Lecţia 5. Ispăşirea în simboluri

„Fără vărsare de sânge nu este iertare.” (Evrei 9:22).

„Când păcatul [lui Adam] a adus moartea şi nenorocirea, jertfa vieţii lui Isus Hristos şi nemurirea au fost aduse la lumină.” – Istoria mântuirii, pag. 48.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 71-74 engl., cap. Cain și Abel puși la încercare.

Duminică 23 ianuarie

1. Arderile de tot

a. Ce serviciu a instituit Dumnezeu pentru a păstra înaintea omenirii moartea lui Hristos? Genesa 4:4. Ce simboliza el?

Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui. (Genesa 4:4).

„Arderile de tot erau rânduite de Dumnezeu pentru a fi pentru om o continuă amintire şi o recunoaştere plină de pocăinţă a păcatului său şi o mărturisire a credinţei lui în Răscumpărătorul făgăduit.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 68 engl.

b. Cum a putut Satan să pervertească, în mintea lui Cain, înţelegerea planului de mântuire? Genesa 4:3-7.

După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Genesa 4:3-7).

„Cain a venit înaintea lui Dumnezeu cu murmure şi necredinţă în inima lui cu privire la jertfa promisă şi necesitatea unui dar de jertfă. Darul lui nu exprima nici o pocăinţă pentru păcat. El a simţit, aşa cum mulţi simt astăzi, că dacă ar urma cu exactitate planul marcat de Dumnezeu, de a se încrede în totul pentru mântuirea lui în ispăşirea Mântuitorului făgăduit, aceasta ar fi un semn de recunoaştere a slăbiciunii. El a ales calea încrederii în sine. El a venit în propriile merite. El nu a adus mielul, şi nu a amestecat sângele lui cu darul lui, ci a prezentat roadele lui, produsele muncii lui. El a prezentat jertfa lui ca o favoare făcută lui Dumnezeu, prin care aştepta să-şi asigure aprobarea divină. Cain a ascultat când a construit un altar, a ascultat când a adus o jertfă; dar el a ascultat doar parţial. Partea esenţială, recunoaşterea nevoii de un Răscumpărător, a fost lăsată deoparte.” – Idem., pag. 72 engl.

Luni 24 ianuarie

2. Odiferenţă fundamentală

a. Care a fost deosebirea dintre Cain şi Abel în ce priveşte ispăşi- rea? Evrei 11:4. Explicaţi neînţelegerea dintre cei doi fraţi.

Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că este mort. (Evrei 11:4).

„Abel a înţeles marile principii ale răscumpărării. El s-a văzut pe sine ca un păcătos, şi a văzut păcatul şi pedeapsa lui, moartea, stând între sufletul său şi comuniunea cu Tatăl. El a adus victima ucisă, viaţa sacrificată, recunoscând în felul acesta pretenţiile legii care fusese călcată. Prin sângele vărsat el a privit la jertfa viitoare, la Hristos murind pe crucea Calvarului; şi, încrezându-se în ispăşirea care urma să se facă acolo, el a primit mărturia că era drept şi că jertfa lui era primită.

Cain a avut aceeaşi ocazie de a învăţa şi de a primi aceste adevăruri ca Abel. El nu era victima unui plan arbitrar. Nu a fost ales un frate care să fie acceptat de Dumnezeu iar celălalt să fie respins. Abel a ales credinţa şi ascultarea; Cain, necredinţa şi răzvrătirea. În aceasta consta întreaga problemă.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 72 engl.

b. Care a fost urmarea necredinţei lui Cain? Genesa 4:8-12.

Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haide să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.” (Genesa 4:8-12).

„În loc de a-şi recunoaşte păcatul, Cain a continuat să se plângă de nedreptatea lui Dumnezeu şi să cultive invidie şi ură faţă de Abel. El l-a ocărât mânios pe fratele lui şi a încercat să-l atragă într-o dispută cu privire la felul de a proceda al lui Dumnezeu cu ei. În umilinţă, totuşi fără teamă şi ferm, Abel a apărat dreptatea şi bunătatea lui Dumnezeu. El a scos în evidenţă greşeala lui Cain şi a încercat să-l convingă de răul din el. El i-a atras atenţia către mila lui Dumnezeu atunci când a cruţat viaţa părinţilor lor când putea să-i pedepsească printr-o moarte instantanee şi a arătat că Dumnezeu îi iubea, altfel El nu Şi-ar fi dat Fiul, nevinovat şi sfânt, să sufere pedeapsa atrasă asupra lor de ei înşişi. Toate acestea au făcut ca mânia lui Cain să fie şi mai aprinsă. Judecata şi conştiinţa îi spuneau că Abel avea dreptate; însă el era furios că unul care fusese obişnuit să asculte de sfatul lui îşi permitea acum să nu fie de acord cu el, şi că nu putea câştiga simpatie în răzvrătirea lui. În furia patimii lui, el îl omorî pe fratele lui.” – Idem., pag. 74 engl.

