Lecția 5. Consacrarea

Verset de memorat: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13) 

Lectură recomandată: Calea către Hristos, capitolul 5, pp. 43–48. 

„Ne este imposibil, prin propria noastră putere, să susținem lupta; și orice abate mintea de la Dumnezeu, orice conduce la înălțare de sine sau la încredere în sine, pregătește cu siguranță calea pentru înfrângerea noastră. Tonul general al Bibliei este de a insufla neîncredere în puterea omenească și de a încuraja încrederea în puterea divină.” — Patriarhi și Profeți, p. 717 (cap. 71). 

DUMINICĂ, 26 IULIE 

1. RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA EULUI  

a. Cum a descris Pavel lupta creștină și echipamentul necesar pentru ea? Efeseni 6:12–18 

Efeseni 6:12-18: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții“ 

„Satan L-a asaltat pe Hristos cu cele mai aprige și mai subtile ispite ale sale, dar a fost respins în fiecare confruntare. Acele lupte au fost purtate în favoarea noastră; acele biruințe fac posibil pentru noi să învingem. Hristos va da putere tuturor celor care o caută. Niciun om nu poate fi învins de Satan fără propriul său consimțământ. Ispititorul nu are putere să controleze voința sau să forțeze sufletul să păcătuiască. El poate provoca suferință, dar nu poate contamina. Poate cauza agonie, dar nu poate întina. Faptul că Hristos a biruit ar trebui să-i inspire pe urmașii Săi cu curaj să lupte vitejește lupta împotriva păcatului și a lui Satan.” — Tragedia veacurilor, p. 510 (cap. 30). 

b. Unde caută Satan să obțină stăpânire deplină? Proverbe 4:23 

Proverbe 4:23: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții!“ 

„Căci «cum gândește omul în inima lui, așa este.» (Proverbe 23:7). Inima trebuie să fie reînnoită prin har divin, altfel este zadarnic să căutăm curăția vieții. Cel care încearcă să-și clădească un caracter nobil și virtuos independent de harul lui Hristos își zidește casa pe nisip mișcător. În furtunile aprige ale ispitei, ea va fi cu siguranță doborâtă.” — Patriarhi și Profeți, p. 460 (cap. 41). 

LUNI, 27 IULIE 

2. INVITAȚIA DIVINĂ  

a. La ce trebuie să renunțe cineva pentru a fi ucenic al lui Hristos? Luca 14:33; Matei 6:24 

Luca 14:33: „Tot așa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu.“ 

Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.“ 

„Dăruindu-ne lui Dumnezeu, trebuie în mod necesar să renunțăm la tot ceea ce ne-ar despărți de El. De aceea Mântuitorul spune: [Luca 14:33 citat]. Orice ar îndepărta inima de la Dumnezeu trebuie lepădat. Mamona este idolul multora. Iubirea de bani, dorința de bogăție, este lanțul de aur care îi leagă de Satan. Reputația și onoarea lumească sunt adorate de o altă categorie. Viața de comoditate egoistă și libertatea de responsabilitate sunt idolul altora. Dar aceste legături de robie trebuie rupte. Nu putem fi pe jumătate ai Domnului și pe jumătate ai lumii. Nu suntem copii ai lui Dumnezeu decât dacă suntem astfel în întregime.” — Calea către Hristos, p. 44 (cap. 5).

b. Ce invitație divină adresează Domnul tuturor celor care doresc o reînnoire a inimii și a vieții? Isaia 1:18; Ieremia 29:13; Iacov 4:7–10 

 

Isaia 1:18: „Veniți totuși să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.“ 

Ieremia 29:13: „Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.“ 

Iacov 4:7-10: „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră, în întristare: Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.“ 

„Guvernarea lui Dumnezeu nu este, așa cum ar vrea Satan să pară, întemeiată pe o supunere oarbă, pe un control lipsit de rațiune. Ea se adresează intelectului și conștiinței. (…) Dumnezeu nu forțează voința creaturilor Sale. El nu poate primi o închinare care nu este adusă de bună voie și în mod inteligent. O supunere forțată va fi o piedică în calea unei adevărate dezvoltări a minții și a caracterului, ceea ce ar face din om un simplu automat. Nu acesta este scopul Creatorului. El dorește ca omul, coroana puterii Sale creatoare, să atingă cele mai înalte culmi posibile ale dezvoltării. El așază înaintea noastră binecuvântările cele mai înalte la care dorește să ajungem prin harul Său. El ne invită să ne predăm cu totul Lui, pentru ca să poată lucra în noi, după toată voința Sa. Rămâne ca noi să alegem dacă dorim să fim liberi de robia păcatului și să ne bucurăm de glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu.” — Calea către Hristos, pp. 43, 44 (cap. 5). 

