Cap.29-SABATUL

 

Sabatul a fost sfinţit la creaţiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa este timpul acela când ''stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie". Iov 38,7. Pacea odihnea asupra lumii, deoarece pământul era în armonie cu cerul. "Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune." Şi El S-a odihnit în bucuria lucrării Sale încheiate. Gen.1,31.

Deoarece El S-a odihnit în Sabat, "Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o" - a pus-o la o parte pentru un scop sfânt. El a dat-o lui Adam ca o zi de odihnă. Era un semn de aducere aminte al lucrării de creaţiune şi în felul acesta un semn al puterii lui Dumnezeu şi al iubirii Sale. Scriptura zice: "El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui". "Însuşirile nevăzute ale Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El". Gen.2,3; Ps.111,4; Rom.1,20.

Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu. "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu...Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El". Ioan 1,1-3. Şi deoarece Sabatul este o amintire a lucrării creaţiunii el este o dovadă a iubirii şi puterii lui Hristos.

Sabatul îndreaptă gândurile noastre spre natură şi ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foşnetul pomilor, în muzica mării putem încă să auzim vocea Aceluia care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile dă viaţă şi fiinţei lăuntrice. El "care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric', ne-a luminat inimile pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, pe faţa lui Isus Hristos". 2 Cor.4,6.

Tocmai gândul acesta a făcut să răsune cântecul:

Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, Şi eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.

Cât de mari sunt lucrările Tale Doamne, Şi cât de adânci sunt gândurile Tale. Ps. 92,4.5.

Iar Duhul Sfânt, prin profetul Isaia, zice: "Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu, şi cu ce asemănare îl veţi asemăna?...Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? El şade deasupra cercului pământului ,şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el...Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu El, zice Cel Sfânt. Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă, în şir, după număr oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: 'Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?' Nu şti? N-ai auzit? Dumnezeul Cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte şi nici nu osteneşte...El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin". "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare." "Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul." Solia aceasta este scrisă în natură şi Sabatul are de scop să o păstreze în memorie. Atunci când Domnul a cerut lui Israel să sfinţească Sabatele Sale, El a zis: "Ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!" Is.40,8.18-29; 41,10;45,22; Ezech .20,20.

Sabatul a fost încorporat în legea dată pe Sinai, dar nu atunci a fost făcut cunoscut pentru prima dată ca zi de odihnă. Poporul Israel avea cunoştinţă de el înainte de a veni la Sinai. Până să ajungă acolo, ei au ţinut Sabatul. Când unii l-au profanat, Domnul i-a mustrat şi a zis: "Până când aveţi de gând să nu păziţi legile şi poruncile Mele? Exod 16,28.

Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden şi, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. Despre legea aceasta din care face parte porunca a patra, Hristos zice: "Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau frântură de slovă din lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile". Atâta vreme cât există cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe un semn al puterii Creatorului. Şi atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihna a lui Dumnezeu va fi onorată de toţi cei ce sunt sub soare. "În fiecare Sabat", locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni "să se închine înaintea Mea-zice Domnul." Matei 5,18; Is.66,23.

Nici o altă instituţie încredinţată iudeilor n-a urmărit aşa de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor, cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuie să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu Dumnezeul cel adevărat. Dar pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă ei trebuie să ajungă părtaşi la dreapta lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti", Domnul a mai spus şi: "Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi". Exod 20,8;22,31. Numai în felul acesta Sabatul putea să deosebească pe israeliţi ca închinători ai lui Dumnezeu.

