Lecţia 6. Eliberarea din Egipt

„Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.” (Exodul 12:14).

„Paştele a fost instituit ca o comemorare a eliberării lui Israel (din sclavia egipteană). Dumnezeu a poruncit ca, an după an, … istoria să se repete.” – Hristos lumina lumii, pag. 652 engl.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 273-280 engl.

Duminică 30 ianuarie

1 Paştele instituit

a) Care a fost ultima solie dată lui Faraon, monarhul răzvrătit, înainte de plecarea lui Israel din Egipt? Care a fost sentinţa iminentă? Exodul 11:4-8.

Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt; şi toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul-născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul-născut al roabei care stă la rîşniţă, şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un cîine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel. Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorâ la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După aceea voi ieşi. Moise a ieşit de la Faraon, aprins de mânie. (Exodul 11:4-8).

b) Înainte de aplicarea acestei sentinţe, ce instrucţiuni a dat Dumnezeu israeliţilor cu privire la plecarea lor? Faceţi un rezumat al pasajului Exodul 12:1-28.

Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă Sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lor cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci Sunt Paştele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare Sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare Sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. În luna întâi, din a patrusprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi.” Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi junghiaţi Paştele. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei Sfânt. Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?” să răspundeţi: „Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. (Exodul 12:1-28).

„Prin Moise, Domnul a dat copiilor lui Israel instrucţiuni referitoare la plecarea lor din Egipt, şi în special ca să fie păziţi de revărsarea judecăţii. Fiecare familie, singură sau împreună cu altele, trebuia să înjunghie un miel ‚fără cusur’ şi cu un mănunchi de isop să stropească sângele acestuia pe ‚ amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor’, pentru ca îngerul nimicitor, care venea la miezul nopţii, să nu intre în acea locuinţă…

Pentru comemorarea acestei măreţe eliberări, poporul lui Israel trebuia să ţină anual o sărbătoare… Când ţineau această sărbătoare în anii de mai târziu, ei trebuia să repete copiilor lor istoria acestei măreţe eliberări.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 274 engl.

„Prima din aceste sărbători, Paştele, sărbătoarea pâinii nedospite, avea loc în Abib, prima lună din anul iudaic, care corespunde cu sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie…

Paştele era urmat de o sărbătoare de şapte zile a pâinii nedospite.” – Idem., pag. 537, 539 engl.

Luni 31 ianuarie

2 Semnul sângelui

a) Ce semnifica sângele care trebuia pus pe casele israeliţilor? Exodul 12:7, 13, 23.

Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (Exodul 12:7).

Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului. (Exodul 12:13).

Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. (Exodul 12:23).

„Înainte de a obţine libertatea, robii trebuia să îşi dovedească credinţa în minunata eliberare pe cale de a avea loc. Semnul sângelui trebuie aşezat pe casele lor, şi ei şi familiile lor trebuia să se despartă de egipteni, şi să se adune în locuinţele lor. Dacă israeliţii ar fi nesocotit una din instrucţiunile date lor, dacă nu şi-ar fi despărţit copiii de egipteni, dacă ar fi înjunghiat mielul dar nu ar fi stropit stâlpii uşii cu sânge, sau ar fi ieşit din casă, ei nu ar fi fost în siguranţă. Puteau să creadă cu sinceritate că făcuseră tot ce era necesar, însă sinceritatea lor nu i-ar fi salvat. Toţi cei care nu ascultau de instrucţiunile Domnul aveau să-i piardă pe întâii lor născuţi de mâna nimicitorului….

Semnul sângelui – semnul protecţiei unui Mântuitor – se afla pe uşile lor, iar nimicitorul nu a intrat.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 278, 279 engl.

b) Ce semn de apărare avem nevoie – şi numai cum putem să-l obţinem? Ezechiel 9:4; Apocalipsa 7:1-3; 14:1.

Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, care se săvârşesc acolo. (Ezechiel 9:4).

După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru! (Apocalipsa 7:1-3).

Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. (Apocalipsa 14:1).

„Ce este sigiliul viului Dumnezeu, care este aşezat pe frunţile poporului Său? Este un semn pe care îngerii, dar nu ochiul omenesc, îl pot citi; pentru că îngerul nimicitor trebuie să vadă acest semn al răscumpărării. Mintea inteligentă a văzut semnul crucii de la Calvar în fii şi fiicele înfiate ale Domnului. Păcatul călcării legii lui Dumnezeu este îndepărtat. Ei poartă haina de nuntă şi sunt ascultători şi credincioşi tuturor poruncilor lui Dumnezeu.” – Maranatha, pag. 243 engl.