Marţi 25 ianuarie

3. Două clase de închinători

a. Descrieţi cele două clase de închinători care au existat de la începutul lumii. Redaţi o descriere mai detaliată a clasei reprezentate de Cain. Ezechiel 33:31; Luca 18:9-14.

Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. (Ezechiel 33:31).

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că Sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.” (Luca 18:9-14).

„Cain şi Abel reprezintă două clase care vor exista în lume până la încheierea timpului. O clasă se va folosi de sacrificiul stabilit pentru păcat; cealaltă va îndrăzni să depindă de propriile merite; jertfa lor este lipsită de virtutea mijlocirii divine, şi în felul acesta nu-l poate face pe om să aibă trecere înaintea lui Dumnezeu. Numai prin meritele lui Isus pot fi iertate păcatele noastre. Cei care nu simt nevoia de sângele lui Hristos, care cred că fără harul divin pot să-şi asigure aprobarea lui Dumnezeu prin propriile lor fapte, fac aceeaşi greşeală ca şi Cain. Dacă ei nu primesc sângele curăţitor, zac sub condamnare. Nu a fost luată nici o altă măsură prin care ei să poată fi eliberaţi de sclavia păcatului.

Clasa de închinători care urmează exemplul lui Cain include de departe o parte mai mare a lumii; pentru că aproape toate religiile false se bazează pe acelaşi principiu – cum că omul poate depinde de propriile eforturi pentru a fi salvat.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 72,73 engl.

b. Cum arată istoria diferenţa dintre cele două clase în lumina celor două principii în contradictoriu – dragostea şi tole- ranţa vizavi de ură şi persecuţie? 1 Ioan 3:11,12,15,16. De ce avertizare ar trebui să ascultăm?

Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (1 Ioan 3:11,12)

Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi, deci, trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. (1 Ioan 3:15,16).

„Isus este răbdător cu răutatea copiilor oamenilor şi îi este milă de ei în calea lor rea. Dacă ar simţi aşa cum simt unii dintre cei care pretind că sunt urmaşii Săi, ar fi plin de dezgust şi ură când ar privi la cei care abuzează de îndurarea Sa, dispreţuind harul Său, refuzând să asculte de poruncile Sale şi nesocotind autoritatea Sa. El i-a cumpărat suflet şi trup, deşi ei se supun lui Satan, cel mai aprig duşman al Său, El totuşi îi iubeşte.

Nimeni nu poate să-l urască pe fratele său, nici chiar pe vrăjmaşul său, fără să se aşeze sub condamnare. Vom primi din mâna Creatorului şi Judecătorului nostru o răsplată în armonie cu natura conduitei noastre faţă de El şi de făpturile Sale.” – The Youth’s Instructor, 13 ianuarie 1898.

Miercuri 26 ianuarie

4. Închinarea pe vremea patriarhilor

a. Ce sistem de închinare era urmat în mijlocul poporului lui Dumnezeu în zilele patriarhilor? Daţi un exemplu. Genesa 8:20.

Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar. (Genesa 8:20).

„Prin actul sacrificiului, păcătosul îşi recunoştea vina şi dădea pe faţă credinţă, privind înainte la marea şi desăvârşita jertfă a Fiului lui Dumnezeu, care era simbolizată prin jertfirea animalelor. Fără ispăşirea Fiului lui Dumnezeu, nu se putea trimite nici o binecuvântare sau mântuire de la Dumnezeu la om.” – Istoria mântuirii, pag. 51 engl.

b. Ce este scris despre consacrarea lui Avraam lui Dumnezeu şi a influenţei lui între vecinii lui? Genesa 12:7,8. Ce putem învăţa din grija pe care o simţea pentru locuitorii nepocăiţi ai Sodomei? Genesa 18:23-32.

Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. (Genesa 12:7,8).

Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii Sunt cincizeci de oameni buni; îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care Sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu Sunt decât praf şi cenuşă. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci; pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei patruzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” (Genesa 18:23-32).

