- Lecția 13. Simon Petru
- Lecția 12. Judecarea lui Hristos
- Lecția 11. Hristos Se roagă pentru ucenicii Săi (2)
- Lecția 10. Hristos Se roagă pentru ucenicii Săi (1)
- Lecția 9. Misiunea Duhului Sfânt
- Lecția 8. Dragostea frățească
- Lecția 7. Isus, adevărata Viță
- Lecția 6. Făgăduința Duhului Sfânt
- Lecția 5. Calea, Adevărul și Viața
- Lecția 4. Isus, Servul servilor
- Lecția 3. Vrem să-L vedem pe Isus
- Lecția 2. Intrarea triumfală
- Lecția 1. Isus, Simon și Maria
Lecția 4. Isus, Servul servilor
VERSET DE MEMORAT: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.” (Ioan 13:15).
Recomandare pentru studiu: Hristos, Lumina lumii, pp. 642–651. (cap. Un serv al servilor)
„Întreaga viață a lui Hristos fusese o viață de slujire altruistă. ‘Fiul omului n-a venit ca să I se slujească, ci El să slujească’ (Matei 20:28), a fost lecția fiecărui act al Său.” — Hristos, Lumina lumii, p. 642 (cap. Un serv al servilor)
DUMINICĂ, 20 IULIE
1. UN CONCEPT PĂGÂN
a. Ce mentalitate distructivă, avându-și originea în Lucifer, a influențat iudaismul (inclusiv pe ucenicii lui Hristos) și ne poate afecta și pe noi astăzi? Luca 22:24, 25
Luca 22:24-25: „Între apostoli s-a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. Isus le-a zis: „Împărații neamurilor domnesc peste ele și, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători.“
„Lucifer a dorit puterea lui Dumnezeu, dar nu și caracterul Lui. El a căutat pentru sine locul cel mai înalt, iar orice ființă care este condusă de spiritul său va face la fel. Astfel, înstrăinarea, discordia și lupta devin inevitabile. Stăpânirea devine premiul celor mai puternici. Împărăția lui Satan este o împărăție a forței; fiecare individ îl privește pe celălalt fie ca pe un obstacol în calea propriei avansări, fie ca pe o treaptă pe care o poate folosi pentru a urca mai sus.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 435, 436 (cap. 48: „Cine este mai mare?”)
„În împărățiile lumii, poziția însemna autoînălțare. Se presupunea că poporul există pentru beneficiul claselor conducătoare. Influența, bogăția, educația erau mijloace prin care masele puteau fi controlate pentru folosul liderilor. Clasele superioare trebuia să gândească, să decidă, să se bucure și să conducă; cele inferioare trebuia să asculte și să slujească. Religia, ca toate celelalte lucruri, era o chestiune de autoritate. De la popor se aștepta să creadă și să trăiască după cum hotărau superiorii lor. Dreptul omului, ca om, de a gândi și de a acționa pentru sine însuși, era complet nerecunoscut.” — Hristos, Lumina lumii, p. 550 (cap. 49: La sărbătoarea corturilor).
„Prin mândrie spirituală, dorința de a dicta, setea ambițioasă după onoare sau poziție… biserica poate fi tulburată și pacea ei sacrificată.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 241 (Unitatea creștină)
LUNI, 21 IULIE
2. O SCHIMBARE DE ATITUDINE - NECESARĂ
a. În contrast total cu dorința ambițioasă după o poziție mai înaltă, ce principiu a stabilit Isus — și ce exemplu a dat în acest sens? Luca 22:26, 27; Ioan 13:13–16
Luca 22:26-27: „Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă.“
Ioan 13:13-16: „Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis.“
„Hristos întemeia o împărăție pe principii diferite. El chema oamenii nu la autoritate, ci la slujire; cei tari erau chemați să poarte slăbiciunile celor neputincioși. Puterea, poziția, talentul, educația — toate acestea puneau asupra celui ce le poseda o obligație și mai mare de a-și sluji semenii.…
În împărăția lui Hristos nu există asuprire poruncitoare, nici constrângere în comportament. Îngerii cerului nu vin pe pământ ca să domnească și să ceară omagiu, ci ca mesageri ai milei, să coopereze cu oamenii în înălțarea umanității.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 550, 551 (cap. 49)
b. Descrieți cum i-a tratat Hristos pe oamenii cu greșeli — o atitudine care trebuie să înlocuiască tendința noastră firească. Filipeni 2:3, 4
Filipeni 2:3-4: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.“
„Este o trăsătură firească, dar neplăcută, în caracterul nostru, aceea de a fi foarte pătrunzători în perceperea noastră și foarte tenace în rememorare, în ce privește deficiențele și slăbiciunilor altora.”