„Semnul, sau sigiliul, lui Dumnezeu este descoperit în păzirea Sabatului zilei a şaptea, memorialul creaţiunii Domnului.” – Testimonies, vol. 8, pag. 117 engl.

„Cei care biruiesc lumea, trupul şi pe diavol, vor fi cei favorizaţi care vor primi sigiliul viului Dumnezeu. Cei ale căror mâini nu sunt curate, ale căror inimi nu sunt nepătate, nu vor avea sigiliul viului Dumnezeu. Se va trece pe lângă cei care plănuiesc şi săvârşesc păcatul. Numai cei care, prin atitudinea lor înaintea lui Dumnezeu, ocupă poziţia acelora care se pocăiesc şi îşi mărturisesc păcatele în marea zi antitipică a ispăşirii, vor fi recunoscuţi şi însemnaţi ca vrednici de protecţia lui Dumnezeu.” – Mărturii către predicatori, pag. 445 engl.

Marţi 1 februarie

3 Ierburile amare şi pâinea nedospită

a) Cu ce li s-a poruncit israeliţilor să mănânce mielul pascal? Exodul 12:8. Ce însemnau ierburile amare?

Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. (Exodul 12:8).

„Mielul trebuia mâncat cu ierburi amare, ca o amintire a amărăciunii robiei din Egipt. La fel, când ne hrănim din Hristos, trebuie să facem lucrul acesta cu inima zdrobită din cauza păcatelor noastre.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 278 engl.

b) Trăind în această ultimă generaţie, la ce ar putea să facă pe poporul lui Dumnezeu să se gândească? Evrei 2:18; Apocalipsa 1:9.

Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi. (Evrei 2:18).

Eu, Ioan, fratele vostru, care Sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos. (Apocalipsa 1:9).

„Printr-unul care este un ‚frate, părtaş în necaz’ (Apocalipsa 1:9) Hristos descoperă poporului Său luptele grozave cărora trebuie să le facă faţă înainte de cea de-a doua venire a Sa. Înainte ca în faţa lor să le fie deschise scenele luptei lor amare, li se aminteşte faptul că şi fraţii lor au băut din pahar şi au fost botezaţi cu botezul. Acela care i-a întărit pe aceşti martori timpurii ai adevărului, nu va părăsi poporul Său în conflictul final.” – The Home Missionary, 1 noembrie 1893.

c) Ce simboliza pâinea nedospită – şi ce înseamnă aceasta pentru noi astăzi? Exodul 12:15; 1 Corinteni 5:6-8.

Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. (Exodul 12:15).

Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi Sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim, deci, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului. V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii. (1 Corinteni 5:6-8).

„Urmaşii lui Hristos trebuie să fie părtaşi la experienţa Sa. Ei trebuie să primească şi să asimileze cuvântul lui Dumnezeu aşa încât el să devină puterea motivatoare a vieţii şi acţiunii. Prin puterea lui Dumnezeu ei trebuie să fie schimbaţi după asemănarea cu El şi să reflecte atributele divine. Trebuie să mănânce trupul şi să bea sângele Fiului lui Dumnezeu, sau nu au viaţă în ei. Spiritul şi lucrarea lui Hristos trebuie să devină spiritul şi lucrarea ucenicilor Săi…

Şi folosirea pâinii nedospite era semnificativă. Ea a fost prescrisă expres în legea pentru Paști, şi păzită de evrei cu aşa stricteţe încât nu se găsea aluat în casele lor în timpul sărbătorii. În acelaşi fel, aluatul păcatului trebuie îndepărtat de la toţi cei care doresc să primească viaţa şi hrana de la Hristos.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 278 engl.

Miercuri 2 februarie

4 Un ritual comemorativ şi tipic

a) Cui nu-i era permis să mănânce din mielul pascal? Exodul 12:43, 45. Ce se cerea de la un străin înainte să i se permită să ia parte la ritual? Exodul 12:44, 48.

43Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paşte: nici un străin să nu mănânce din ele.

45 Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce. (Exodul 12:44, 48).

44 Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani şi apoi să mănânce din ele.

48 Dacă un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă şi va fi ca şi băştinaşul; dar nici un netăiat împrejur să nu mănânce din ele. (Exodul 12:44, 48).

„Hristos a făcut din botez intrarea în împărăţia Sa spirituală.” – Harul uimitor al lui Dumnezeu, pag. 143 engl.

b) Ce ritual ia locul sărbătorii Paştelui în noul legământ?? Luca 22:14-20. Ce se cere pentru a lua parte la el?

Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22:14-20).

