Lecția 4. Prima viziune a lui Daniel
VERSET DE MEMORAT: „Am privit, și același corn a făcut război sfinților și i-a biruit, până ce a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, și a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția.” (Daniel 7:21, 22)
Recomandare pentru studiu: Tragedia veacurilor, pp. 479–491 (cap. 28: În fața raportului vieții); Scrieri timpurii, pp. 54–56 (Sfârșitul celor 2300 de zile).
„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, profețiile consemnate de Daniel cer o atenție specială, deoarece ele se referă la timpul în care trăim.” — Profeți și regi, p. 547 (cap. 44).
DUMINICĂ 19 APRILIE
1. CELE PATRU VÂNTURI, CELE PATRU FIARE
a. Când a primit Daniel prima sa viziune profetică și cum a reacționat la ea? Daniel 7:1, 15, 16 (prima parte).
Daniel 7:1, 15-16 (prima parte): „În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și a avut vedenii în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul și a istorisit lucrurile de căpetenie. Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul și vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri.“
„Cu puțin timp înainte de căderea Babilonului, când Daniel medita asupra acestor profeții și căuta pe Dumnezeu pentru a înțelege timpurile, i-a fost dată o serie de viziuni cu privire la ridicarea și căderea împărățiilor. Odată cu prima viziune, consemnată în capitolul șapte al cărții lui Daniel, s-a dat și o interpretare; totuși nu totul i-a fost descoperit clar profetului.” — Profeți și regi, p. 553 (cap. 45).
b. Ce reprezentau elementele naturale văzute? Daniel 7:2; Apocalipsa 17:15; Ieremia 25:31–33.
Daniel 7:2: „Daniel a început și a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.“
Apocalipsa 17:15: „Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care șade curva, sunt noroade, gloate, neamuri și limbi.“
Ieremia 25:31-33: „Vuietul ajunge până la marginea pământului, căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi și dă pe cei răi pradă sabiei’”, zice Domnul. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor și o mare furtună se ridică de la marginile pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliți, nici adunați, nici îngropați, ci vor fi un gunoi de pământ.“
c. Cum a explicat îngerul semnificația celor patru fiare? Daniel 7:3, 16 (ultima parte), 17.
Daniel 7:3, 16 (ultima parte), 17: „Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta... El mi-a vorbit și mi le-a tâlcuit astfel: ‘Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ.“
„Marile împărății care au stăpânit lumea au fost prezentate profetului Daniel ca fiare de pradă.” — Tragedia veacurilor, pp. 439, 440 (cap. 25).
LUNI, 20 APRILIE
2. IMPERII SUCCESIVE
a. Care a fost prima dintre cele patru fiare și ce imperiu reprezenta? Daniel 7:4; Ieremia 50:17; Habacuc 1:6–8.
Daniel 7:4: „Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om.“
Ieremia 50:17: „Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi și acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.”
Habacuc 1:6-8: „Iată, voi ridica pe haldeeni – popor turbat și iute, care străbate întinderi mari de țări, ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui. El este grozav și înfricoșat; numai din el însuși îi ies dreptul și mărirea lui. Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, și călăreții lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii.“
„[Babilonul] nu a împlinit scopul lui Dumnezeu; iar când a venit timpul Său, această împărăție a mândriei și puterii, condusă de oameni cu cea mai înaltă inteligență, a fost frântă, zdrobită, neputincioasă. Hristos a declarat: ‘Fără Mine nu puteți face nimic.’ Oamenii de stat iluștri ai Babilonului nu se credeau dependenți de Dumnezeu. Ei credeau că ei înșiși au creat toată această măreție și înălțare. Dar când Dumnezeu a vorbit, ei au fost ca iarba care se usucă și ca floarea ierbii care cade. Cuvântul și voia lui Dumnezeu rămân pentru totdeauna.” — The Youth’s Instructor, 29 septembrie 1903.
b. Cum a fost descrisă a doua fiară și ce imperiu reprezenta? Daniel 7:5.
Daniel 7:5: „Și iată că o a doua fiară era ca un urs și stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s-a zis: ‘Scoală-te și mănâncă multă carne!’“
„Fiecare națiune care a apărut pe scena istoriei a fost lăsată să-și ocupe locul pe pământ pentru ca să se vadă dacă va împlini scopul ‘Celui Sfânt și Veghetor’. Profeția a trasat ridicarea și căderea marilor imperii ale lumii — Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma. Fiecare a avut perioada sa de probă, fiecare a eșuat, gloria a trecut, puterea s-a dus și locul i-a fost luat de altă împărăție.
În timp ce națiunile au respins principiile lui Dumnezeu și prin această respingere și-au adus ruinarea, s-a văzut totuși că planul divin, deasupra altor planuri, lucra prin toate mișcările lor.” — Educație, pp. 176, 177 (cap. 19: Istoria și profeția).
c. Ce elemente deosebite caracterizau a treia fiară, reprezentând imperiul Greciei? Daniel 7:6.
