercuri 28 august
4. Lumină în întuneric

a. Deşi Pavel era singur în acea noapte, ruşinat de conaţionalii săi şi aspru persecutat pentru Mântuitorul său, cum Şi-a amintit Dumnezeu de el? Faptele Apostolilor 23:11.
În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.” (Faptele apostolilor 23:11).

„Meditând asupra experienţelor pline de încercări din ziua aceea [când fariseii, saducheii şi mulţimea erau împărţiţi], Pavel a început să se teamă dacă nu cumva conduita lui nu plăcuse lui Dumnezeu. Se putea oare ca vizita lui în Ierusalim să fi fost o greşeală? Condusese dorinţa lui aprinsă de a fi în unitate cu fraţii la acest rezultat dezastruos? Poziţia pe care iudeii ca pretins popor al lui Dumnezeu o ocupau înaintea lumii necredincioase, l-a făcut pe apostol să simtă o mare mâhnire sufletească. Cum aveau să-i privească acei funcţionari păgâni? – în timp ce pretindeau că sunt închinătorii lui Iehova şi îşi asumau slujbe sfinte, se lăsau, totuşi, stăpâniţi de o mânie oarbă şi iraţională, căutând să-i nimicească chiar pe fraţii lor care îndrăzneau să se deosebească de ei în credinţa religioasă şi transformând cel mai solemn consiliul deliberativ într-un loc de gâlceavă şi confuzie sălbatică. Pavel simţea că numele Dumnezeului său fusese batjocorit în ochii păgânilor. Iar acum el se afla în închisoare şi ştia că vrăjmaşii săi, în răutatea lor disperată, aveau să recurgă la orice mijloc ca să-l dea la moarte. Oare se putea ca lucrarea lui pentru biserici să se fi încheiat şi ca lupii răpitori să intre? Cauza lui Hristos era foarte aproape de inima lui Pavel; cu o mare nelinişte se gândea el la primejdiile bisericilor împrăştiate şi expuse aşa cum erau la persecuţie din partea unor oameni asemenea celor cu care avusese de-a face în consiliul Sinedriului. Plin de întristare şi descurajare, el a plâns şi
s-a rugat. În acest ceas întunecat, Domnul nu l-a uitat pe slujitorul Său. El îl păzise de gloata ucigaşă din curtea templului; fusese cu el înaintea Sinedriului; era cu el în cetăţuie şi S-a descoperit martorului Său credincios ca răspuns la rugăciunile stăruitoare ale apostolului pentru călăuzire: ‚Îndrăzneşte, Pavele, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.’ (Faptele Apostolilor 23:11).” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 412, 413 engl. (cap. 38).

b. Ce a putut înţelege Pavel în acel moment? Psalmii 63:5-9; Deuteronomul 31:6.
Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul privegherilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină. Dar cei ce caută să-mi ia viaţa se vor duce în adâncimile pământului… (Psalmii 63:5-9).
Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.” (Deuteronomul 31:6).

Joi 29 august
5. Raze de lumină în mijlocul încercării

a. Ce principii înţelepte şi făgăduinţe răzbat de-a lungul veacurilor ori de câte ori ne aflăm în situaţii dificile şi complicate asemenea celor prin care a trecut Pavel? Mica 7:7, 8; 2 Corinteni 4:8-10.
Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele; Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea! (Mica 7:7, 8).
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. (2 Corinteni 4:8-10).

„Dacă cei din fruntea bisericii ar fi renunţat cu totul la simţământul lor de amărăciune pe care îl aveau faţă de apostol şi l-ar fi primit ca pe unul care fusese, într-un mod special, chemat de Dumnezeu ca să poarte evanghelia la neamuri, Domnul l-ar fi cruţat pentru ei. Dumnezeu nu a rânduit ca lucrarea lui Pavel să se încheie atât de curând, dar El nu a făcut nici o minune ca să împiedice cursul lucrurilor pe care îl provocaseră conducătorii bisericii din Ierusalim.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 417 engl. (cap. 38).

b. În timp ce Pavel se afla în închisoare, ce legământ ciudat s-a încheiat? Cum a intervenit Dumnezeu astfel încât căpitanul să fie informat cu privire la ce se întâmpla şi să ia măsuri în favoarea lui Pavel? Faptele Apostolilor 23:12-30. Cum priveşte Domnul un astfel de post? Isaia 23:2-5.
Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…” Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!” Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?” Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.” Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.” Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?” gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie. În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.” La ziuă, iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel. Cei ce făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci. Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel. Acum, dar, voi, împreună cu soborul, daţi de ştire căpitanului şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul; şi, până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.” Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie şi a spus lui Pavel. Pavel a chemat pe unul din sutaşi şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.” Sutaşul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan şi a zis: „Pavel cel întemniţat m-a chemat şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.” Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?” - El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea soborului, ca şi cum ai avea să-l cercetezi mai cu de-amănuntul. Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata şi n-aşteaptă decât făgăduinţa ta.” Căpitanul a lăsat pe tinerel să plece şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri. În urmă, a chemat pe doi sutaşi şi le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezareea.” Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix. Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins: „Claudius Lisias către preaalesul dregător Felix: Plecăciune! Acest om pe care l-au prins iudeii era să fie omorât de ei; şi eu m-am dus repede cu ostaşi şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman. Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau, şi l-am adus înaintea soborului lor. Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nicio nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri. Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.” (Faptele apostolilor 23:12-30).
Amuţiţi de groază, locuitori ai ţărmului pe care îl umpleau odată negustorii din Sidon care străbăteau marea! Veniturile lui erau grâul Nilului şi secerişul Râului, aduse pe ape mari, aşa că el era târgul neamurilor. -te, Sidoane! Căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: „Eu n-am avut durerile facerii, nici n-am născut, n-am hrănit tineri, nici n-am crescut fete.” Când vor afla egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului (Isaia 23:2-5).

c. Ce au făcut soldaţii cu Pavel şi ce a hotărât guvernatorul? Faptele Apostolilor 23:31-35. Cum a profeţit Hristos că se va întâmpla acest lucru urmaşilor Săi? De ce a putut Pavel să vadă în această încercare un privilegiu? Luca 21:12; Psalmii 119:46; Proverbele 22:29.
Ostaşii, după porunca pe care o primiseră, au luat pe Pavel şi l-au dus noaptea până la Antipatrida. A doua zi, au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie. Ajunşi în Cezareea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului şi au adus pe Pavel înaintea lui. Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia, „Te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâşii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod. (Faptele Apostolilor 23:31-35).
Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. (Luca 21:12).
Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul. (Psalmii 119:46).
Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând. (Proverbele 22:29).

Vineri 30 august
Întrebări recapitulative personale

1. Cum putem evita situaţiile asemănătoare celei în care a fost adus Pavel în templu?
2. Care a fost prioritatea principală a lui Pavel în această criză?
3. Cum descrie apostolul perspectiva pe care o avea în mijlocul acestei mari încercări?
4. Cum Şi-a revărsat Hristos îndurarea Sa asupra servului Său apăsat în timpul nopţii?
5. Ce principiu învăţăm din acest capitol al experienţei lui Pavel?