„Fratele B nu face niciun efort pentru a fi în unitate cu frații săi; încrederea lui în sine l-a condus să nu simtă vreo necesitate specială pentru unitate. El crede că mințile lor au fost modelate într-o formă inferioară față de a sa și că a accepta opiniile și sfaturile lor ca fiind demne de luat în seamă ar fi o mare bunăvoință… El crede că este prea înțelept și prea experimentat pentru a avea nevoie de acele precauții care sunt indispensabile multora. Are o opinie atât de înaltă despre propriile capacități și o încredere atât de mare în propriile realizări, încât se consideră pregătit pentru orice situație.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 3, pp. 444, 445 (Unitatea în biserică)
„Influența egoismului lumesc, pe care unii îl poartă ca pe un nor, răcește atmosfera pe care o respiră alții, cauzând boală sufletului și adesea ducând la moarte spirituală.” — Ibid, p. 528
„Dacă între frați există acea iubire care îi va conduce să-i socotească pe alții mai presus de ei înșiși, atunci vor renunța la propriile lor căi și dorințe în favoarea altora.” — Slujitorii Evangheliei, p. 447 (Adunările administrative)
MARȚI, 22 IULIE
3. O TENDINȚĂ PERSISTENTĂ
a. Ce preocupare aveau încă apostolii cu puțin timp înainte de Paște? Matei 20:20–24; Luca 22:24
Matei 20:20-24: „Atunci, mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus, împreună cu fiii ei, și I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Poruncește”, I-a zis ea, „ca, în Împărăția Ta, acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Ta.” Drept răspuns, Isus a zis: „Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei. Și El le-a răspuns: „Este adevărat că veți bea paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu, dar a ședea la dreapta și la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi frați.“
Luca 22:24: „Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare.”
„Era între ei ‘o ceartă: care dintre ei să fie socotit cel mai mare.’ Această dispută, purtată în prezența lui Hristos, L-a întristat și L-a rănit adânc. Ucenicii se agățau de ideea lor preferată că Hristos Își va afirma puterea și Își va ocupa poziția pe tronul lui David. Și în inimile lor, fiecare încă tânjea după cel mai înalt loc în împărăție. Făcuseră propria lor estimare, atât despre ei înșiși, cât și despre ceilalți, și în loc să-i considere pe frații lor mai vrednici, se puseseră pe ei înșiși pe primul loc. Cererea lui Iacov și a lui Ioan de a sta la dreapta și la stânga lui Hristos a stârnit indignarea celorlalți. Faptul că cei doi frați îndrăzniseră să ceară cea mai înaltă poziție i-a tulburat atât de mult pe ceilalți zece, încât se prevedea o înstrăinare între ei. Se simțeau nedreptățiți, considerau că fidelitatea și talentele lor nu erau apreciate. Iuda era cel mai sever cu Iacov și Ioan.
Când ucenicii au intrat în camera cinei, inimile lor erau pline de sentimente de nemulțumire. Iuda s-a așezat lângă Hristos, pe partea stângă; Ioan era pe partea dreaptă. Dacă exista un loc mai înalt, Iuda era hotărât să-l ocupe.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 643, 644 (cap. 71: Un serv al servilor)
b. Ce lecție anterioară se pare că au uitat ucenicii, ceea ce a declanșat o altă cauză de nemulțumire între ei? Matei 18:1–4
Matei 18:1-4: „În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus și L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” Isus a chemat la El un copilaș, l-a pus în mijlocul lor și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor.“
„O altă cauză de neînțelegere apăruse. La o masă festivă era obiceiul ca un slujitor să spele picioarele oaspeților, iar cu această ocazie se făcuse pregătirea pentru această slujire. Urciorul, ligheanul și prosopul erau acolo, pregătite pentru spălarea picioarelor; dar nu era prezent niciun slujitor, iar ucenicilor le revenea datoria să îndeplinească acest rol. Însă fiecare dintre ei, cedând mândriei rănite, era hotărât să nu acționeze ca un slujitor. Toți manifestau o indiferență stoică, părând inconștienți că ar fi ceva de făcut. Prin tăcerea lor, refuzau să se smerească.” — Idem, p. 644
„Să ne gândim cum sună cuvintele noastre în urechile lui Dumnezeu, cum arată gândurile noastre egoiste în ochii Săi, atunci când judecăm și condamnăm pe alții, care poate sunt mai buni în inimă și în intenții decât noi.” — The Sings of Times, 19 februarie 1885
MIERCURI, 23 IULIE
4. O ILUSTRAȚIE PRACTICĂ
a. După ce a așteptat cu răbdare ca ucenicii să ia inițiativa, ce a făcut în cele din urmă Isus? Ioan 13:3–5
Ioan 13:3-5: „Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.“
„[Ioan 13:5 este citat.] Acest gest le-a deschis ochii ucenicilor. O rușine amară și o profundă umilință le-au cuprins inimile. Au înțeles mustrarea nerostită și s-au văzut într-o lumină cu totul nouă.