Când iudeii s-au depărtat de Dumnezeu şi n-au mai căutat ca prin credinţă să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos, Sabatul şi-a pierdut însemnătatea pe care o avea. Satana a căutat să se înalţe pe sine şi să îndepărteze pe oameni de la Hristos, lucrând la denaturarea Sabatului care era semnul puterii lui Hristos. Conducătorii iudei au împlinit voia lui Satana când au împovărat ziua de odihnă a lui Dumnezeu cu cerinţe apăsătoare. În zilele lui Hristos Sabatul devenise atât de pervertit încât păzirea lui reflecta mai degrabă caracterul oamenilor egoişti şi despotici, decât caracterul Părintelui ceresc iubitor. Rabinii prezentau pe Dumnezeu ca unul care dă legi de care oamenii nu pot să asculte. Ei făceau pe oameni să vadă pe Dumnezeu ca un tiran şi să-şi închipuie că ţinerea Sabatului, aşa cum o cerea El, făcea pe oameni să fie asprii şi cruzi. Lucrarea lui Hristos era tocmai aceea de a îndrepta părerile lor greşite. Cu toate că rabinii îl urmăreau cu o vrăjmăşie neîmpăcată, El n-a lăsat nici măcar să se creadă că se supune pretenţiilor lor, ci a mers înainte, păstrând Sabatul aşa cum cere legea lui Dumnezeu.

Într-o zi de Sabat, când Mântuitorul şi ucenicii Lui se întorceau de la locul de rugăciune, au trecut printr-un lan de grâu care dădea în copt. Isus lucrase până târziu, şi când au trecut prin holde, ucenicii au început să smulgă spice şi să mănânce boabele, după ce le frecaseră în palme. În oricare altă zi, lucrul acesta n-ar fi adus nici o discuţie deoarece un om care trecea pe lângă o holdă o livadă, sau pe lângă o vie, era liber să mănânce după dorinţă. Vezi Deut.23,24-25. Dar dacă ar fi făcut cineva lucrul acesta în zi de Sabat se socotea o profanare. Nu numai că adunarea spicelor era un fel de seceriş, dar frecarea lor în palme era un fel de treierat. Aşa dar, după părerea rabinilor, Sabatul era de două ori profanat.

Iscoadele îndată s-au plâns lui Isus, zicând: "Iată că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului".

Când a fost acuzat că a călcat Sabatul la Betesda, Isus Se apărase susţinând că este Fiul lui Dumnezeu şi declarând că lucra în armonie cu Tatăl. Acum când ucenicii au fost atacaţi, El aminteşte acuzatorilor, ca exemple din Vechiul Testament, fapte îndeplinite în Sabat de către aceia care erau în slujba lui Dumnezeu.

Învăţătorii iudei se lăudau cu cunoştinţele lor din Scriptură, dar în răspunsul Mântuitorului se cuprindea o mustrare pentru necunoaşterea Scripturilor sfinte. "Oare n-aţi citit ce a făcut David", zise el "când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, şi a mâncat pâine pe care nu era îngăduit să le mănânce, decât preoţii?" Apoi le-a zis "Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat". "N-aţi citit în lege că în zilele de Sabat preoţii calcă Sabatul în templu şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar eu vă spun că aici este Unul mai mare decât templul." "Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului." Luca 6,3.4; Marcu 2,27.28; Matei 12,5.6.

Dacă era drept ca David să-şi astâmpere foamea mâncând din pâinea pusă la o parte pentru un scop sfânt, atunci era drept şi pentru ucenici să-şi împlinească nevoile de hrană rupând spice în ceasurile sfinte ale Sabatului. Şi iarăşi preoţii din Templu lucrau mai mult în Sabat decât în alte zile. Aceeaşi lucrare în scopuri pământeşti ar fi fost un păcat, dar lucrarea preoţilor era în slujba lui Dumnezeu. Ei săvârşeau ritualul care îndruma pe oameni la puterea mântuitoare a lui Hristos, şi munca lor se împăca foarte bine cu scopul pe care îl avea Sabatul. Dar acum Hristos Însuşi venise. Făcând lucrarea lui Hristos, ucenicii se găseau în slujba lui Dumnezeu şi tot ce era necesar pentru săvârşirea acestei lucrări era drept să se facă în zi de Sabat.

Hristos voia să înveţe pe ucenici şi pe vrăjmaşii Lui că primul loc trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. ţinta lucrării lui Dumnezeu în lumea aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în Sabat pentru săvârşirea acestei lucrări este în acord cu legea privitoare la Sabat. Isus a încununat apoi declaraţia Sa declarându-Se "Domn al Sabatului" - Unul care era mai presus de orice discuţie, şi mai presus de orice lege. Acest Atotputernic Judecător achită pe ucenici de vină, făcând apel chiar la legea pe care ei erau acuzaţi că o calcă.