„Hristos a fost descoperit ca Mântuitor al oamenilor. Nu trebuia ca oamenii să se încreadă în propriile lor fapte, în propria lor neprihănire sau în ei înșiși în vreun fel, ci în Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. În El a fost descoperit Mijlocitorul la Tatăl. Prin El a fost adresată invitația: «Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul: de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.» Această invitație răsună până la noi astăzi. Nimeni să nu lase ca mândria, stima de sine sau neprihănirea proprie să-l împiedice să-și mărturisească păcatele, pentru a putea revendica făgăduința.” — Fundamentele educației creștine, p. 239 (Domnul Hristos ca educator).

MARȚI, 28 IULIE  

3. HRISTOS A DAT TOTUL  

a. Ce I-a dat lui Hristos dreptul de a-Și duce copiii în cer? Coloseni 1:14; Evrei 7:25 

Coloseni 1:14: „În care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.“ 

Evrei 7:25: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei.“ 

„În mijlocul întunericului înfricoșător, părând părăsit de Dumnezeu, Hristos băuse ultimele picături din paharul suferinței omenești. În acele ceasuri groaznice, El Se sprijinise pe dovezile acceptării Tatălui, care Îi fuseseră date mai înainte. El cunoștea caracterul Tatălui Său; înțelegea dreptatea Lui, mila Lui și marea Lui iubire. Prin credință, S-a încrezut în Acela pe care Îl ascultase întotdeauna cu bucurie. Și, pe măsură ce, supunându-Se, S-a încredințat lui Dumnezeu, sentimentul pierderii favorii Tatălui S-a retras. Prin credință, Hristos a fost biruitor.” — Hristos, Lumina lumii, p. 756 (cap. 78). 

„În darul lui Isus, Dumnezeu a dat tot cerul. Din punct de vedere omenesc, o asemenea jertfă era o risipă nechibzuită. Pentru rațiunea omenească, întregul plan al mântuirii este o risipă de îndurare și resurse. Lepădarea de sine și sacrificiul din toată inima ne întâmpină la fiecare pas. Oștile cerești pot privi cu uimire la familia omenească ce refuză să fie înălțată și îmbogățită prin iubirea fără margini exprimată în Hristos. Pe bună dreptate pot exclama: De ce această mare risipă? 

Dar ispășirea pentru o lume pierdută trebuia să fie deplină, abundentă și completă. Jertfa lui Hristos a fost pe deplin suficientă pentru a ajunge la fiecare suflet pe care Dumnezeu l-a creat. Nu putea fi restrânsă astfel încât să nu depășească numărul celor care aveau să primească Marele Dar. Nu toți oamenii sunt mântuiți; totuși planul răscumpărării nu este o risipă pentru că nu realizează tot ceea ce generozitatea sa a prevăzut. Trebuie să fie suficient și să rămână și de prisos.” — Idem, pp. 565, 566 (cap. 62). 

b. Ce cere Isus de la toți cei care doresc să fie copiii Săi și să poată primi Duhul Său? Proverbe 23:26

Proverbe 23:26: „Fiule, dă-Mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele!“ 

 

„[Isus] așteaptă, cu duioșie plină de milă, să audă mărturisirile celor rătăciți și să primească pocăința lor. El veghează pentru un semn de recunoștință din partea lor, așa cum o mamă așteaptă zâmbetul de recunoaștere al copilului ei iubit. Marele Dumnezeu ne învață să-L numim Tată. El dorește să înțelegem cât de stăruitor și de duios tânjește inima Sa după noi în toate încercările și ispitele noastre.” — Slujitorii Evangheliei, p. 210 (secțiunea 6, Subpăstorul, subcap. Tinerii să îndeplinească o parte în biserică) 

„La ce renunțăm când dăm totul? La o inimă mânjită de păcat, pentru ca Isus să o curețe, să o spele prin propriul Său sânge și să o mântuiască prin iubirea Sa fără egal. Și totuși oamenii cred că este greu să renunțe la tot! Mi-e rușine să aud că se vorbește astfel, mi-e rușine să scriu aceasta.” — Calea către Hristos, p. 46 (cap. 5). 

MIERCURI, 29 IULIE

4. O PREDARE COMPLETĂ   

a. Care era dorința stăruitoare a lui Pavel pentru credincioși? Romani 12:1; 1 Tesaloniceni 5:23 

 

Romani 12:1: „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.“ 

1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.“ 

„Deși adresate Israelului din vechime, aceste cuvinte conțin o lecție pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi. Când apostolul îi îndeamnă pe frații săi să-și aducă trupurile ca «o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu», el prezintă principiile adevăratei sfințiri. Nu este doar o teorie, o emoție sau o formă de cuvinte, ci un principiu viu, activ, care pătrunde în viața de zi cu zi. El cere ca obiceiurile noastre de a mânca, de a bea și de a ne îmbrăca să fie astfel încât să asigure păstrarea sănătății fizice, mintale și morale, pentru ca să putem aduce Domnului trupurile noastre, nu ca o jertfă coruptă prin obiceiuri greșite, ci «o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu».” — Viața sfințită, pp. 27, 28 (O jertfă fără defect).

