Conţinut
Hristos - lumina lumii

Cap.6-AM VĂZUT STEAUA LUI

 

"După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor ? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui". Matei 2.1.2.

Aceşti magi din răsărit erai filozofi. Ei aparţineau unei clase mari şi influente ce cuprindea oameni de viţă nobilă şi care deţinea nare parte din bogăţia şi ştiinţa naţiunii lor. Printre aceştia erau mulţi care înşelau lumea lesne-crezătoare. Alţi însă care erau sinceri, studiau descoperirile lui Dumnezeu din natură şi erau onoraţi pentru integritatea şi înţelepciunea lor. Un astfel de caracter pozitiv aveau şi magii care au venit la Isus. Lumina lui Dumnezeu străluceşte totdeauna în mijlocul păgânismului. Atunci când aceşti magi au studiat cerurile înstelate şi au căutat să pătrundă taina ascunsă în căile lor luminoase, ei au contemplat gloria Creatorului. Căutând să aibă o înţelegere mai clară, ei s-au îndreptat spre scripturile evreilor. În propria lor ţară scrierile profetice, care preziceau venirea unui învăţător divin, au fost păstrate ca o comoară. Balaam făcea parte din rândul magilor, deşi cândva fusese un profet a lui Dumnezeu; inspirat de Duhul Sfânt, el proorocise despre prosperitatea lui Israel şi arătarea lui Mesia; iar proorociile lui trecuseră prin tradiţie de la generaţie la generaţie. Dar în Vechiul Testament venirea Mântuitorului era mai clar descoperită. Magii au aflat cu bucurie că venirea Sa era aproape şi că lumea întreagă avea să fie plină de cunoaşterea Domnului.

În acea noapte, când slava lui Dumnezeu se revărsă pe dealurile Betleemului, magii văzură pe cer o lumină misterioasă. Când lumina s-a stins o stea luminoasă a apărut şi zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă şi fenomenul a trezit cel mai viu interes. Acea stea era o grupă îndepărtată de îngeri luminoşi, dar magii nu ştiau lucrul acesta. Cu toate acestea ei simţeau că steaua are pentru ei o deosebită însemnătate. Ei consultară pe preoţi şi pe filozofi şi cercetară sulurile vechilor cronici. Profeţia lui Balaam glăsuia astfel: "O stea răsare din Iacov. Un toiag de cârmuire se ridică din Israel". Numeri 24,17. Să fi fost această stea neobişnuită trimisă ca un prevestitor al Celui Făgăduit? Magii întâmpinaseră cu bucurie lumina adevărului trimis din cer; acum ea se revărsa asupra lor în raze tot mai strălucitoare. Prin vise au fost îndrumaţi să meargă să caute pe Prinţul nou-născut.

După cum, prin credinţă, Avraam a plecat la chemarea lui Dumnezeu, "fără să ştie unde se duce"(Evr. 11,8), după cum, prin credinţă, Israel a urmat stâlpul de nor către ţara făgăduită, tot aşa şi aceşti păgâni au plecat să găsească pe Mântuitorul făgăduit. Orientul abunda în lucruri preţioase şi magii n-au pornit la drum cu mâna goală. Era obiceiul ca prinţilor sau altor personalităţi de seamă să li se ofere daruri, ca un act de omagiu, şi astfel cele mai de valoare daruri pe care acea ţară le putea oferi au fost aduse ca o jertfă de închinare înainte Aceluia în care toate neamurile pământului trebuiau să fie binecuvântate. Era necesar să călătorească noaptea pentru a nu pierde steaua din vedere; iar călătorii foloseau timpul repetând prezicerile tradiţionale şi vestirile profetice cu privire la Acela pe care ei Îl căutau. La fiecare popas cercetau profeţiile şi li se întărea convingerea că sunt conduşi de Dumnezeu. Pe lângă faptul că aveau steaua în faţa lor ca un semn exterior, aveau şi dovada lăuntrică din partea Duhului Sfânt, care lucra asupra inimii lor şi le insufla speranţă. Călătoria, deşi lungă, era fericită pentru ei. Ei au ajuns în ţara lui Israel unde coborâră muntele Măslinilor, având Ierusalimul în faţă, când deodată, steaua care i-a condus pe drumul lor obositor, se opri deasupra templului, iar după un timp dispăru dinaintea privirii lor. Cu paşi energici porniră mai departe, nădăjduind cu încredere că naşterea lui Mesia să fie rostirea fericită a oricărei limbi. Dar cercetările lor sunt zadarnice. Intrând în cetatea sfântă, se îndreaptă spre templu. Spre surprinderea lor, nu găsesc pe nimeni care să ştie ceva despre Împăratul nou născut. Întrebările lor nu produc nici o expresie de bucurie, ci mai de grabă de surprindere şi teamă, pline de dispreţ. Preoţii povestesc tradiţii. Ei înalţă în slăvi religiozitatea şi propria lor sfinţenie, în timp ce pe greci şi pe romani îi denunţă ca pe păgâni şi păcătoşii păcătoşilor. Magii nu sunt idolatri şi, în faţa lui Dumnezeu, sunt cu mult mai presus decât aşa-zişii Săi închinători; şi cu toate acestea sunt priviţi de iudei ca păgâni. Nici chiar cei rânduiţi ca păstrători ai Scrierilor Sfinte nu primesc cu simpatie arzătoarele lor întrebări.