„Avraam ‚prietenul lui Dumnezeu’ ne-a lăsat un exemplu vrednic. El a avut o viaţă de rugăciune. Oriunde îşi aşeza cortul, ridica în apropierea lui un altar, chemându-i pe toţi din tabăra lui la jertfa de dimineaţă şi de seară. Când cortul lui se muta, altarul rămânea. În anii următori, între canaaniţii nomazi au fost unii are au fost învăţaţi de Avraam; şi ori de câte ori unul dintre aceştia ajungea la acel altar, ştia cine fusese acolo înaintea lui; când îşi aşeza cortul, repara altarul şi se închina acolo viului Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 128 engl.

El însuşi un păcătos, s-a rugat în favoarea păcătosului. Toţi cei care se apropie de Dumnezeu trebuie să aibă un astfel de spirit. Totuşi Avraam a dat pe faţă încrederea unui copil care se roagă unui tată iubitor. El s-a apro­piat de Solul ceresc, şi şi-a prezentat cu ardoare cererea…

Rugăciunea lui Avraam a fost inspirată de dragostea pentru sufletele pieritoare. În timp ce ura păcatele acelei cetăţi decăzute, el dorea ca păcătoşii să fie salvaţi. Interesul lui profund faţă de Sodoma arată grija pe care ar trebui să o simţim pentru cel nepocăit. Ar trebui să nutrim ură faţă de păcat, însă milă şi dragoste faţă de păcătos. Toţi cei din jurul nostru sunt suflete care merg la o pieire la fel de deznădăjduită, la fel de groaznică asemenea celei care a căzut asupra Sodomei. În fiecare zi se încheie timpul de încercare pentru unii.” – Idem., pag. 139,140 engl.

Joi 27 ianuarie

5. Idei corecte şi greşite despre închinare

a. Cum a putut Satan să îi înşele pe mulţi cu gândul că sângele taurilor şi caprelor era suficient să îndepărteze păcatele lor? Isaia 1:11.

„Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. (Isaia 1:11).

b. Ce spune Dumnezeu despre orice religie care degenerează într-o serie de formalităţi? Isaia 1:15; Proverbele 28:9.

Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă Sunt pline de sânge! (Isaia 1:15).

Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă. (Proverbele 28:9).

„Dacă Satan vede că Domnul îşi binecuvântează poporul şi îl pregăteşte să discearnă amăgirile sale, va lucra cu puterea lui meşteşugită ca să aducă fanatism pe de o parte, şi formalism rece, pe de altă parte, ca să strângă o recoltă de suflete.” – Selected Messages, vol. 2, pag. 19.

c. Ce cere Dumnezeu de fapt? Osea 6:6; Isaia 1:16-18; 55:6,7.

Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot! (Osea 6:6).

„Spălaţi-vă, deci, şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” - „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna. (Isaia 1:16-18).

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând. (Isaia 55:6,7).

„Ceea ce se numeşte rugăciune de seară şi de dimineaţă, aşa cum se obişnuieşte, nu este întotdeauna arzătoare şi eficace. În cazul multora, este o repetare apatică, searbădă şi fără inimă de cuvinte, şi nu ajunge la urechea Domnului. Dumnezeu nu are nevoie şi nu cere darurile voastre ceremoniale, ci El respectă inima frântă, mărturisirea păcatelor şi căinţa sufletului. Strigătul inimii umile şi frânte El nu îl va dispreţui…

Trebuie să-L iubim atât de mult pe Isus încât să considerăm un privilegiu faptul că suferim şi chiar murim de dragul Său. Putem să spunem Domnului toate încercările noastre, să-I spunem toate slăbiciunile noastre, să-i spunem de nădejdea noastră în puterea şi tăria Sa. Aceasta este adevărata rugăciune. Dacă a fost vreodată un timp când era nevoie ca Duhul harului şi al rugăciunii să fie revărsat asupra noastră, Dumnezeu Însuşi concepând rugăciunile noastre, acesta este acum.” – In Heavenly Places, pag. 87.

Vineri 28 ianuarie

Întrebări recapitulative personale

1. De ce s-au cerut jertfe imediat după ce păcatul a intrat în lume?

2. Care a fost diferenţa principală dintre darurile lui Cain şi cele ale lui Abel?

3. Explicaţi cum reprezintă Cain şi Abel două clase de închinători.

4. Cum a fost menţinută vie nădejdea mântuirii în timpul patriarhilor?

5. Care sunt unele dintre aspectele importante în practica adevăratei religii?