Daniel 7:6: „După aceea m-am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete și i s-a dat stăpânire.“
„Dacă aceste împărății ar fi păstrat frica de Domnul înaintea lor, ar fi primit înțelepciune și putere care le-ar fi legat și le-ar fi menținut permanent puternice. Dar conducătorii împărățiilor lumii s-au folosit de Dumnezeu doar când erau hărțuiți și tulburați… Ei au fost siliți să apeleze la cei ale căror minți erau luminate de lumina cerească pentru a explica misterele pe care nu le puteau înțelege.” — The Youth’s Instructor, 29 septembrie 1903.
MARȚI, 21 APRILIE
3. ROMA, A PATRA ÎMPĂRĂȚIE
a. Ce a făcut ca a patra fiară să fie atât de greu de descris în termeni naturali? Daniel 7:7.
Daniel 7:7: „După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte și iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fier, mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne.“
„Duhul Sfânt reprezintă împărățiile lumii sub simbolul fiarelor feroce de pradă; dar Hristos este ‘Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.’ (Ioan 1:29). În planul Său de guvernare nu există forțare brută a conștiinței.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 77 (cap. 5).
„Crucea era asociată cu puterea Romei. Era instrumentul celei mai crude și umilitoare morți. Cei mai josnici criminali erau obligați să poarte crucea până la locul execuției; și adesea, când aceasta era pe punctul de a fi așezată pe umerii lor, ei se împotriveau cu o violență disperată, până când erau doborâți, iar instrumentul de tortură era legat pe ei.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 416, 417 (cap. 45).
b. Ce a fost văzut între coarnele celei de-a patra fiare? Daniel 7:8.
Daniel 7:8: „M-am uitat cu băgare de seamă la coarne și iată că un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor și, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Și cornul acesta avea niște ochi ca ochii de om și o gur ăcare vorbea cu trufie.“
„În secolul al șaselea, papalitatea fusese ferm stabilită. Scaunul puterii ei a fost fixat în orașul imperial, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste întreaga biserică. Păgânismul cedase locul papalității. Balaurul dăduse fiarei ‘puterea lui, scaunul lui de domnie și o mare stăpânire.’ (Apocalipsa 13:2). Și acum au început cei 1260 de ani de asuprire papală prevestiți în profețiile din Daniel și Apocalipsa. (Daniel 7:25; Apocalipsa 13:5–7). Creștinii au fost forțați să aleagă fie să-și cedeze integritatea și să accepte ceremoniile și închinarea papală, fie să-și petreacă viața în temnițe, sau să sufere moartea prin roată, prin rug sau prin securea călăului. Acum s-au împlinit cuvintele lui Isus: ‘Veți fi dați în mâinile părinților, fraților, rudelor și prietenilor; și dintre voi vor ucide. Veți fi urâți de toți pentru Numele Meu.’ (Luca 21:16, 17). Persecuția s-a dezlănțuit asupra celor credincioși cu o furie mai mare ca niciodată, iar lumea a devenit un vast câmp de luptă. Timp de sute de ani, biserica lui Hristos și-a găsit refugiu în singurătate și obscuritate. Astfel spune profetul: ‘Femeia a fugit în pustie, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute șaizeci de zile.’ (Apocalipsa 12:6).” — Tragedia veacurilor, pp. 54, 55 (cap. 3).
c. Ce a dorit Daniel să știe după ce a văzut viziunea? Daniel 7:19, 20.
Daniel 7:19-20: „În urmă am dorit să știu adevărul asupra fiarei a patra – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de grozavă: avea dinți de fier și gheare de aramă, mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea – și asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, și asupra celuilalt corn care ieșise și înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie și avea o înfățișare mai mare decât celelalte coarne.“
MIERCURI, 22 APRILIE
4. CORNUL CEL MIC
a. Ce a explicat îngerul cu privire la cea de-a patra fiară înfricoșătoare, reprezentând Imperiul Roman? Daniel 7:23.
Daniel 7:23: „El mi-a vorbit așa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi.“
b. Ce a fost descoperit despre cornul cel mic? Daniel 7:24.
Daniel 7:24: „Cele zece coarne înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui și va doborî trei împărați.“
„Vastul imperiu al Romei s-a destrămat, și din ruinele sale s-a ridicat acea putere măreață, Biserica Romano-Catolică. Această biserică se laudă cu infailibilitatea ei și cu religia ei ereditară. Dar această religie este o grozăvie pentru toți cei care cunosc tainele misterului fărădelegii. Preoții acestei biserici își mențin supremația ținând poporul în ignoranță față de voia lui Dumnezeu, așa cum este descoperită în Scripturi.” — The Youth’s Instructor, 22 septembrie 1903.
c. Împotriva cui urma să se îndrepte mânia puterii cornului celui mic? Daniel 7:21, 25.