Sosirea magilor a fost repede făcută cunoscută prin tot Ierusalimul. Pelerinajul lor ciudat a produs o frământare în mijlocul oamenilor, ce a ajuns până la palatul împăratului Irod. Vicleanul edomit s-a tulburat de vestea unui posibil rival. Nenumărate crime mânjiseră drumul său la tron. Fiind de sânge străin, era urât de poporul peste care domnea. Singura lui încredere era protecţia Romei. Dar acest nou Prinţ avea o pretenţie mai mare. Considera că s-a născut pentru a conduce o împărăţie. Irod bănuia că preoţii complotează cu străinii pentru a declanşa o revoltă populară care să-l dea jos de pe tron. Cu toate acestea, el îşi ascunse neîncrederea, hotărât fiind să zădărnicească planurile lor prin iscusinţa lui mai rafinată. Convocând adunarea preoţilor mai de seamă şi a cărturarilor, îi întreabă în legătură cu învăţătura din cărţile sfinte cu privire la locul naşterii lui Mesia.

Această întrebare pusă de uzurpatorul tronului şi făcută la cererea străinilor a stârnit îngâmfarea învăţătorilor iudei. Indiferenţa cu care căutau prin cărţile profeţilor exasperă pe tiranul gelos. El gândea că ei încercă să ascundă cunoştinţele lor în această privinţă. Cu o autoritate pe care ei nu îndrăzneau să o desconsidere, el le ordonă să facă o cercetare amănunţită şi să declare locul de naştere a Împăratului aşteptat de ei. "În Betleemul din Iudeea" i-au răspuns ei, "căci iată ce a fost scris prin proorocul: Şi tu Betleeme, ţara lui Iuda, Nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; Căci din tine va ieşi o Căpetenie, Care va fi păstorul poporului Meu Israel".

Irod invită apoi pe magi la o întrevedere secretă. Un uragan de mânie şi teamă şi teamă vuia în inima sa, dar el păstra o înfăţişare liniştită şi primii pe străini foarte curtenitor. El întreabă despre timpul când se arătase steaua, făcându-se că salută cu bucurie vestea naşterii lui Hristos. El rugă stăruitor pe vizitatorii săi: "Duceţi-vă şi cercetaţi cu deamănuntul despre prunc: şi când îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui". Zicând aşa, le dădu voie să-şi continue drumul spre Betleem.

Preoţii şi bătrânii din Ierusalim nu erau aşa de necunoscători cu privire la naşterea lui Hristos cum se arătau. Vestea despre vizita îngerilor la păstori fusese dusă la Ierusalim, dar rabinii o socotiseră ca fiind neimportantă pentru preocuparea lor. Ei înşişi ar fi putut găsi pe Isus şi ar fi putut fi gata să conducă pe magi la locul lui de naştere; dar în loc să se petreacă lucrurile în felul acesta, magii au venit să le atragă atenţia asupra naşterii lui Mesia, "Unde este împăratul de curând născut al Iudeilor?" ziseră ei, " fiindcă i-am văzut steaua în răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui" În aceste împrejurări îngâmfarea şi invidia au închis uşa în faţa lumii. Dacă s-ar fi dat ascultare veştilor aduse de păstori şi de magi, acest fapt ar fi pus pe preoţi şi pe rabini într-o poziţie neplăcută, dovedind falsitatea pretenţiei lor că sunt exponenţii adevărului lui Dumnezeu. Aceşti învăţători erudiţi n-au fost dispuşi să plece pentru a fi îndrumaţi de aceea pe care ei îi numeau păgâni. Nu se putea, ziceau ei, ca Dumnezeu să-i fi dat pe ei la o parte şi să comunice cu păstori inculţi sau cu neamurile necircumcise. Ei se hotărâră să-şi arete dispreţul pentru veştile care au agitat pe împăratul Irod şi tot Ierusalimul. Nu voiau nici măcar să meargă la Betleem pentru a vedea dacă lucrurile erau astfel. Şi au determinat pe oameni să considere orice interes manifestat pentru Isus o agitaţie fanatică. De aici începu lepădarea lui Hristos de către preoţi şi rabini. Din acest moment îngâmfarea şi încăpăţânarea lor s-au transformat într-o ură înverşunată împotriva Mântuitorului. În timp ce Dumnezeu deschidea uşa în faţa neamurilor, conducătorii iudei închideau uşa pentru ei însuşi.