Isus n-a lăsat ca lucrul acesta să treacă fără să mustre pe vrăjmaşii Săi. El a spus că în orbirea lor ei înţelegeau greşit Sabatul. El a zis: "Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: 'Milă voiesc, iar nu jertfe', n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi". Mat. 12,7. Riturile lor lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei credincioase şi duioase iubiri care va caracteriza totdeauna pe adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu.

Hristos a repetat adevărul că sacrificiile nu aveau valoare în ele însele. Ele erau un mijloc şi nu un scop. ţinta lor era să îndrume pe oameni la Mântuitorul şi în felul acesta să-i aducă în armonie cu Dumnezeu. Dumnezeu preţuieşte numai un serviciu făcut din iubire. Dac[ lipseşte aceasta, tot şirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Aşa şi cu Sabatul. El avea ca scop să aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură.

Într-un alt Sabat, când Isus a întrat în sinagogă, a văzut acolo un om cu mâna uscată. Fariseii Îl urmăreau să vadă ce va face. Mântuitorul ştia bine că dacă va vindeca pe cineva în Sabat, va fi privit ca un călcător al legii. El nu s-a dat înapoi de a dărâma zidul restricţiilor tradiţionale care împresurau Sabatul. Isus a chemat pe bolnav să stea la mijloc şi apoi a întrebat: "Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine, sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva, sau să o pierzi?" Printre iudei circula maxima că, dacă un om n-a făcut bine atunci când a avut prilejul, înseamnă că a făcut un rău; dacă cineva nu făcea ce trebuia ca să scape o viaţă însemna că a ucis. În felul acesta Isus a întâmpinat pe rabini pe terenul lor." Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: 'Întinde-ţi mâna!' El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă." Marcu 3,4.5.

Când a fost întrebat: "Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?" Isus a răspuns: "Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară? Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit de a face bine în zilele de Sabat". Matei 12,10-12.

Iscoadele n-au îndrăznit să răspundă lui Isus în faţa mulţimii, de teamă să nu intre în vreo încurcătură. Ei ştiau că el vorbise adevărul. Ca să nu calce vreo tradiţie de a lor, ei ar fi lăsat pe un om să sufere. Dar tot ei ar fi scăpat o vită pentru ca proprietarul ei să nu sufere pagubă din această pricină. Din cauza aceasta ei arătau mai multă purtare de grijă pentru un animal necuvântător decât pentru un om care e făcut după chipul lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul tuturor religiilor neadevărate. Ele îşi au obârşia în dorinţa omului de a se înălţa mai presus de Dumnezeu, dar urmarea a fost că omul a decăzut mai jos decât animalele. Orice religie care se luptă împotriva stăpânirii lui Dumnezeu jefuieşte pe om de slava pe care a avut-o la creaţiune şi care trebuie să-i fie redată prin Hristos. Orice religie falsă învaţă pe adepţii ei să fie nepăsători faţă de nevoile, suferinţele şi drepturile omului. Evanghelia pune asupra omenirii un preţ mare pentru că este răscumpărată cu sângele lui Hristos, şi promovează o grijă duioasă faţă de nevoile şi suferinţele omului. Domnul zice: "Voi face pe oameni mai rar decât aurul curat, şi mai scumpi decât aurul din Ofir." Is. 13,12.

Când Isus S-a îndreptat către farisei cu întrebarea dacă este îngăduit să facă bine în zilele de Sabat, să scape o viaţă sau să o piardă, El le-a pus în faţă planurile lor nelegiuite. Ei vânau viaţa Lui cu ură înverşunată, în timp ce El scăpa viaţa oamenilor şi aducea fericire mulţimilor. Era mai bine să ucizi în zi de Sabat, cum plănuiau ei, sau să vindeci pe bolnavi, aşa cum făcuse El? Era mai drept să ai ucidere în inimă în sfânta zi a lui Dumnezeu decât iubire pentru toţi oamenii, iubire care îşi găseşte expresia în fapte de milă?