Daniel 7:21, 25: „Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinților și i-a biruit, El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinții Celui Preaînalt și se va încumeta să schimbe vremurile și legea, și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme.“
„Accederea Bisericii Romei la putere a marcat începutul Evului Întunecat. Pe măsură ce puterea ei creștea, întunericul se adâncea. Credința a fost transferată de la Hristos, adevărata temelie, asupra papei de la Roma. În loc să se încreadă în Fiul lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor și pentru mântuirea veșnică, oamenii priveau la papă și la preoți și prelați, cărora acesta le delega autoritatea. Ei erau învățați că papa era mijlocitorul lor pământesc și că nimeni nu putea să se apropie de Dumnezeu decât prin el; ba mai mult, că el stătea în locul lui Dumnezeu pentru ei și trebuia ascultat în mod absolut. O abatere de la cerințele lui era suficientă pentru a provoca cea mai severă pedeapsă asupra trupurilor și sufletelor celor vinovați. Astfel mințile oamenilor erau îndepărtate de la Dumnezeu către oameni failibili, rătăciți și cruzi; mai mult, către însuși prințul întunericului, care își exercita puterea prin ei. Păcatul era deghizat într-un veșmânt de sfințenie. Când Scripturile sunt suprimate, iar omul ajunge să se considere suprem, nu putem aștepta decât înșelăciune, fraudă și nelegiuire degradantă. Odată cu înălțarea legilor și tradițiilor omenești s-a manifestat corupția care rezultă întotdeauna din înlăturarea legii lui Dumnezeu.
Acestea au fost zile de pericol pentru biserica lui Hristos. Purtătorii credincioși ai stindardului erau puțini. Deși adevărul nu a rămas fără martori, uneori părea că eroarea și superstiția vor triumfa în întregime, iar adevărata religie va fi alungată de pe pământ. Evanghelia a fost dată uitării, dar formele religiei au fost înmulțite, iar poporul a fost împovărat cu cerințe riguroase.” — Tragedia veacurilor, p. 55 (cap. 3).
JOI, 23 APRILIE
5. JUDECATA
a. Ce urma să se întâmple pentru a pune capăt puterii cornului celui mic? Daniel 7:26.
Daniel 7:26: „Apoi va veni judecata și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna.“
„Cele patruzeci și două de luni [din Apocalipsa 13:5] sunt aceleași ca ‘o vreme, două vremi și o jumătate de vreme’ — trei ani și jumătate sau 1260 de zile din Daniel 7 — perioada în care puterea papală urma să asuprească poporul lui Dumnezeu. Această perioadă… a început odată cu supremația papalității, în anul 538 d.Hr., și s-a încheiat în 1798. Atunci papa a fost luat prizonier de armata franceză, puterea papală a primit rana de moarte, iar profeția s-a împlinit: ‘Cine duce în robie va merge în robie.’” — Tragedia veacurilor, p. 439 (cap. 25).
b. Cum este descris completul de judecată? Daniel 7:9, 10, 13.
Daniel 7:9-10, 13: „Mă uitam la aceste lucruri până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roțile lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui.“
„Venirea lui Hristos descrisă aici nu este a doua Sa venire pe pământ. El vine la Cel Îmbătrânit de zile în cer pentru a primi stăpânire, slavă și o împărăție, care Îi vor fi date la încheierea lucrării Sale ca mijlocitor.” — Idem, p. 480 (cap. 28).
c. Care va fi rezultatul judecății? Daniel 7:11, 14, 18, 22, 26, 27.
Daniel 7:11, 14, 18, 22, 26-27: „Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost nimicit și aruncat în foc, ca să fie ars... 14I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată... 18Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie.’ ... 22până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, și a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția... 26Apoi va veni judecata și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!’ ”
„Marele plan al mântuirii are ca rezultat readucerea deplină a lumii în favoarea lui Dumnezeu. Tot ceea ce a fost pierdut prin păcat este restaurat. Nu doar omul, ci și pământul este răscumpărat, ca locuință veșnică a celor ascultători. De șase mii de ani Satan a luptat pentru a menține stăpânirea asupra pământului. Acum scopul original al lui Dumnezeu în creație se împlinește: ‘Sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și o vor stăpâni în veci, în vecii vecilor’. ” — Patriarhi și profeți, p. 342 (cap. 19).
VINERI, 24 APRILIE
ÎNTREBĂRI PENTRU REVIZUIRE PERSONALĂ
1. Descrieți cele patru fiare pe care Daniel le-a văzut ridicându-se din mare.
2. Numește imperiile pe care le simbolizau fiarele și modul în care trăsăturile lor s-au împlinit.
3. Ce a făcut puterea cornului celui mic diferită de celelalte puteri arătate?
4. Care au fost „cuvintele mari” ale cornului celui mic?
5. Cui va da judecata stăpânirea pământului și când?