„Atunci când Mântuitorul Şi-a dat viaţa pe Calvar, semnificaţia Paştelui a încetat, şi s-a instituit ritualul Cinei Domnului ca memorial al aceluiaşi eveniment pentru care Paştele fusese un simbol.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 539 engl.

„Paştele trebuie să fie atât comemorativ cât şi simbolic, nu numai să arate în urmă la eliberarea din Egipt, ci şi înainte spre eliberarea şi mai mare pe care avea să o realizeze Hristos prin scoaterea poporului Său din robia păcatului.” – Idem., pag. 277 engl.

c) Cum priveşte Dumnezeu încercarea unor pretinşi creştini de astăzi de a continua să păstreze vechile ritualuri evreieşti? Galateni 4:9-11. Ce a fost adăugat la versiunea Noului Testament a serviciului Paştelui şi de ce? Ioan 13:1-17.

Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Galateni 4:9-11).

Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit, deci, la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” „Doamne” I-a zis Simon Petru „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!” Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi Sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: „Nu Sunteţi toţi curaţi.” După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci Sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi. (Ioan 13:1-17.)

„În acest ritual [al umilinţei], Hristos i-a eliberat pe ucenicii Săi de grijile şi poverile vechilor obligaţii evreieşti din ritualuri şi ceremonii. Acestea nu mai aveau nici o valoare; pentru că tipul se întâlnise cu antitipul în El Însuşi, autoritatea şi întemeietorul tuturor ritualurilor evreieşti care indicau spre El ca marea şi singura jertfă eficientă pentru păcatele lumii…

Acest ritual nu se adresează atât de mult capacităţii intelectuale a omului cât inimii lui. Natura lui morală şi spirituală are nevoie de el… Hristos a dorit să lase ucenicilor Săi un ritual care avea să facă pentru ei ceea ce aveau nevoie – care avea să-i dezlege de ritualurile şi ceremoniile pe care le consideraseră până acum ca fiind esenţiale, şi pe care primirea evangheliei le-a făcut fără putere. A continua să păzească aceste ritualuri era o insultă la adresa lui Iehova.” – The Review and Herald, 14 iunie 1898.

Joi 3 februarie

5 Întâiul născut

a) Care era însemnătatea simbolică a consacrării întâiului născut? Numeri 3:13.

 Căci orice întâi-născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întâii-născuţi din Israel, atât din oameni cât şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu Sunt Domnul. (Numeri 3:13).

„Consacrarea întâiului născut şi-a avut originea în cele mai vechi timpuri. Dumnezeu făgăduise să-l dea pe Întâiul Născut al cerului ca să-l mântuiască pe păcătos. Acest dar trebuia recunoscut prin consacrarea întâiului fiu născut. El trebuia devotat preoţiei, ca reprezentant al lui Hristos între oameni.

La eliberarea lui Israel din Egipt, consacrarea întâiului născut a fost poruncită din nou.” – Hristos lumina lumii, pag. 51 engl.

„Întâiul născut atât al omului cât şi al animalelor trebuia să fie al Domnului, să fie cumpărat înapoi numai cu un preţ de răscumpărare, ca recunoştinţă că atunci când întâii născuţi din Egipt au pierit, cei din Israel, deşi au fost cruţaţi în mod minunat, ar fi fost şi ei părtaşi aceleaşi sorţi, dacă nu s-ar fi adus jertfa ispăşitoare.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 274 engl.

„Legea prezentării întâiului născut a fost făcută importantă în mod deosebit. În timp ce era un memorial al eliberării minunate din partea Domnului a copiilor lui Israel, prefigura o şi mai mare eliberare realizată de singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. După cum sângele stropit pe stâlpii uşii i-a salvat pe întâii născuţi ai lui Israel, la fel sângele lui Hristos are puterea să salveze lumea.” – Hristos lumina lumii, pag. 51.

b) În ce sens este Hristos Întâiul Născut? Coloseni 1:18; Apocalipsa 1:5.

El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. (Coloseni 1:18).

...şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi-născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. (Apocalipsa 1:5).

Vineri 4 februarie

Întrebări recapitulative personale

Ce era sărbătoarea Paştelui şi când se ţinea?

Când Domnul era pe punctul de a-i elibera pe israeliţi din Egipt, cum li s-a cerut să-şi arate credinţa în minunea aşteptată?

Ce era simbolizat prin pâinea nedospită şi prin ierburile amare?

Ce eveniment a comemorat Paştele când indica spre trecut? Ce eveniment simboliza el, când indica spre viitor?

Ce comemora prezentarea întâiului născut şi ce prefigura aceasta?