Astfel Și-a exprimat Hristos dragostea pentru ucenicii Săi. Spiritul lor egoist L-a umplut de întristare, dar El nu a intrat în nicio controversă cu ei cu privire la dificultatea lor. În schimb, le-a dat un exemplu pe care nu aveau să-l uite niciodată.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 644, 645 (cap. 71: Un serv al servilor)
b. Cum a reacționat Petru când i-a venit rândul? Ioan 13:6–8 p.p.
Ioan 13:6-8 p.p.: „A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!”
„Petru nu putea suporta să-L vadă pe Domnul său, pe care Îl credea a fi Fiul lui Dumnezeu, îndeplinind rolul unui slujitor. Întreaga sa ființă se revolta împotriva acestei umilințe. Nu realiza că pentru aceasta venise Hristos în lume.” — Idem, pp. 645, 646
c. Cât de departe cedase Iuda în fața ispitelor lui Satan — și cum a arătat Hristos că știa acest lucru? Ioan 13:2, 10, 11
Ioan 13:2, 10-11: „În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, și voi sunteți curați, dar nu toți.” Căci știa pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.” “
„Înainte de Paște, Iuda se întâlnise pentru a doua oară cu preoții și cărturarii și încheiase contractul de a-L da pe Isus în mâinile lor. Cu toate acestea, după aceea s-a amestecat printre ucenici ca și cum ar fi fost nevinovat de vreun rău și interesat de pregătirile pentru sărbătoare. Ucenicii nu știau nimic despre planul lui Iuda. Doar Isus îi putea citi secretul. Totuși, nu l-a expus. Isus tânjea după sufletul lui. Simțea pentru el aceeași povară ca pentru Ierusalim, când plânsese asupra orașului sortit pieirii. Inima Lui striga: ‘Cum să te dau?’ Puterea constrângătoare a acelei iubiri era simțită de Iuda. Când mâinile Mântuitorului spălau acele picioare murdare și le ștergeau cu prosopul, inima lui Iuda a fost străbătută de un impuls puternic de a-și mărturisi atunci și acolo păcatul. Dar nu dorea să se umilească.” — Idem, p. 645 (cap. 71: Un serv al servilor)
JOI, 24 IULIE
5. SEMNIFICAȚIA SPĂLĂRII PICIOARELOR
a. Prin acest act, ce dorește cu adevărat Isus să facă? Ioan 13:8 u.p.
Ioan 13:8 u.p.: „Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”“
„Prin acest gest, Domnul nostru a transformat această ceremonie umilitoare într-o rânduială sfințită. Ea trebuia păstrată de către ucenici, pentru ca aceștia să-și amintească mereu lecțiile Lui despre umilință și slujire.
Această ceremonie este pregătirea rânduită de Hristos pentru serviciul sacramental. Atâta timp cât mândria, neînțelegerile și lupta pentru întâietate sunt întreținute, inima nu poate intra în părtășie cu Hristos. Nu suntem pregătiți să primim comuniunea cu trupul și sângele Său. De aceea Isus a rânduit ca mai întâi să fie păstrată amintirea umilinței Sale.” — Hristos, Lumina lumii, p. 650 (cap. 71).
b. Ce cuvinte semnificative a rostit Isus după ceremonia spălării picioarelor — și la ce ar trebui să ne gândim în timp ce îndeplinim aceasta? Ioan 13:12–17
Ioan 13:12-17: „După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți.“
„Suntem ființe care greșesc și am rătăcit de multe ori. Să ne întoarcem la Domnul cu pocăință și mărturisire. Când ne adunăm pentru a participa la rânduielile casei Domnului, să îndreptăm orice greșeală, atât cât ne stă în putință. Când te pleci în fața unui frate, spălându-i picioarele, întreabă-te: «Am ceva în inima mea care mă desparte de acest frate? Am spus sau făcut ceva care ne-a înstrăinat?» Dacă da, îndepărtează acest lucru printr-o mărturisire sinceră a greșelii tale. Astfel, o inimă va fi cimentată cu alta, iar binecuvântarea lui Dumnezeu se va face simțită.” — Reflecting Christ, p. 283 (26 septembrie)
VINERI, 25 IULIE
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ
1. Explicați contrastul dintre atitudinea cerească și cea pământească.
2. Dacă refuz să spăl picioarele fratelui meu, ce refuz, de fapt?
3. Cum este experiența interioară a lui Iuda un avertisment pentru mine?
4. Explicați modul în care Hristos a transformat atitudinea ucenicilor.
5. Care este scopul și semnificația ceremoniei spălării picioarelor?