Magii au plecat singuri din Ierusalim. Umbrele nopţii începuseră să cadă la ieşirea lor pe porţi, dar spre marea lor bucurie, văzuseră din nou steaua şi au fost conduşi la Betleem. Ei nu primiseră nici o înştiinţare cu privire la starea umilă a lui Isus, aşa cum fusese dată păstorilor. După îndelungata lor călătorie au fost dezamăgiţi de indiferenţa conducătorilor iudei şi au părăsit Ierusalimul cu mai puţină încredere decât atunci când au intrat în cetate. La Betleem nu a fost găsit nici o gardă legală staţionată pentru a asigura protecţia Împăratului nou născut. Nimeni dintre oamenii de vază ai lumii nu erau de faţă. Isus era aşezat într-un staul. Părinţii Să, ţărani simpli, erau singurii Lui veghetori. Putea acesta să fie Cel despre care sta scris că trebuia "să ridice seminţiile lui Iacov " şi "să aducă înapoi rămăşiţele lui Israel", care trebuia "să fie lumina Neamurilor" pentru "mântuire până la marginile pământului "? Is.49,6.

"Când au intrat în casă, au văzut pruncul cu Maria, mama Sa, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat". Sub înfăţişarea umilă a lui Isus, au recunoscut prezenţa Divinităţii. Şi-au predat inimile înaintea Lui, ca fiind mântuitorul lor, iar apoi şi-au oferit darurile : " aur, smirnă şi tămâie". Ce credinţă aveau aceştia! Se putea spune despre magii din Răsărit, ca şi despre sutaşul roman de mai târziu: "Nici în Israel n-a găsit o credinţă aşa de mare ". Matei 8,10.

Magii nu înţeleseseră planul lui Irod faţă de Isus. Atunci când ţinta călătoriei lor a fost atinsă, ei s-au pregătit să se întoarcă la Ierusalim, intenţionând să-l încunoştinţeze de succesul lor. Dar într-un vis au primit un mesaj divin de a nu mai avea nici o legătură cu el. Evitând Ierusalimul, ei au pornit spre ţara lor pe alt drum. Tot aşa şi Iosif a primit înştiinţarea de a fugi în Egipt cu Maria şi copilul. Îngerul i-a zis "Rămâi acolo până când îţi voi spune eu; căci Irod are să caute pruncul să-l omoare". Iosif a ascultat fără întârziere, iar pentru o mai mare siguranţă porni noaptea la drum.

Prin aceşti magi, Dumnezeu a atras atenţia naţiunii iudaice asupra naşterii Fiului Său. Cercetările lor prin Ierusalim, trezirea interesului din partea oamenilor, chiar şi gelozia lui Irod, care a atras atenţia preoţilor şi rabinilor, au îndrumat mintea lor către profeţiile cu privire la Mesia şi către marele eveniment care tocmai avusese loc. Satana se străduia din răsputeri să înlăture lumina Dumnezeiască din lume şi a folosit cea mai iscusită viclenie a sa pentru a distruge pe Mântuitorul. Dar Acela care niciodată nu doarme şi nu dormitează a vegheat asupra Prea iubitului Său Fiu. Acela care făcuse să plouă mana din cer pentru Israel şi hrănise pe Ilie în timpul foametei, s-a îngrijit de un adăpost într-o ţară păgână pentru Maria şi pruncul Isus. Şi prin darurile magilor dintr-o ţară străină, Domnul s-a îngrijit de mijloacele necesare pentru călătoria în Egipt şi pentru şederea în acea ţară străină.