Vindecând pe omul cu mâna uscată, Isus a condamnat tradiţia iudeilor şi a făcut ca porunca a patra să rămână aşa cum o dăduse Dumnezeu. "Este îngăduit a face bine în zilele de Sabat", a declarat El. Îndepărtând restricţiile fără rost ale iudeilor, Hristos a onorat Sabatul, în timp ce aceia care se plângeau de El dezonorau sfânta zi a lui Dumnezeu.

Acei care susţin că Hristos a desfiinţat legea, învaţă că El a călcat Sabatul şi a îndreptăţit pe ucenicii Lui să facă la fel. În felul acesta ei iau aceeaşi poziţie ca şi iudeii care calomniau pe Isus. În această privinţă ei contrazic mărturia dată de Hristos Însuşi, care a zis: "Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui". Ioan 15,10. Nici Mântuitorul, nici urmaşii Lui n-au călcat legea privitoare la Sabat. Hristos era un reprezentant viu al legii În viaţa Lui nu s-a găsit nici o călcare a preceptelor ei sfinte. Privind la o întreagă naţiune de martori care căutau să-L condamne, El putea zice fără ca cineva să-L poată contrazice: "Care din voi Mă poate dovedi că am păcătuit?" Ioan 8,46.

Mântuitorul nu venise să dea la o parte cele spuse de patriarhi şi profeţi, deoarece El Însuşi vorbise prin aceşti oameni care erau reprezentanţii Lui. Toate adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu erau la El. Dar aceste pietre preţioase fuseseră greşit zidite. Lumina lor preţioasă fusese mistificată pentru a servi rătăcirii. Dumnezeu dorea ca ele să fie scoase din templul rătăcirii şi să fie aşezate din nou în edificiul adevărului. Lucrul acesta putea să-l facă numai o mână dumnezeiască. Pus în legătură cu rătăcirea, adevărul fusese făcut să ajute lucrarea vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al omului. Hristos venise să-l aşeze în poziţia aceea de unde să dea slavă lui Dumnezeu şi să ajute la mântuirea omenirii.

"Sabatul a fost făcut pentru om, şi nu omul pentru Sabat", a zis Isus. Instituţiile pe care le-a rânduit Dumnezeu sunt pentru binele omenirii. "Toate aceste lucrări se petrec în folosul vostru". "Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre, şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu." 2 Cor.4,15;1 Cor.3,22.23 Legea celor Zece Porunci, din care Sabatul este o parte, a fost dată de Dumnezeu poporului Său ca o binecuvântare. "Domnul ne-a poruncit atunci", a zis Moise "să împlinim toate aceste legi, să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiţi şi să ne ţină în viaţa". Deut. 6,24 Iar prin psalmist s-a dat această solie lui Israel: "Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai lui suntem. Noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui! Intraţi cu laude pe porţile lui, intraţi cu cântări în curţile Lui". Ps.100,2-4. Şi despre toţi aceia "ce vor păzi Sabatul ca să nu-l pângărească", Domnul zice: "Îl voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-l voi umplea de veselie în casa Mea de rugăciune". Is.56,6.7.

"De aceea fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului. "Aceste cuvinte sunt pline de învăţătură şi mângâiere. Deoarece Sabatul a fost făcut pentru om, el este ziua Domnului. El aparţine lui Hristos. Pentru că "toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El". Ioan 1,3. Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut şi Sabatul .El l-a pus de o parte ca un semn de amintire al lucrării creaţiunii. Sabatul arată spre El dovedindu-L că este Creator şi Sfinţitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer şi pe pământ, şi prin care sunt ţinute toate lucrurile, este conducătorul bisericii şi că prin puterea Lui noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Căci vorbind către Israel El a zis: "Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc" - îi fac sfinţi. Ezech. 20,12. Prin urmare Sabatul este un semn al puterii lui Hristos. Ca semn al puterii Sale sfinţitoare, Sabatul este un dar dat tuturor acelora care prin Hristos devin o parte a Israelului lui Dumnezeu.

Domnul mai zice: "Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L...atunci te vei putea desfăta în Domnul". Is. 58,13.14. Pentru toţi aceia care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare şi mântuitoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzând pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrurile creaţiunii ca dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenţia către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbeşte despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă". Matei 11,28.