„Trebuie să ne consacrăm slujirii lui Dumnezeu și ar trebui să căutăm să facem darul cât mai desăvârșit posibil. Dumnezeu nu va fi mulțumit cu nimic mai puțin decât cel mai bun lucru pe care îl putem oferi. Cei care Îl iubesc din toată inima vor dori să-I ofere cea mai bună slujire a vieții lor și vor căuta neîncetat să aducă fiecare putere a ființei lor în armonie cu legile care le vor spori capacitatea de a împlini voia Sa.” — Patriarhi și Profeți, pp. 352, 353 (cap. 30). 

b. Când mulțimea a auzit cuvântarea lui Petru în ziua Cincizecimii, care a fost povara inimii lor? Faptele Apostolilor 2:37, 38 

Faptele Apostolilor 2:37-38: „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.“ 

„[Mulțimea] i-a auzit pe ucenici declarând că Fiul lui Dumnezeu fusese răstignit. Preoții și conducătorii au tremurat. Convingerea și neliniștea au cuprins poporul. «Au fost străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: Fraților, ce să facem?» Printre cei care i-au ascultat pe ucenici se aflau iudei evlavioși, sinceri în credința lor. Puterea care însoțea cuvintele vorbitorului i-a convins că Isus era într-adevăr Mesia... 

Petru le-a prezentat în mod stăruitor celor vinovați faptul că ei Îl respinseseră pe Hristos fiindcă fuseseră înșelați de preoți și conducători; și că, dacă vor continua să se uite la acești oameni pentru sfat și vor aștepta ca ei să-L recunoască pe Hristos înainte de a îndrăzni să o facă, nu-L vor primi niciodată. Acești oameni puternici, deși făceau o mărturisire de evlavie, erau ambițioși după bogății și slavă pământească. Ei nu erau dispuși să vină la Hristos pentru a primi lumină.” — Faptele Apostolilor, pp. 43, 44 (cap. 4). 

JOI, 30 IULIE 

5. MENȚINÂND EXPERIENȚA PREDĂRII  

a. Ce aduce convingerea că putem fi pe deplin consacrați Domnului și capabili să purtăm chipul lui Hristos? Filipeni 2:12, 13

Filipeni 2:12-13: „Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.“ 

 

„Dumnezeu nu vă cere să vă temeți că El nu-Și va împlini făgăduințele, că răbdarea Lui va obosi sau că mila Lui va lipsi. Temeți-vă ca nu cumva voința voastră să nu fie ținută în supunere față de voința lui Hristos, ca nu cumva trăsăturile ereditare și cultivate ale caracterului să vă controleze viața. «Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.» Temeți-vă ca nu cumva eul să se interpună între sufletul vostru și marele Meșter Lucrător. Temeți-vă ca nu cumva voința proprie să zădărnicească scopul înalt pe care Dumnezeu dorește să-l împlinească prin voi. Temeți-vă să vă încredeți în propria voastră putere, temeți-vă să vă retrageți mâna din mâna lui Hristos și să încercați să umblați pe calea vieții fără prezența Lui permanentă.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 161 (cap. 13). 

b. Cum poate fi menținută statornicia credinței și predarea deplină față de principiile drepte? Galateni 2:20; Matei 16:24, 25 

Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.“ 

Matei 16:24-25: „Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.“ 

„Cei care doresc să primească binecuvântarea sfințirii trebuie mai întâi să învețe semnificația jertfei de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă «o greutate veșnică de slavă mult mai presus de orice măsură».” — Faptele Apostolilor, p. 560 (cap. 55). 

„Nu vă puteți schimba inima, nu puteți da singuri lui Dumnezeu afecțiunile ei; dar puteți alege să-I slujiți. Îi puteți da voința voastră; atunci El va lucra în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere...

Prin exercitarea corectă a voinței, se poate produce o schimbare deplină în viața voastră. Predându-vă voința lui Hristos, vă uniți cu puterea care este mai presus de orice domnii și stăpâniri. Veți avea putere de sus ca să rămâneți statornici și astfel, printr-o predare constantă față de Dumnezeu, veți fi făcuți în stare să trăiți viața cea nouă, și anume viața credinței.” — Calea către Hristos, pp. 47, 48. [Sublinierea autorului]. (cap. 5). 

VINERI, 31 IULIE 

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ  

1. Ce este necesar pentru succes în lupta împotriva vrăjmașului sufletelor noastre? 

2. Care este adevărata luptă pentru a avea biruință asupra unui vrăjmaș deja învins? 

3. Ce putem învăța din darul lui Hristos pentru mântuirea noastră? 

4. Care este scopul lui Dumnezeu pentru credincioși, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual? 

5. Dacă voința noastră este în armonie cu voința lui Dumnezeu, ce vom experimenta zilnic?