Magii fuseseră printre primii care să ureze bun-venit Răscumpărătorului. Darul lor a fost cel dintâi dar depus la picioarele Sale. Şi prin acest dar, ce privilegiu de slujire au avut ei! Lui Dumnezeu îi face plăcere să onoreze darul adus dintr-o inimă plină de iubire, dându-i cea mai mare eficienţă în slujirea pentru Sine. Dacă am predat inima noastră lui Isus, atunci vom aduce şi darurile noastre înaintea lui. Aurul şi argintul nostru, cel mai de preţ bunuri pământeşti ale noastre, cele mai înalte talente intelectuale şi spirituale ale noastre vor fi de bună voie consacrate Aceluia care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi. Irod aştepta cu nerăbdare la Ierusalim întoarcerea magilor. Pe măsură ce timpul trecea şi ei nu se arătau, suspiciunile sale au fost trezite. Îndărătnicia manifestată de rabini pentru a arăta locul de naştere a lui Mesia părea să indice faptul că îi înţeleseră planul şi că magii în adins îl ocoliseră. El turba de mânie la acest gând. Iscusinţa lui dăduse greş, rămânându-i doar să recurgă la forţă. El voia să dea un exemplu cu acest Copil - Rege. Iudeii aceia îngâmfaţi trebuiau să vadă la ce se puteau aştepta în încercările lor de a instala un domn al lor pe tron.

Imediat au fost trimişi soldaţi din Betleem, cu ordin să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos. Locuinţele liniştite din cetatea lui David au fost martore la scenele acelea îngrozitoare care, cu şase sute de ani mai înainte, fuseseră descoperite profetului. "Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii, şi nu voia să fie mângâiata, pentru că nu mai erau "Matei 2,18.

Iudeii aduseseră nenorocirea asupra lor înşile. Dacă ar fi umblat cu credincioşie şi umilinţă asupra lui Dumnezeu. El, ca o demonstraţie asupra puterii Sale, ar fi făcut ca mânia Împăratului să fie inofensivă pentru ei. Dar ei înşişi se despărţeau de Dumnezeu prin păcatele lor şi respinseseră Spiritul Sfânt, care le era singurul lor scut. Ei nu studiaseră Scripturile cu dorinţa de a se conforma dorinţei lui Dumnezeu. Ei căutaseră profeţii aşa încât să-i înalţe pe ei însăşi şi să arate că Dumnezeu dispreţuieşte toate celelalte naţiuni. Mândria lor semeaţă era că Mesia era să vină ca împărat, care să biruiască pe vrăşmaşii Lui şi mânia Sa să-i calce pe păgâni în picioare. În felul acesta au stârnit ura cârmuitorilor lor. Prin greşita lor prezentare a misiunii Domnului Hristos, Satana intenţionase să aducă la îndeplinire distrugerea Mântuitorului; dar în loc de aceasta, răul s-a întors asupra propriilor lor capete.

Actul acesta de cruzime a fost unul dintre cele din urmă care au întunecat domnia lui Irod. Curând după măcelul pruncilor nevinovaţi, el însuşi a fost constrâns să se plece în faţa acelei osânde pe care nimeni nu o poate înlătura. El a murit de o moarte groaznică.

Iosif, era încă în Egipt, a fost acum înştiinţat de un înger a lui Dumnezeu să se întoarcă în ţara lui Israel. Socotind pe Isus ca moştenitorul tronului lui David, Iosif dorea să se stabilească în Betleem; dar aflând că Arhelau domnea în Iudeea în locul tatălui său, s-a temut ca nu cumva planul tatălui său împotriva lui Hristos să fie adus la îndeplinire de către fiu. Dintre toţi fiii lui Irod, Arhelau îi semăna cel mai mult în caracter. Succesiunea sa tron fusese deja marcată de o revoltă în Ierusalim şi omorârea a mii de iudei de către gărzile romane.

Iosif a fost din nou îndrumat spre un loc sigur. S-a reîntors la Nazaret, unde locuise mai înainte şi aici a locuit Isus aproape treizeci de ani, "ca să împlinească ce fusese vestit prin prooroci că el va fi chemat Nazarinean". Galilea era sub controlul unui fiu a lui Irod, însă în ea era o mare amestecătură de locuitori străini decât în Iudeea. De aceea exista un interes mai mic pentru lucrurile care priveau în special pe iudei şi era mai puţin probabil ca pretenţiile lui Isus să stârnească gelozia celor din conducere.

Aşa a fost primit Mântuitorul când a venit pe pământ. Părea că nu este nici un loc de odihnă sau siguranţă pentru Pruncul Răscumpărător. Dumnezeu n-a putut lăsa pe Preaiubitul Său Fiu pa seama oamenilor nici chiar atuncea când Acesta Îşi îndeplinea lucrarea pentru mântuirea lor. El a însărcinat pe îngeri să însoţească pe Isus şi să-L apere până Îşi va îndeplini misiunea pe pământ şi va muri de mâinile celor care venise să-i salveze.

Cap.6-AM VĂZUT STEAUA LUI